Să iţi iubeşti meseria pare astăzi demodat.

Suspinul unei inimi care poartă în adâncurile ei pasiunea şi nerăbdarea.

Dăruirea şi perseverenţa  s-au epuizat.Mai crezi în morala străbună ?

Mai crezi încă în autenticitate şi adevar ?

Astăzi  satisfacţia   e o stare pe care ţi-e greu să o atribui.

Posesorul ei e înlocuit cu unul care nu are scrupule,care are vizuni moderniste şi care ştie să strângă mâini şi  să adune zâmbete.

E realizat pentru că a ştiut la ce uşi să bată, a ştiut să râdă şi să plângă când trebuie.

Eşti lipsit de importanţă şi atât de minuscul cand  îţi vezi de treaba ta,când aderi la idealuri nobile.

Când nu faci zgomot nu te aude nimeni.Iţi dispare surâsul şi iţi mai apare un rid pe frunte.

Suspinul unei inimi care poartă în adâncurile ei crezul adevărat al omului smerit şi răbdător.Să crezi în valoare şi adevar e demodat .

Atunci când nu te comporţi ca ei, ei te cred un invins.

Te pot domina cu privirea   ,cu averea lor cu  modul  de a face bani.

Te-ai înălţat  prin suferinţă şi sacrificiu .ai învins  prin efort personal,ai iubit şi ai fost trădat.

Tu crezi în autenticitate,mai crezi în sufletul omului care şi-a păstrat umanitatea.

Să  iţi iubeşti meseria,să îi accepţi pe alţii ca făcând parte din diversitate, e admirabil.

Să iţi plângă credinţa şi tu să crezi în idealurile adevărate, pare  magnific.

Nimeni nu iţi poate răpi speranţele,nimeni nu te poate face să renunţi la tine şi la dragostea  pentru onestitate şi adevăr.

Să crezi în valoare şi virtute trebuie să fie calea spre lumină si libertate.