ep27Dacă tăţ’ am fi la fel, oare cum ar fi? Iaca, o-ntrebare la care vă înghiemn şi vă gînghiţ’! Io m-am gînghit şi zîc, n-ar fi binie! Asta păntru că frumuseţa omului stă chiară-n asta, că-i unic, nu-i făcut la bandă rolantă.

 

 

Fiecare om are dăşchieptăciunia lui, farmecu’ lui, preceperile lui, da’ şi şmechăriile lui. Altfel spus – calităţ’ şi defecchie. La urma urmii, cinie-i perfect? Da’ cînd părţîle rele cuptuşesc în om pă cele bunie, gata-i baiu’! Să creghie cial mai dăşchiept, cial mai frumos, numa’ lui i să cuvinie tătu’, păntru iel ciilalţ’ n-au nici o valoare. Şi iac-aşe, dă în mîndrie. Mare păcat – mama tuturor răutăţîlor! D-aci, mai îi on paş pîn’ la sfada cu cii dîn jur. Dacă-n cele mai mulchie rînduri oaminii cum să sfăghiesc aşe să şi-mpacă, cestiunie dă timp, unieori îi musai ca cinieva şi-i împece. Eh, asta să-ntîmplă, în mulchie rînduri, la tribonal. Da’ oare chiară să-ntîmplă? Poachie nu, poachie da. Haidaţ’ şi vă spun on caz. Ie fiţ’ pă fază!

 

Citaţîia

Data trecută v-am povestit cum bace Toghiere şi cu Mitru or ajuns martori la on acţident ciudat dă ţîrculaţîie. Şi nie aminchim: la bariera chefere, lăsată, primu’ o ajuns on motorciclist, dîpă iel, înt-o cociuţă trasă dă măgar, on cioban şi la urmă unu’ c-o Dacie 1100, noauă nouţă. Motorciclistu’, cu casca pă rezervor, atîta o bîrăit motoru’ pînă cînd o intrat fumu-n nări la măgar care ‘nervîndu-să, l-o muşcat d-o urechie. Ciala, muşcatu’ dă urechie, o slobozît on chietroi drept în barbriz la Dacie. D-acoalia gata o fost baiu’! Urmau şi să-ntîlniască tăţ’ la tribonal. Cum o fost? Haidaţ’ şi-l ascultăm pă bace Toghiere cum povesteşchie întîmplaria! A doaua sară, tăţ’ pă lăviţ’ la uliţă, aşchieptam ş-auzîm episodu’ cu tribonalu’.

Bace Toghiere nu s-o lăsat îmbiet. Num-am văzut că dîpă ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o pus picior păstă picior ş-o zîs: -Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă niciodată şi nu jughieci pă nimia ca şi nu fii şi tu jughiecat! Că iac-aşe i-am jughiecat, io cu Mitru, pă ciia cu acţidentu’ dă ţîrculaţîie, cum c-ar fi unu’, o’ altu’ dă vină şi pîn’ la urmă am ajuns şi noi şi fim, înt-on fel, jughiecaţ’. Da’, hai şi-ncep! Înt-o dîp-amniază, num-am auzît că m-o strîgat cinieva dîn uliţă. Iera poştaşu’. M-o cerut boletinu’, o luat dachile dîn iel, am semnat dă primire, apoi m-o dat o citaţîie şi dus o fost. Lu’ Mitru, fiind lipsă domiţiliu, i-o prins citaţîia cu pioneze pă uşe la ocol. Oricum, aviam şi-i zîc io cum stă triaba.

