Adaptare in versuri

 

Într-o-mpărăţie mare
Ce demult, a fost odată
Şi ,cum n-a fost niciodată
Cu un împărat în frunte
Cu coroană şi cu spadă,
Cu palat şi bogăţie,
Cum am spus, aşa să fie!

Era ,mare supărare
Findcă nu aveau urmaşi.
N-a adus Dumnezeu timpul,
Să se nască copilaşi.
Pe la casa-mpărătească,
Cum spusei, că sa-ntâmplat
De-i născu împarăteasa,
La-nnălţatul împărat,
Copilaş ,prinţesă mică,
O icoană de-nchinat.

Şi, creştea încet copila
Şi se ridică din loc,
Părul negru,pielea albă
Subţirica la mijloc,
Alba-ca-Zăpada-i puse
Nume, mama ei pe loc.

Una-i albă,una-i neagră,
Una-i bună ,una-i rea,
Într-o zi  pe-mpărăteasa,
Boala crunt-o răpunea.
Alba-ca-Zăpada,biata,
Fără mamă rămânea.

Cea mai plâns împărăţia…
Jale mare răsuna
Alba-ca-Zăpada-n negru,
Stelele pe cer plângea,
Trist şi văduv, împăratul
Mamă şi tată ,era.

Toate trec!…Că-s trecătoare
Şi necazul,s-a uitat.
Într-o zi de sărbătoare,
Împăratul s-a-nsurat.
Aducând împărăteasă,
Pentru casa de-mpărat.

Şi frumoasă  şi frumoasă,
Care, nu sa mai văzut.
Dar era o vrăjitoare…
Asta,nimeni n-a ştiut!
Şi avea,o oglinjoară,
Cu vedere,de văzut!

Şi, cu oglinjoara-n taină,
Noua doamnă  plănuia,
Pentru Alba-ca-Zăpada,
Numai răul, îl dorea
Că era frumoasă tare,
Mai frumoasă,decât ea.

Se punea dea curmezişul
Să, o dea din drumul său
Dar pe faţă şi cu voia,
Nu-ndrăznea, să-i facă rău.
I-era dragă la-mpăratul,
Doar era copilul său.

Timpul însă, trece,tace
Şi, la timpul cuvenit
În sfârşit pe împăratul ,
Maştera l-a-mbrobodit.
Să plece,zicea! Să plece!
Mai apon, a reuşit.

Împăratu-mbătrânise.
Şi ,ca orişice bărbat,
Cât de mult fata-şi iubise,
Pân’ la urm-a renunţat.
Împărăteasa-l vrăjise!
Pe fetiţa-u alungat.

Pe ascuns şi fără ştirea
Împăratului atunci,
Maştera împarăteasă,
Avea gânduri,negre-adânci.
Avusese, sfat de taină
Cu al curţii vânator
Pe fetiţă s-o omoare,
Ca să nu-i mai poarte dor,
Împăratul şi pe urmă,
Inima  să-i scoat-afară
Să i-oaducă,într-o urnă.

Să o fiarbă s-o mănânce,
Şi apoi, s-a terminat.
Cine va fi mai frumoasă,
Dintre toate, din regat?

În poveste ,ca şi-n viaţă
Binele, învinge rău
Uite aşa şi vânătorul
Era bun în felul său.
I-a fost milă de fetiţă
Şi-a tăiat atunci un ied
Şi i-a dus impărătesei,
Inima,de patruped.

Alba-ca-Zăpada-tuncea
Din suflet i-a mulţumit
Apoi, prin pădurea deasă
Fără ţintă a pornit.
Obosită,speriată
Către seară a ajuns,
La căsuţa din pădure,
Întuneric nepătruns.

Curioasă şi flămândă
În căsuţă a intrat,
Că, părea de jucărie
Ea, de seamă, a băgat.
A vazut micuţe toate
Lucrurile că erau,
Scăunele şi cănuţe
Câte şapte ,aşteptau.
A gustat puţin din toate
Ce ,au mai rămas pe masă,
Apoi somnul o cuprinse
Şi-adormi, acolo-n casă.

