Interviu cu Dr. Napoleon Săvescu preşedintele “Societatii Dacia Revival International”

1.Ce este Societatea Dacia Revival si care sunt scopurile sale educative?

 

Societatea "DACIA REVIVAL INTERNATIONAL " este astăzi cea mai cunoscută asociaţie de largă audienţă dedicată studiului istoriei vechi a României. Din nucleul societăţii pe care am infiintzat-o la New York in anul 1999, societatea a crescut astfel încât astăzi deţinem filiale active în România, Germania, Elveţia, Spania, Macedonia, Australia; şi iubitori ai istoriei noastre vechi din alte câteva alte ţari ale lumii şi-au exprimat recent intenţia de a-şi constitui propriile lor filiale. "Dacia Revival International" a fost ( şi este în continuare) principalul organizator al Congreselor Internaţionale de Dacologie, care au loc în România. Am ridicat în România prin cheltuială proprie statui şi monumente omagiale dedicate stramoşilor nostri geto-daci. Am acordat burse de studiu unor studenţi români, premii si distincţii. Edităm revista cu distribuţie internaţională "DACIA MAGAZIN", avem la New York o staţie de televiziune Dacia TV (vezi şi www.dacia.tv ) şi deţinem un foarte frecventat site internet, www.dacia.org.

Activitatea filialelor  noastre o constituie studiul istoriei noastre vechi pe baza ultimelor  cercetări, rezultate şi ipoteze ştiinţifice, corelate pluridisciplinar. Această corelare o operează atât cercetători voluntari cât şi consacraţi profesional: arheologi, istorici, sociologi, arhitecţi, lingvişti, bibliologi, ingineri constructori sau metalurgişti, astronomi şi matematicieni, topografi şi geologi, profesionişti în geodezie, chimie, analiză spectrală şi magnetometrică, doctori si biologi, pe scurt: dintr-un foarte variat buchet de profesii care pot colabora productiv la reexaminarea fondului de informaţie absolut necesar validării sau infirmării unor  concluzii vechi, de cele mai multe ori net depăşite de actuala  informaţie stiinţifică. Caracterul "pluridisciplinar" al actualei cercetări justifică prezenţa în acest buchet al unor lucrători din profesii diferite dar care pot contribui revelator la stabilirea adevarului istoric, specialişti nu numai ignoraţi dar chiar marginalizaţi ostentativ de "istoricii tradiţionalişti" ai ultimelor doua secole din mileniul trecut, care socoteau că domeniul  cunoaşterii trecutului este o moşie personală care le aparţine exclusiv, iar "biletul de intrare" în acest univers l-ar constitui doar diploma de absolvent al facultăţii de istorie. In aceasta noua era a computerului, nu numai informaţia cursurilor universitare ci un enorm volum informativ se află, prin internet, la dispoziţia oricarui intelectual interesat de acest domeniu. Şi cum relatarea istoriei României, mai ales a istoriei ei vechi, a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă datorată unor complexe de inferioritate dar, cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic, este astăzi o chestiune de demnitate naţională prioritară scoaterea de sub obroc a acelor dovezi ( şi ele sunt multe, nu numai arheologice!) care demonstrează că stramoşii noştri au fost autohtoni autentici în vatra Europei şi nu nişte neica-nimeni purtaţi într-acolo de cine ştie ce vânturi şi furtuni ale vremurilor. Cu alte cuvinte: că noi, strănepoţi ai pelasgilor danubieni, ai marelui şi respectatului neam al traco-daco-geţilor, locuim cu îndreptăţire în propria noastră casă!

 

2. Recent, guvernul României a organizat şi sărbatorit „1900 de ani de la formarea poporului român”. De ce este această sărbatoare de fapt, o ocazie de comemorare trista?

