(1471-1528)

 


 

Creaţia lui Albrecht Durer a reprezentat o însumare a realizărilor artistice de la sfârşitul Evului Mediu. Până astăzi, măiestria exprimată în desenele sale precise şi în instinctul său senzual pentru culoare încă fascinează.

Până în vremea sa (născut pe 21 mai 1471 la Nurnberg), niciun alt artist nu a mai fost preocupat aşa de mult de propriul chip. Durer a fost primul pictor care îşi realiza portretul constant, de-a lungul întregii sale vieţi, fiind cel care a dezvoltat cel mai mult arta autoportretului. Fiecare dintre autoportretele sale înfăţisează câte un temperament diferit al artistului, atât prin redarea cât mai fidelă a privirii şi expresiei chipului, cât şi prin vestimentaţia şi fundalul ales. Primul său autoportret datează din anul 1484, când artistul era în vârstă de 13 ani. Dar cele mai celebre autoportrete ale sale sunt cele pictate la doi ani diferenţă unul de celălalt, şi anume „Autoportret cu peisaj” din 1498 (Muzeul Prado din Madrid) şi „Autoportret în haină de blană” din 1500 (Vechea Pinacotecă din Munchen). Primul portret a fost pictat după patru ani de la prima sa călătorie in Italia, care a avut un profund impact asupra tehnicii sale de lucru şi asupra mentalităţii artistului. Acolo l-a întălnit pe Giovanni Bellini şi a descoperit pictura veneţiană. Aceste influenţe se regăsesc în autoportretul din 1498 în costumul său veneţian şi în peisajul munţilor Alpi, care se văd prin geamul reprezentat. În Italia, Durer a intrat în contact cu arta renascentistă , dar cel mai important lucru este că a descoperit mentalitatea omului renascentist şi al artistului modern, realizînd astfel cât de independent poate fi un artist şi recunoaşterea socială care i se poate oferi. A introdus în Germania aceste concepte noi odată cu întoarcerea sa, eliberând arta nordica de ideile conservatoare şi retrograde ale artei medievale. Mai târziu, a inceput să primeasca comenzi de la electorul Saxoniei, Frederic cel Înţelept, iar apoi de la imparatul Maximilian.

O fire religioasă, Albrecht Durer nu a ezitat sa lase loc concepţiilor creştine în opera sa. Semnele religiei catolice şi aluziile către Iisus Hristos sunt prezente în autoportretul său din 1500. Spre deosebire de cel pictat cu doi ani în urma, Durer se prezintă acum într-un cadru sobru, întunecat, fără detaliile fundalului, acest artificiu compoziţional punând accent pe chipul şi detaliile fizice ale artistului (în afară de virtuozitatea cu care Durer şi-a pictat chipul, a detaliat cu măiestrie şi părul şi mâna sa dreaptă care ţine haina de blană, execuţie destul de dificilă pentru un artist dreptaci). Elementul cel mai intrigant al acestui portret este, însă, privirea artistului. Durer dă dovadă încă o data de o tehnică ieşită din comun şi originală prin perfecţiunea cu care a reuşit să picteze ochii; dealtfel, talentul său constă tocmai în această abilitate a sa de a realiza unele dintre cele mai vii portrete din istoria artei (spre exemplu, portretul mamei artistului, aflat acum la Berlin).

În autoportretul său , părul lung şi auriu, armonizat cu ocrul închis şi împreună cu poziţia mâinii şi a pozei centrale a artisului conduc către un portret al lui Hristos. Spre deosebire de Rembrandt, care aspira către realismul şi cotidianul scenelor religioase, Durer încearcă ruperea lumii pământene de cea ideală, reprezentată de Dumnezeu, dorind prin lucrările sale să exprime tocmai această diferenţă, idealizând mistica religioasă.

Totuşi, artistul a reuşit să reunească cele două concepţii diferite, folosindu-se de o tehnică aparte cu îajutorul căreia putea să înfăţişeze, ăn picturile şi desenele sale, natura cât mai fidel. În seria de gravuri reprezentând Apocalipsa, Durer a combinat tehnici şi idei gotice, renascentiste şi baroce, simultan.

În ton cu contemporanul său mai în vârstă, Leonardo, Durer a început să se intereseze de medicină, anatomie, botanică şi de proporţiile ideale, urmând sa redacteze cele „Patru cărţi ale proporţiilor umane”. Tablourile sale târzii dezvoltă o tehnică tot mai avansată în redarea exactă a realităţii, fiind studii detaliate după natură (plante, capete de animale; „Iepure tânăr”-1502; „Bot de taur”-1523). În aceste studii după natură, artistul sacrifică ideile și interpretarea proprie, de dragul realităţii şi al detaliului. Ochiul său este comparabil anatomic cu cel al unui biolog, în redarea articulaţiilor şi culorilor unei aripi de pasăre, pictată în 1512. Culoarea nu mai are rolul mistic de până atunci, ci este pură şi întamplătoare, unicul ei scop fiind cel al imitării perfecte a naturii.

În acelaşi an cu moartea sa, pe 6 aprilie 1528, sunt publicate cele „Patru cărţi ale proporţiilor umane”, postum. Albrecht Durer a fost printre primii artiştii care s-a exprimat şi in scris, publicând, cu câţiva ani înainte de moarte, tratatul „Învăţăturile măsurătorilor” şi „Fortificaţiile oraşelor şi castelelor”, un tratat militar dedicat regelui Boemiei.