Rezonante

Noi si Harul Divin sau Despre Adevar

Posted on

…de ce unora le este ruşine că  se trag din acest pământ binecuvîntat de Dumnezeu? Oare a dispărut demnitatea ? Au pierit vorbele lui Eminescu: "Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…" ?


Poate nimic nu este mai înălţător, decît să trăieşti un moment în care cuvintele te învăluie cu armonia lor,  dăruind hîrtiei sau glasului muzicalitatea unui vers laic sau religios. Anticii au înţeles contopirea sufletului cu vibraţia divină şi astfel a apărut cuvîntul MUZĂ. De-a lungul istoriei, compunerea s-a utilizat frecvent pentru formarea cuvintelor, printre primii au fost sumerieni,  după informaţiile lui Daniel Constantin. Descompunerea ne permite adesea să aflăm sensul iniţial, cel profund. Muzele sînt ceea ce cunoaştem în cultul iudeo-creştin ca îngeri păzitori, cît şi ca  vestitorul lui Dumnezeu Arhanghelul Gabriel. Ele reprezintă  relaţia subtilă dintre MU (de la MUMĂ -arhaic, sau MUT ' TER – în germană, ca simbol al fertilităţii în lumea noatră) şi ZA- legătura cu izvorul creaţiei  şi inspiraţiei divine. Într-o străfulgerare de gînd asupra luminii, atît divine, graţia, cît şi interioare,  s-a  revelat modul în care a apărut  litera "Z" ca semn şi sens.   A apărut la înaintaşii noştri şi s-a transmis spre "zările albastre",  la nord celţilor,  la sud viitorilor greci  şi mai tîrziu latinilor. Cetatea rudelor geto-dacilor, Troia, era reşedinţă princiară în prima jumătate a mileniului 3 îHr., deci este mult mai veche decît civilizaţia elenă. Elada a rezultat în urma invaziei triburilor lui DORIN sau DORU (dorienii), lui ION (ionienii şi termenul de Marea lui Ionică), Aheilor lui AHILE (locuitori din nordul Deltei Dunării), Eolienilor (poate de la ELIE sau ILIE, tot din nordul peninsulei Balcanice), conform datelor istorice care susţin invadarea din Nordul peninsulei Balcanice în patru valuri, începînd  din mileniul 2 îHr. a ceea ce numim azi Grecia.

Reprezentarea fulgerului şi electricităţii este asemănătoare literei Z, care are legătură cu lumina. Cu"Z" încep cuvintele zeu, zînă, zmeu, Zburătorul, ca entităţi ale lumii subtile şi pline de lumină. Devos în sanscrită  şi Deva, Devi  în textele vedice desemnează zei diurni. Arhaic, se scria DZ,  iar V uneori se pronunţa U; aşa DEVOS  devine… DZEUOS. D s-a păstrat în DAY ( zi la englezi), Dieu ( zeu la francezi) şi Deus (la latini înaintea de apariţia creştinismului şi deci a cuceririlor romane). Noi am păstrat  litera z  în zeu, zi, zori şi zări, ca sens al luminii divine, iar pe DEVOS în toponimul DEVA care se regăseşte şi în denumirea tuturor cetăţilor  în care apare sufixul DAVĂ (Argedava, Sucidava). De ce  DAVĂ? Pentru că oamenii s-au adunat întotdeauna în jurul reprezentării divine. La început a fost  un stîlp, apoi un altar şi  apoi s-a pus baza unui aşezămînt  de cult  şi de locuire. DEVA – locul Zeului fără nume, şi astfel  al primei forme de monoteism din lume a supravieţuit poate mai mult decît ne putem imagina… adică cel puţin 10.000 de ani, dacă acceptăm plecarea arienilor cu RAMA în  8.640   îHr. spre India (după Papus şi Fabre d'Olivet). Oraşul Deva se găseşte aproximativ pe aceeaşi paralelă cu Davos din Elveţia şi tot într-o zonă muntoasă. Lăsînd la o parte rotacimele (d-t şi v-b) care stau la baza celor două TEBE antice (elenă  şi mai ales cea egipteană, renumită ca centru religios şi capitală a Egiptului, dispărute în ruinele timpului), înţelegem perenitatea  noastră.

