“Dansează! Nu există altă cale. Ştiu că vrei să-ţi explic mai bine multe lucruri, dar nu pot. Asta e tot ce-ţi pot spune. Dansează! Dansează cât poţi tu de bine, fără să te gândeşti la nimic. Asta trebuie să faci.     Haruki Murakami – Dans dans dans

“Dansează! Nu există altă cale. Ştiu că vrei să-ţi explic mai bine multe lucruri, dar nu pot. Asta e tot ce-ţi pot spune. Dansează! Dansează cât poţi tu de bine, fără să te gândeşti la nimic. Asta trebuie să faci.     Haruki Murakami – Dans dans dans  

Astăzi, societatea noastră se mişcă fulgerător. Nu mai avem timp să zăbovim asupra fiinţei noastre, nu mai avem timp să ţinem cont de consecinţele gândurilor noastre. Iată de ce poezia, dacă vrea să se adapteze şi să supravieţuiască în inevitabila nouă realitate, trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Nu avem ce să facem, nu avem cum să pretindem o schimbare, când însăşi existenţa noastră ne-a adus aici. Globalizarea este viitorul, evoluţia nu poate fi respinsă.

            Poezia modernă va trebui să se adreseze unui cititor modern, care nu mai are timp de pierdut. Omul nu mai vrea să îşi epuizeze timpul, cea mai preţioasă resursă, dacă nu obţine nimic în schimb. Realitatea noastră este realitatea schimbului. Foarte multe dintre acţiunile noastre sunt determinate exclusiv de privilegiile pe care le vom obţine în urma lor. Vremea cavalerilor pe cai albi a apus demult, astăzi multitudinea de posibilităţi solicită un cinism existenţial elementar. Dacă vrem să ne adresăm unui cititor modern, trebuie să îl convingem pe acesta că merită să ne citească.

            Oamenii nu mai au timp pentru idealuri înalte, teoriile sterile nu îşi pot găsi locul întro lume în care optimizarea este cel mai important fenomen. Nu poţi construi împotriva curentului, nu le poţi pretinde cititorilor să îşi schimbe existenţa pentru a putea relaţiona cu textul tău. În momentul în care efortul necesar pentru a putea înţelege se dovedeşte a fi prea mare, omul renunţă, pentru că fiecare dintre noi este conştient că timpul său este limitat. Poezia care nu reuşeşte să se adapteze cerinţelor publicului ţintă, dispare. Iar creatorii, frustraţi, acuză degradarea societăţii, pretextând condiţia lor privilegiată. Din cele mai vechi timpuri, poeţii s-au izolat într-un turn de fildeş, respingând naturaleţea şi încercând să pară speciali. Genialitatea presupusă a acestora s-a răsfrânt de multe ori asupra operei lor, îndepărtându-i pe cititori. Astăzi această modalitate de lucru nu mai poate funcţiona. Falsa preţiozitate, încercarea de a părea un geniu neînţeles şi toate consecinţele inerente acestei atitudini, îl irită pe cititorul modern.

            Fiecare dintre noi trece prin dificultăţi, cu toţii avem probleme, pe care inevitabil le considerăm absolute. De aceea nu avem răbdare decât foarte rar să ascultăm problemele celorlalţi. Şi de obicei facem asta atunci când este vorba despre persoane apropiate. Nu avem nicio legătură cu poetul şi atunci acesta trebuie să ne câştige încrederea şi nu să ne plictisească povestindu-ne despre problemele sale. Învinşii nu vor fi niciodată apreciaţi, pentru că învinşii au o imagine negativă. Instinctual, fiinţa umană caută fericirea şi motive pentru a o justifica. Atunci când descoperim oameni nefericiţi, o parte din sentimentul negativ se transmite automat şi asupra noastră. Iată de ce încearcă oamenii să evite cerşetorii, iată de ce întoarcem capul când vedem ceva neplăcut. De multe ori fără să ne dăm seama, evităm situaţiile negative, încercăm să ne focalizăm întreaga atenţie asupra elementelor pozitive din jurul nostru.

            Iată de ce o carte care vorbeşte despre problemele unui individ aflat în afara intereselor noastre imediate ne plictiseşte. Nu se creează nicio legătură între carte şi cititor, iar atunci acesta din urmă simte că ceea ce face este inutil.

            Marele secret al poeziei de succes constă în găsirea liantului dintre versuri şi cititor. Dacă acesta simte că poezia îi spune ceva, se va întoarce la ea, dacă se regăseşte în versuri, o va citi cu interes, pentru a descoperi sensuri noi, de care înainte poate că nu ţinuse cont. Sentimentele sunt elementele principale asupra cărora trebuie să se focalizeze poezia noului mileniu, pentru că oamenii acţionează din ce în ce mai des pe baza acestora. Vieţile noastre nu se desfăşoară raţional, de foarte multe ori nu avem timpul necesar pentru a construi teorii complexe. Vrem să simţim, vrem să trăim clipa, vrem să ne bucurăm de fiecare element constitutiv al existenţei noastre. Dacă poezia nu reuşeşte să se muleze pe acest concept elementar, ea va fi eliminată automat.