 

Drumu’ cîtă tribonal

Nici nu şchiu cum or trecut cele doauă săptămîni, pîn’ la zîua întălnirii la tribonal, la Arad. La tren ni-o dus tăt niepotu’, cu hinchieu’. Dîn Chişinieu am luat iară trenu’ cu navetişchi şi cu fum mult, noroc că iera vară şi tăchie obloacile ierau dăşchisă. Nu poci şi nu vă spun (batăr am zîs că n-am şi zîc la nimia, da’ aşe faină-i cestia) cum că l-am îmbiat pă Mitru cu pămucă, şi-şi baje-n tolceră, aghică-n urechi, că-i corent, da’ n-o vrut. Cînd am ajuns în gară la Arad, Mitru gînghieşchi c-avia o prună-n gură, pă ghireapta. Dî la gară dabghia ni-am suit înt-on trămvai. Ce şi să-nchidă uşile! Alt corent, altă dăndănaie. Pă cînd ni-am scoborît la staţîia cu Pepia (uni zîc Libelula), lu’ Mitru-i crescusă pruna, iera cît o căisînă. Da’ şi nu uit, iera cît p-aci şi dăm dă bai, că la Gara Ielectrică cînd şi să deie şefu’trămvaiului jos, ca şi-nschimbe măcazu’, ce şi-l mai lesă oaminii şi să scoboare. Pă scări stăchiau călători ca albinile la urvinişciopor. S-or scoborît pîn’ la urmă călătorii, înt-o amestecătură dă voarbe dă duh. O-nşchimbat şefu’ trămvaiului măcazu’ da’ ce şi să mai poată sui, că ciia, aghică călătorii, iară ierau ciorchinie acăţaţ’ pă scară. Rugatu-i-o şefu’ trămvaiului pă călători cu frumosu’ şi să scoboare dî pă scară, îmbălatu-i-o în fel şi chip, hăţît-o dă ei, ce şi-i poţ’ dăzlipi.

Dacă vă spun cum am hălădit d-acoalia, nu vă vinie şi creghieţ’. Numa’ l-am auzît pă şefu’ trămvaiului, aghică pă vătman, că strîgă dă jos: -“Mă! Care ieşchi mai aproape dă căbină, treci pă scaun! Tu, ciala cu clop niegru, iexecutaria!” ş-o arîtat cîtă minie. No, oamini buni, numa’ trămvai n-am mînat pîn-atuncia. Cum m-am băgat în căbină, cum s-o făcut on loc pă scări, numa’ binie s-o putut acăţa şi vătmanu’. Dîpă scări, cu bîta cîrnă luată dî la on moş, ce stăchia chiscuit pă prima scară, întă doauă muieri grasă, şefu’ trămvaiului îmi indica botoanile pă care şi apăs. Mitru iera pă foale, jumătachie în căbină, jumătachie pă coloar, manevra pedalile cu brîncile. Şi iac-aşe uşor, ca melcu’, ajunsărăm la destinaţîie, fără oprire-n stăţîi. Greu ni-am mai scoborît. Noi ca noi, da’ iera unu’, cred că cioban, cît p-aci şi-i rămîie ghiesajile-n trămvai.

 

Începutu’

În cele dîn urmă am ajuns la tribonal – o casă mare cu cîchieva ietaje. La poartă, on om în niegru, cred că paznicu’, n-o vrut şi nie lesă-n ‘lontru înenchie dă oara opt şi jumătachie şi cum ajunsărăm mai iuchie ni-o pofchit şi nie scoborîm înt-on podrum, inghie iera năloagă mare, da’ şi mult fum. Aculu, tătă lumia beia cafă şi duhănia. Mitru ş-o cumpărat o cafă, io on covrig mare cu doauă strunji, dă-l puchiai punie ca ochieri la măgar. La momentu’ potrivit, ni-am suit la întîilia ietaj, pă brînca ghireaptă, ş-am cotat la a tria uşe, dîpă ci-am trecut pînt-on părechie dă iagă. Înlontru iera o sîngură doamnă, în hanie gri, culoaria poţocului. Eh, asta cred că iera stăpîna dosarilor, că avia o grămadă pă masă. N-am apucat şi-i dăm biniaţă că ni-o şi zîs: -“Reveniţ’ în 30 minute!” Ni-am scoborît la parter, am mai vorovit una altă cu omu-n niegru, dî la intrare ş-apoi ni-am suit dîn nou la ietaj la camera la care mai fusăsăm. Înenchia uşii, cinie creghieţ’ că iera? Ciobanu’ dîn trămvai, cu ghiesajile lui. On amniros dă brînză şi dă zăr, că-ţ’ pica păru’ dîn nas. Cînd ni-am apropiet, ni-am dat sama că iera ciobanu’ nost cu cociuţa sfărmată. I-am dat biniaţă ş-am dat şi nie băgăm înlontru. Numa’ că n-am apucat şi nie băgăm binie, că dî la o masă , o doamnă-n niegru, cu hanie dă popă, o şi strîgat la noi: -“Cum aţ’ ajuns aici? Luaţi-vă pălăriile-n mîini, ieşiţi şi intraţi pe cealaltă uşă!” Straşnică muiere, ni-am gînghit noi. N-am apucat şi-i spuniem că ni-o trimăs poştaşu’.

