spaime
 
m-am trezit azi-dimineaţă
cu Soarele
umblându-mi printre
ruine
şi am închis ochii
înspăimântat
să nu-l scap afară
din mine
 
mărturisire
 
legătura mea personală
cu Dumnezeu
se-nfiripă tainic
în templul gândirii
 
între mine şi eu
 
 
îngrijorare
 
atât de departe de mine
e Steaua Polară
încât îmi mai trebuie
o bucată de viaţă
 
şi încă o scară
 
 
colectivism
 
în tăul acesta de viermi
şi de broaşte
mă simt ca înainte
de-a fi
sau
de-a mă naşte
alegere
 
dacă mi-ai spune să iau
încă o dată viaţa
de la capăt
ca pe un joc
aş zice nu
îmi ajunge
 
şi m-aş culca la loc
 
 
descumpănire
 
ce ascundea
acel surâs inegalabil
de femeie ?
încerc şi astăzi
să-l desfac
dar nu se potriveşte
nicio cheie
 
 
incertitudine
 
micuţa stea
pe care mi-am ales-o
încă din copilărie
a dispărut aseară
pe la miezul nopţii
Doamne
 
ca un puf de păpădie
 
de profundis
 
nu mai există nicio bancă
de stat
iar în cutia mea craniană
doar clopotele ruginite
de gânduri
mai bat