Club A, împreună cu Editura Vinea şi Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti, prezintă luni, 8 mai, de la ora 18.00
În cadrul întâlnirii ROMÂNIA CULTURALÃÆSUB LUPÃÆDezbatarea cu tema: DICTATURA NOUAZECIŞTILOR


Club A, împreună cu Editura Vinea şi Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti, prezintă luni, 8 mai, de la ora 18.00

În cadrul întâlnirii

ROMÂNIA CULTURALÃÆSUB LUPÃÃâ€Â

Dezbatarea cu tema: DICTATURA NOUAZECIŞTILOR

“Republica Federală Daniel Bănulescu”

Invitat de onoare: DANIEL BÃÆNULESCU

Moderatori: Nicolae Tzone şi Diana Geacăr

“Republica Federală Daniel Bănulescu este, pentru cine nu ştie încă, singura republică de pe Planetă condusă de un rege. De altfel, republica întemeiată de Daniel Întâiul, în contra anticului Platon, care-i excludea pe Poeţi din Cetate, e, prin excelenţă (deşi nu numai), un teritoriu al Poeziei şi al Poemului. Unde fanteziile spiritului, dar şi ale cărnii şi sângelui, sunt nu numai admise, ci şi (intens) încurajate. Mai mult, ele sunt transformate în tabu-uri. Viciile chiar, trecute prin spuma unei spiritualizări cu ştaif, devin cel mai adesea virtuţi. Orgiile poetico-senzuale sunt binevenite, ca şi întristările profunde, ca şi însingurările inevitabile. Nu o dată, însă – fapt aproape surprinzător la un atât de rafinat călător prin patria femeilor foarte frumoase – ţâşneşte în trombă, din aripa vreunui poem superb, ciuma vieţii cea de toate zilele…

Altminteri, regele Daniel Întâiul domneşte, peste sine şi peste "teritoriile" lumii sale, cu maximă rigoare. Guvernează, administrează, emite legi şi decrete. A trasat hărţi, a bătut monedă, a ridicat la condiţia de fiinţe poeme şi a înălţat la rangul de state cărţi. A aşezat, astfel, în temelii solide Statul de Nord şi Statul de Sud. Va clădi, altcândva, şi Statele de Est şi de Vest, apoi Statele de Nord-Est şi de Sud-Est ş.a.m.d. Tenace până în pânzele albe, nu va înceta niciodată să lupte pentru lărgirea nesfârşită a graniţelor Republicii Federale Daniel Bănulescu.

*

Despre poetul Daniel Bănulescu s-a scris, în revistele literare, la apariţia celor două cărţi de poezie ale sale: Te voi iubi pân' la sfârşitul patului şi Balada lui Daniel Bănulescu, mult, generos, şi drăceşte, şi îngereşte. Comentariile comise au fost, toate şi întotdeauna, ceea ce este bine de reţinut, la obiect. În cazul său, lucru firesc, inflaţia de epitete născocite de critici sau de poeţii congeneri s-a pliat coerent, ca-ntr-un pat al lui Procust flexibil şi mereu încăpător, peste zona poetică Bănulescu propusă decantării şi judecăţii estetice.

Vorbind despre "personajul DANIEL ", Cristian Popescu, confratele nouăzecist, epuiza, dintr-o răsuflare, o întreagă cohortă de aproximări, care ar fi făcut invidios, pesemne, şi pe un laureat al Premiului Nobel: "El este un fel de Don Juan combinat cu Hamlet, (…) trăindu-şi incontinuu şi simultan adolescenţa virilă şi înţelepciunea de nebun, un bărbat firav braţ la braţ cu aşa-zisa sa sosie: care e tot o combinaţie, un fel de Rudolf Valentino altoit cu Arnold Schwarzeneger" ("DANIEL", în Adevărul literar şi artistic, 20 februarie 1994). Italienistul Geo Vasile spune despre acelaşi că "poate aspira la un post de animator profan (a se citi pro femmes), gen Paul Newman, dat fiind trecutul său aventuros, transcris în prezentul jurnal liric; epic, dramatic, oricum contagios pentru cititorul cu o imunitate îndoielnică" şi descoperă în poezia sa un "orgasm livresc", intuind în autor un "eretic însetat de glorie cu orice preţ"(Daniel Bănulescu, amant totalitar, în Baricada, 19 iulie 1994).

Rafale de trimiteri grandioase comite în genere cumpătatul critic Dan Alexandru Condeescu: «Din farădeprejudecăţile avangardei, în linia Urmuz, Bogza, Geo Dumitrescu, Nichita Stănescu, Mircea Dinescu, emiţând în răspăr o "epică" anapoda (…) coboară fără complexe culturale Daniel Bănulescu cu un volum de debut iconoclast, absurd, anarhic, famfaron, agresiv, sentimental vorbăreţ şi dat în praştie», susţinând că «poezia lui (…) este plină de tablouri suprarealiste à la Dali, lucrate în tehnica urmuziano-ionesciană a nonsensului generat de clişeele şi automatismele vorbirii în gol". El susţine că «asupra acestui tip de discurs pluteşte duhul lui Caragiale, căruia nici suferinţele Sărmanului Dionisos nu-i sunt străine», rezumând astfel: «Este, în fond, spiritul lui Mitică, modernizat de Minulescu, Topârceanu şi Camil Petrescu, postmodernizat de viziunea ironică a existenţei de limbaj privită prin "luneta lunediştilor ludici"» (Teribilisme de epocă, în Ora, 1994).