Această introducere  amplă aspra luminii,  exprimate prin Deva, zeu, day, era necesară pentru a explica  cuvîntul ADEVĂR. A-DEVA-R.  A… este o imagine a spotului de lumină, a tot ce Dumnezeu ne poate dărui, …sînt braţele LUI  întise spre Pămînt.

Adevărul, cu sens absolut, este doar la Dumnezeu (DOMN(ul)-E-ZEU).  Această enigmă a dus la "ascunderea"  lui DEVA-ZEU-ul suprem şi fără nume în interiorul cuvîntului,  fiind străjuit de  A-R ca manifestare a absolutului.. În afara Zeului suprem sau DUMNEZEU, toţi cei  care formează ierarhiile superioare au nume, precum Apolo, Marte  sau Arhanghelul Gabriel, Sfinţii şi chiar Iisus sau Emanuel.


Marii artişti ai lumii  crează opere nemuritoare sub imboldul sufletului,  parte  din scînteia divină dăruită  fiecăruia… legată de ceruri. Arta este o formă de manifestare a adevărului suprem.

Nu întîmplător zeul arian  ARTAVAN, înseamnă Adevărul în sine, iar în Europa, în engleză există ART (ca arhaism al verbului a fi), care este cea mai "veritabilă" dovadă a fiinţării, a existenţei noastre.  Numai unui popor a cărui limbă şi credinţă este apropiată de Dumnezeu i s-a putut da şi face cunoscut  acest cuvînt. În funcţie de gradul de maturitate percepem mai mult sau mai puţin din adevărul etern. Spre marea mea bucurie, persoane de altă limbă maternă, au puput  înţelege cele expuse mai sus, simţinînd o puternică emoţie ce se putea citi pe faţă, din păcate  nu acelaşi lucru l-am observat la români. Lor le datoresc încurajărilor de acum şapte ani de a pune pe hîrtie ceea ce am adunat.

Unii filologi,  în  modul lor prea limitat de gîndire şi dintr-un  complex neconştientizat de inferioritate,  au inventat originea în AD+DE+VERITAS. Oare de ce atîta efort de adăugiri de prepoziţii? Poate doar ca să justifice  un neadevăr, căci VERITABILUL există, dar cu sensul de ceva palpabil, pur material; la fel veridicul, care înseamnă "că este posibil să fie adevărat". După cum se poate vedea acestea sînt  "inferioare" ADEVĂRĂLUI, ca noţiune a supremului. Cît despre limba latină,  ar fi bine să se cunoască întîi istoria veche, care afirmă    că Roma a fost întemeiată de troianul ENEEA, că Peninsula Italică a fost invadată de indoeuropeni  încă din epoca bronzului, că grecii aveau colonii precum Crotona unde în sec. V îHr. a ajuns şi Pitagora, că etruscii şi apoi celţii au stăpînit sute de ani Peninsula Italică. Cine cui a dat lexicul?  De ce au fost "pierdute" operele anticilor? De ce se ignoră "Brîncuş-ul" neoliticului  de la Hamangia (Gînditorul) , de ce unora le este ruşine că  se trag din acest pământ binecuvîntat de Dumnezeu? Oare a dispărut demnitatea ? Au pierit vorbele lui Eminescu: "Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…" Astea toate sînt datorate lipsei de documentare, degeaba se consideră Biblia carte sfîntă, dacă nu învăţăm din ea să ne păstrăm tradiţia  şi să ne pomenim înaintaşii aşa  cum face poporul biblic, care nu şi-a negat valorile, ba mai mult le-a divinizat, precum David şi Solomon, cu toate păcatele lor.

Click to comment

Articole Populare