            Specialiştii afirmă astăzi că poezia nu mai este căutată, că cititorul modern nu mai vrea poezie. Situaţia este însă analizată greşit. În loc să vorbim despre o problemă în cadrul publicului, ar trebui să vorbim despre o problemă în cazul creatorilor de poezie. Până la urmă, suntem cu toţii oameni şi facem parte din aceeaşi lume, de aceea cei care nu respectă regulile elementare ale naturii umane se autoelimină. Cititorul modern este dispus să citească şi poezie, pentru că cititorul modern nu alege pe baza criteriilor literare. Să nu mai confundăm cititorii cu criticii, pentru că aceste două categorii nu au nicio, din fericire, nicio legătură. Oamenii citesc pentru că vor să găsească pretexte generatoare de sentimente. Vrem să ne simţim bine şi căutăm orice mijloc pentru a atinge acest deziderat. Dacă poezia ne oferă asta, o vom alege fără să ezităm. Dacă nu o alegem, înseamnă că ea pur şi simplu nu se potriveşte cu dorinţele noastre. Dacă oamenii nu înţeleg, vinovat este doar creatorul.

            Poeţii par să aibă o predispoziţie pentru a crede în interese oculte. Toate evenimentele sunt puse pe baza unor conspiraţii. Cititorii sunt demonizaţi, nivelul cultural scăzut este identificat ca sursă principală a problemelor. Creatorii aleg drumul uşor, pentru că este foarte simplu să îi acuzi pe cei din jurul tău de rea voinţă, este foarte simplu să te consideri neînţeles. Această atitudine dăunează însă tuturor elementelor implicate în proces, pentru că victimele sunt resemnate cu soarta lor şi nu încearcă să se autodepăşească.

            Sentimentul pe care îl transmit poeziile scrise dintro suferinţă definită eronat este frustrarea. Autorii care scriu din frustrare nu reuşesc săşi elibereze versurile de spectrul acesteia. Iar poemul încărcat de frustrare devine în scurt timp antipatic, pentru că cititorul este prea preocupat de propriile frustrări pentru a mai avea timp să se gândească la altele. Căutăm soluţii, nu şi mai multe probleme construite pe baza unei ambiguităţi complexe. Poezia modernă trebuie să ofere şi soluţii, pentru că doar promisiunea acestora îi poate atrage pe cititori. Eşti interesat atunci când ştii că autorul îţi poate îmbogăţi viziunea, eşti interesat atunci când crezi că vei rămâne cu ceva inedit după lectură. Astfel, aceasta din urmă capătă importanţă, astfel ea merită!

            Pentru a conferi poeziei contemporaneitatea atât de necesară, creatorii trebuie să introducă simboluri actuale în versurile lor. Altfel, arta poetică va părea desprinsă dintro altă lume, faţă de care cititorii actuali nu se pot simţi familiari. Trecutul este foarte important pentru înţelegerea prezentului şi pentru planificarea viitorului, însă el va rămâne trecut. Nu îl putem metamorfoza în altceva, nu îl putem transforma în prezent, de aceea nu le putem pretinde cititorilor de astăzi să accepte o poezie contemporană care miroasea trecut. Fiecare timp are automat simbolurile sale, arta atemporală nu există. Perspectiva pe care noi o avem astăzi asupra operelor marilor maeştri renaşcentişti de exemplu, nu are aproape nicio legătură cu perspectiva pe care o aveau contemporanii lor. Nu putem impune o schimbare de perspectivă atâta timp cât perspectiva ţine de sistemul în care fiinţăm, de timpul nostru istoric. Trăim astăzi, suntem martorii prezentului, este ridicol să pretindem că trebuie să îl ignorăm, pentru că asta ar însemna că alegem de bună voie să ne ignorăm natura umană. Fiecare acţiune este urmată de o reacţiune, aşa este firesc, este o lege simplă a naturii. De aceea toate evenimentele la care suntem martori ne influenţează în mod decisiv modul de gândire. Poate că de multe ori nici nu înţelegem asta, însă realitatea noastră interioară se modifică în fiecare clipă. Plecăm de la nişte premise care se pot sau nu verifica. Conştiinţa umană funcţionează pe principiul anticipaţiei. Ne gândim ce se poate întâmpla, construim ipoteze, pentru a vedea mai apoi dacă realitatea le confirmă sau nu. Apoi, construim concluzii pe baza acestui feedback, concluzii din care se nasc la rândul lor alte şi alte ipoteze, iar ciclul continuă. Nu putem perturba acest ciclu, pentru că el ţine de însăşi umanitatea noastră.

