ep29

Tăt timpu’ vorbim dă progres şi dă tehnică. Nu ieste uişag, o’ cănal dă televizîie, inghie şi nu să pominiască dă numa’ chie mniri ce invenţîie care uşuriază viaţa omului. Aşe avem: iniel la conzervă; trenuri pă su’ pămînt; ieji dîn nailon; măşini dă spălat pă picioare, cu apă cu bulbuci; stupuşuri la iejile dă bere, care să dăşoroflesc; tenişi cu becuri; bocs păntru boconci, în tub, cu burechie-n vîrf; cuptoare păntru copt pită, cît o cuşmă mărimia 60; scule dă ras, păntru o sîngură manevră; piclăzauă cu abure; televizoară cu ţîşpia zăci dă cănale; serchezeturi şi sărsamuri, dă fel şi chip, în măgăzînile dă ferărie: lapchie acru, cu tăt felu’ dă poame; măşini dă lux, cu pernie-n păreţ’ şi-n volanile mişcătoare şi fel şi fel dă rînduieli. Eh, da’ tăchie aşchia-s făcuchie la oraş, dă mii dă oamini. Oare aişchia tăţ’, ce mîncă zî dî zî? Feră? Haidaţ’ şi vighiem!


Viaţa la oraş: atunci…

Înt-o vreme iera tare binie la oraş! Tăchie rînduielile mereau pontoş. Ruşii aviau nievoie dă vagoanie, cioslovacii dă strunguri, ciia dă mobilă, ciilalţ’ dă hanie, combinatu’ chimic numa’ pufăia, fabrica dă bere şi ceia dă spirt şi drojghie meria una-ntruna, pita ieşia albă şi puhabă dîn fabrică şi măcelăriile jemiau dă carnie. Ce mai, tătă lumia o ducia binie c-avia inghie lucra. Sălariile ierau mari, întreţînieria mică. Nu iera sîmbătă, o’ duminică şi nu fie petreceri, pîn blocurile primichie dî la stat. Şi iac-aşe ajunsără pruncii ţăranilor domni la oraş. Numa’ că-n ochii orăşenilor tăt ţăran ai rămas şi nu scăpau niciodată ocazîia şi ţ-o zîcă-n faţă. Dacă păntru unii, puţîni la număr, a fi dî la ţară iera o ruşinie, cii mai mulţ’ nu s-or ferit şi-şi recunoască rădăcinile, păstrîndu-şi cu cinste în familiile lor creghinţa şi dachinile strămoşeşchi. Cinste lor!

Anii or trecut. Şoroflu’ o-nceput şi să strîngă. Aviam dătorii dă plăchit. Cîchie? – Mulchie. Aşe că ordinu’ iera – IECONOMIE. Şi iac-aşe începură restricţîile: pita – pă cartelă; lapchile – tăt aşe; carnie – cît mai rar; benzîna – la raţîie; ţîrculaţîia – o duminică da, una ba; corentu’ – în reprize; televizoru’ – ajunsăsă corp dă mobilă … Amu, dacă alendelon găsai numa pă su’ brîncă la măgăzîna Zîridava, sau pă păpucii Otteri puniai brînca numa’ dac-aviai drăguţă la on măgăzîn, dî pă ţentru, dă tăchie aşchia chie puchiai lipsî. Nu chie puchiai lipsî însă dă mîncare şi baiu’ iera că–n alimentări puchiai învîrchi roată on cînie, ţînîndu-l dă coadă şi nu-ţ iera groază că-mborz’ ceva. Ieventual conzervile dă peşchie ocianic ori borcanile cu borş o cu ţucuri roşii, dî pă rafturi.

Baiu’ iera cît casa! Începusă vremia cozîlor. Fujiau bgieţîî oamini dî la o coadă la alta. Penzionarii ierau la mare cotare, c-aviau timp liber dîn belşug. Aviai penzionar în casă, ierai fericit, păntru ciilalţ’ să puchia aplica voarba ceia: cinie n-are bătrîn la casă şi-ş’ cumpere! Şi cum foamia iera mare, începusără orăşenii şi-ş’ aducă aminchie dă niamurile dî la ţară. Şi aşe să lăudau cu iele, ca politicienii, dîpă Marea Înşchimbare, cu preoţîî dîn familiile lor. Dăghia binie la imajinie, am zîce în zîlile noaşchie, nu? Aviai niamuri la ţară, ierai cinieva! Numa‘ jemiau arcurile Daciilor (făcuchie la Vagoanie, arcurile, nu Daciile) su’ greutachia sacilor cu croampe, morcovi, prestenaci, a dimijenilor cu răchie şi cu vin, a cărnurilor, cîrnaţîlor, şfărcilor şi a cărdăboşilor, dă sărbători. Trăiască niamurile dî la ţară! Eh, aşe da! Cu stomacile plinie alfel gînghim, altfel vorbim, altfel muncim. Tăt înainchie, tovarăşi! Spre înfăptuiria marilor idialuri!