Gazetarul Ion Andreiţă nu face nici el economie de entuziasm: "Daniel Bănulescu intră în literatură ca un uragan, răvăşind totul: cuvinte, cearşafuri, oraş, ţară, planetă. Dar mai ales cuvinte şi femei (…). Tare mi-e teamă că femeia pe care o scarmănă atât de furios autorul este el însuşi – iubit, hulit, scârbit – ca un Flaubert-Bovary". Propune şi el o bogată şi onorantă listă de apropieri: Mircea Dinescu, Exupery, Nichita Stănescu, Bacovia (un Bacovia, însă, "pe dos"), Villon, Fănuş Neagu (Te voi iubi pân' la sfârşitul patului, Magazin Internaţional, 5 august, 1994).

Asemănarea cu François Villon o făcuse însă, mai înainte, într-o notă de prezentare a volumului, din Luceafărul (20 iulie 1994), Laurentiu Ulici, unul din naşii marcanţi (celălalt e Mircea Martin) ai nouăzecismului, "Tânărul poet – scria acesta -, un fel de Villon al nouăzeciştilor" ascunde sub înfătişarea-i turbulentă de cassanovist războinic o fiinţă delicată şi cuviincioasă, chiar vulnerabilă".

Romul Munteanu, pe un ton care se voieşte neutru, obiectiv, îşi expune părerile despre autor cu detaşare, dar şi cu multă bunăvoinţă: «Daniel Bănulescu practică un exhibiţionism literar impudic, dar nu trivial. El lasă impresia că poartă sexul femeii în vârful limbii, răsucindu-l pe toate feţele lui, cu imaginaţia unui copil "pervers polimorf", care a văzut pentru prima dată născătoarea mamei sale (…). Poezia lui Daniel Bănulescu nu are metafizică, nu are mister. În uterul femeii el nu vede nici naşterea, nici moartea (…). Din promoţia anilor '90, Daniel Bănulescu este un scriitor de care se va mai vorbi. Am o singură temere pe care simt nevoia s-o spun. S-ar putea ca Daniel Bănulescu să devină un alt Marin Sorescu al generaţiei sale. Mai radical, mai încărcat de sex, mai ludic etc. Dar pleonasmul cultural nu este folositor şi asta este ceea ce nu-mi place mie» (Ce-i place lui Daniel… mie nu-mi place, dar…, Azi, 8 august, 1994).

În revista Poesis, George Vulturescu descoperă că Daniel Bănulescu «corespunde, cel mai bine, unei imagini a nouăzecistului care cultivă o "memorie canibală"» şi că "adevărata erotică" a cărţii este "scrierea": «De la cartea-trup ("cărţile care prind pojghiţa de carne de la mâinile tale") la iubita care devine carte este o singură perversiune aici, aceea a scrisului" (Daniel Bănulescu: "Timp sastisit, nopţi flendurite, Poesis, nr. 6-7-8, 1994).

Mai ingenios decât toţi este însă criticul Dan-Silviu Boerescu, care se dă, încă o dată, memorabil, în stambă, în aplauzele furtunoase ale galeriei: «L-am cunoscut pe Daniel Bănulescu în perioada în care lucrările la statuia sa ba înaintau, ba dădeau îndărăt. Monumentul fusese proiectat a se ridica pe B-dul Alexandru Obregia (cunoscut psihiatru, deh!), fost B-dul Metalurgiei, în faţa cinematografului – cu nume symbolic -… "Cultural". (…) Daniel Bănulescu, devenit nemuritor ("şi rece"), supraveghea personal şantierul. Nu se lucra după plan, schiţă sau machetă de gips. Se folosea inspiraţia poetică a autorului, material deosebit de elastic, devenit alături de duref, principalul produs de export al ţării. Întâiul Poet şi Prozator al Ţării proceda în felul următor: intra la cofetăria de vis-à-vis, sorbea un suc (…), cădea pe gânduri circa 5- 6 minute, după care o zbughea pe uşă afară, urlând apocaliptic: "- Bă cretinilor, făceţi-mă pe cal ca Ştefan cel Mare" sau " – … cu Ecaterina Teodoroiu de gât, că de ce să n-avem şi noi o Jeanne d' Arc lângă poetul naţional?" (n-ul se auzea perfect, prelung, geminat). / Nici nu termina bine de emis ideea că Jiul, rubiniu de sângele eroinei, începea să-i curgă la picioare, iar Mugur Isărescu îi susura plângăcios în ureche: "- Dom' Bănulescu, lasă-mă, bre, să vă pun pe amândoi pe bancnota de 25.000; zău aşa!" / (…) Dacă anul 1904, marcat de cele patru volume – Povestiri, Şoimii, Dureri înăbuşite şi Crâşma lui Moş Precu – a fost considerat "anul Sadoveanu", anul 1994 – prin Te voi iubi pân' la sfârşitul patului (poeme), Te pup în fund, Conducător iubit! (poem în proză) şi, probabil, Dumnezeul meu dansează cu mine (volum de poeme…) – ar putea fi "anul Bănulescu". Anul în care un poet neverosimil de bun pentru aşa o vreme de sărăcie lucie şi criză morală acută pătrunde vijelios în sanctuarul literelor române, unde se va lăfăi confortabil ca-ntr-o pagină de manual şcolar, având ca bodyguards pe toţi marii poeţi de pân' la el (…)» (Daniel Bănulescu- poet, Luceafărul, nr. 3, 22 iunie 1994).”

(NICOLAE TZONE)

Contact:

Gabriela David

PR Manager

0723 379 026

gabi@cluba.ro

www.cluba.ro