Cititorul de poezie are anumite aşteptări de la text, pe care acesta poate sau nu să i le îndeplinească. În momentul în care textul îndeplineşte aşteptările, el este apreciat, în momentul în care nu le îndeplineşte, el este respins. Nu este vorba despre teorii complexe, nu este vorba despre mecanisme de manipulare, este vorba pur şi simplu despre natural. Nu îţi place şi vrei să respingi ceea ce nu se ridică la standardele tale.

Creatorii de poezie au refuzat pe parcursul timpului orice feedback. Cititorii nu au fost lăsaţi să îşi pună părerea, au fost obligaţi să se descurce doar cu ceea poeţii doreau să le ofere. Nu aveai posibilitatea să ceri mai mult sau să ceri altceva, pentru că asta ar fi însemnat să atentezi la presupusa genialitate a autorului. Iar metoda a funcţionat atâta timp pentru că nu existau alternative. Astăzi, când oferta s-a diversificat, poezia s-a transformat într-o simplă opţiune. În cadrul peisajului literar, poezia a pierdut prestigiul de care se bucura în trecut, pentru că poezia astăzi nu mai reuşeşte să se impună, să impresioneze publicul. Poezia are o reputaţie negativă, oamenii ştiu că ea obişnuia să se adreseze elitelor şi o tratează ca atare. În faţa aroganţei, ai tendiinţa să lupţi. În momentul în care poezia îţi lasă senzaţia că “te ia peste picior” şi încearcă să îţi demonstreze că eşti prost, o vei respinge, în momentul în care poezia îţi minimizează problemele, te va enerva.

Pentru a reuşi săşi impresioneze cititorii, un poet trebuie să îi convingă că problemele pe care el le atacă sunt şi ale lor. Dacă vorbeşti despre ceea ce îi interesează pe cei din jurul tău, aceştia vor fi atenţi.

Poezia de astăzi pare să refuze noutatea. În loc să accepte schimbările de perspectivă apărute odată cu evoluţia, creatorii insistă să păstreze vechile mituri. Astăzi, poeţii încă se mai raportează la marii clasici, încercând să scrie ca ei, fără să înţeleagă că acele modele sunt deja depăşite. Asta nu înseamnă că poezia clasică nu are valoare, ci din contră, valoarea ei este conferită chiar de clasicismul ei. Shakespeare a scris sonete excepţionale, care sunt încă apreciate. Dar pentru un poet actual, stilul shakespearian ar fi astăzi mai multe decât nepotrivit. Apreciem ceea ce a scris Shakespeare tocmai pentru că a scris-o el şi tocmai pentru că a scris-o în secolul 16. Scrisă acum o asemenea poezie nu ar mai fi apreciată, pentru că astăzi avem alte standarde. La fel, apreciem culturile vechi, dar nu am vrea niciodată să trăim cum trăiau predecesorii noştri. Privim înapoi, aidoma unor spectatori într-un cinematograf. Ne place ceea ce vedem, însă nu am vrea să fim în pielea personajelor. Catharsisul este foarte important pentru fiinţa umană, nevoia de a ne regăsi în eroi este mare. Să acceptăm însă că nu am fi gata să le luăm locul şi vom învăţa să ne acceptăm natura. Cultura noului mileniu va fi o cultură a divertismentului, o cultură de weekend. Strigătele disperate nu mai au prea multă valoare astăzi când putem pur şi simplu să deschidem televizorul. Atunci, toate fantomele dispar…

Ruinele pe care le protejăm sunt valoroase prin vechimea lor, dezvăluind rămăşiţele unor civilizaţii fascinante. Însă chiar dacă le apreciem, ar fi ridicol să le copiem. Un creator care ar proiecta astăzi un stadion aidoma Colosseumului ar fi considerat în cel mai bun caz nebun, la fel cum un poet care încă scrie aidoma lui Eminescu este respins de public. Nu are rost să reinventăm roata. Sunt evenimente care se întâmplă o singură dată, întrun anumit context, evenimente pe care nu putem să le reproducem fără a aluneca în ridicol. Piramidele ar fi astăzi inutile din punct de vedere tehnic, per total o investiţie neprofitabilă, la fel cum gestul de revoltă al lui Martin Luther King ar fi astăzi doar o altă manifestare dintr-un lung şir de acţiuni extremiste. Timpurile s-au schimbat, lumea în care trăim trece prin metamorfoze evidente şi trebuie să ne adaptăm acestora. Poezia nu poate fiinţa în afara constrângerilor temporale, pentru că poezia, pentru a exista, trebuie să se adreseze oamenilor. În momentul în care alegem să evadăm din sistem, renunţăm la toate elementele acestuia.