 

…şi amu

Dîpă Marea Înşchimbare, măgăzînile or început şi să umple cu tăt felu’. Baiu-i că-s plinie nu cu d-a noaşchie, ci mai mult cu d-a lor, înfoiechie cu tăt felu’ dă otrăviciuni (Mare atenţîie ce daţ’ la prunci şi mînce şi şi beie!). Dacă înenchie şighiai cu bani-n jeb, că n-aviai ce cumpăra cu ei, astîz, poţ’ cumpăra tăt ce-ţ’ doreşchi, numa’ baiu-i că nu-s bani! Şi ciia pă care-i ai, n-au valoare. Sălariile-s mici, cheltuielile dă întreţîniere mari. Ce-ţ’ rămînie dă făcut? Şi-ţ’ aduci aminchie, iară, dă niamurile dî la ţară, nu dă altă da aculu, încă, tăchie-s fără smîntă. Aieru-i aier, mîncaria-i mîncare, hoghina-i hoghină.

Cichitoriule! Dacă ai casă la ţară, ai grije dă ia! Dacă n-ai, cumpără-ţ’ pînă-s preţurile mici, c-a vini o vreme, şi nu-i dăparchie, că nu chii puchia apropia, aşe scumpe-or fi căşile. Invenţîi şi inovaţîi – tăchie făcuchie dă om şi păntru om, fel şi fel dă ferotănii. Şi tătuşi, iară-ntreb, să hărănieşchie omu’ cu iele? Nicidăcum, ci cu roaghile pămîntului. Inghie-i însă cinstiria pă care-o merită ţăranu’? Cînd ş-aduc aminchie mai marii dă cel ce-n sudoaria frunţîî lucră pămîntu’? Dîn păcachie, numa-n campania ielectorală. Ruşinie!

 

Gropoiu’

Vara iera pă sfîrşichie. Stăchiam tăţ’, pă lăviţ’, la uliţă înt-o duminică dîp-amniază. Numa’ vojoia on vînt călduţ pîn nucii dîn ocol, musăind nucile şi-şi deie drumu’ cîtă pămînt. Ce mai, toamna să pregăchia şi să năpustească păstă noi. Care mai dă care să lăuda cu ci-o mîncat şi băut d-amniază. Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o-nghiţît o dată afund ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, dacă-i voarba dă mîncare şi dă băutură io atîta vă poci spunie: răchia să bia cu pită şi vinu’ cu carnie friptă! Şi dacă adusăi voarba dă carnie, o continuat iel, haidaţ’ ş-auzîţ’ una bună, păţîtă chiară dă minie. Aşe că, ochi şi urechi! În ciala rînd v-am povestit cum am ajuns şi veghiem on şpectacol dă muzîcă popolară, la Arad. Pî la unspece sara, dîpă ci-am scăpat cu binie dî la sală, am mărs cu Mitru cîtă Gara Ielectrică.

