GrahamGreeneEste cunoscut faptul că nici cele mai aprofundate studii despre marii gânditori şi scriitori, nu izbutesc să surprindă toate meandrele fanteziei lor cuceritoare.

 


Creaţiile de mare forţă artistică şi intelectuală fiind inepuizabile, ele oferă cu generozitate tuturor generaţiilor care se succed surse de inspiraţie, izvoare de desfătare spirituală, modele de gândire şi acţiune, puncte ferme de sprijin în urcuşul anevoios spre desăvârşire pentru toţi aceia care caută cu nesaţ suprema împlinire umană. Căci „jocurile” minţilor nepervetite, „jocuri” fecundate de fiorul iubirii şi al solidarităţii umane, au înscrisă în genetica lor sui-generis porunca eternei aspiraţii spre înalturi, spre universalitate.

 

Iată de ce, mai devreme sau mai târziu creaţiile spirituale devin bunul cel mai preţios al întregii omeniri, marca cea mai ilustră a planetei noastre. Pentru că, lucru evident pentru oricine, chiar dacă se poate identifica un specific naţional de filosofare şi – uneori – de cercetare ştiinşifică, filosofia şi ştiinţa sunt eminamente universaliste, întrucât aspiră la aşa ceva încă din faşă şi-şi află împlinirea şi liniştea aparentă doar în familia celor mai strălucite creaţii ale genului.

Dintre toate producţiile spiritului, literatura este aceea care reflectă cu cea mai mare intensitate specificul naţional al unui popor, şi asta deoarece ea recurge la tainicele comori ale limbii, această adevărată generatoare a sufletului individual şi colectiv, acest permanent miracol din care cu toţii ne împărtăşim şi căruia avem datoria să-i aducem ofrande măcar prin respect şi întrebuinţare corectă.

Dar literatura rulează concomitent pe coordonata naţională şi pe cea universală, astfel că după surprinderea desăvârşitului naţional, ea va ocupa un binemeritat loc în loja de onoare a patrimoniului universal.

*
Despre Graham Greene am făcut niscaiva referiri în cartea Symphonia cuvintelor, apărută în anul 2005 la editura Echim. Dar statura impozantă a acestui mare artist este prin ea însăşi un incitant îndemn la neîncetate abordări din noi şi noi puncte de vedere.

Dacă viaţa lui Graham Greene a îmbrăţişat aproape tot secolul 20 (născut în anul 1904, mort în 1991), opera lui extrem de întinsă, atât ca tematică cât şi ca perioadă de elaborare, a dovedit cu prisosinţă încă de la debut că posedă acea rară însuşire de-a fi mereu vie şi captivantă, adică de-a trece peste nestatornicia gusturilor şi de-a reţine cu autoritate preferinţele cititorilor de pretutindeni, nu numai din Marea Britanie.

Succesul s-a impus de la sine (cel de librărie, dar mai ales acela ce însoţeşte literatura de calitate), îndeosebi după ce Graham Greene şi-a desăvârşit tehnica narării, lucru recunoscut chiar şi de detractorii săi: limba simplă, fluentă şi de mare expresivitate, arta individualizării personajelor şi a dozării efectelor, echilibrul interior al cărţilor şi – pe ansamblu – inegalabila măiestrie cu care reuşeşte să-şi încarneze câteva dintre temele sale predilecte:

a)Eternul om hărţuit;
b)Suferinţa morală şi fizică;
c)Agresiunea şi violenţa pretutindeni prezente, la fel ca suferinţa, dezgustul şi nefericirea.

Iar Graham Greene nu face rabat de la excepţionala sa înzestrare artistică nici măcar în „divertismente” ca Ucigaşul plătit sau Omul nostru din Havana, romane de factură eminamente poliţistă. Chiar dacă romanele poliţiste nu i-au adus lui Greene celebritatea Agathei Christie, nu-i mai puţin adevărat că elementele cheie din construcţia cărţilor de acest gen – misterul şi suspansul judicios condus, sunt mai mult sau mai puţin prezente în toate marile sale romane, fie că-i vorba de Comedianţii sau de Un american liniştit, fie de Un caz de mutilare ori de Puterea şi gloria.

Există la acest capitol o interesantă apropiere între scriitorul englez în discuţie şi Friedrich Dürrenmatt, marele scriitor elveţian de limbă germană. Asemenea celebrului său contemporan, Fr. Dürrenmatt a cultivat suspansul poliţist în scrieri precum Judecătorul şi călăul, Făgăduiala, romanul Justiţie, în acest mod încercând să acrediteze ideea că moartea ne pândeşte la tot pasul într-o lume în care justiţia zace în umbra agresiunii şi violenţei…

Având toate însuşirile romanelor de acţiune (şi, cum spuneam, încă ceva esenţial pe deasupra), nu-i de mirare că aproape toate cărţile lui G. Greene au cunoscut ecranizări celebre, Puterea şi gloria chiar o dublă ecranizare: prima americană, cea de-a doua britanică.
*
În anul 1926 Graham Greene s-a convertit la catolicism. Iar faptul acesta s-a vădit nu numai în mult gustatul său roman Puterea şi Gloria, carte în care autorul narează incredibila hăituială la care este supus ultimul preot catolic dintr-un Mexic scufundat în sărăcie lucie, însă cuprins de febra revoluţiei şi a anticlericalismului, ci şi în aceea că în calitate de scriitor creştin, Graham Greene s-a lăsat absorbit de curentul literar ce luase naştere în Europa din sentimental tragic al existenţei, sentiment promovat de Dostoievski, Nietzsche, Henrik Ibsen, Knut Hamsun, Giovanni Papini şi alţii.
După anul 1900, conştiinţa literară europeană a tradus acest sentiment tragic într-un larg evantai de curente (literaturi), unele de esenţă creştină, altele de esenţă general umanistă, fără a lipsi orientarea socialistă promovată în Est de toţi condeierii bolşevici, iar în Apus de G.B Shaw şi Louis Aragon.

Principalele orientări izvorâte din mai sus amintitul sentiment tragic, aşa cum rezultă din lucrările de specialitate, au fost:

1)Literatura tragică de esenţă creştină, reprezentată prin François Mauriac, Georges Bernanos, Graham Greene, Julien Green, Pär Lagerquist;
2)Literatura de acţiune şi de exaltare a impulsului vital: André Malraux, Antoine de Saint-Exupéry, Henry de Montherlant;
3)Literatura de analiză a vieţii interioare şi a personalităţii umane: Henry James, Marcel Proust, James Joyce, Robert Musil, André Gide, Luigi Pirandello;
4)Literatura de observaţie realistă şi investigaţie socială: John Galsworthy, Roger Martin du Gard, Thomas Mann, Liviu Rebreanu, Ivan Bunin;
5)Literatura filosofică şi eseul: Henry Bergson, Jean-Paul Sartre, Oswald Spengler, Ortega y Gasset, Miguel de Unamuno, Emil Cioran;
6)Literatura absurdului: Franz Kafka, Albert Camus, Eugen Ionescu.

Notă: Ar fi cât se poate de instructivă o paralelă între Graham Greene şi Julien Green, scriitorul de limbă franceză născut din părinţi americani, proveniţi din Scoţia şi Irlanda.