Şi se-ntinse ca să-ncapă,
Pe trei pătuleţe mici
Încă nu ştia sărmana,
Că-i o casă de pitici.
Adormi pe loc fetiţa,
Ca un prunc, după scăldat
Nici n-a auzit în casă,
Când piticii,au intrat.
Au intrat buluc pe uşă,
Cum aveau în obicei,
Să se-nghesuie la masă,
Câte doi şi câte trei.
Erau şapte,toţi cu barbă
Şi cu toţii erau fraţi
Iar acum,stăteau în uşă
Paisprăzece ochi miraţi.
Au văzut minunăţia
Şi cu glasul şuşotit
Se-ntrebau unii pe alţii,
Cine e?…Când a venit?
Apoi şi-au venit în fire
Şi, aşa s-au socotit,
Ca să doarmă-n pat cu schimbul,
Până, fata sa trezit.
Ce frumoasă eşti!…se-aude
Glas din şapte guri,uşor
Cine eşti şi cum te cheamă?
O-ntrebar-apoi în cor.

Eu sunt,Alba-ca-Zăpada!
Şi, vă rog, să mă iertaţi!
C-am intrat la voi în casă
Şi ,să nu vă supăraţi!
Dar, aşa este povestea…
Să vă spun, povestea mea!
Şi, le spuse cum păţise,
Ea,cu maştera cea  rea.

Toţi piticii,stau grămadă
Ascultând cum ,povestea
Unii,stau pe scăunele
Alţii-n, juru-i,pe podea.
Şi, când Alba-ca-Zăpada
A sfârşit de povestit,
Să rămână în casuţă,
Toţi piticii s-au gândit.
Şi-au rugat-o,să nu plece
Să fie,sora mai mare.
Când sunt ei, plecaţi la muncă,
Să l-e facă de mâncare.
Să deretice prin casă,
Şi să strângă după ei,
Căci piticii,ca piticii,
Sunt doar nişte, băieţei.

Şi aşa rămase ,Alba-
…ca-Zăpada,la pitici
Bucuroasă că-şi gasise
Un cămin şi prieteni mici.
Începuse viaţă nouă,
Toata lumea o iubea,
Era bună şi frumoasă,
Toată ziua, l-e cânta.

Trecu azi şi trecu mâine,
Timpul zboară,nu stă-n loc
La castel împarăteasa,
Se credea, frumoasă foc.
Nu, numai frumoasă tare
Că,din ţară  se credea,
Că, nu-i alta s-o întreacă.
Că nu-i alta cum e ea.

Şi,să fie-ncredinţată
Oglinjoara-şi întreba:
Oglinjoară,oglinjoară!
Cine, este-n ţara mea?
Mai frumoasă decât mine.
Şi oglinda-i răspundea:

Frumoasă, eşti frumoasă
Ca ziua luminoasă
Dar, Alba-ca-Zăpada,e
Mult,mult mai frumoasă!

Să pice din picioare
Crăiesei, îi veni
Când Auki aceasta
Şi se ,îngălbeni.
La faţă ,de mânie,
Un nod în gât, se puse
Şi glasul cu furie,
Oglinzii… se răsti!

Să îmi arăţi, pe dată
Locul, unde-ai văzut
Fiinţa …ticaloasă!
Şi eu, care-am crezut
Că, a murit dar lasă!
Căci timpul  nu-i pierdut!
O sa vedem noi două
Ce este de făcut.

Acestea spuse maştera
Şi, coborâ-ntrun  beci,
Unde… era de taină,
Laboratorul, deci.
Vrăjitoresc desigur…
Am spus-o la-nceput,
Că era vrăjitoare,
Dar voi… nu m-aţi crezut!

Se transformă-ntr-o babă
Şi-un măr, vrăji pe dată
Ca otrăvit  să fie!’ntr-o parte
Şi,ceialaltă… parte,
Să fie de mâncat.
Să nu păţeşti nimica,
Să ai… de arătare.
Că merele sunt bune,dar…
Otrăvita parte,
Pe loc să te omoare!

Apoi, ieşi afară
Pe, uşa cea din dos
Şi din palat porniră
Prin, codrul cel stufos.
Oglinda cea vrajită,
Ce, calea-i arăta
O duse drept la ţintă
Sa-şi facă fapta  rea.
Ajunse,mai pe urmă
La ,casa de pitici
La Albă-ca-Zapada
Ce locuia aici.

Şi transformată-n babă
De, n-o mai cunoştea
Sa apucat să strige
Că ,vinde mere…ea.

