Rezonante

Eminescu in Oltenia – momentul “Campul Cerbului” (1878)

Posted on

De prin aprilie şi până la sfârşitul lunii august 1878, Mihai Eminescu a poposit pe meleagurile Olteniei

De prin aprilie şi până la sfârşitul lunii august 1878, Mihai Eminescu – Hyper-Eon-ul* poeziei dacoromâneşti – a poposit pe meleagurile Olteniei, invitat fiind de Nicolae Mandrea, la conacul său din Câmpul Cerbului, de la Floreşti, un sat situat la nordul Craiovei, lângă Filiaşi, spre a-şi petrece în linişte zilele de «concediu medical», la recomandarea doctorului Kremnitz (medicul familiei regale). Conacul era amplasat la confluenţa dealurilor (pe care se mai întinde şi azi – ca şi în vremea lui Eminescu – o parte din Pădurea Carpadia**) cu Câmpia / Lunca Gilortului şi a Jiului de Mijloc.

Nicolae Mandrea, dacoromân-moldovean, născut în Focşani, la 22 mai 1842 (după cum aflăm din Albumul Societăţii Junimea***, album în care figura al optulea, „după ctitori": Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, Neculai Culianu, Gh. Racovitza, Neculai Mandrea ş. a.), a intrat în posesia moşiei şi a conacului de la Floreşti în urma căsătoriei cu Zoe, fiica lui Barbu Bălcescu, nepoata celebrului revoluţionar paşoptist Nicolae Bălcescu; Zoe Mandrea era îndrăgostită de arte, relevându-şi talentul în muzică, poezie şi pictură; în pronaosul bisericii din Floreşti, a executat cu măiestrie un portret al tatălui-ctitor.

În corespondenţa sa din această perioadă, poetul invita prietenii să-i scrie la: «Adresa: M. Eminescu, com. Floreşti, plasa Jiul de Sus, judeţul Dolj Staţia Telegrafo-Poştală Filiaşi» (satul Floreşti aparţine azi judeţului Gorj).

Într-o scrisoare către colegii din redacţia Timpului, poetul aprecia ţinutul ca fiind deosebit de pitoresc: «Locul în care sunt e cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate Convorbirile cu amintiri de călătorie ale unui june. Dar numai grija asta n-o am, ci mă mărginesc a mulţumi zeilor îndeobşte şi d-lui Mandrea îndeosebi de îngăduirea unui colţ de pădure care-mi dă toane bune şi sănătate» (TS, IV, 152).

La Floreşti, Eminescu a câştigat repede preţuirea oamenilor, împrietenindu-se mai întâi cu preotul Dumitru Duţescu, a cărui fiică, Elena, în peregrinările prin Pădurea Carpadia şi pe platoul Câmpul Cerbului, a devenit acea crăiasă cu părul moale şi cu ochii vineţi, din poemul Freamăt de codru: «Tresărind scânteie lacul / şi se leagănă sub soare; / Eu, privindu-l din pădure, / Las aleanul să mă fure / şi ascult de la răcoare / Pitpalacul. // Din izvoare şi din gârle / Apa sună somnoroasă; / Unde soarele pătrunde / Printre ramuri a ei unde, / Ea în valuri sperioase / Se asvârle. // Cucul cântă, mierle, presuri / Cine ştie să le-asculte? / Ale păsărilor neamuri / Ciripesc pitite-n ramuri / şi vorbesc cu-atât de multe / Înţelesuri. // Cucu-ntreabă: Unde-i sora / Viselor noastre de vară? / Mlădioasă şi iubită, / Cu privirea ostenită, / Ca o zână să răsară / Tuturora. // Teiul vechi un ram întins-a, / Ea să poată să-l îndoaie, / Ramul tânăr vânt să-şi deie / şi de braţe-n sus s-o ieie; / Iară florile să ploaie / Peste dânsa. // Se întreabă trist izvorul: / Unde mi-i crăiasa oare? / Părul moale despletindu-şi, / Faţa-n apa mea privindu-şi, / Să m-atingă visătoare / Cu piciorul? // Am răspuns: Pădure dragă, / Ea nu vine, nu mai vine! / Singuri, voi, stejari rămâneţi / De visaţi la ochii vineţi, / Ce luciră pentru mine / Vara-ntreagă. // Ce frumos era în crânguri, / Când cu ea m-am prins tovarăş ! / O poveste încântată / Care azi e-ntunecată… / De-unde eşti revino iarăşi, / Să fim singuri !» Este varianta definitivă, din 1 octombrie 1879, ivită după aproape un an de la „trăirea" ei „dintâi" în cadrul edenic din Câmpul Cerbului. Căci nu este text eminescian de sub pecetea tematică a Naturii şi Erosului, unde să nu se încerce re-editarea perechii primordiale din raiul de dinaintea căderii în păcat, prin cuplul „protagonist", El („poetul") Ea („iubita").

Se pare că Elena Duţescu (Stoiculescu, după căsătoria cu un arendaş din Bulbuceni-Gorj) a fost în posesia „primei variante cu dedicaţie" a poemului Freamăt de codru, poate varianta despre care Perpessicius spune că are «trei strofe mai mult decât textul definitiv», «înfăţişând codrul ca martor tăinuitor al dragostei poetului», cât şi în posesia unei fotografii care, dacă nu este cea publicată de revista Ramuri (R, 1)****, în jurul căreia s-au iscat atâtea controverse, îşi mai aşteaptă încă descoperitorul; ar putea fi vorba de una din fotografiile despre care T. Maiorescu aminteşte într-o scrisoare din 26 februarie 1878, adresată lui I. Negruzzi: «Portretele lui Rosetti şi Mandrea le tot esecut şi nu mai izbutesc. Cu Eminescu am să mă duc eu mâine la fotograf, mai înainte însă la bărbier să se radă. La Bohème roumaine…» (TCS, I, 11).