În întrebare dvs. preluaţi o sintagma care cu siguranţă nu va aparţine, ci este expresia nefericitei formulări cu privire la evenimentul pe care guvernul român îsi propusese să-l … omagieze (!!!) în acest an: nu "formarea poporului român acum 1900 de ani", căci un

popor cu o asemenea întindere şi vigoare nu se putea "forma" peste noapte – fie ea şi cea a Evului Mediu! – doar într-o sesime din teritoriul geto-dacic, chiar şi în aceasta dacii rămânând copleşitor majoritari! Ceea ce nişte suspecţi consilieri de moment ai acestui guvern au propus (şi erau cât pe ce să realizeze!), era celebrarea naţională şi, atenţie: internaţională (!), a… invadării unei şesimi din pamântul străbunilor noştri de către legionarii lui Traian. Cred că ar fi fost o premieră mondială: un popor care-şi omagiază nu eroii luptători pentru libertatea pământului strămoşesc, ci… invadatorii!

Toate filialele societăţii noastre (şi, elocvent, acţiunii noastre i s-au alăturat o serie de alte asociaţii ale iubitorilor adevăratei istorii a României, inclusiv din media scrisă, audiovizuală şi internet) au protestat la nivelul prezidenţial, guvernamental, stiinţific şi de conducere religioasă al ţării; iar al 7-lea Congres Internaţional de Dacologie, care a avut loc la sfârşitul lui iunie în Bucureşti, urmat de o comemorare publică la Oraştie, a fost dedicat eroicei lupte pentru neatârnare condusă de regele dacilor, Decebal. Comemorare şi nu celebrare! O "celebrare" şi-ar fi dorit – fie niscăiva bărbi academice care au apucat în secolul trecut să-şi ridice piedestale lăudând, sub semnătură proprie, toate perioadele de succesive şi temporare ocupări străine ale pământurilor acestui neam, fie megieşi şi interpuşi interesaţi în străvechea teză că dacii au pierit sub călcâiul latinilor iar vlahii "s-au format" târziu, mai târziu, cam după ce strămoşii acestor megieşi s-au " descălecat"' în ţinuturile carpato-bacano-danubiene!…

Parodia tropăirii la Bucureşti, în toamnă, pe capătul Căii Victoriei a unei trupe de figuranţi invitaţi din Ungaria (!) îmbracaţi în platoşe romane – umilitoare bazaconie organizată, incredibil, de actuala direcţie a Muzeului Naţional de Istorie a României (!?) – n-a fost decât un palid şi ridicol icnet de vanitate în numele celor care preferă să se pretindă, slugarnic, urmaşii prostituatelor din coasta celor vreo şapte-opt castrum-uri romane înfipte pentru un secol şi jumătate în fragmentul bogat al Daciei. Romanii imperiali au jefuit un secol şi jumatate Dacia de însemnate bunuri materiale; unii conaţionali ai noştri, astăzi, ar vrea să continue să o jefuiască şi de istorie!..

 

3. Ce este limba româna şi în ce masură pastrează conotaţii dacice în vocabular?

 

Din nou, întrebarea dvs. aduce involuntar ecoul erorilor tradiţionale: limba noastră nu "păstrează conotaţii dacice", ea este – (precum noi suntem urmaşii în linie dreaptă, prin veriga vlahă, ai strămoşilor geto-daci!) – strănepoata vechii limbi, limba gentilică de pe cursul mediu şi inferior al Dunării, vorbită între Carpaţi, Balcani, Dinarici şi Alpi. Se ajunge treptat la concluzia că era o limbă comună a acestei arii, în neolitic, denumită în vremurile moderne ba "ariană", ba "indo-germanică", ori mai recent : "indo-europeană", pe care mai corect ar trebui s-o numim "DANUBIANÃÆ" ( aşa cum propune profesorul Timotei Ursu, consilierul ştiinţific al societăţii "Dacia Revival", al carui punct de vedere îl preţuiesc şi îl împărtăşesc). Este limba pe care astăzi lingviştii – unanim pe plan internaţional – o consideră idiomul ancestral al "vetrei indoeuropene".