 

În sală

Cînd ni-am băgat pă ceilaltă uşe, dă lîngă, ni-am trezît tăt în aceieşi sală, numa-n capătu’ cealalalt. Ni-am aşezat amîndoi p-o laviţă lungă, lîngă părechie. Băsamă pă uşia pă care-am intrat dă-ntîiaşi dată, să băgau şefii. Mă, oamini buni! În sală ierau tăt felu’ dă oamini şi muieri. Discuţîi, vrajbă, năînţălejeri, numa’ că doamna aceia-n niegru nu-i lăsa şi vorbască numa’ pă rînd. Ci-am auzît aculu, tăt felu: unii să sfăghiau dîr pămînt; alţîî nu puchiau împărţî pruncii; ciia n-aviau la dosar tăchie acchile şi-i amîna 3 săptămîni; ciilalţ’ nu s-or prezentat tăţ’ – altă amînare. Da’, doauă cestiuni ni-or pus pă gînduri:

Prima – unu’ o dat dă bai cu muieria lui. Ceia nu mai vreia şi mai steie cu iel că zîcia că tătă zîua o face vacă: că mîncă cît o vacă; că-i grasă cît o vacă; că bia cît o vacă; că … cît o vacă…

Muieria lu’ ciala o zîs că să-mpacă cu iel numa’ c-o condiţîie: dacă bărbatu’ îi făgădeşchie că n-o mai face vacă-n veci. Omu’ ce şi facă? C-avia prunci mulţ’ cu muieria. Ce creghieţ’ că i-o zîs? Ie auzîţ’!:-“Dragă muiere! Făgădesc că-n viac nu-ţ’ mai zîc vacă, da’ las’ c-ajunjem noi acasă şi aşe-ţ’ frig una-ntră coarnie!…” O urmat on rîs jeneral.

A doaua– Declaraţîi: soţu’ – “Am intrat în cameră, soţia în pat sumar îmbrăcată, m-am uitat prin geamul deschis şi-am văzut pe unul care fugea-n chiloţi”; soţia –“era cald şi stăteam cu geamul deschis”; victima – “zilnic alerg pe acest traseu, dar azi m-am trezit cu o noptieră-n cap”; martoru’ –„eu n-aveam cu ăştia nimic, stătiam liniştit în noptieră”. No, care are ghireptachie?

 

Identificaria

Înt-on tîrzîu, muieria ceia cu hanie gri, coloarea poţocului, ni-o strîgat şi pă noi, cu accţidentu’. Cînd o ajuns la minie şi la Mitru, am strîgat prezent dă numa ci-o tunat sala! O muiere aşe s-o spăriet, d-o ieşit afară-n fuga mare sughiţînd întruna. Noroc că i-o dat ciobanu’ şi beie zăr, c-altfel nu şchiu cum îi trecia. Am păşit apoi pîntră lăviţ pînă-n faţă, am pomnit amîndoi dîn călchîie ş-am salutat: -“Bună zîua şi bun lucru!” Muieria-n niegru: -“Cine sunteţi?” Noi: -“Toghiere şi Mitru”. Ia: -“Nu cum vă chiamă, ce calitate aveţi?” Noi: – “Sînchiem dă calitachia-ntîia. Aghică cinstiţ’”. Greu ni-am mai înţăles. Noi ca noi, da’ ciobanu’, care intrasă întră timp, nici n-auza binie, vorbia numa’ dă oi, dă măgar şi dă cociuţă. Pîn’ la urmă am aflat că noi sînchiem martorii. Apoi ni-o scos afară pă noi, martorii. O-nceput ciala cu măşina şi ciala cu motorcicleta cu tăt cu arvocaţ’ o sfadă-n sală, dă dabghia-i potolia muiere-n niegru! Strîgau dă s-auza d-afară! Ciala cu măşina-l acuza pă ciala cu motorcicleta că i-o spart barbrizu’. Motorciclistu-l acuza pă ciobanu’ cu măgaru’, că l-o muşcat dă urechie. Întră timp, num-am văzut că ciobanu’ dăsface o ghiesagă, scoachie pită, clisă, părădăici şi brînză şi dă-i şi mîncă (cu noi cu tăt, că nie-mbiasă şi ieram şi noi flămînz). Să făcusă cam oarile tri, dîp-amniaz’. Pă coridor, lumia şi ţara-n aşchieptare dă rezultachie. Să uitau tăţ’ la noi şi-i treciau scopiţîî, dă locomie.