Foarte mulţi poeţi se consolează cu ideea geniului neînţeles de contemporanii săi, fiind siguri că cei din viitor îi vor aprecia. Din nou, este o modalitate foarte uşoară pentru a scăpa de presiune. Este mult mai comod să crezi că nu eşti apreciat exclusiv din cauza lipsei de perspective dovedită de cei din jurul tău decât să îţi faci o introspecţie serioasă. Atunci când cititorul nu înţelege, singurul vinovat este creatorul, pentru că nu a reuşit să găsească modalităţi pentru a îl face să înţeleagă.

Cititorul modern nu mai acceptă astăzi să fie tratat de sus. Oamenii nu au nevoie de despoţi, ci de indivizi dispuşi să îi asculte şi să ţină cont de părerile lor. Poeţii care refuză interacţiunea şi continuă să scrie pentru propriile idealuri înalte nu vor fi apreciaţi. Arta făcută pentru artă nu mai este o opţiune viabilă pentru că astăzi valoarea este oferită de context. Dacă vrei să ai un cuvânt de spus, dacă vrei să poţi influenţa realitatea imediată, trebuie să înţelegi lumea care te înconjoară. Nu poţi schimba regulile jocului decât atunci când ajungi să controlezi sistemul. Până atunci, trebuie să le respecţi.

Poezia are şi a avut mereu un avantaj: dimensiunile în general reduse facilitează lectura. Poeţii, în loc să se încrânceneze întro atitudine sfidătoare care nu le poate crea decât probleme, ar trebui să caute modalităţi prin care să folosească acest atu. Poezia poate fi citită în mijloacele de transport în comun, în pauza de masă etc. Creatorii, în loc să se simtă ofensaţi de aceste posibilităţi, ar trebui să accepte orice şansă care li se oferă. Nu ne mai putem permite astăzi luxul de a impune modele. Oamenii îşi creează singuri modele, pentru că astăzi ei sunt capabili să o facă. Nivelul intelectual a crescut, posibilităţile de informare sunt practic nelimitate. Poezia, aşa cum este ea scrisă astăzi, apare în majoritatea cazurilor ca un element nociv. Ea te poate trage înapoi, pentru că nu îţi permite să te dezvolţi. Iar pentru a remedia asta creatorii trebuie să facă mai mult decât să se plângă, trebuie să abordeze pozitiv problema şi să caute soluţii reale.

Rima este un element definitoriu al poeziei clasice. Astăzi, în poezia modernă, ea este foarte rar folosită, pentru a nu duce cu gândul la clasicism. Este o greşeală să condiţionăm procedeele tehnice de anumite principii sterile. Oamenii nu ţin cont de teorii, pentru că oamenii acţionează pe baza sentimentelor de moment. Nu citim generaţii, nu citim teorii literare, ci cărţi, iar dacă acestea răspund cerinţelor noastre, le vom aprecia indiferent de părerea criticilor. Poezia care reuşeşte să spună ceva va fi apreciată pentru asta, în timp ce poezia care ne irită, chiar dacă este o realizare tehnică extraordinară, va fi respinsă.

Poezia cu rimă poate fi pe gustul cititorului atunci când procedeul tehnic este aservit ideii şi nu invers. În momentul în care îţi ciunteşti ideile pentru a construi rima, cititorul se va simţi tras pe sfoară. Nu suntem impresionaţi de construcţii extraordinare, pentru că tehnica în sine nu ne poate aduce nimic. Vrem să vedem efectele, vrem să simţim rezultate palpabile. Dacă vrea să reuşească, poezia trebuie săşi stabilească foarte clar priorităţile. Creatorul de poezie trebuie săşi înţeleagă creaţia şi să fie conştient de ceea ce le poate oferi cititorilor săi. Fără să încerce să îi amăgească, pentru că aceştia îşi vor da seama imediat. Nu ai cum să păcăleşti cititorii, pentru că naturaleţea învinge întotdeauna.

Tendiinţa generală ţine astăzi de o formă de vulgarizare a informaţiei. Pentru a fi accesibilă, aceasta trebuie îmbrăcată într-un înveliş cât mai atrăgător. Poezia nu face excepţie, iar ţinând cont de trecutul ei şi de tradiţia elitismului pe care încă o propovăduiesc mulţi autori, o astfel de ajustare a imaginii este imperios necesară. Valoarea unei informaţii este dată astăzi în primul rând de accesibilitatea ei. Mesajul care nu ajunge la cât mai mulţi cititori are un impact redus, iar mesajele care au un impact redus sunt inutile.

