executatiÎn cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus 2011 editura Meteor Press a lansat o carte de excepţie în care absurdul şi grotescul îşi dau mâna cu tragismul şi inimaginabilul: Executaţi prin înfometare de Miron Dolot

 

 

O cutremurătoare mărturie a uneia dintre cele mai negre pagini din istoria Ucrainei: colectivizarea forţată dictată de Stalin în anii 1930–1933. Şapte milioane de oameni au fost lăsaţi în mod deliberat să moară de foame. Ce înseamnă cu adevărat a muri de foame? Nu veţi putea înţelege decât după ce veţi citi aceste memorii emoţionante ale unui supravieţuitor, Miron Dolot.

Executaţi prin înfometare este cea dintâi carte dedicată în totalitate foametei provocate intenţionat de sovietici în Ucraina în 1932–1933, în cursul căreia se estimează că au murit între cinci şi şapte milioane de oameni. Autorul cărţii, care a adoptat pseudonimul de Miron Dolot (pe numele său adevărat Simon Starow), pe atunci în vârstă de 16 ani, a asistat el însuşi la grozăviile de neînchipuit ale acelei perioade. Ajuns în America, la vârsta depănării amintirilor, autorul povesteşte, cu adâncă durere în suflet, cele întâmplate atunci în satul său, cu familia, rudele şi vecinii săi, oameni harnici, credincioşi, catalogaţi de regimul comunist drept „culaci” doar pentru că aveau, unii, o casă cu acoperiş de tablă, o vacă, un cal, puţin pământ şi refuzau să se înscrie la colectiv.

Activişti comunişti de la oraş, care n-au habar de agricultură, vin să-i înveţe pe ţărani cum să lucreze pământul. Recolte îndestulătoare sunt confiscate de stat, iar ţăranii sunt lăsaţi să moară de foame, spunându-li-se că sunt leneşi. Sătenii sunt exilaţi, iar roadele pământului sunt culese de orăşeni. Păsările, câinii şi pisicile sunt împuşcate, ca nu cumva oamenii să fie tentaţi să le mănânce. Oamenii ajung chiar să se mănânce la propriu între ei. Iată cum descrie autorul acea perioadă:

„Împinşi de foame, oamenii mâncau totul şi orice, chiar alimente stricate deja – cartofi, sfeclă şi alte rădăcinoase pe care porcii refuzau în mod normal să le mănânce. Mâncau chiar buruieni, frunzele şi coaja copacilor, insecte, broaşte şi melci. Nu se sfiau să mănânce nici carnea cailor şi vitelor bolnave. Adeseori, carnea respectivă începuse deja să se strice, iar cei care o mâncau mureau intoxicaţi.”

 

Executaţi prin înfometare redă într-o manieră grăitoare un capitol din aşa-numita „istorie incomodă”, ascuns multă vreme de autorităţile sovietice şi încă minimalizat de o parte a istoricilor. Un capitol ale cărui pagini nu s-au scris numai în Ucraina, ci, trebuie amintit acest lucru, şi în alte regiuni ale Uniunii Sovietice, inclusiv în Basarabia în 1946–1947.

Cartea este recomandată de: Revista Historia, Revista Foreign Policy,  Revista Dilema Veche

 

O poveste cumplita… Amintiri sfasietoare, cu semnificatii deosebite.”

Publishers Weekly

 

Cartea poate fi comandată şi online de pe siteul editurii: http://meteorpress.ro/carti-1015-Executati_prin_infometare.php