Erau doi prieteni,
Unul Adio, altul Larevedere,
Făceam cu ei schimb de piepteni,
Lafkadio, zicea unul,
Belvedere, altul,
Şi-ndată se relua discuţia,
la cuţite şi la pahare,
după naufragiu apăreau broscuţele,
dar domina un lup de mare.
Ce este prostia asta?
Întreba unul cu barba deasă,
Părea că-i creşte din ţeastă, din carne,
Mă prinde febra când ştiu că-i cu coarne,
Ba are şi coadă, te trage şi-n ţeapă,
Lumea e plină de bacterii şi apă,
Lătratu-n pustiu nu ajută pe nimeni,
Sunt un poem, îmi şopteşte Aldine,
Aldine era comandant în Sardinia,
În uniformă semăna cu mătuşa,
Cea care tuşeşte sub uşă,
Popor ţine frâiele-n puternica-ţi mână,
Iar mâna e lungă şi strâmbă şi brânză.
Fugi, cireadă, strigă Heracles,
Are o mie o sută şperakle,
Nici o culoare nu va rămâne,
Dacă dau eu cu bomba de lână.
Neşovăind înaintezi şi cânţi,
Deasupra unei mări de câlţi.
Am scăpat de toate, în copilărie,
Ce spun aici este doar o sclipire
Din memoria celui cu boli alzheimerice,
Cine- a văzut cele două Americe?
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.