Poziţionarea de nişă nu trebuie generalizată şi mai ales nu trebuie transformată într-un etalon. Poezia, prin multitudinea de subiecte pe care le poate aborda, se adresează întregii palete de publicuri. Nu ideile în sine deranjează, ci forma în care ele sunt spuse. Arta oratorică este foarte importantă, pentru că doar cu ajutorul ei reuşim să transmitem mai departe mesajul. Putem vorbi despre cea mai mare nenorocire cu zâmbetul pe buze, schimbând astfel total percepţia interlocutorului nostru. Nu realitatea este importantă, ci percepţia fiecărui individ asupra realităţii. Degeaba încercăm să ne credem deţinătorii adevărului absolut, pentru că acesta nu există.

Cinismul existenţial trebuie să stea la baza poeziei viitorului. Aceasta se adresează unor oameni mai puternici, angrenaţi într-o multitudine de activităţi. Fără referinţe la viaţa reală, pozitivă, a fiecăruia dintre noi, viitorul poeziei se profilează a fi sumbru.

Este simplu să atragi cititori, trebuie doar să şti care sunt mesajele faţă de care ei dovedesc deschidere. Sensibilitatea este caracteristica indivizilor pe care poezia trebuie să o exploateze. Nu este nimic negativ în asta, nu este un procedeu imoral. A le oferi oamenilor ceea ce ei vor şi sunt dispuşi să primească înseamnă a şti să-ţi vinzi creaţia. Dacă astfel poezia ta reuşeşte să ajungă la cât mai mulţi indivizi, înseamnă că scopul a fost atins.

Există mici procedee psihologice pe care poetul le poate folosi pentru a ajunge la publicul ţintă. În primul rând, trebuie să descoperi punctele sensibile ale oamenilor. După ce ai identificat elementele care îi impresionează pe cititori, trebuie să construieşti pe baza lor imagini. Plasează la începutul poemului o imagine puternică, iar cititorul va dori să meargă mai departe pentru a descoperi alte asemenea momente. Plasează în finalul poemului un element emoţionant, iar impactul acestuia va fi resimţit de cititor, care îl va generaliza asupra întregului poem. Nu trebuie să scrii un poem genial, ci trebuie să scrii în aşa fel încât fiecare cititor să se regăsească într-o anumită porţiune a textului.Omul nu citeşte unitar, ci fragmentar. Textul este recompus în mintea fiecăruia, iar noi avem tendiinţa de a augumenta anumite detalii care ne convin mai mult şi de a diminua impactul celor pe care le dezavuăm. Iată de ce nu ne place atunci când creatorii vor să ne impună modelul lor, iată de ce respingem un anumit stil de poezie, care astăzi, din păcate, este majoritar.

Dacă într-un poem apar mai multe referinţe, şansele ca acel poem să fie apreciat cresc, deoarece diversitatea înseamnă lărgirea ariei publicurilor. Fiecare individ se poate concentra asupra unui element, care lui personal îi spune ceva. Nu trebuie să îţi placă tot, pentru că impresia de moment este mult mai importantă decât imaginea de ansamblu. Îţi poţi schimba părerea într-o singură secundă, teoria se poate prăbuşi în faţa primului sâmbure de realitate. Poezia nu trebuie decât să găsească acele motive speciale, acele intruziuni ideatice brutale care să îl impresioneze pe cititor, să îl lase să viseze. Te întorci întotdeauna acolo unde şti că eşti liber, îţi place atunci când şti că poţi să îţi construieşti propriul univers de la zero, fără să ţii cont de constrângerile inerente raţionalului.

Poezia este un act virtual care există exclusiv prin influenţa sa. Dacă nu există reacţii, poezia este inutilă, dacă nu te face să simţi, poezia nu există. Poetul modern trebuie să încerce în fiecare moment să obţină reacţii, să îşi aţâţe cititorii, să îi facă să-şi dorească interacţiune. Trăim într-un mileniu al vitezei, iar poezia nu mai poate face excepţie. Autorii sunt obligaţi să accepte realitatea, sunt obligaţi să scrie pentru cititorii lor. Există filmele, există Internetul, care preiau din ce în ce mai mulţi utilizatori. Poezia, pentru a rezista, trebuie să fuzioneze cu aceste canale media. Pentru a îl face pe om să citească, trebuie să aducem poezia şi pe Internet, trebuie să o aducem la televizor, în prim-plan. Şi nu putem face asta dacă poezia rămâne în continuare un concept învechit, nu putem face asta atâta timp cât insistăm pe modele inaplicabile.

