Carte

Sherlock Holmes

La editura VOX a aparut seria povestirilor lui Sherlock Holmes…

În decursul ultimilor ani am avut parte de nenumărate ecranizări ce îl aveau în centrul atenţiei pe vestitul detectiv Sherlock Holmes.De curând am descoperit o colecţie de cărţi dedicate vestitului detectiv. Colecţia a apărut la editura VOX în anul 1995, însă, cu regret spun, că până acum câteva zile nu am văzut-o pe piaţă.

Sherlock Holmes este un personaj de ficţiune, însă, adesea îţi dă senzaţia că a fost un personaj real ancorat bine în acele timpuri tulburi ce zdruncinau Anglia. Anglia secolului XIX a fost zdruncinată de crime, fiind considerată una dintre ţările cu cea mai ridicată criminalitate. Aşadar, integrarea marelui detectiv particular Sherlock Holmes în această perioadă nu pare a fi întâmplătoare.

Prima apariţie publică a vestitului detectiv particular Sherlock Holmes a fost în 1887, fiind creat de scriitorul şi medicul britanic Sir Arthur Conan Doyle. Detectivul a devenit faimos pentru cunoştinţele sale profunde în cele mai variate domenii, spiritul său de observaţie remarcabil, profunzimea gândirii şi înţelegerea logică a celor mai variate întâmplări.

Făcând abstracţie de Hercule Poirot şi Miss Marple, Sherlock Holmes este probabil cel mai faimos detectiv fictiv şi unul dintre cele mai cunoscute personaje literare. Romanul poliţist, se pare că, a cunoscut apogeul său în secolul XIX şi secolul XX, atunci când cei mai cunoscuţi autori ai genului şi-au făcut apariţia pe piaţa cărţii.

Conan Doyle a scris patru romane şi cincizeci şi şase de povestiri sau nuvele în care apare creaţia sa literară. Majoritatea poveştilor sunt narate din punctul de vedere al doctorului Jhon H. Watson, prietenul şi biograful lui Holmes. Excepţie fac două dintre povestiri, narate de însuşi Sherlock Holmes şi alte două scrise la persoana a treia. La început, povestirile au apărut într-un serial al revistei The Strand, lucru specificat aproape în toate poveştile, urmând să apară de-a lungul unei perioade de mai bine de patruzeci de ani. Interesant este că acest personaj literar a devenit atât de faimos de-a lungul timpului încât a ajuns să fie interpretat de către cei mai mulţi actori. În acelaşi timp, în urma unei estimări făcute de ziarul The Times, după 1964 vânzările în întreaga lume a povestirilor faimosului detectiv au trecut pe locul doi, după Biblie.  De asemenea, cel ce l-a făcut faimos pe Sherlock Holmes, în ultima parte a vieţii sale, fiind atras de spiritism a scris „Povestiri cu Profesorul Challenger”, povestiri din care face parte şi faimoasa carte „O lume dispărută” scrisă în 1912 şi ecranizată mulţi ani mai târziu.

Doyle era convins de veridicitatea fotografiilor cu zâne din basmele Cottingley, lucru l-a făcut să scrie cartea „Sosirea zânelor”. În această carte el a reprodus nişte fotografii, împreună cu teorii despre natură şi existenţa zânelor şi spiriduşilor. Această carte a fost motivul interzicerii în Uniunea Sovietică a colecţiei sale de povestiri „Aventurile lui Sherlock Holmes” în 1929, sub acuzaţia de ocultism. Doyle a fost şi prietenul magicianului american Harry Houdini, un oponent de marcă al mişcării spiritiste. Deşi Houdini a insistat asupra ideii că mediile spiritiste se folosesc de anumite trucuri, Doyle a fost convins că Houdini însuşi posedă puteri supranaturale, părere exprimată în cartea „Graniţa necunoscutului”.

Cărţile lui Doyle păstrează acel element de autencitate, sunt antrenante, pline de farmec şi prospeţime. Iar cei ce nu au „explorat” încă acest teren, vă invit să vă aventuraţi cu încredere. Începând de la Sherlock Holmes şi mergând mai departe pe urmele profesorului Challenger şi a celorlalte povestiri, Doyle merită toată atenţia.

Pentru cei interesaţi vă recomand un site de unde puteţi descărca majoritatea operelor lui Sir Arthur Conan Doyle: http://www.classic-literature.co.uk/scottish-authors/arthur-conan-doyle .

Acestea fiind spuse, vă doresc lectură plăcută!

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top