călăuza primilor mei paşi literari

A fost odată ca niciodată un neobosit cărturar înobilat cu iubire, intuiţie, putere moralizatoare, voinţă, discreţie, îngăduinţă, atenţie, conştienţă, dreptate, strălucire, blândeţe, nobleţe spirituală… Dorinţa de a-l rememora nu e doar una morală, ci şi una de recunoaştere a calităţilor catalizatorului şi protectorului de spirite culturale comparabile cu virtuţile apostolilor. Într-o Românie confuză, incapabilă să-şi ridice şi urmeze propriile modele culturale, agitată de inerente lupte generaţioniste, continui să sper… De undeva, dintr-un asemenea colţ românesc, aveam să-l întâlnesc…

Mi se întâmplă, chiar şi acum, la şapte luni de la adormirea atot-odihnitoare, să deschid e-mailul cu acea stranie convingere că voi afla un mesaj de la neobositul meu îndrumător literar. Nu numai că exemplarele sale epistole, scrise instructiv, fermecător, profund reuşeau să-mi trezească copleşitoarea nevoie de a mă desprinde din ghearele neputinţei în care lâncezeam adesea neiertător, nu numai că-l simţeam cu adevărat preocupat de proiectele poate prea îndrăzneţe uneori ale unei tinere mult prea introspectivă, dar ştia şi cum să anime un climat relaţional, chiar dacă era doar virtual, păstrând permanent o aromă elevată, părintească, mobilizatoare. Intervenea cu discreţie în momentele fireşti de frământare, glisând cu eleganţă mici poveţe în jurul lor, care-mi stârneau nevoia de a mă exprima fără rezerve, cu încredere şi viu interes. Nu lipseau observaţiile de mare fineţe, formulările rafinate, care – în cele din urmă – mă călăuzeau discret spre finalizarea chibzuită a cuvântului început cu stângăcie. Se implica atât afectiv, cât şi cerebral şi reuşea să te convingă să-i urmezi cu încredere recomandările.

În 2007, o prietenă, înzestrata scriitoare Hanna Bota, îmi dăduse adresa de e-mail a lui Artur Silvestri, spunându-mi să-i trimit negreşit şi cu încredinţare câte ceva din încercările mele literare. Zis şi făcut… La urma urmei, eram deja contaminată şi trebuia să aflu leacul la vreun vraci; şi nu oricare. Împrejurările au hotărât ca acela să fie Artur Silvestri. Lecţia celui ce mi-a modelat paşii literari n-o voi uita niciodată.

Artur Silvestri – spre bucuria mea – mi-a dat binecuvântarea cu toată încrederea în potenţialul descoperit, cu neostenita-i generozitate, cu intenţia necondiţionată de a-mi îndrepta firesc, prudent umbletul scriitoricesc. S-a dovedit a fi un comentator subtil, profund şi nuanţat al însemnărilor mele, chiar dacă ele aparţineau unei promoţii mai noi, în căutarea unui stil potrivit firii. Respectul pentru cei iubitori de literatură am putut-o sesiza şi din atitudinea clarificatoare, din temeinica expresivitate a discursului, dar şi din mărinimia sufletului său (aveam să primesc în dar douăzeci de titluri scoase sub oblăduirea sau la iniţiativa lui Artur Silvestri). Prin urmare, pot spune că şansa nu m-a părăsit dacă începutul s-a profilat sub o critică obiectivă dar şi empatică, contopindu-se parcă cu slova analizată până când textul devenea o oglindire a sinelui autorului.

Încă de la primul său mesaj – Dragă Daniela, am primit şi am citit cu mult interes comentariile trimise; îmi va face plăcere să colaborezi la publicaţiile ARP. De altfel, ca să le cunoşti, am rugat un colaborator să ţi le prezinte, nu ştiu dacă a făcut-o până acum. Oricum, foarte curând cele două cronici vor apărea în TÂNĂRUL SCRIITOR şi în ECOUL. Ceea ce ar mai trebui, ar fi câteva detalii despre ceea ce ai scris până acum şi despre ce scrii astăzi. Mie îmi poţi spune orice socoteşti util pentru năzuinţele tale de scriitor; căci eşti scriitor. Cu doriri de bine, Silvestri – am simţit deschiderea, francheţea şi încuviinţarea sprijinului său ulterior. Aveam să devenim treptat, deşi timpul se dovedea neiertător de cele mai multe ori, apropiaţi prieteni.