  Motivele centrale trebuie să fie adaptate noului cititor. Clişeele trebuie evitate pe cât posibil, mai ales cele profunde. Oamenii s-au plictisit de motive greoaie, pentru că oamenii resping îngâmfarea care transcende acele poeme. Oamenii vor naturaleţe, oamenii vor să se simtă înţeleşi. Foloseşte clişee emoţionale, nu folosi clişee filosofice. Acestea din urmă stârnesc astăzi repulsie. Singurele elemente pe care oamenii le pot suporta sunt sentimentele. Iubirea în exces nu dăunează, suferinţa este o etapă prin care fiecare dintre noi trece, emoţiile împlinesc individul. Cititorul noului mileniu, captiv într-o lume care nu îl poate înţelege, visează la apropiere. Ne plac din ce în ce mai mult poveştile fericite, pentru că am înţeles în sfârşit că fericirea ne este accesibilă. Vrem să ne bucurăm de lectură, să ne relaxăm. Iată de ce poezia încrâncenată nu mai este apreciată. Ai nevoie de oameni actuali, care înţeleg şi acceptă lumea în care trăieşti. Profeţii aparţin unor timpuri apuse, la fel cum declamaţiile sunt caracteristice fanaticilor. Oamenii nu apreciază fanaticii şi încearcă să se distanţeze de ei. Poeţii au fost şi sunt priviţi ca şi fanatici şi dacă vor să modifice percepţia trebuie să renunţe la acest stil. Uitaţivă în jur, oamenilor le place normalitatea. Asta nu înseamnă că poetul nu poate să fie inovator, diferit. Este însă o mare diferenţă între a fi inovator şi a te lăuda cu asta. Oamenilor le place să descopere modele, însă nu vor să se simtă inferiori. Poetul noului mileniu trebuie să înveţe să ofere lecţii de pe scaunul elevului. Fie că ne convine sau nu, aparenţa joacă un rol crucial în viaţa noastră.

Motivul religios nu mai are ce căuta în poezia modernă. Religia, înţeleasă în sensul tradiţional, este respinsă de foarte mulţi cititori. În urma violenţelor care au marcat începutul mileniului trei, oamenii au dezvoltat o aversiune faţă de bigotism. Religia este, în viziunea celor mai mulţi, pur personală. Crezi în intimitatea ta, fără să încerci să le impui celorlalţi propriile tale concepţii asupra vieţii. De aceea, infuzia de religie în poezie îi conferă acesteia un balast nedorit. Nu ne convine să vedem cum poetul îşi “varsăîn capul nostru problemele”, credinţa lui nu trebuie să fie şi a noastră. Pentru religie sunt forme poetice construite special (psalmii de exemplu), de aceea cititorul care nu le alege vrea să evite religia. Ne simţim înşelaţi atunci când descoperim motive religioase în nişte poeme în care acestea nu au ce căuta. Iar oamenii înşelaţi de obicei nu se mai întorc, pentru că există atâtea alte opţiuni.

Simbolurile pe care poeţii le stabilesc ca fiind imuabile ajung să sufoce cititorul. Pe acesta nul interesează de ce şi cum a murit Eminescu, pentru că mâine s-ar putea să moară el şi asta este mult mai important. Cititorul nu este interesat de viaţa lui Nichita Stănescu, pentru că trebuie să trăiască la rândul lui. Morţii nu trebuie să ne monopolizeze existenţa. Nu avem timp să ne mai gândim la modele, pentru că trebuie să construim la rândul nostru. Noul mileniu nu îţi mai permite luxul de a fi închistat în trecut. Ceea ce se scria acum cincizeci de ani apare ridicol pentru mulţi dintre cititorii de astăzi şi nu este nicio problemă. Suferinţele inutile nu îşi au rostul în cazul poeţilor. Nimeni nu va asculta plânsul lor, poezia nu este indispensabilă.

Dacă analizăm atent lumea din jurul nostru, vom descoperi că de multe ori poezia este ridicolă, neavând nicio legătură cu realitatea. Normal că pentru un băiat obligat să fure pentru a putea să trăiască Eminescu poate fi doar un alt băieţaş de cartier”. Normal că pentru un om de afaceri poetul poate să fie o sursă de câştig sau poate să nu fie deloc. Aceasta este naturaleţea existenţei şi este chiar bine că mai există momente violente care îi aduc pe creatori cu picioarele pe pământ. Mulţi cititori sunt iritaţi de pretenţiile poeţilor şi atunci parcă ne bucurăm când vedem indignarea “elitei” când constată că oamenii nu dau doi bani pe ea şi pe simbolurile ei. “România, e cumva vreun soi de salată?”, întreba un american acum câţiva ani ilustrând încă o dată o lecţie a bunului simţ. În noul mileniu contează doar cei care ştiu săşi creeze o imagine. Poezia, dacă vrea să se impună, trebuie să devină atractivă. Altfel, vom rămâne pentru totdeauna o salată”. Iar pământul nu se va opri din cauza asta.