După numeroase studii comparative a devenit tot mai evident că aceste aşa numite (impropriu!) limbi indo-europene nu au o origine asiatică sau nord-pontică, ci sunt derivate centrifugal dintr-o "zonă centrală" situată chiar în mijlocul Europei: o zonă de înfloritoare dezvoltare autohtonă a agriculturii şi creşterii vitelor, un centru de difuzie cu o mare densitate de locuire, care se dovedeşte arheologic a fi cel al cursului mediu şi inferior al Văii Dunării. Pe parcursul a trei-patru milenii, odată cu roirea periodică a excesului de populaţie în toate direcţiile cardinale, s-au "desprins" – în etaje diferite de timp! – familii ligvistice. Acestea s-au dezvoltat apoi, prin slăbirea contactului cu vatră, prin autoproces al evoluţiei lingvistice dar şi asimilând elemente lexicale ale populaţiilor peste care s-au aşezat, devenind în timp cunoscutele grupe ale limbilor "indo-europene": indo-iranice (în Est), greco-anatolice (în Sud), romanice (în Sud-Vest), celtice ( în Vest), aglo-germanice (în Nord-Vest), balto-slave (în Nord-Est). Nu trebuie sa ne mire că un idiom fundamental, situat în centrul danubian al acestui evantai lingvistic, cum este limba româna, (şi ea: urmaşă a Danubienei iniţiale!) deţine mai toate cuvintele lexicului de bază, ba şi structuri gramaticale, cu corespondenţe în absolut toate grupele amintite mai sus! Situaţia era atât de frapantă încât în perioada… tinereţii lingvisticii, când domina ideia unei limbi "indo-europene" importată din Asia, lingviştii români au cedat cosmopolit sugestiei lingviştilor străini (care, de fapt, nu cunoşteau limba romană!) încetăţenindu-se ideea profund eronată că româna este formată dintr-un amalgam de "împrumurturi" din… latină, din limbile slave din Sud, din cele slave de Est, ba şi din… germană, maghiară, turcă şi greaca modernă.

Lipsa de informaţie, ca şi "modelul" acceptării mecanice a descendenţei actualilor români din … legiunile romane, a făcut să se ignore sistematic probabilitatea păstrării comune, din Limba Danubiană Centrală, a unui impresionant volum de cuvinte şi structuri lingvistice, atât în limbile astăzi învecinate nouă cât şi în actuala limbă română! Evident, ne referim la limbile din familia indo-europeană. În structura acestora, de la caz la caz, apar şi "conotaţii" ale unor idiomuri şi mai străvechi, ale unor triburi autohtone, pre-neolitice, anterioare dezvoltării explozive a limbii Danubiene. Probabil că aceasta este explicaţia existenţei în română şi albaneză (ca şi în idiomul danubian geto-dac!) a circa două sute de cuvinte "ilire", care nu se regasesc în celalte limbi "indo-europene". În cazul vorbitorilor unei alte grupe de limbă, cum sunt maghiarii ori turcii, precum şi bulgarii originari (din familia limbilor fino-ugro-turcice), dincolo de câteva împrumuturi reciproce, fireşti unei "convieţuiri", este o chestiune de logica elementară că, la imigrarea dovedită a acelor stramoşi ai lor – fie în Pannonia, fie în profund tracica Anatolie – au preluat nu numai păşuni, ogoare, păduri, sate, oraşe şi supuşi, ci şi cuvinte găsite acolo, în special cele cu caracter "tehnic" denumind realităţi care nu le aparţineau.

Este de pilda ridicol să derivăm românescul "oraş" din… maghiarul "varos" ( citiţi: waroş), de vreme ce vorbitorii de maghiară veche, proveniţi din zona stepelor nomadismului, nu aveau acolo oraşe; dar aveau, pasămi-te… cuvântul care să le denumească ?! Spre deosebire de vlahi, care aveau oraşe dar, nu-i aşa, aşteptau alogenii ca să-i… înveţe cum să le spună acelor "îngramădiri de case"?!… Ei, acest exemplu e doar o picătură din marea de probleme care îşi reclamă reexaminarea şi recalificarea temeinică.

 

4.Care a fost influenţa dacilor în Roma şi imperiul roman, pe ce durată s-a extins aceasta, cum s-a manifestat acest lucru în arta romana şi unde se mai pot vedea opere din acea epocă?  