Am, mere de vânzare!
Din casă se-auzea
Şi Alba-ca-Zăpada,
Ieşi la geam…aşa

Frumoasă copiliţă!
Să guşti un măr, nu vrei?
Hai, ţine de la mine!
Te rog frumos să-l iei!
Iar fata, milostivă
Cu sufletul curat
Ce, nu gândea la rele
Măruţul… a muşcat.

Şi, a căzut pe dată
În casă…pe podea
Zăcând în nesimţire
Un somn adânc,dormea.
Bucata, cea din mărul
Ce, maştera-i dăduse
Numai muşcase, fata
Bucata no-nghiţise.

Otrava dinăuntru,
N-o omorâse ,chiar
Se înecă,cu mărul
Şi, leşinase doar.
Când s-au întors piticii
Plecaţi ,la treaba lor
Găsiră copiliţa,
Întinsă pe covor.
Se speriară foarte
Săriră –n grabă toţi
Iar, când o scuturară
Se trezi ca,din morţi.

Vai ,ce mai întâmplare!
Dar, oare ce-ai păţit?
Cazută ,leşinată….
Crezut-am c-ai murit!

Le spuse întâmplarea
Cu baba,cea cu mărul
Şi, nu era minciună
Era doar adevărul.
Pitici-o sfatuiră
Pe viitor,mai bine
Să nu deschidă uşa
Ori geamul, pentru nime’!

Pe, ceealaltă parte
Pe la,castel adică
Împărăteasa,maştera
Cu faţa împietrită,
Întreabă oglinjoara:
Ei?…Ce mai spui acum?
Frumoasă-n ţara asta,
Sunt numai eu,oricum!

Frumoasă eşti ,frumoasă
Ca ziua luminoasă
Dar Alba-ca-Zăpada,
E mult,mult mai frumoasă!
Când auzii acestea
Maştera-ncremeni…
Să spargă oglinjoara!
Cu gândul se gândi.
Cum?…Oare ticăloasa
Şi-acuma, a scăpat?
Ce să mai fac eu oare?
Şi-ndată a plecat
În beciul cel de taină
Să născoceasc-acum
Ceva mai cu, putere
S-o-nlăture din drum.
Pe ,Alba-ca-Zăpada
Cea care, a-ndrăznit
Să nu se ,otrăvească
Cu mărul otravit.
Făcu acum un pieptene
De, pieptănat prin păr
Se preschimbă-n bunică
Credea-i întradevăr
Că-i bunicuţa, dragă
Pe care o intâlneşti
Pe la nepoţi,când spune
A, serilor poveşti.
Şi, o porni-ntrun suflet
Spre casa de pitici
Acum,ştia şi drumul
Şi,ce mai poti să zici?

Că, de-ai putea-n poveste,
Cu glasul a striga
Pe ,Alba-ca-Zăpada
Îndat-ai anunţa.
Şi pe pitici, să vină
Să-i sară-n ajutor
Dar, n-ar mai fi poveste
Căci ,domnul autor
Cand a facut povestea,
În versuri, a lucrat
Poveste să rămână!
Dar pentru recitat .

Ajunse-mpărăteasa
Schimbată în bunică
Batu încet la uşa
Căsuţei,v-a să zică.
Şi Alba-ca-Zăpada
Copil nevinovat
Pe bunicută-n casă
Să intre a lăsat.
Fără să ştie ,iarăşi
Cu,inima ei bună
Că soarta-i pregătită
De vitrega ei mumă.
Şi, amăgită  biata
Copila, cum gândesti
Culcase-n poala,babei
Căpşorul,la poveşti.
Ascultă vorba dulce
Ca mierea,ce curgea
Din glasul,prefăcutei
Din, maştera cea rea.
Nici nu băgă de seamă,
Când baba îi înfipse
În cap ,dinţii de piepten
Pe care-l pregătise.

Pe loc, fără suflare
Rămase cu-n suspin
De data asta planul
Ieşise pe deplin
Împărăteasa,râse
Cu glasul de venin
Acum să dormi, frumoaso!
În somnul cel  deplin.
Se transformă-ntr-o cioară
Şi zboară la palat
La oglinjoară-ndată
Cu faţa,a-ntrebat.
Ei oglinjoară,ce zici?
Cea mai frumoasă-n,ţară?
E ,Alba-ca-Zăpada?
Vorbeşte!…Spune-mi,dară!
Ori, vrei sa te fac cioburi?
Oglindă,oglinjoară!