Înainte de a începe să scrie, poetul trebuie să fie conştient de poziţia lui banală. Poeţii nu sunt elementele neconvenţionale ale societăţii, poeţii nu sunt bieţii damnaţi. Nu, ei sunt simpli oameni, care au ales să scrie în loc să răspundă la telefoane. Nu e vorba despre o misiune sacră. Viaţa lor este la fel cu viaţa fiecăruia dintre noi, iată de ce poetul nu trebuie să încerce să se victimizeze. Lumea modernă este crudă, pentru că omul modern îşi regăseşte astăzi individualitatea. Oamenii îşi vor bate joc de poeţi atâta timp cât aceştia le vor oferi motive să o facă. Problema nu este a cititorilor care tratează superficial poezia, problema este a creatorilor care nu ştiu să îi convingă pe oameni că poezia merită tratată cu seriozitate.

Pentru a scrie bine, poetul are nevoie de cunoştiinţe de psihologie. Dacă nu îţi înţelegi cititorul, nu vei reuşi niciodată să i te adresezi de la nivelul său. Iar dacă nu faci asta, reacţia lui va fi negativă. Există anumite cuvinte care atrag, există anumite teme care pot dinamiza un poem.

Sexul este cel mai important catalizator. Noul mileniu a adus cu sine accesibilitatea, care a facilitat transformarea sexului într-un produs media. Astăzi există categorii de utilizatori care urmăresc doar elementele sexuale din cadrul produselor media. Poezia, dacă vrea să se adreseze publicului larg, nu poate evita aceste teme de interes general. Nu suntem eunuci, sexul ne determină în mod esenţial viaţa. S-a demonstrat că bărbaţii se gândesc la sex odată la câteva secunde, deci a evita cu obstinaţie această temă înseamnă a refuza să accepţi realitatea.

Să nu ne mai amăgim. Adevăratele motive pentru care oamenii citesc sunt esenţialmente vulgare. Citim pentru că ne place să ne regăsim în postura voyeurului, citim pentru că vrem să ne comparăm realitatea personală cu ceea ce descrie poetul. Vrem să ne regăsim în poezii, iar elementele sexuale ne pot ajuta să o facem. A nu se confunda însă sexualitatea cu vulgaritatea. În cazul acesteia din urmă, apare problema artificializării. Oamenii înjură, oamenii sunt vulgari, însă nu vor aproape niciodată să recunoască asta. De aceea, chiar dacă tu înjuri odată la câteva cuvinte, te vei simţi stânjenit când vei regăsi înjurăturile tale într-o poezie. Este aidoma unei oglinzi, care îţi arată adevărata ta faţă. Şi sunt foarte puţini cei care pot accepta asta, de aceea poetul trebuie să înjure cu fineţe. Dacă el nu înţelege că trebuie să fie foarte atent şi să încerce în prealabil să anticipeze reacţiile cititorilor săi, îi va pierde foarte repede.

Pentru a deveni actuală, poezia trebuie să abordeze simboluri ale actualităţii. Nu toate simbolurile pot fi însă abordate în lirică. Versurile în care regăseşti declamaţii politice plictisesc şi irită, versurile care deplâng violent degradarea societăţii sunt aruncate foarte repede la coşul de gunoi. Oamenii nu vor să urle, oamenii vor să rezolve, oamenii nu vor să lupte, oamenii vor să câştige. Nu contează dacă realitatea nu este aşa, cititorul modern de poezie nu vrea o radiografie fidelă a lumii în care trăieşte. Nu avem nevoie de explicaţii, suntem capabili să înţelegem şi singuri. Sunt însă momente în care vrem să ne verificăm concluziile, să simţim că avem dreptate şi atunci apelăm la poezie. Un poet bun ştie cum să satisfacă capriciile cititorilor săi.

O altă consecinţă a progresului tehnologic a fost apariţia noilor forme de poezie. Videopoemul, audiopoemul, sunt astăzi noile tendiinţe. Poeţii încearcă să găsească metode de a ajunge la cititor, însă din păcate o fac fără a renunţa la “aere”. Şi atunci publicul se simte încă o dată respins. Nu avem nevoie de zei, avem nevoie de oameni care vor să facă ceva pentru noi, nu avem nevoie de conducători, avem nevoie de indivizi pe care ne putem baza.

O întrebare pe care creatorii de poezie nu şi-o pun aproape niciodată este: are şanse poezia noastră să fie competitivă?

Pentru că, mai ales în momentul în care abordează genuri inedite, creatorul trebuie să se gândească cui se adresează. Videopoemul pare astăzi ceva inedit, dar dacă îl comparăm cu filmul sau cu videoclipul propriu-zis, vom descoperi că este în cel mai bun caz o caricatură. La fel, îi auzi pe creatorii de audiopoeme cum vorbesc despre inspiraţia de a pune versuri pe acorduri muzicale şi nu poţi să nu te gândeşti râzând că asta se face de atâta timp şi se numeşte muzică. Poeţii trebuie să evite alunecarea în ridicol, pentru că aceasta nu mai este de mult atractivă. Roata a fost inventată, nu mai are rost să o facem încă şi încă o dată. Mai ales dacă încercările noastre ies mai prost. Poezia poate să devină produs media, însă dacă vrea să se impună trebuie să devină un produs media bine făcut. Altfel, totul este inutil şi ridicol.