D-aculu io am luat trămvaiu’ cîtă Mocirlaca (c-aşe o zîs unu’, în staţîie) iar Mitru cîtă Stachile Unichie ale Vlaicului (c-aşe o zîs tăt aciala, dîn staţîie). Aviam şi ‘noptăm la prunci. La a tria staţîie dîpă pod, m-am scoborît dîn trămvai. On întunieric ca-n … voarba aceia. Am luat-o uşurel pă mijlocu’ uliţîî, mai mult pă pipăichie, cîtă blocuri. Mă, oamini buni! N-am ajuns binie la o-ntretăiere dă uliţ’, ca-m şi sîmţît că-m’ fuje pămîntu’ dă su’ picioare şi pic înt-on gropoi, cam dă tri metări dă afund. Asta ca asta, da’ n-am apucat şi-m’ cot clopu’, c-o vinit păstă minie, jghierînd ca dîn gură dă şerpe, o doamnă dăstul dă pogană c-on ţecăr cu ieji cu crăstăveţ moraţ’(băsamă vinia dî la şchimbu’ doi, dî la Refaceria). Şi nu s-o gatat aşe, că păstă noi s-o năpustit, cu puchiere, altă doamnă c-on plăsoi cu oauă (băsamă vinia tăt dî la şchimbu doi, da’ dî la Avicola). Mă, m-am gînghit io, aşchia m-or urmărit! Aşia o şi fost, c-atuncia m-am adus aminchie că s-or scoborît dîpă minie dîn trămvai zîcînd una cîtă alta: -“Pe unde o luăm, că-i întuneric rău? –“Să mergem după domnu’”. Greu am ieşit dîn gropoi. Întîi li-am arăghicat io pă doamnie şi-n cele dîn urmă m-or arăghicat iele pă minie. N-o fost uşor, aşe m-am răcălit cu iele, c-or crepat păntălonii pă minie. D-acoalia, doamnile or luat-o în ghireapta, tăt mulţămindu-mi dă ajutori, io am ţînut-o tăt înenchie, cîtă blocuri, cu păntălonii sfîrchiecaţ’ şi cu hanile uouachie.

 

Morminţîî

N-am apucat şi fac o sută dă paşi c-am dat păstă on cănălici, proaspăt scrumat. Ce-i dă făcut? Iera musai ş-o ieu pîn morminţ’. Iera cam doispece şi jumătachie noapchia, cînd m-am băgat în morminţ’. Numa flocăia vîntu’ frunzîle în plopii d-îngă gard. Mă oamini buni! Aşe o scîrţăit uşia morminţîlor, dă m-o luat on fior pă şira spinării. M-am băgat cu corajie, da’ n-am apucat şi păşesc cam căt dai dă zece ori cu coasa, c-am auzît on zgomot suşpect în urma mia – toc, toc, toc. Nu m-am întors, am mărs înenchie. Iar-am auzît, da’ mai tare – trosc, trosc, trosc. N-am întors capu’. Eh, atuncia m-am gînghit că dacă să mai aughie ceva, mă-ntorc. Dîpă cinci paşi am auzît iară, mai clar – zduf, zduf, zduf. No, aşe nu să mai poachie, m-am zîs şi m-am întors şi văd care-i baiu’! Cînd culu, ce şi vez? Unu’ mă lovia-n clop c-o scîndură. Dîn doauă mişcări am dat cu iel dă pămînt şi ieram gata şi-l strîng dă grumaz, dîn reflexă. Noroc c-o zîs: -“Domnule dragă, am crezut că chia-i băgat aci ca şi furi cununi”. Iera paznicu’ morminţîlor şi drept împăcare, m-o zîs v-o tri poveşchi dă pîn morminţ’ ş-am golit cu iel o iagă dă Monopol, ci-o avia ascunsă întră nişchie tufe.

 

Pită. Sifoanie. Şi carnie???

La prunci am ajuns cam pî la tri diminiaţa. Aşe s-or spăriat cînd am ţîngălit la uşe, da’ mai tare cînd m-or văzut plin dă oauă pă hanie şi mnirosînd a crăstăveţ’ moraţ’, dă nu i-o mai luat somnu’ pînă cîtă-n zîuă. Io la şasă făr-on sfîrtai, cînd o zuruit ciasu’ pruncilor păntru sărvici, am zburat în picioare. Cum hanile-mi ierau fleci, o trăbuit şi mai stau la Arad o zî. Numa’ binie m-o dat ficioru’ on treling d-a lui pă minie şi m-o mînat dîpă sifoanie, pită şi dac-oi găsî şi cumpăr şi ceva carnie proaspătă, c-o auzît nora că bagă la măcelărie. Aşe c-am pornit pîn carter, îmbrăcat în treling, cu tenişi în picioare şi cu clopu’ pă cap. În brînci purtam o plasă dă rafie, cu doauă ieji dă sifon. Pita am luat-o fără probleme, iera pă cartelă. Tătuşi, n-am scăpat fără şi mă-ntrebe şefa alimentării d-inghie am luat pita, aşe hîrjindu-să la minie: -“Baciule, aveţi echipă de fotbal acolo la voi, la ţară?” Şi-n zîua dă astîz mă-ntreb cum ş-o fi dat cu sama că-s dî la ţară? La sifoanie-or fost cam vo cinspece la rînd, da’ o mărs iuchie triaba.

