nu poţi jura pe crucea asta de-abanos

cândva ai fost un auca, te simt înăuntru,

ce dracu’ – ţi-ai împlântat în mine

jungherul cu plăsele de os

şi mi-ai retezat capu’

 

de ce nu mă mir când aud de manioc

de scalpuri umplute cu tăciuni

să se zvânte – de ce-mi amintesc

mereu despre ochii cusuţi

şi mai ales despre căpăţânile strâmte

 

de ce mă regăsesc pictat ca un clovn

între un spirit cu formă de câine

şi altul de cal – de ce mă regăsesc

în tobe şi dansuri, în mugurii magici

şi otrăviţi de mescal

 

nu poţi jura pe crucea asta de-abanos,

cândva ai fost auca, te simt înăuntru,

ce dracu’ – nu mai există nici un mister,

cineva mi-a descusut ochii de beznă

cu acu’