 

N-ar trebui să spuneţi "influenţă", ci prezenţa geto-dacilor la Roma. Istoricii italieni sunt, în cvasi-totalitatea lor, de acord că latinii vechi au fost un trib, se pare bine înarmat militar dar şi cu tradiţii agricole certe, care a coborât din zona Dunării, mai exact din sudul Pannoniei, parcurgând cursul Dravei şi Savei şi "năvălind" peste o lume etruscă, etruscii fiind autohtoni – sau, oricum, anteriori – în mănoasa vale a râului Po. Emigrarea a avut loc prin zona actualului oraş Trieste. Nici macar n-au avut de parcurs un drum prea lung: priviţi harta şi veţi vedea că, de pe cursurile celor doua râuri amintite până în zona Trieste-Goriţia, au avut de mers mai puţin decât le-a trebuit ostenilor lui… Dragos Vodă pentru a "descăleca" pe apa Moldovei!.. Mai lung – de câteva secole! – a fost drumul Dorienilor, pe Morava şi Vardar (din actualul Banat până în Macedonia şi Tessalia), ca să nu mai vorbim de exodul, mult mai vechi, al Indo-Iranicilor sau cel al Cimerienilor şi Hittiţilor; ba chiar extensia spre Nord-Vest, mai recentă (către sfârşitul neoliticului) a proto-celţilor, peste izvoarele Dunării.

Prin urmare, strămoşii latinilor şi ai geto-dacilor s-au aflat iniţial în aceeaşi vatră Danubiană (amintiţi-vă şi simbolul "natal" al Romei, celebra Lupoaică Capitolină, totem danubian bine cunoscut!). Aşa se şi explică acuzata apropiere (şi nu "derivare!) a lexicului şi structurii gramaticale între latină şi română sau între română şi celelalte limbi romanice, ba chiar cele "celtice", "anglo-germanice" şi "balto-slave". În timp, (şi anume atunci când latinii Romei au început să devină o forţa invadatoare şi dincolo de pensinsula italica, cu vădite tendinţe imperiale), geto-dacii au intrat într-un conflict devenit treptat cvasi-permanent cu "pericolul roman". Dar cei doi verişori, neamuri mai apropiate decat s-ar crede, nu s-au ignorat: au existat o serie de contacte atestate ca atare. Statuile (pe care le-am socotit, din inerţie, ale unor "sclavi geţi", în fapt: ale unor luptători sau sacerdoţi danubieni) sunt mărturii ale acestui contact social, la Roma şi în alte colţuri ale Peninsulei; şi n-au apărut acolo numai după conflictul lui Decebal cu Traian! Acest conflict a devenit acut mai ales după ocuparea Greciei, a Macedoniei şi a "geticelor" Moesii de la sudul Dunării. Dar contactul cultural şi economic, dincolo de conflictele uzuale în antichitate, a fost o certitudine, pe care o dovedeste inclusiv bogatul inventar monetar roman găsit în Dacia, ca şi contrafacerea monetelor romane pe plan local!

Probabil că mulţi vor trebui să mediteze serios la imaginea – insuflată lor artificial – a "primitivei Dacii", dacă le vom reaminti că cel mai puternic împărat roman, Augustus a fost la un pas de a se încuscri cu regele dac Cotiso! Trebuie foarte serios examinata ipoteza că aşa-numita "Sarmisegetusa Romana" a fost adevărata capitală a geto-dacilor iar construcţiile "romane" de acolo au fost ridicate – inclusiv cu meşteri romani şi după planuri "mediteraniene", cum sugerează Dio Cassius! – mult anterior apariţiei legiunilor lui Traian in Ţara Haţegului (probabil că numai într-o astfel de capitală urbană şi confortabilă se pregătea împăratul Augustus să-şi dea de soţie fiica, regetului dac!).

Trebuie apoi temeinic examinată ipoteza – bazată pe referinţele lui Iordanes, Isidor din Sevilla şi ale unui impresionant număr de învăţaţi medievali – aceea că "gotzii"erau, de fapt, de neam getic; ea ar putea sa ne conducă la constatarea că dacii, încrengătură a aceluiasi neam get, situată cel mai aproape de Imperiul Roman, au avut un important cuvânt de spus nu numai prin implicarea militară a lui Burebista în conflictul politic intern al imperiului, sub Caesar, apoi în formarea unor "cohorte" în… armata romană, în furnizarea de împăraţi şi generali romani de origine danubiană între secolele II- V, dar până şi în prăbuşirea Romei, datorată… goţilor! Subiectul însă e prea vast ca să-l putem comprima într-un astfel de răspuns rezumativ.