Tăţ’ tăciau, numa’ unu’ strîga: -“Bagă gaz, bagă gaz din belşug meştere, nu fenta!” Oare dî ce zîcia aşe ista cîtă ciala? Vreia şi-l mobilizeză, o’ iera voarba dă altceva? La măcelărie iera o coadă cam dă o sută dă oamini şi muieri. Cii mai mulţ’ vinisără dă sara, ca ş-apuce înenchie. Cum avia şi vie carnia dîpă oarile zece, cînd să dăşchighia măcelăria, m-am aşezat şi io la coadă. N-am fost chiară ultimu’. Pî la zece fără on sfîrtai o mai vinit unu’, mic, gras, c-o şapcă trasă pă ochi şi c-o taşcă niagră şi roasă, dîn pchiele dă porc. S-o răghicat pă vîrfuri, s-o uitat cîtă uşia măcelăriei ş-o zîs: -“Trebuie s-ajung la uşă!” Dîpă care s-o-nfipt hotărît întră oamini, încercînd şi ‘nainteză. N-o apucat şi treacă dă v-o zece persoanie, că ciia l-or împins ‘năpoi, suduindu-l în fel şi chip. Apoi i-o ţîpat şi şapca, nu şchiu care, ghirept în praf. Omu’, ş-o scuturat hanile, şapca, ş-o aprins o ţîgară, ş-o făcut dîn ochi on alt plan, dîpă care ş-o luat on avînt cam vo doauzăci dă paşi şi-n fugă s-o înfipt dîn nou în coada dî oamini. Eh, dă data asta o reuşit şi treacă dă vo cincizăci dă oamini. Cînd s-or trezît ciia iară cu ciala, dă-i şi frije-l. În cîchieva clipe l-or scos iară dîn rînd. Bghietu’ om, cu hanile-mboţîchie, să uita cu jind cîtă uşia măcelăriei. Dî la o vreme o zburat şi taşca dîntră oamini, numa’ vîjăind, drept p-on cînie a nimărui.

Ce mai zarvă, cînile o fujit băunînd şi oaminii or rîs dă bghietu’ om care pă lîngă tăchie, o rămăs şi fără şapcă. Înenchie d-a-ncerca a tria oară, numa’ l-am auzît că zîce: -“Oaaameni buuuni! Mai încerc o dată şi dacă n-ajung la uşă, nici nu mai deschid astăzi!” Ce parolă o fi fost asta nu şchiu, ce poci şi vă spun îi că dînt-odată, s-o făcut uliţă pîntră oamini şi bghietu’ om o putut ajunje domnieşchie la uşe. Curios, i-o apărut şi şapca. Da’, pă cum meria, ‘năpoia lui să făcia coada la loc. Pîn’ la urmă o vinit şi carnia, da’ pîn spachie, apoi s-o dăşchis uşia la măcelărie, da’ numa’ o parchie, ş-or intrat oaminii înlontru.

Nici la jumătachie n-o ajuns carnia. Cînd am ajuns la rînd l-am întrebat pă măcelar: -“Ce mai aveţ’? Iel m-o zîs: -“Ce se vede.” Pă loc m-am hotărît: -“Daţî-m’ tri chile dă cîrlije!” Ei, drajii mnei, iac-aşe mă alesăi c-o plasă dă cîrlije, nu dă altă da’ o zîs măcelariu că-i place cum îs îmbrăcat. La tăchie cele dă mai sus, ce poci şi mai zîce, dîcît şi vă-nghiemn şi nu vă bazaţ’ pă ce-i în magazînie. Nu-i mai binie şi ai porcu’ tău îngrăşet? Dacă nu-l ai, cumpără-l dă sărbători dî la tarchie niam. Ce sărbători dă iarnă-s acelia fără cîrnaţ’, cărdăboş, jumeră, şfarcă şi tăchie cele. Da’, pînă la tăietu’ porcilor, ce poci şi vă zîc? dăcît că: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ!’”

(Va urma)

Dicţionar: uişag – ziar; stupuşuri – dopuri; piclăzauă – călcătoare; serchezeturi, sarsamuri – scule; pontoş – la fix; puhabă – proaspătă ; ţucuri – sfeclă; smîntă – defect ; năpustească – arunce; ţecăr – un fel de sacoşă; răcălit – forţat; sfîrchiecat’ – crepaţi; cănălici – canal; cununi – coroane; ţîngălit – sunat; fleci – fleşcăite ; hîrjindu-să – rîzînd în bătaie de joc.