Mărturisesc că simt o durere apăsătoare că nu s-a ivit ocazia de a-l cunoaşte personal, însă puterea cuvântului scris şi împărtăşit cu atâta iubire de maestrul Artur Silvestri, pe parcursul unui an (2007-2008), mă va ajuta întotdeauna să ştiu unde să caut şi cum să izbândesc. Periplul literar prin revistele ARP a însemnat şi perioada mea de formare, dar – în aceeaşi măsură – şi de îndatorare faţă de munca uluitoare a inegalabilului iubitor şi descoperitor de valori cultural-literare autentice. Deschiderea alesului OM spre scrierile mele avea – cred – şi o motivare interioară: sesizase în timp semnificaţia lor moralizatoare, uneori profund bisericească, în armonie cu căutările sale. Iată ce-mi scria în 28 iulie 2008 (fiecare mesaj era însoţit de semnificaţia creştină a zilei, aici – Sfinţii Apostoli şi diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena): Dragă Daniela, Iţi mulţumesc pentru gândul bun şi grija ce îmi arăţi. (…) Cartea pe care te gândeşti să mi-o dăruieşti mai poate aştepta, căci e posibil ca, până la sfârşitul lui septembrie, să nu fiu în România şi, deci, ar ajunge aproximativ ori s-ar întoarce. Sper să îmi dea Dumnezeu zile să o pot citi ţinând-o în mână. Despre prezentarea cărţii tale în viitor, la toamnă, vom putea vorbi mai târziu, ignorând dacă voi fi atunci în România; noi să fim sănătoşi. Mai degrabă aş prefera – dacă voi fi aici, şi voi putea participa – să nu vorbesc, căci nu fac parte dintre “vorbitorii de meserie” care spun orice despre oricine numai în ideea de a apărea drept vedete de reuniuni. O să scriu despre ceea ce ai scris şi probabil că va fi de preferat. Despre ce scrii acum, să fii sigură că sunt curios, mai ales că faci parte dintre intelectualii tineri cu un gen de atitudine “inconformă” care nu-ţi va aduce “notorietate de televizor “, dar mai mult ca sigur va însemna moraliceşte ceva; şi nu puţin… Dar despre acestea poate vom avea ocazia să mai vorbim. Ce ţi-aş putea dori? Să apuci de două ori mai mulţi ani decât am eu azi, dar să fii de zece ori mai puţin uzată decât sunt acum. Cu drag şi doriri de bine, Silvestri.

Aceste planuri nu s-au mai putut materializa nicicând, dar cu atât mai mult m-au întărit să dau ascultare ultimelor sale urări. Dumnezeu L-a chemat Acasă chiar de Ziua Sf. Andrei – Protectorul României (30 noiembrie 2008), al României tainice, cum o numea cu atâta jind maestrul.

Era un om religios, aşadar? Cu siguranţă că era şi cerceta tot timpul munca sa şi pe a celor cu care lucra, fiindcă simţea privirea Celui ce-l hărăzise. Ştiam că adesea se retrăgea la mănăstiri pentru a-şi finaliza lucrările, fiindcă numai acolo timpul şi spaţiul nu puteau fi cuantificabile. Gândurile erau îmbrăcate în Cuvinte, care deveneau Creaţii. Pentru că, tot ce ne-a lăsat Artur Silvestri, face parte din patrimoniul României literare.

Mulţumesc Cerului că am avut această nesperată şansă de a fi îndrumată – în foarte scurtă şi crudă vreme – cu cele mai potrivite ziceri care au avut asupra mea efecte benefice şi stimulatoare de a nu zăbovi nici o clipă pe fleacuri cotidiene perene. Şi câţi dintre scriitorii de azi îşi mai încep mesajele cu semnificaţia sacră a zilei respective, asemenea unui îndemn de plecare a capului şi de deschidere a inimii spre cei ce au cunoscut îmbunătăţirea??

Fiind unul dintre cei mai moralişti scriitori moderni, Artur Silvestri va dăinui printre pământeni, fiindcă scriitura sa va fi totdeauna un univers de cunoaştere şi de iniţiere pentru generaţiile viitoare. Tot ce a scris este ca un strigăt către cei iubitori de cuvânt scris cu dăruire, cu seriozitate şi cu folos întru înfăptuirea destinului. De aceea, cei care l-au cunoscut, care i-au fost colaboratori, prieteni, camarazi în lupta împotriva nimicniciei noastre ca Neam…, acum au datoria să-i îndeplinească testamentul spiritual, să nu-i lase lucrarea în nepăsarea cotidiană, prăfuită şi ignorantă. Paşii marelui OM trebuie urmaţi şi nu abandonaţi şi luaţi în captiva secularizării ce învăluie cu repeziciune minţile sărăcite de iubire. Uitarea ne va curta, dar va veni momentul creionării propriului nostru epilog, când – sub greutatea delăsării – vom fi îndepărtaţi de la dreapta rânduială.

Moştenirea lăsată de Artur Silvestri ne arată că spiritul autentic cultural românesc veghează permanent, lucrează prin şi pentru oameni în ritmuri pline de curăţie şi vigoare, ca o punte între cele două lumi: pământeană şi celestă. Dacă vom deveni antene ale undelor emise de a-l său spirit luminat, acesta ne va îndruma şi canaliza, indiferent de schimbările vremii… Din ce a realizat şi din ce nu a mai avut timp să împlinească unul dintre reperele fiinţei noastre spirituale, rămâne credinţa că vom continua…