 

5) A existat un scris 'dacic' ? Se poate încă vedea acesta în ziua de azi?

 

6) Există vreo continuitate între tăbliţele de la Tărtăria (7,000-7,500 I.C.) şi scrisul dacic pre-romanic?

 

7) Sunt placuţele 'dabogete' contrafacute sau autentice? De ce?

 

 

"Scrisul dacic" este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetării contemporane. Pe de o parte deţinem dovada "Tabliţelor de la Tărtăria", care s-au dovedit anterioare cu două milenii apariţiei scrisului în Summer; pe de alta parte au ieşit la iveală, recent, – graţie harniciei "neprofesionistului"dar îndrăgostitului de istorie inginer Dan Romalo – uimitoarele copii (în plumb) ale "tăbliţelor de la Sinaia". Acestea au fost nu numai tăinuite, dar şi jecmănite barbar vreme de un secol, în beciurile institutului bucureştean de… arheologie (!). Să nu uităm inscripţia de trei cuvinte de pe colanul de aur de la Pietroasa – interpretată eronat drept gotică, sau acea aşa zis illirică din „ Necropoli di Komani": ANA OHOHICER, interpretată în mod comic drept un rebus de limbă greacă   ( vezi Dacii vorbesc- Iordache Moldoveanu p. 15)

Să mai amintim inscripţia pelasgă, de 14 propoziţii de la Camina din Lemnos, care aşteaptă în Muzeul din Atena, de mulţi ani de zile să fie interpretată corect; literele ei nu pot fi greceşti, fiindcă neamul ce va rămâne cu acest nume, grex, gregis nici nu apăruse înca în Europa, când a fost scrisă această inscriptie în alfabetul geto-pelasgo-trac. Ce putem spune despre inscripţia geto-dacă de la Kiolmen, găsită pe o piatră în anul 1965 şi care stă pripăşită la Preslav, din cauza citirii ei eronate de către bulgarii Beşevlev şi Georgiev!

Inelul de la Ezer, de pe valea Hebruliu, având trei propoziţii deosebit de interesante în conţinut, scrise în limba daco-getă, nu înţelege de ce filologii români nu îl iau în consideraţie. Pe când pe inelul de aur de la Celei , Sucidava- Oltenia se scriau rugăciuni în proto-latina priscă( latina arhaică) „Populi romani" era PÃÆSTOR şi practica o agricultură rudimentală în Latium.

Toate cele menţionate mai sus, sunt gata să spună foarte multe despre limba pelago-geto-Dacă, limbă căreia i se refuză dreptul de a fi avut un alfabet, deşi primele alfabete au fost create şi promovate de către pelasgo-geto-daci (vezi Iordache Moldovan). Oare chiar trebuie să-l aştepăm pe italianul Marco Merlini să ne spună că scrisul a apărut prima oară în lume la noi ? Îmi amintesc când am prezentat la al 39-lea Congres Internaţional de la Kalamazoo, Western Michigan University, SUA, 6-9 mai 2004: "When no one read, who started to write" lume în sală a aplaudat. Când însă le-am vorbit la români, la Bucureşti, despre acelaş subiect :"Când nimeni în lume nu citea la Tărtăria se scria", ştiinţificii de acolo s-au grabit să mă taxeze drept protoconist!  