Frumoasă eşti, frumoasă
Ca, ziua luminoasă,
Cum, nu mai este alta
În lume,de frumoasă!
Ah,în sfârşit,oglindă!
Voia, mi-am împlinit-o.
Pe Alba-ca-Zăpada
Din cale,am gonit-o
Să, nu se mai întoarcă
În lumea celor vii
Cea mai frumoasă-n ţară
Eu sunt!…Cât voi trăi!

Şi jalea…a fost mare
La casa de pitici
Când s-au întors acasă
Cu ,felinare mici.
Căci, nu era lumină
Afară, se-nnoptase
Nici foc-u’ aprins în sobă
Şi, nici nu-i aşteptase
Cu bucurie-n prag
Ea, Alba-ca-Zăpada
Zâmbindu-le cu drag
Cu masa, gata-tinsă
Îmbietor şi larg.

Plângând, acum cu toţii
Piticii,încercară
Frumoasa adormită
Să o trezească,iară.
De data asta însă
Frumoasa, chiar murise
Şi fără suflet, zace
Piticii,amuţise.

Jeliră amărâţii
Se necăjiră mult
Nu le venea să creadă
Pe ,Albă-ca-Zăpada
Că n-aveau, s-o mai vadă.
Cum, s-o îngroape-n,groapă?
În, groapă de, pământ
Când ea, era un înger.
Un înger, în mormânt?

Nu!…Asta, nu se poate!
Să-i facem un sicriu
Să-l facem împreună
Din sticlă,străveziu!
Ca să privim, frumoasa
Să o vedem,pe viu.
Să ne-amintim,de dânsa
Şi poate, cine stie?
Iubind-o noi ,dea pururi,
Din morţi, o să învie.

Şi se-apucară,fraţii
Cu ,lacrimile-n faţă
Meşteşugind sicriul
Din sticlă şi din gheaţă.

Apoi, ca pe-o mireasă
În el o aşezară,culcat,…
Părea că doarme
Şi, c-o să ias-afară
Când se trezeşte
Numai,la faţă  era albă
Frumoasă… ca de ceară.

 

Şi la sicriu să vină
Piticii se-nvăţară
În fiecare ziuă
Şi-n fiecare seară
Se aplecau la sticlă
Cu frunţile căzute
Mai bine să o vadă
Şi geamul să-l sărute.

Dar după două zile
Trecu pe-acol-un prinţ.
Cu calul alb în spume
Cu şeaua în arginţi
Descălecă să vadă
Piticii cum jeleau
Pe sticla de la raclă
Petale presărau.

Şi când văzu,prinţesa
Feciorul de-mpărat
Frumoasă ca o zână
Cum n-a mai existat,
Rugă piticii,prinţul
Să vină după el
Să meargă cu sicriul
Să-l ducă la castel.

Dar, lasă-ne-o pe Alba!
Noi doar pe ea,o-avem
Dacă ţi-e dragă ţie
Noi, cui mai rămânem?
Atuncea prinţul, spuse:
Vă rog să mă lăsaţi,
Să-mi iau o amintire!
Şi nu v-ă supăraţi!

Sicriul îl deschise
Flăcăul să-i sărute
Podoaba de păr negru
Care-i cădea pe frunte.
Şi aplecându-şi capul
Cu ochii mai de-aproape
Văzu în păr un, piepten…
De-argint ,cu nestemate.

Crezuse că-i podoabă
A vrut să-l ia cu sine
Dar când a tras, să-l scoată
Văzură că-şi revine
Frumoasa adormită
Din somnul cel de pace.
Căci vraja, cea din piaptăn
Iubirea, o desface!

Nespusă fericirea
Care-au trăit cu toţi
Şi Alba-ca-Zăpada
Bărboşii piticoţi
Şi prinţul,salvatorul
Feciorul de-mpărat
Frumoasa adormită
Din moarte a-nviat.

În continuare,sigur
O nuntă,ca-n poveşti
Că poţi să scrii,poveste
Şi poţi, să povesteşti.
Iar maştera,păţise
Nici să nu spunem ce.
Când împăratul tată
Află ,cam cum şi ce…

Şi eu povestitorul
Încăleca-i în grabă
Să merg la altă casă
Mă duc să-mi văd de treabă!
Aicea-i noapte bună
Copii sunt cuminţi
Cu capul stau pe pernă
Şi-ascultă,de părinţi.

