Autorul nu pune numai pasiune în scrierile sale, ci şi învăţătură…

   

    Dinu Virgil, un nume într-o lume prea mare şi prea obosită pentru a mai asculta. Despre acest nume aş putea să vă vorbesc la infinit şi, sunt convinsă că, nu aţi avea timpul necesar să vă plictisiţi. Dramaturg, prozator, poet şi editor; un om cu valori culturale bine definite. Un om cu sentimente nobile, veşnic tânăr şi fericit.

     Când am citit prima oară o piesă de teatru semnată Dinu Virgil, nu numai că am rămas profund impresionată, dar am început să cred că viaţa este mult mai profundă decât felul în care o percem noi; trecătorii de zi cu zi cu probleme banale cărora le dăm o importanţă prea mare. Când am uitat să mai citim şi să mai visăm, afundându-ne în „cultura” mass-media, am uitat şi să mai trăim, astfel fiecare dintre noi trăind prin ochii celor ce ne privesc, seci şi nepăsători, din spatele ecranului televizorului.

    Însă autorul Dinu Virgil încearcă, prin scrierile sale, să ne îndepărteze de o lume rece, oglindită printr-un ecran tv. De aproape o lună de zile, pe piaţa cărţii româneşti, a apărut un nou titlu ce încearcă să surprindă sufletele încă sensibile şi să le prindă în mreje de înţelepciune.

    Cartea a apărut sub semnătura editurii Limes din Cluj, oraş de baştină al autorului.

„ Trilogia Luminii”, semnată Dinu Vrigil, este cu totul deosebită de tot ceea ce a apărut în ultimul deceniu în România.

    Dramaturg, prozator şi poet, autorul Dinu Virgil îşi adună toate scrierile sub o singură copertă, de unde şi numele volumului. Volumul se împarte în trei părţi. „ Sângele Crucii” este coperta ce deschide prima parte a cărţii. Sub prima copertă se află trei piese de teatru inedite: „ Piatra vie”, „Momo” şi „ Dedublarea”.

    Am să încep cu „ Momo”, piesa de teatru adresată celor mici. Aş putea numi această piesă, fără să greşesc prea mult, ca fiind prima piesă de teatru cu tentă fantastică. Nu cred că greşesc atunci când spun că „ Momo”, este printre singurele piese de teatru, scrise în ultimii ani, având ca public ţintă copii. Dar nu voi zăbovi prea mult asupra acestei teme, fiind sigură că cei mici vor şti să aprecieze.

    Am să revin asupra piesei ce deschide prima parte a cărţii: „ Piatra vie”.

    „ Piatra vie” am recitit-o acum după aproape un an de zile. Nu numai că mi-am împrospătat memoria, dar m-a şi făcut să îmi dau seama de ce mi-a plăcut atât de mult când am citit-o pe vremea când era nefinisată. Piesa de teatru este complexă şi te face să te gândeşti la sensul vieţii. Ideea principală a textului ar fi: „ Dacă nu dai, nu ai”. O multitudine de mituri bine puse în valoare, ce îţi dă senzaţia idealului absolut. La prima lectură mi-am amintit de poezia lui Mihai Eminescu: „ Amorul unei marmure”. Sculptorul şi piatra sa, iubirea veşnică şi atât de bine întipărită în mintea omului. Însă de ce parcurgi piesa de aceea îţi dai seama că iubirea nu este suficientă pentru a ajunge să dai viaţă unei pietre sau unui ideal, astfel ajungând la motivul sacrificiului. Motiv întâlnit, bineînţeles, în „ Meşterul Manole”. Tot timpul autorul este în căutarea perfecţiunii conducându-şi astfel, fiecare dintre personaje, spre dorinţa cunoaşterii absolute.

Cea de-a treia piesă şi, ultima din această primă parte: „ Dedublarea”, recunosc că, este preferata mea.

    „Dedublarea” prezintă filmul vieţii a doi oameni: El şi Ea, personajele principale. El şi Ea îşi privesc viaţa unul celuilalt, se iubesc, se urăsc, se înţeleg până în momentul în care nu mai doresc să se înţeleagă şi, totuşi, ajung în acelaşi punct, ajung să se confunde. Sunt perfect conştientă că această piesă de teatru are un alt înţeles pentru fiecare dintre noi. Tocmai de aceea este atât de deosebită şi, atât de mistică.

Cea de-a doua copertă: „ Verticalitatea Ierbii”, ne duce în lumea minunată a prozei. Dinu Virgil se întrece pe el însuşi prin cele câteva povestiri scurte ce le pune dinaintea cititorului. Mi-ar fi imposibil să vorbesc de fiecare poveste în parte, de aceea am să vorbesc despre elementele comune.

    Proza din această a doua parte este plină de tâlcuri şi învăţături. Aş putea spune despre unele din povestirile autorului că fac parte dintr-un fantasy modern şi chiar l-aş putea compara, pe alocuri, cu scriitorul Sergiu Someşan. Însă la Dinu Virgil pasiunea este mult mai evidenţiată, iar dorinţa lui de-a îi învăţa ceva pe cititorii săi este evidentă. Autorul nu pune numai pasiune în scrierile sale, ci şi învăţătură. Ne învaţă să ne iubim aproapele, pe noi înşine şi, cel mai de preţ, ne învaţă să-l iubim pe Dumnezeu. Nu vreau a se înţelege că sunt scrieri religioase, nu, nici pe departe de aşa ceva. Doar că divinitatea pare să ne urmărească cu un ochi atotvăzător de pretutindeni.

Proza lui Dinu Virgil este metaforică. Ne duce cu gândul la un vis pe cale să se împlinească sau, un vis ce s-a împlinit deja.

    Cea de-a treia parte, intitulată sugestiv: „Cântecul Cerului”, scoate în evidenţă talentul de poet al autorului. Nu exagerez spunând că până şi, Mihai Eminescu ar fi fost mândru de un asemenea talent. Versul curge firesc, muzical, inteligent făcându-te să simţi fiecare cuvânt şi să-l întipăreşti în minte.

    Fiecare dintre aceste trei părţi are frumuseţea şi tâlcul ei. Sunt minunate în felul lor şi merită citite până la ultima silabă.

Am să închei această prezentare cu câteva versuri ale autorului.

„ Focul

Focu-l stingi cu apă pură

Dragostea o stingi c-o gură

Focul arde şi pârleşte

Inima din sân iubeşte

Focu scrum în urmă-i lasă

Inima îi cât o casă

Focu para şi-o ridică

Inima vrea doar să zică

Focu-i foc şi, Doamne, frige

Inima vrea dor să strige

Focu-i mare şi se-ntinde

Inima de om se prinde

Focu-i galben şi distruge

Inima de om nu fuge

Focu-i rău şi nimiceşte

Inima nu se zbârceşte”

    Pentru cei ce doresc să achiziţioneze cartea şi nu ajung în Bucureşti, pot la fel de bine să o comande la adresa personală de mail a autorului: dinuvirgil2000@yahoo.com. Preţul unei cărţi este de 15 Ron. Vă doresc lectură plăcută şi afundare în cunoaştere.