Să aşezăm între aceste extreme tradiţia documentară a existenţei unui celebru Kogaion hiperboreic (care s-a dovedit astăzi a fi marele centru al sanctuarelor de la Gradistea, din Munţii Oraştiei, un veritabil unicat mondial recunoscut ca atare de UNESCO!) şi apelarea

expresă, de catre Iordanes, a existenţei unor misterioase "înscrisuri de legi ale Geţilor" intitulate Legile Belagine. Chiar dacă tradiţia culturală a Europei antice centrale şi de Nord, "transmontană" (spre deosebire de tradiţia Peri-mediteraneeană!), cultiva "secretul comunicarii sacerdotale" şi metodele de învăţare memotehnică prin memorizarea unor imnuri – ca în practica culturală druidică – tot mai multe dovezi se acumulează astăzi pentru identificarea unor forme de scris stravechi, paralele sau anterioare celor tradiţional

recunoscute: etrusc, sumero-accadian, egiptean, fenician, linear A si B, etc…

Forme de scris similare, ca metode de comunicare sau "înregistrare", au apărut spontan şi relativ concomitent, or sunt într-o relaţie care aşteaptă încă să fie relevată. Aşa de pildă există o vizibilă asemănare între "alfabetul Ogham" din Irlanda secolelor VI-VII e.n., "inciziile pe bâtele ciobăneşti" în Carpaţi, o parte a semnelor de pe tabliţele de la Tărtăria şi extrem de interesantul – şi puţin studiatul! – alfabet clasificat astăzi drept al… "runelor maghiare", în fapt transilvan, utilizat până târziu în Evul Mediu în ţinuturile secuieşti, zonă care a fost în antichitate vatra agatarşilor!

Întrebarea dvs. asupra "plăcuţelor daco-gete" îşi găseşte un prim răspuns chiar pe situl www.dacia.org , articole/Rom : „Se fură ca în codru la Institutul de Arheologie ?". Vă pot spune că în anul 1875 cu ocazia construirii castelului Peleş din Poina Văcăria, Sinaia, s-a

descoperit un teyaur de aur compus din mai multe tablete de aur scrise în relief şi alte obiecte de aur. Din ignoranţă sau din…. tezaurul a fost cedat de guvernul procarlist Lascăr Catargiu, lui Carol I. Acesta, în mare taină , decide să le topească şi cu banii obţinuţi pe aur să-şi continuie ridicarea castelului. S-au efectuat însă nişte copii în plumbla ofabrică de cuie din Sinaia. Am înţeles că unele copii au ajuns la prof. Niculescu-Plopşor. În 1978 a fort trimis la Muzeul Mânăstirii din Sinaia cercetătorul stiinţific M.Dogaru de la Institutul de Studii istorice şi Politice care se pare că a luat de acolo două tăbliţe conţinând această scriere dacică. Ce a făcut el cu ele nu am aflat.

În salutara lucrare a lui Dan Romalo, "Cronică apocrifă pe plăci de plumb", premiată de Societatea "Dacia Revival" vedem fotografiate, şi publicate, împreună cu o încercare de descifrare aceste uimitoare "plăcuţe de plumb", tăinuite atât de suspect în beciurile Institutului de Arheologie din Bucureşti şi taxate (de incapacitatea sau de frustrarea unor cercetători care îşi văd ameninţate mai vechile lor teorii!) drept… falsuri. Cele 79 de extraordinare "falsuri" sunt, în realitate copiile în plumb, foarte îngrijit realizate, după nişte originale care – ne asigură inginerul Romalo – nu puteau fi decât din aur, cu o tehnologie pe cât de originală, pe atât de dificilă, reclamând un înalt nivel de pricepere mesteşugărească. (Am reprodus fotografiile acestora, cu acorul autorului cărţii, pe site-ul www.dacia.org unde le pot consulta toţi utilizatorii de computer).

Faptul că originalele – de aur?! – au dispărut, probabil topite, este regretabil; dar există copiile elocvente ale acestor înscrisuri în care, reţineţi: numele lui Burebista este pomenit vizibil de 37 de ori, al dacilor de 22 ori, al lui Decebal de 21 de ori, al Sarmisegetusei de 31 de ori, al lui Zalmoxis de 8 ori. Aş dori să menţionez şi lucrarea lui Iordache Moldoveanu „Dacii vorbesc"( anul 2000, editura Semne), unde la pagina 136-137 sunt redate două din aceste tăbliţe împreună cu o descifrare a lor.

