Daniela Micu – Transplant de ghimpi – Criterion Publishing – 2006

În “Transplant de ghimpi”, Daniela Micu ne oferă un adevărat regal de simbolism, o călătorie magică printr-o pădure a metaforelor aparent inaccesibilă. Poezia este încărcată de lirism, abruptă pe alocuri, însă şlefuită atent. Aidoma unor diamante rafinate, poemele sunt sferice, au numeroase deschideri, sunt focalizate în jurul unei idei centrale care le transcede şi se împlineşte ontologic aproape de fiecare dată. Este preponderentă imaginea sângelui, apare sentimentul de spleen, o melancolie subtilă care se insinuează în sufletul cititorilor…          

Imaginile create sunt intense, însă nuanţele nu sunt definite clar. Ele sunt doar sugerate, apare jocul dintre lumină şi întuneric, apar umbrele care subliniază anumite calităţi imateriale. Prezenţa metafizicului este presantă adesea, ca o cauză primă, un izvor neînţeles, însă acceptat aprioric. Mângâierea este distantă, totul pare privit cu detaşare. Prăbuşirea fiinţei în propria realitate este analizată lucid, fără eufemisme. Fiecare trăire pare disecată, fiecare poem pare să fie o mărturisire, o izbucnire sinceră a sentimentelor: “Ceea ce caut ieşind din timp / goală şi vie / amară şi desculţă / e liniştea. / Mai departe de leagăn / încremenită într-un singur sunet – / suspin sau geamăt – / încă gândesc cum / pipăite de lumină / sunt celulele trupului / când văd durerea / şi nu o simt / în momentul în care tai / şi osul respiră aer curat.” 

Registrul liric folosit este potrivit sentimentelor descrise, reuşind să redea vacuumul sufletesc prin imagini de cele mai multe ori dezolante. Părăsirea, violenţa, inutilitatea, toate scot în evidenţă alienarea pe care poeta încearcă să o sublinieze. Durerea, încercările eşuate, tristeţea fiinţativă, toate sunt coagulate în poemele ce uneori, datorită ermetismului, par prea încărcate. Nu ai timp să analizezi exhaustiv imaginile, eşti bombardat de epitete, de metafore, care curg impetuos, perfect integrate într-un ritm halucinant pe alocuri.          

Fără să folosească rima, poezia Danielei Micu oferă o muzicalitate aparte. Pe alocuri, datorită invocaţiilor rafinate, ea capătă aspecte mantrice, ilustrând parcă un ceremonial, o iniţiere. Ghimpii simbolizează maturitatea, iar un transplant al acestora este specific drumului pe care trebuie să îl parcurgă neofitul înainte de a fi gata pentru înţelepciune. Maturizarea înseamnă asumarea propriului destin şi asumarea problemelor inerente acestuia. Doar dovedind forţă poţi evolua, doar acceptând sacrificiul îţi poţi împlini cu adevărat existenţa.          

Daniela Micu scrie suferind. Discursul lucid scoate în evidenţă sentimentele puternice, iar lirismul vibrant îl apropie pe cititor de carte, îl face să o citească dintr-o răsuflare. Apăsarea se simte în fiecare moment, este legătura poemelor, firul raţional al volumului. Întrebările grave scot în evidenţă motivele principale, insistă pe natura atât de puţin cunoscută a fiinţelor. În abisurile existenţiale, lumile se topesc, iar conştiinţa se pierde printre reflecţii: “Studiez camera / plină de fotografii / acum / clişee ale asedierii. / De sub masca lucidităţii / seamănă cu o hemoragie / a conştiinţei / care se crede profund umană / supralicitând imaginea mutilării. / Existenţă altruistă / a se traduce / comunitară.”          

Titlurile sunt formate de cele mai multe ori dintr-un singur cuvânt, ca nişte definiţii, încercând să explice universul pe care poeta îl resimte la intensitate maximă. Emoţiile sunt transpuse în imagini, în cuvinte, iar fluenţa poemelor se datorează realităţii lor intrinseci. Daniela Micu vorbeşte despre viaţa ei, despre trăirile ei, despre singurătatea propriilor gânduri. Suntem fiinţe individuale prin excelenţă şi nu putem să îi introducem pe ceilalţi în mintea noastră. Trebuie să devenim capabili să ne înfruntăm singuri, trebuie să fim capabili să ne analizăm lucid. Într-o lume a oglinzilor, trebuie să ştim să identificăm imaginile adevărate…          

Eul liric îşi face simţită prezenţa subtil, prin intermediul nuanţelor. Poemele sunt mărturisiri, mostre de curaj, bucăţi ale unui mozaic conceptual complex. Fiecare izbucnire poate fi analizată separat, însă doar adunate la un loc ele reuşesc să contureze o atitudine, un mod de viaţă. Mândria suferinţei, tăria caracterului şi forţa de a transpune trăirile în imagini sunt atributele principale ale volumului “Transplant de ghimpi”. Daniela Micu ne prezintă un discurs poetic puternic, asumat, o viziune feminină complexă şi crudă pe alocuri: ”Nu vrea să fac niciodată comerţ / vânzându-mi parfumată măduva oaselor / n-o să iasă nimic / şi pe bani puţini / cum aş putea să înţeleg / atâtea mâini şi picioare / tot mai metafizice / de ruşine să nu le aud trosnind. / Poate că femeieşte de aici nu se vede nimic / nici atunci când trebuie / să număr pe degete / pentru a-mi creşte şira spinării / direct din creier / fără să urlu de durere.”             

Carte de atitudine, “Transplant de ghimpi” oferă cititorului o viziune aparte, îl invită la o incursiune printr-o lume a suferinţei pe care cei mai mulţi dintre noi o pot doar intui. Perspectivele luminoase însă există, camuflate atent în spatele imaginilor, speranţa apare în final, când integritatea înseamnă mai mult decât oportunităţile pierdute. O carte a femininului pur, o carte pe care toţi cei care aspiră la mai mult o vor citi cutremuraţi…    

 

Bibliografie Daniela Micu – Transplant de ghimpi – Criterion Publishing – 2006