Ne învârteam pe lângã şorţul ei
negru şi lung
pe care îl purta cu mare graţie
cu ochii ageri
şi blânzi ne iubea si dojenea  deopotrivã
dar cel mai frumos era
sâmbãta
când fãceam pâinea
în  cuptorul din curte
avea mânecile de la spãcelul alb
din pânzã de in ţesutã în casã
suflecate
cu mâinile ei firave
frãmânta de zor
în covata din lemn scobitã adânc
aşa încât sã încapã aluat
pentru vreo şapte pâini
noi copiii
ne jucam de-a ascunselea
alergam desculţi printre meri şi peri
chicotind coboram din josul grãdinii
unde aveam un izvor cu apa rece si limpede
cu podul palmei fãcut cãuş
ne potoleam setea
doar când se îsera
bunica ne mai ademenea spre casã
cu pâine  rumenitã
frântã în mânã
din care ieşeau aburi
şi aromã de cartof
azi
covata din lemn
precum un obiect de preţ
şade atârnatã în cui pe un perete al casei
iar cuptorul din curte
mai clipoceşte
în aşteptarea bunicii.