La 123 de ani de la prima sărbătorire a zilei muncii, care ar trebui să marcheze de fiecare dată expresia fericirii celor ce muncesc ( tot mai puţini în ultima vreme!!! ), aşteptăm încropierea unui guvern de „serviciu” USL după căderea penibilă a cabinetului Ungureanu cu toate marionetele sale pedeliste şi păpuşarii controcenişti.


Cele două zile libere, precedate de o sâmbătă şi o duminică, vor descătuşa din nou spiritul gregar a milioane de oameni, care vor lua cu asalt marea, munţii şi câmpiile patriei şi se vor desfăta domestic încă o dată înaintea cufundării în următorul somn. Televiziunile nu contenesc să ne asalteze cu imaginile concetăţenilor noştri gâlgâind de vulgaritate, de instincte primare şi de prost gust, preocupaţi mai degrabă de trebuinţele burţii decât cele ale spiritului, care e greu de găsit printre mirosurile de mititei, de bere proastă sau de manele ţigăneşti. Pe acest fond cleios, cu încărcătură social-democrată, Victor Ponta ne va dezvălui componenţa cabinetului ( care nu mai este un mister pentru nimeni! ) şi va încerca să ne asigure că va fi un premier mai breaz decât toţi predecesorii săi, descălecaţi, nu-i aşa, din acelaşi leagăn fesenist în care crescuse şi dânsul. Ştim deja că se va zbate să restituie banii pensionarilor, dar nu la grămadă ( suntem în recesiune, fraţilor! ), ci cu ţârâita, bob cu bob, să mai crape câteva mii ( mama lor de ciumpalaci! ), că mai sunt la rând şi profesorii, şi medicii, şi funcţionarii publici, başca ăştia cu propietăţiile, cu fondurile de investiţii, cu regiile şi câţi dracu’ or mai fi! Nu mai vorbim despre dobânzile la miliardele luate şi topite de la FMI, de la UE sau de la Banca mondială, despre sumele destinate pentru şomeri, handicapaţi, copii, asistaţi sociali, şcoli, spitale etc. Nu mai vorbim nici despre averile uriaşe făcute pe socoteala proştilor, de care nu s-a atins şi nu se atinge nimeni şi care cresc invers proporţional cu scăderea bugetului de stat şi sărăcirea norodului. Schimbarea stăpânilor, spune un proverb popular, e bucuria slugilor oricât de iscusit ar creoşeta Crin Antonescu pe seama blănii ursului din pădure, vorbind despre originea sau fundamentele puterii în prag de Arminden, când românii se pregătesc să serbeze Ziua beţivilor ( sau Ziua pelinului ori Ziua boilor ), care semnifică începutul verii. În această zi oamenii se spală pe faţă cu rouă, pun ramuri verzi, aduse din pădure, la porţi ( armindeni ) pentru noroc şi belşug, iar femeile nu lucrează la câmp sau în casă, armindenul amintind şi despre prigonirea lui Hristos atunci când împăratul Irod poruncise să se pună câte o ramură verde la poarta de unde urma să reânceapă a doua zi măcelul copiilor şi unde apăruseră peste noapte ramuri verzi la porţile tuturor caselor. Asăzi de Arminden românii mai păstrează doar obiceiul petrecerilor pastorale şi foarte puţini dintre ei mai păstrează obiceiul amestecării vinului cu pelin ( care se găseşte din belşug! ) pentru schimbarea sângelui, apărarea de boli şi alungarea spiritelor rele din oricare parte a spectrului politic.