Linda Maria Baros – Casa din lame de ras – Cartea Românească – 2006


Stilul minimal pe care îl adoptă poezia Lindei Maria Baros oferă cititorilor frânturi, imagini comprimate. Fondul descriptiv este potenţat de numeroasele simboluri, de multe ori antagonice. Versurile pendulează între extreme, alegând aproape întotdeauna calea de mijloc, dualitatea. Nu există certitudini, materia este volatilă, casa se preschimbă neîncetat, oferind faţete independent construite care competează mozaicul, fără a îl pune  însă  la îndoială. Prezenţa ascuţită nu este contestată, starea de acceptare tacită a realităţii este omniprezentă. Linda Maria Baros trece însă peste barierele impuse de mundan, ocultează repetat, creionând un univers aparte prin însăşi polaritatea sa multiplă.

Întregul volum este focalizat asupra unui microsistem arhetipal. Casa este descrisă în totalitatea ei existenţială, fiecare parte fiinţativă individualizându-se şi oferind sensuri. Întunericul este risipit pe măsură ce călătoria continuă. “Casa din lame de ras” este un drum iniţiatic, un drum marcat de labirintul în care se afundă conştient. Sensurile se revelează în etape, completând peisajul, oferind multiple dimensiuni, conturând personajele. Sistemul îşi construieşte actanţii, locuitorii casei se nasc din ea şi respectă fiecare frântură a ei: “Casa care se-nalţă din ceţurile fiinţei / pare-un palat din lame de ras / care stă-n echilibru / pe încheietura mâinii tale. / De sus, de la fereastră, poate strigi: / – Aduceţi mortarul odată, zidari! / Zidarii însă plutesc alene printre schele. / Şapte lupi tineri / dorm cu botul pe prag.”

Stilul este descriptiv, insistând pe caracteristicile fizice. Peisajul în care fiinţează poeta este static. Nu se întâmplă nimic, iar această staţionare nu face decât să adâncească sensurile. Casa se transformă într-un mit, arhetipurile inundă perspectiva. Absenţa personajelor, intuite subtil, sugerează o animie elementară. Viaţa erupe din fiecare obiect, chiar şi în absenţa catalizatorilor. Starea de permanentă efervescenţă aseamănă poezia Lindei Maria Baros cu filosofia orientală. Principiile imanente care transced realitatea brută îl fac pe cititor să se oprească şi să analizeze atent fiecare element.

 Eul liric are puternice trăsături demiurgice. În mijlocul universului construit cu abilitate, nimic nu pare să fie lăsat în seama hazardului. Lupii semnifică ordinea, prezenţa lor, aidoma unor paznici, garantează integritatea sistemului. Haosul este căutat, el defineşte însăşi esenţa construcţiei lirice. Ritmul antrenant, completat de imagini sugestive, reuşeşte să sugereze idei percutante. Meditaţiile existenţiale sunt perfect integrate în mozaicul fiinţativ. Linda Maria Baros este sinceră, poezia ei se deschide în faţa cititorului, care este invitat să o descopere încetul cu încetul, în funcţie de posibilităţi: “Sunt zile în care ai vrea să-ţi faci loc / pe marginea ferestrei, să te plimbi liniştit, / cu ochii închişi, ca pe un pod hipnotic, / ca pe marginea unei tăceri adânci. / (De jos, te priveşte doar vidul, înălţimea lui.) / Ca şi cum ai fi altcineva, / cu picioarele scăpate până la genunchi într-o tăcere adâncă, / cineva care s-ar plimba liniştit pe-acolo. / O clipă doar, / fiindcă aerul zăbrelit în fereastră te dă la o parte, / ca-n puşcăriile de maximă securitate. / Şi camera te resoarbe în ea.”

Dualitatea perspectivelor caracterizează volumul. Eul liric dirijează acţiunea şi se substituie adesea cititorului. Stările îţi sunt sugerate, reacţiile îţi sunt anticipate. Ai impresia că eşti supus unor experimente, că totul este planificat cu atenţie. Şi totuşi poemele nu pierd din realism, pentru că universul este definit prin antiteze. Regulile se pot schimba, însă există piloni imuabili, casa nu este o certitudine, însă transcede cartea. Linda Maria Baros experimentează, forţează cuvintele, le obligă să îşi reveleze sensuri ascunse. În ciuda concentrării poemelor, stilul este baroc, iar elementele inedite îi conferă o greutate aparte. Ai impresia că în acest microunivers realitatea converge, ai impresia că întreaga lume este dirijată de model arhetipal al unui singur colţ izolat. Lupii care păzesc intrarea susţin prin impasibilitatea lor universul, iar cititorul nu ştie cum să reacţioneze ajuns în faţa unei geneze. O lume este construită de la zero, suntem martorii unei călătorii iniţiatice dinspre exterior, dinspre vastitate, înspre interiorul esenţializat.

Versurile scurte şi exclamaţiile dese ajută la eliminarea tensiunii. Poezia este unitară, rămâne la acelaşi nivel, nu există suişuri şi coborâşuri. Deşi are multe imagini puternice, Linda Maria Baros nu mizează pe şocuri, ci pe un fond complex. Treci de la o idee la alta fără să te opreşti, meditaţia acţionează perpetuu, ca un efect placebo. Atâta timp cât mantra continuă, te afli sub influenţa ei, eşti hipnotizat de zidurile care par să te înglobeze. Casa este terminată de mult şi totuşi se află într-o permanentă construcţie. Ne remodelăm vieţile în fiecare secundă în timp ce lupii ne privesc în continuare, impasibili, de pe prag, având de partea lor timpul: “Te zideşti zi de zi în casa din lame de ras. / O casă care se construieşte pe sine – / singurătatea o ţine-n echilibru / pe încheietura mâinii tale. / Strigi de sus la zidar. / Se lasă bruma. Nimeni nu te-aude. / Zidarii beau sânge şi râd. / Sunt ameţiţi. / Se leagănă tot mai mare pe schele. / Iar lupii tineri pândesc răbdători de pe prag.”

“Casa din lame de ras” este o poveste a elementelor care refuză să moară. Zbuciumul înfruntă timpul, materia se reorganizează, se încearcă modele, totul este transpus într-un mozaic multicultural rafinat. Filosofia din spatele metaforelor conferă un mesaj consistent poemelor. Sunt multe puncte controversate, sunt multe idei contradictorii, care definesc sui generis volumul. Această pendulare între extreme, acest joc al vieţii fiind permanente, zbuciumul nu poate fi evitat. Linda Maria Baros încearcă să înveţe să trăiască, încearcă să meargă pe lama subţire care desparte lumile. Casa se află la răscruce de universuri. În ea pot pătrunde însă numai cei pregătiţi…

    

Bibliografie

Linda Maria Baros – Casa din lame de ras – Cartea Românească – 2006