Într-o-mpărăţie mare
Ce demult, a fost odată
Şi ,cum n-a fost niciodată
Cu un împărat în frunte
Cu coroană şi cu spadă,
Cu palat şi bogăţie,
Cum am spus, aşa să fie!

Era ,mare supărare
Findcă nu aveau urmaşi.
N-a adus Dumnezeu timpul,
Să se nască copilaşi.
Pe la casa-mpărătească,
Cum spusei, că sa-ntâmplat
De-i născu împarăteasa,
La-nnălţatul împărat,
Copilaş ,prinţesă mică,
O icoană de-nchinat.

Şi, creştea încet copila
Şi se ridică din loc,
Părul negru,pielea albă
Subţirica la mijloc,
Alba-ca-Zăpada-i puse
Nume, mama ei pe loc.

Una-i albă,una-i neagră,
Una-i bună ,una-i rea,
Într-o zi  pe-mpărăteasa,
Boala crunt-o răpunea.
Alba-ca-Zăpada,biata,
Fără mamă rămânea.

Cea mai plâns împărăţia…
Jale mare răsuna
Alba-ca-Zăpada-n negru,
Stelele pe cer plângea,
Trist şi văduv, împăratul
Mamă şi tată ,era.

Toate trec!…Că-s trecătoare
Şi necazul,s-a uitat.
Într-o zi de sărbătoare,
Împăratul s-a-nsurat.
Aducând împărăteasă,
Pentru casa de-mpărat.

Şi frumoasă  şi frumoasă,
Care, nu sa mai văzut.
Dar era o vrăjitoare…
Asta,nimeni n-a ştiut!
Şi avea,o oglinjoară,
Cu vedere,de văzut!

Şi, cu oglinjoara-n taină,
Noua doamnă  plănuia,
Pentru Alba-ca-Zăpada,
Numai răul, îl dorea
Că era frumoasă tare,
Mai frumoasă,decât ea.

Se punea dea curmezişul
Să, o dea din drumul său
Dar pe faţă şi cu voia,
Nu-ndrăznea, să-i facă rău.
I-era dragă la-mpăratul,
Doar era copilul său.

Timpul însă, trece,tace
Şi, la timpul cuvenit
În sfârşit pe împăratul ,
Maştera l-a-mbrobodit.
Să plece,zicea! Să plece!
Mai apon, a reuşit.

Împăratu-mbătrânise.
Şi ,ca orişice bărbat,
Cât de mult fata-şi iubise,
Pân’ la urm-a renunţat.
Împărăteasa-l vrăjise!
Pe fetiţa-u alungat.

Pe ascuns şi fără ştirea
Împăratului atunci,
Maştera împarăteasă,
Avea gânduri,negre-adânci.
Avusese, sfat de taină
Cu al curţii vânator
Pe fetiţă s-o omoare,
Ca să nu-i mai poarte dor,
Împăratul şi pe urmă,
Inima  să-i scoat-afară
Să i-oaducă,într-o urnă.

Să o fiarbă s-o mănânce,
Şi apoi, s-a terminat.
Cine va fi mai frumoasă,
Dintre toate, din regat?

În poveste ,ca şi-n viaţă
Binele, învinge rău
Uite aşa şi vânătorul
Era bun în felul său.
I-a fost milă de fetiţă
Şi-a tăiat atunci un ied
Şi i-a dus impărătesei,
Inima,de patruped.

Alba-ca-Zăpada-tuncea
Din suflet i-a mulţumit
Apoi, prin pădurea deasă
Fără ţintă a pornit.
Obosită,speriată
Către seară a ajuns,
La căsuţa din pădure,
Întuneric nepătruns.

Curioasă şi flămândă
În căsuţă a intrat,
Că, părea de jucărie
Ea, de seamă, a băgat.
A vazut micuţe toate
Lucrurile că erau,
Scăunele şi cănuţe
Câte şapte ,aşteptau.
A gustat puţin din toate
Ce ,au mai rămas pe masă,
Apoi somnul o cuprinse
Şi-adormi, acolo-n casă.