Nu vi se pare doar şi numai acesta un argument zrobitor pentru care aceste tabliţe, redactate în trei alfabete diferite, ar fi trebuit să devină un obiectiv de cercetare primordial, nu numai pentru diferiţi cutezători individuali, ci pentru un puternic colectiv pluridisciplinar, organizat şi finanţat de însasi Academia Română?! Ei bine, după ce doi "academici" – asupra cărora planează bănuiala că au fost părtaşi la condamnabila tăinuire în beciuri a acestei comori! – au declarat bâlbâit într-o emisiune tv., cum că ei le consideră (fără nici un temei!) falsuri, iată că au trecut trei ani de la publicarea fotografiilor referenţiale de către Dan Romalo fără ca forumul stiinţific, finanţat din bugetul naţional, să fi imaginat un astfel de colectiv de cercetare colectivă şi exhaustivă; iar Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei îsi cheltuieşte fondurile în transportul, cazarea

şi hrănirea unor "invitaţi din… Europa" costumaţi în armuri legionare romane şi chemaţi să mărşăluiască în inima capitalei românilor pentru a le "reaminti" că – în lipsă de documente elocvente! – ei nu sunt nimic altceva decât, cel mult, copiii din flori ai centurionilor abătuţi cândva pe aceste meleaguri!…

Referitor la conecţia Daciei cu textele vedice, cu posibila conecţie între lumea tracilor şi Asia, precum şi cu "Auraicept ma N-Eces", opera în limba gaelică a învăţatului irlandez Longarad, din secolul al VII-lea al erei noastre şi redactată într-o variantă a alfabetului Ogham, pentru a nu lungi excesiv acest interviu vă propun să le socotim subiecte ale unor discuţii ulterioare. Cu atat mai mult cu cât zilnic apar noi descoperiri, dovezi materiale sau ipoteze plauzibile, justificate ştiinţific. Când, pe baza unui fond de informaţii disponibile atunci, am scris – în urma cu un deceniu şi jumatate – cartea "Noi nu suntem urmaşii Romei!" am totalizat, argumentând, o concluzie iniţiată de Nicolae Densusianu, de Nicolae Miulescu, parţial de Hasdeu, ba chiar intuită corect de Petru Maior şi de o serie de alţi cercetători. În acest deceniu şi jumătate care s-a scurs de atunci, principiul enunţat în însuşi titlul volumului nu s-a modificat; dar o serie de date de referinţă s-au completat, s-au modificat, or s-au impus preponderent. Ne aflăm în faţa unui ogor ştiinţific abia desţelenit care, cum spuneam, devine teritoriul unor complexe colective de cercetare inter şi pluridisciplinare, nu numai al unor intuiţii individuale. Pas cu pas, răspunsurile apar etalate pe internet şi sunt identificabile prin porţile Google, Vikipedia sau cele peste 1000 site-uri cu profil de istorie. Între acestea se află şi site-ul societatii "Dacia Revival International": www.dacia.org deschis atât pentru informare cât şi pentru comentariile celor care îl frecventează. Nu posed "răspunsuri" suplimentare, iar preocuparile mele de bază (de doctor, de director de policlinică, de presedinte al Societăţii Medicilor Români de la New York şi nu în ultimul rând de preşedinte activ al "Daciei Revival") nu îmi îngăduie, ca timp material, să port îndelungi discuţii individuale, chiar dacă apreciez în mod deosebit interesul pentru istorie al unor semeni ai mei. Le recomand frecventarea site-ului şi abonarea la revista noastră "DACIA MAGAZIN". Să nu uităm, apoi, că anul 2007 va fi şi cel al celui de al VIII-lea Congres Internaţional de Dacologie, dedicat apelativ de asta dată anticei regine a massageţilor nord-pontici, Tomyris; ca de obicei însă, congresul va fi prilejul anual de etalare a celor mai noi ipoteze şi dovezi dedicate efortului de descifrare a mult prea multelor "taine" ale trecutului nostru!… (congresul va avea loc la Bucureşti în perioada 20-21 iulie 2007 n.red.)

 

Dr.Napoleon Săvescu

PUBLICATII:

 

1999 Noi nu suntem urmasii Romei (1999 Editura Intact, Bucuresti, Romania) www.dacia.org

1999 În căutarea istoriei pierdute www.dacia.org  

1999 Vizita în Guatemala www.dacia.org

2000 Originea rasei umane ( Primul Congres Internaţional de Dacologie: Sarmisegetusa ; Dacia magazin, februarie 2003, p.10).

