Mi-am sfărâmat amoru-n piatră arsă
Să-l văd scoţând din el adânci scântei
Tu ai plecat şi poate că nu-ţi pasă
De lacrima ce-o varsă ochii mei.

Mi-ai spus că pleci şi ţi-ai ferit privirea
Minciuna-n ochii tăi să nu o văd
Şi-n piept s-a frânt cu zgomot sec iubirea
În care azi eu nu mai pot să cred.

O frunză cade din castan şi-mi spune
Că-s singur cum vreodată n-am mai fost,
Privind cum soarele încet apune
Mă-ntreb pe lume dacă am vreun rost.

Îmi plând durerea printre frunze moarte
Şi ochii mei se pierd pustii în vânt
Cântecul toamnei, dureroase şoapte
Îmi strigă în urechi şi-n rece gând.

Privesc paharul şi ţigara stinsă,
Am obosit de mult să mai aştept
Şi toamna-mi lasă peste tâmpla ninsă
Durerea care mi se stinge-n piept.

Tu nu te-ntorci şi ştiu că nu-ţi mai pasă
De lacrimile reci din ochii mei
Azi când sfărâm amoru-n piatră arsă
Să-l văd scoţând din el adânci scântei.