Şi se-ntinse ca să-ncapă,
Pe trei pătuleţe mici
Încă nu ştia sărmana,
Că-i o casă de pitici.
Adormi pe loc fetiţa,
Ca un prunc, după scăldat
Nici n-a auzit în casă,
Când piticii,au intrat.
Au intrat buluc pe uşă,
Cum aveau în obicei,
Să se-nghesuie la masă,
Câte doi şi câte trei.
Erau şapte,toţi cu barbă
Şi cu toţii erau fraţi
Iar acum,stăteau în uşă
Paisprăzece ochi miraţi.
Au văzut minunăţia
Şi cu glasul şuşotit
Se-ntrebau unii pe alţii,
Cine e?…Când a venit?
Apoi şi-au venit în fire
Şi, aşa s-au socotit,
Ca să doarmă-n pat cu schimbul,
Până, fata sa trezit.
Ce frumoasă eşti!…se-aude
Glas din şapte guri,uşor
Cine eşti şi cum te cheamă?
O-ntrebar-apoi în cor.

Eu sunt,Alba-ca-Zăpada!
Şi, vă rog, să mă iertaţi!
C-am intrat la voi în casă
Şi ,să nu vă supăraţi!
Dar, aşa este povestea…
Să vă spun, povestea mea!
Şi, le spuse cum păţise,
Ea,cu maştera cea  rea.

Toţi piticii,stau grămadă
Ascultând cum ,povestea
Unii,stau pe scăunele
Alţii-n, juru-i,pe podea.
Şi, când Alba-ca-Zăpada
A sfârşit de povestit,
Să rămână în casuţă,
Toţi piticii s-au gândit.
Şi-au rugat-o,să nu plece
Să fie,sora mai mare.
Când sunt ei, plecaţi la muncă,
Să l-e facă de mâncare.
Să deretice prin casă,
Şi să strângă după ei,
Căci piticii,ca piticii,
Sunt doar nişte, băieţei.

Şi aşa rămase ,Alba-
…ca-Zăpada,la pitici
Bucuroasă că-şi gasise
Un cămin şi prieteni mici.
Începuse viaţă nouă,
Toata lumea o iubea,
Era bună şi frumoasă,
Toată ziua, l-e cânta.

Trecu azi şi trecu mâine,
Timpul zboară,nu stă-n loc
La castel împarăteasa,
Se credea, frumoasă foc.
Nu, numai frumoasă tare
Că,din ţară  se credea,
Că, nu-i alta s-o întreacă.
Că nu-i alta cum e ea.

Şi,să fie-ncredinţată
Oglinjoara-şi întreba:
Oglinjoară,oglinjoară!
Cine, este-n ţara mea?
Mai frumoasă decât mine.
Şi oglinda-i răspundea:

Frumoasă, eşti frumoasă
Ca ziua luminoasă
Dar, Alba-ca-Zăpada,e
Mult,mult mai frumoasă!

Să pice din picioare
Crăiesei, îi veni
Când Auki aceasta
Şi se ,îngălbeni.
La faţă ,de mânie,
Un nod în gât, se puse
Şi glasul cu furie,
Oglinzii… se răsti!

Să îmi arăţi, pe dată
Locul, unde-ai văzut
Fiinţa …ticaloasă!
Şi eu, care-am crezut
Că, a murit dar lasă!
Căci timpul  nu-i pierdut!
O sa vedem noi două
Ce este de făcut.

Acestea spuse maştera
Şi, coborâ-ntrun  beci,
Unde… era de taină,
Laboratorul, deci.
Vrăjitoresc desigur…
Am spus-o la-nceput,
Că era vrăjitoare,
Dar voi… nu m-aţi crezut!

Se transformă-ntr-o babă
Şi-un măr, vrăji pe dată
Ca otrăvit  să fie!’ntr-o parte
Şi,ceialaltă… parte,
Să fie de mâncat.
Să nu păţeşti nimica,
Să ai… de arătare.
Că merele sunt bune,dar…
Otrăvita parte,
,Pe loc să te omoare!

Apoi, ieşi afară
Pe, uşa cea din dos
Şi din palat porniră
Prin, codrul cel stufos.
Oglinda cea vrajită,
Ce, calea-i arăta
O duse drept la ţintă
Sa-şi facă fapta  rea.
Ajunse,mai pe urmă
La ,casa de pitici
La Albă-ca-Zapada
Ce locuia aici.

Şi transformată-n babă
De, n-o mai cunoştea
Sa apucat să strige
Că ,vinde mere…ea.