The Carpatho-Danubian Space www.dacia.org

2001 The Romanian www.dacia.org

2001 Burebista si epoca (Al II-lea Congres Internacional de Dacologie 15-16 august 2001, Bucuresti)  

2001 Călătorie în Dacia – Ţara Zeilor www.dacia.org  

2002 Onoare memoriei lui Nicolae Densuşianu (Al III-lea Congres Internacional de Dacologie 21-24 iunie 2002, Bucuresti)  

2002 A new approach to the Origin of the Romanian people ( 37 th. International Congress on Medieval Studies 2-5 May 2002 Western Michigan University Kalamazoo, USA). www.dacia.org

2003 Zeii albi din Tiahuanaco www.dacia.org  

2003 Scrisoare deschisa adresata tinerilor români ( Dacia magazin, ianuarie2003, p.4). www.dacia.org  

2003 Ei, Vlahii au fost Daci, si Dacii suntem noi. ( Dacia magazin, martie 2003, p.9 ).

 

2003 Aparitia scrisului in lume si Tartaria. (Al IV-lea Congres Internacional de Dacologie 19-20 iunie 2003, Bucuresti)

 

2003 Căciula Dacică (Al IV-lea Congres Internacional de Dacologie 19-20 iunie 2003, Bucuresti)  

2003 Prima dispora Carpato+Dunareana ( Dacia magazin, decembrie 2003, p.19 ).

 

2004 A mai plecat un Dac…acasa la Zalmoxis ( Dacia magazin, februarie 2004, p.1 ).

 

2004 Cronica Dacica pe placi de plumb ( Dacia magazin, mai 2004, p.1 ).

2004 Civilizatia Dunareana, radacini (Al V-lea Congres Internacional de Dacologie 25-26 iunie 2004, Bucuresti)  

2004 N.Densusianu si M.Eminescu ( Cenaclul literal M.Eminescu, New York, 15 aprilie 2004)  

20042When no one read, who started to write? ( 39 th. International Congress on Medieval Studies 6-9 May 2004 Western Michigan University Kalamazoo, USA).

2004 Ştefan cel Mare –erou al neamului Daco-Român ( Dacia magazin, septembrie 2004, p.20 ).  

2005 M.Eminescu si N.Densusianu, momente de referintă a dacismului si patriotismului românesc ( Dacia magazin, februarie 2005, p.12 )

2005 The mystery of Sarmisegetusa as reflected in the Middle Ages ( 40 th. International Congress on Medieval Studies 5-8 May 2005 Western Michigan University Kalamazoo, USA)

.  

2005 De sase ani Dacia Revival… ( Dacia magazin, mai iunie 2005, p.3 ).  

2005 Noi, Dacii Inceputuri (Al VI-lea Congres Internacional de Dacologie 30 iunie 01 iulie 2005, Bucuresti)  

2005 86 de ani de la savarea Ungariei de comunism de catre trupele române ( Dacia magazin, august 2005, p.18 )

 

2005 Cucerirea Americii de către Carpato-Danubieni ( Dacia magazin, noembrie 2005, p.26 ).  

2005 CRÃÆCIUN vechi cuvânt dacic ( Dacia magazin, decembrie 2005, p.19 )

 

2005 Anul 2006, anul Decebal, Scrisoare deschisă ( Dacia magazin, decembrie 2005, p.1).

 

2006 Dreptul la replică ( Dacia magazin, aprilie 2006, p.2 ).

 

2006 Razboaie uitate (Al VII-lea Congres Internacional de Dacologie 28 29 iunie 2006, Bucuresti)

 

ACTIUNI CIVICE

 

Am ridicat , trei monumente pe teritoriul Ţării:

2001 statuia regelui „Burebista" (Orastie jud. Hunedoara),  

2002 Monumentul" Niculae Densuşianu" ( Densuş, Tara Hategului, jud. Hunedoara),  

2003 Monumentul " Primul mesaj scris din istoria omenirii" ( Tărtăria, jud. Alba).