Poetul modern se agaţă încă de teoriile învechite care i-au marcat tinereţea. Pentru a deveni actual, el trebuie să renunţe la vechile “datorii” şi să înceapă să scrie despre ceea ce se întâmplă în jurul lui. Realitatea lui Shakespeare nu este şi realitatea noastră, Matsuo Basho scria despre o altă lume, Pablo Neruda a murit ca un martir într-o societate care încă mai credea în martiri. Noi astăzi avem de înfruntat o altă evidenţă, poate mai puţin atrăgătoare, însă la fel de complexă. Generaţia care trebuie să rezoneze la poemele actuale este generaţia care mănâncă junk-food şi citeşte pentru a se distra între două partide de sex şi o bere. Nu are rost să o condamnăm, pentru că nu este nimic de condamnat. Important este să fii fericit şi nu ceea ce faci pentru a ajunge acolo. Învăţaţi să îi faceţi pe oameni fericiţi şi ei vor dori să stea lîngă voi. Indivizii nu sunt dispuşi să se sacrifice decât foarte rar, şi doar pentru ceea ce iubesc.

Soluţii există. Poezia, dacă acceptă actualitatea, poate deveni o parte integrantă a acesteia. Va fi însă un proces complex şi de durată, pentru că în prezent, poezia nu există din punctul de vedere al majorităţii. Oamenii nu citesc şi nu dau doi bani pe poeţi,  aceştia există într-o inutilitate împinsă la extrem. Versurile sunt obsesiile repetate ale creatorilor, în loc să fie simple cuvinte adresate cititorilor. Poeţii vorbesc despre clipe (în timp ce oamenii au deadline-uri), despre dumnezei (în timp ce oamenii văd cum fanaticii atentează din acelaşi motiv la fericirea lor), despre suferinţa proprie (în timp ce oamenii nu ştiu cum să uite de a lor), despre morţi şi îngeri care miros a tei (în timp ce oamenii se gândesc la cum miroase femeia care trece pe lângă ei sau la cum miroase porţia de cartofi prăjiţi), despre suferinţă (în timp ce oamenii vor să iasă cu iubita în oraş), despre şanse ratate (în timp ce oamenii vor să fie învingători). Iată de ce nu ar trebui să ne mire că poezia nu este populară, iată de ce poeţii sunt astăzi elemente neglijabile.

Nu cititorii sunt de vină, ei au învăţat să ceară şi să accepte doar ceea ce se mulează pe dorinţele lor. Poeţii trebuie să se desprindă de vechile obsesii, să renunţe la turnul de fildeş. Da, protecţia călduţă a acestuia apare de multe ori ca o perspectivă extraordinară, însă ea amăgeşte. Este uşor să nu faci nimic găsind scuze, este uşor să arunci vina asupra celorlalţi. În scurt timp însă totul se termină şi descoperim că nu existăm, în scurt timp înţelegem că viaţa noastră este inutilă.

Poezia trebuie să mizeze pe sentiment, poezia trebuie să ne ofere emoţii. Cititorii s-au plictisit de poeţi impotenţi. Vremea masturbărilor triste a apus în poezie. Astăzi, vrem să vedem vigoare, vrem să vedem sentimente în care să ne regăsim. Avem nevoie de o poezie de corazon care să nu uite din când în când de cojones. O sete de viaţă pe care să o putem savura în doze din ce în ce mai mari, o poezie în continuă mişcare care să existe pentru noi şi numai pentru noi!

Poezia modernă trebuie să lupte pentru aşi câştiga o poziţie. Spre dezamăgirea rataţilor profesionişti”, nimeni nu mai oferă astăzi cadouri, mila nu mai e de mult cool. Lumea aparţine învingătorilor şi trebuie să luptăm pentru fiecare clipă de fericire. Poezia poate sau nu să ofere fericire, poate să atragă cititori, sau poate să se zbată în continuare în mocirlă. Totul depinde de creator şi de cât de mult înţelege acesta.

Selecţia naturală funcţionează şi în poezie. Iată de ce învinşii rămân cu discuţiile în timp ce învingătorii culeg laurii. Da, ştim, ştim, aceştia înţeapă, dar, pentru că “tinerii ăştia depravaţi doresc sânge”, lumea arată bine.

Poeţii trebuie să se adapteze noilor reguli. Este singura şansă. Altfel, ei se pot resemna, pot rămâne damnaţi pentru totdeauna. Să nu se revolte însă atunci când un tânăr, ”forgeting all about his so called grace”, le va închide cartea, “in your face!”.