Am, mere de vânzare!
Din casă se-auzea
Şi Alba-ca-Zăpada,
Ieşi la geam…aşa

Frumoasă copiliţă!
Să guşti un măr, nu vrei?
Hai, ţine de la mine!
Te rog frumos să-l iei!
Iar fata, milostivă
Cu sufletul curat
Ce, nu gândea la rele
Măruţul… a muşcat.

Şi, a căzut pe dată
În casă…pe podea
Zăcând în nesimţire
Un somn adânc,dormea.
Bucata, cea din mărul
Ce, maştera-i dăduse
Numai muşcase, fata
Bucata no-nghiţise.

Otrava dinăuntru,
N-o omorâse ,chiar
Se înecă,cu mărul
Şi, leşinase doar.
Când s-au întors piticii
Plecaţi ,la treaba lor
Găsiră copiliţa,
Întinsă pe covor.
Se speriară foarte
Săriră –n grabă toţi
Iar, când o scuturară
Se trezi ca,din morţi.

Vai ,ce mai întâmplare!
Dar, oare ce-ai păţit?
Cazută ,leşinată….
Crezut-am c-ai murit!

Le spuse întâmplarea
Cu baba,cea cu mărul
Şi, nu era minciună
Era doar adevărul.
Pitici-o sfatuiră
Pe viitor,mai bine
Să nu deschidă uşa
Ori geamul, pentru nime’!

Pe, ceealaltă parte
Pe la,castel adică
Împărăteasa,maştera
Cu faţa împietrită,
Întreabă oglinjoara:
Ei?…Ce mai spui acum?
Frumoasă-n ţara asta,
Sunt numai eu,oricum!

Frumoasă eşti ,frumoasă
Ca ziua luminoasă
Dar Alba-ca-Zăpada,
E mult,mult mai frumoasă!
Când auzii acestea
Maştera-ncremeni…
Să spargă oglinjoara!
Cu gândul se gândi.
Cum?…Oare ticăloasa
Şi-acuma, a scăpat?
Ce să mai fac eu oare?
Şi-ndată a plecat
În beciul cel de taină
Să născoceasc-acum
Ceva mai cu, putere
S-o-nlăture din drum.
Pe ,Alba-ca-Zăpada
Cea care, a-ndrăznit
Să nu se ,otrăvească
Cu mărul otravit.
Făcu acum un pieptene
De, pieptănat prin păr
Se preschimbă-n bunică
Credea-i întradevăr
Că-i bunicuţa, dragă
Pe care o intâlneşti
Pe la nepoţi,când spune
A, serilor poveşti.
Şi, o porni-ntrun suflet
Spre casa de pitici
Acum,ştia şi drumul
Şi,ce mai poti să zici?

Că, de-ai putea-n poveste,
Cu glasul a striga
Pe ,Alba-ca-Zăpada
Îndat-ai anunţa.
Şi pe pitici, să vină
Să-i sară-n ajutor
Dar, n-ar mai fi poveste
Căci ,domnul autor
Cand a facut povestea,
În versuri, a lucrat
Poveste să rămână!
Dar pentru recitat .

Ajunse-mpărăteasa
Schimbată în bunică
Batu încet la uşa
Căsuţei,v-a să zică.
Şi Alba-ca-Zăpada
Copil nevinovat
Pe bunicută-n casă
Să intre a lăsat.
Fără să ştie ,iarăşi
Cu,inima ei bună
Că soarta-i pregătită
De vitrega ei mumă.
Şi, amăgită  biata
Copila, cum gândesti
Culcase-n poala,babei
Căpşorul,la poveşti.
Ascultă vorba dulce
Ca mierea,ce curgea
Din glasul,prefăcutei
Din, maştera cea rea.
Nici nu băgă de seamă,
Când baba îi înfipse
În cap ,dinţii de piepten
Pe care-l pregătise.

Pe loc, fără suflare
Rămase cu-n suspin
De data asta planul
Ieşise pe deplin
Împărăteasa,râse
Cu glasul de venin
Acum să dormi, frumoaso!
În somnul cel  deplin.
Se transformă-ntr-o cioară
Şi zboară la palat
La oglinjoară-ndată
Cu faţa,a-ntrebat.
Ei oglinjoară,ce zici?
Cea mai frumoasă-n,ţară?
E ,Alba-ca-Zăpada?
Vorbeşte!…Spune-mi,dară!
Ori, vrei sa te fac cioburi?
Oglindă,oglinjoară!