 

Declaraţîile şi sfîrşitu’

N-am apucat şi mîncăm binie, că l-o şi strîgat pă cioban în sală. Declaraţîia i-o fost scurtă: – “Da! am văzut, s-o-ntîmplat! Da’ mie cinie-mi plăchieşchie cociuţa? Da’ spărietura măgariului?” Afară pă hol lumia buia pă noi şi vinghiem brînză. Ce iera dă făcut? Ş-o băgat Mitru capu-n sală şi l-o-ntrebat pă cioban cu cît şi deie brînza. Amu, dacă tăt am aflat preţu’ la dărab, ş-aşe trăbuind ş-aşchieptăm, numa’ binie am vîndut aproape tătă brînza ciobanului. Oricum, n-avia cum mai ajunje omu-n piaţ, în zîua aceia. Apoi ni-o chiemat dîn nou în sală, pă minie şi pă Mitru, păntru declaraţîi. Ş-am declarat dîpă cum urmiază: – Declaraţîia lu’ Mitru –“Io cred că vinovatu-i ciobanu’. Trăbuia şi-l ţînă-n frînie pă măgar şi nu poată mişca capu’. Merita on chietroi în cap, păntru muşcătură”. – Declaraţîia mia: -“Motorciclistu’ nu trăbuia şi-ş’ deie jos casca dî pă cap în vreme ce motoru-i iera pornit.

Aşia, scăpa dă muşcătură”. Oricum, bghiata muiere-n niegru, la on moment dat, n-o mai înţăles nimic, ni-o scos pă tăţ’ afară, poachie ni-om împăca. Ceia ce s-o şi-ntîmplat, c-am ieşit tăţ’ înt-on parc şi pă lăviţ’, lîng-o stătuie – om cu cuşmă-n cap, o scos ciobanu’ dîn ceilaltă ghiesagă o litră dă răchie, ni-am ominit tăţ ş-apoi am mîncat brînza ci-o mai rămăs, cu clisă şi cu părădăici. Ni-am întors ‘năpoi în sală, s-o semnat împăcaria şi tachie bună, duşi am fost care-ncătrău. Ciala cu măşina avia asigurare, ciobanu’, pă banii dî pă brînză o zîs că-ş’ ie scînduri păntru cociuţă, iar urechia motorciclistului ş-aşe iera vinghiecată. Io cu Mitru am ‘noptat la prunci, da’ pîn-am ajuns la ei, am mai păţît una bună. Da’ dăspră asta, data viitoare. Pîn-atunci ţînieţ’ minchie că nimic ca pacia nu-i mai bun şi iară v-aduc aminchie că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

(Va urma)

Dicţionarcuptuşesc – sufocă; batăr – cu toate că; pămucă – vată; tolceră – pîlnii; urviniş – intrarea în stup; ciopor – grămadă; îmbălat – înjurat; hăţît-o – tras-o; hălădit – înaintat; chiscuit – îngrămădit; strunji – găuri; iagă – sticlă; poţocului – şobolanului; făgădeşchie – promite; scopiţîî – scuipaţii; buia – năpădia.