Repede,  repede, că până la prânz am de terminat curăţenia în cameră, trebuie să împăturesc la sarmalele ce cu greu frunzele acre le-am cumpărat de la turcul cu magazinul situat tocmai în capătul celălalt al Londrei, să mai dau cu insecticidul cel „tare” în curticica de un metru pătrat unde e locul meu de fumat şi-au venit să ierneze păianjenii negri, să bag la maşină câteva rufe şi să mă duc după fructe, apoi să fug la serviciu-mi. […]

 

Repede,  repede, că până la prânz am de terminat curăţenia în cameră, trebuie să împăturesc la sarmalele ce cu greu frunzele acre le-am cumpărat de la turcul cu magazinul situat tocmai în capătul celălalt al Londrei, să mai dau cu insecticidul cel „tare” în curticica de un metru pătrat unde e locul meu de fumat şi-au venit să ierneze păianjenii negri, să bag la maşină câteva rufe şi să mă duc după fructe, apoi să fug la serviciu-mi.Fac şi dreg, dreg şi fac, am ajuns titirezul de lemn învârtit pe cartonul cutiei de Jerry’s Pizza adusă de pakistanezul în fugă, acela cu negul pe nas. Gândul meu fuge odată cu mâinile, el se instalează pe undeva prea departe de mine acum, e dus undeva lângă locul din sufrageria cu reţeaua de plante între care stă mama, numai suflet şi miere. Pauză de un ziar… mica publicitate… „pe strada …, nr…, colţ cu…, la ora unsprezece va fi scos în faţa uşii de la intrare un pătuţ de copil nou-născut. E vechi, bine întreţinut, lustruit, seamănă cu un leagăn în balans, are picioarele curbate ca la sanie” . Închid aragazul, pun gluga pe cap şi sar în Matizul cel roşu ce m-aşteptă în faţa casei, plouă cu spume, de-abia fac faţă ştergătoarele, îmi pun G.P.S.-ul pe bord şi zbor. Ajung şi îl văd, îl măsor din priviri, nu intră nici dacă dau jos scaunele maşinii şi pun mâna pe telefon. Da, vino degrabă, ia metroul până la staţia N , coteşti imediat la stânga, a doua casă. E un pat de copil, o să-ţi placă… Stau  lângă Matiz şi-l păzesc, până vii.

Şi plouă mai tare şi tare mi-e frig, dar  ce  frumoase-s tălpicile, oare am închis aragazul, sau a intrat volens-nolens alarma şi-mi trezeşte vecinii?!… Nu aştept în maşină, suflu în pumni şi-mi aprind o ţigară, picioarele-mi tropăie pe asfalt şi uite-o că vine! S-a mai îngrăşat şi burtica-i mai mare, fuge legănat ca răţuşca de la marginea lacului, o şuviţă de negru i-a căzut pe obraz, s-a deschis la paltonul trei sferturi şi-i apă tricoul, iar blugii în partea de jos parcă-s altă culoare, a luat bălţile-n la barcă tot ferindu-se de maşini şi în alergare ţinteşte cu ochii, pătuţul.

Pe o stradă din Londra trece în fugă o echipă ciudată, e un băiat cu o glugă căzută pe spate, un pătuţ de copil cu tălpici ca o sanie din lemn vechi, lustruit, şi o fată jumătate femeie descheiată  la un palton scurt peste blugi puşi pe bandă în partea de sus. O burtică asimetrică precede femeia cu şuviţa cea neagră ieşită din glugă şi-un Vlăduţ nenăscut îşi împinge picioarele, mută asimetria de la stânga la dreapta, ajutând pe cât poate echipa.

Au ajuns gâfâind lângă casa cu păianjenii negri veniţi la iernat, după ei e lăsată  o dâră de apă şi departe un Matiz  roşu şi mic îşi aşteaptă tremurând un prieten, ce din grabă n-a închis portiera. Dar din spate sunt păziţi fără veste  de-un mag…

„Sunt al patrulea mag, nu se ştie de mine, stau în spatele celor trei să nu piardă  în drumul spre iesle nici  aurul care să-l facă pe prunc să se creadă împărat, nici tămâia ce i-ar aduce Dumnezeirea, dar acopăr în mii de foiţe smirna prevestitoare de moarte pentru un întreg mapamond, minţindu-l pentru prima oară în viaţă pe  evanghelistul Matei… căci vine Crăciunul cu darurile poleite ale miilor de promoţii, iar eu vreau doar să vadă şi ieslea,  şi pruncul, vreau să vadă minunea!”