Frumoasă eşti, frumoasă
Ca, ziua luminoasă,
Cum, nu mai este alta
În lume,de frumoasă!
Ah,în sfârşit,oglindă!
Voia, mi-am împlinit-o.
Pe Alba-ca-Zăpada
Din cale,am gonit-o
Să, nu se mai întoarcă
În lumea celor vii
Cea mai frumoasă-n ţară
Eu sunt!…Cât voi trăi!

Şi jalea…a fost mare
La casa de pitici
Când s-au întors acasă
Cu ,felinare mici.
Căci, nu era lumină
Afară, se-nnoptase
Nici foc-u’ aprins în sobă
Şi, nici nu-i aşteptase
Cu bucurie-n prag
Ea, Alba-ca-Zăpada
Zâmbindu-le cu drag
Cu masa, gata-tinsă
Îmbietor şi larg.

Plângând, acum cu toţii
Piticii,încercară
Frumoasa adormită
Să o trezească,iară.
De data asta însă
Frumoasa, chiar murise
Şi fără suflet, zace
Piticii,amuţise.

Jeliră amărâţii
Se necăjiră mult
Nu le venea să creadă
Pe ,Albă-ca-Zăpada
Că n-aveau, s-o mai vadă.
Cum, s-o îngroape-n,groapă?
În, groapă de, pământ
Când ea, era un înger.
Un înger, în mormânt?

Nu!…Asta, nu se poate!
Să-i facem un sicriu
Să-l facem împreună
Din sticlă,străveziu!
Ca să privim, frumoasa
Să o vedem,pe viu.
Să ne-amintim,de dânsa
Şi poate, cine stie?
Iubind-o noi ,dea pururi,
Din morţi, o să învie.

Şi se-apucară,fraţii
Cu ,lacrimile-n faţă
Meşteşugind sicriul
Din sticlă şi din gheaţă.

Apoi, ca pe-o mireasă
În el o aşezară,culcat,…
Părea că doarme
Şi, c-o să ias-afară
Când se trezeşte
Numai,la faţă  era albă
Frumoasă… ca de ceară.

 

Şi la sicriu să vină
Piticii se-nvăţară
În fiecare ziuă
Şi-n fiecare seară
Se aplecau la sticlă
Cu frunţile căzute
Mai bine să o vadă
Şi geamul să-l sărute.

Dar după două zile
Trecu pe-acol-un prinţ.
Cu calul alb în spume
Cu şeaua în arginţi
Descălecă să vadă
Piticii cum jeleau
Pe sticla de la raclă
Petale presărau.

Şi când văzu,prinţesa
Feciorul de-mpărat
Frumoasă ca o zână
Cum n-a mai existat,
Rugă piticii,prinţul
Să vină după el
Să meargă cu sicriul
Să-l ducă la castel.

Dar, lasă-ne-o pe Alba!
Noi doar pe ea,o-avem
Dacă ţi-e dragă ţie
Noi, cui mai rămânem?
Atuncea prinţul, spuse:
Vă rog să mă lăsaţi,
Să-mi iau o amintire!
Şi nu v-ă supăraţi!

Sicriul îl deschise
Flăcăul să-i sărute
Podoaba de păr negru
Care-i cădea pe frunte.
Şi aplecându-şi capul
Cu ochii mai de-aproape
Văzu în păr un, piepten…
De-argint ,cu nestemate.

Crezuse că-i podoabă
A vrut să-l ia cu sine
Dar când a tras, să-l scoată
Văzură că-şi revine
Frumoasa adormită
Din somnul cel de pace.
Căci vraja, cea din piaptăn
Iubirea, o desface!

Nespusă fericirea
Care-au trăit cu toţi
Şi Alba-ca-Zăpada
Bărboşii piticoţi
Şi prinţul,salvatorul
Feciorul de-mpărat
Frumoasa adormită
Din moarte a-nviat.

În continuare,sigur
O nuntă,ca-n poveşti
Că poţi să scrii,poveste
Şi poţi, să povesteşti.
Iar maştera,păţise
Nici să nu spunem ce.
Când împăratul tată
Află ,cam cum şi ce…

Şi eu povestitorul
Încăleca-i în grabă
Să merg la altă casă
Mă duc să-mi văd de treabă!
Aicea-i noapte bună
Copii sunt cuminţi
Cu capul stau pe pernă
Şi-ascultă,de părinţi.