În scrisoarea din 13 iulie 1878, adresată lui Ronetti Roman şi lui Caragiale, poetul îi informează asupra bolii ce-i pricinuia şederea la Floreşti: «… veţi şti că tot mă ustură piciorul şi vă duc dorul şi vă trimit ciorilor în crucea hotarelor pentru că nu-mi scriţi» (LÎns, 12).

Poetul intenţiona să colinde Oltenia, dar îl împiedicau chestiuni de ordin pecuniar, după cum aflăm dintr-altă scrisoare: «D. Mandrea, venind la Craiova, mi-a spus împrejurarea fericită pentru mine, iar pentru dv. cam supărătoare, că sunteţi deja păstrătorul celor o mie de lei noi, a căror destinaţie pare în parte cel puţin de a vizita ţara Oltului» (TS, III, 280).

La Floreşti, Mihai Eminescu s-a simţit ca şi însănătoşit, cu poftă de lucru intens; a tradus din limba germană „tomul I" de Fragmente din Istoria Românilor de Eudoxiu Hurmuzaki, lucrare ce i-a fost încredinţată de Academia Română, în urma insistenţelor lui Theodor Rosetti; Eminescu nu a semnat traducerea volumului I al Fragmentelor… , care a ieşit de sub tipar prin ianuarie 1879; paternitatea eminesciană a traducerii a fost stabilită de Ion Creţu, în 1961, iar «autenticitatea formelor de limbă folosite» (COtr, 605), ne dă certitudinea că poetul a supravegheat nemijlocit tipărirea „tomului I", celelalte două fiind traduse mai târziu (în 1900) de Ioan Slavici.

Fiind secretarul comisiei pentru traducerea «documentelor Hurmuzaki», Ioan Slavici l-a vizitat pe Eminescu la Floreşti, prilej cu care notează în Amintiri: «… l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate. În timpul pe care l-am petrecut la Floreşti, boarfele lui se aflau la T. Maiorescu, care rezervase pentru dânsul un iatac luminos, în care toate erau puse în cea mai bună rânduială» (SAm, 116).

În traducerea Fragmentelor..., întâlnim sintagme cu forţă expresivă, sinestezică, unele comune subdialecelor / graiurilor oltean şi bucovinean, altele specifice floreştenilor / oltenilor, introduse pentru capacitatea lor dinamizatoare de «scene istorice», pentru relief «revitalizator»: o croiră la fugă de mâncau pământul (HF, I, 35), aruncă claie peste grămadă oştirea lor (ibid, 102), apucară la goană după Cumani cu dârlogii slobozi (ibid, 73), dar sfatul cuminte era de-a surda (ibid., 285), Musa dete dos să scape (ibid., 292) etc.

În paralel cu traducerea Fragmentelor…, la Floreşti, Mihai Eminescu a elaborat prima variantă a amplului poem, Scrisoarea III, cu ambele planuri, în antiteză romantic-justiţiară, cu arhicunoscuta succesiune a tablourilor (I : a. „idila oniro-cosmică dintre Sultan şi Lună" şi „falnicul" arbore, axis-mundi , crescând din inima Sultanului, simbol al expansiunii imperial-otomanice la Dunăre; b. trezirea Sultanului, tâlmăcindu-şi simbolurile din visul „trimis de profet"; c. „vultureasca" expansiune a Imperiului Otoman la Dunăre; d. trecerea armiei lui Baiazid peste Dunăre şi înaintarea-i „în mlaştinile de la Rovine"; e. întâlnirea dintre Mircea cel Mare şi Baiazid; f. scena confruntării armiilor la Rovine şi biruinţa Valahilor / Dacoromânilor în faţa puhoiului otoman;   g. odihna oştirii valahe sub clar de lună, în vreme ce războinicul fiu al lui Mircea cel Bătrân scrie „pe genunchi" o carte Doamnei iubite; II : h. „campania" eroului liric dusă cu „armele" satirei / pamfletului împotriva împotriva „saltimbancilor şi irozilor" din contemporaneitate, împotriva epigonilor: „glorii" stradale, ori de cafenea, „canalii de uliţi", „panglicari în ale ţării" şi vânzători de Patrie, împotriva „vulpilor evlavioase din Sfatul ţării", a „fonfilor", „flecarilor", „găgăuţilor şi guşaţilor, bâlbâiţi cu gura strâmbă" ca „stăpâni ai naţiei", stricători de limbă, de obiceiuri etc., încheind prin invocarea înaltului spirit justiţiar carpato-dunărean, întruchipat de Vlad ţepeş), aflată între manuscrisele poetului de la Academica Bibliotecă Română din Bucureşti, sub indicativul A-2276 (pp. 103 107).

Deosebit de interesante sunt transpunerile ca modalitate de a turna în formă nouă «limba veche şi-nţeleaptă», făcute în vreme ce «…cetia pe Hammer, pentru a se documenta asupra înaintării turcilor în Europa» (COp, III, 225), adică Geschichte des Osmanischen Reiches, după cum ne înştiinţează G. Călinescu, fără a fi cunoscut la acea dată paternitatea eminesciană a traducerii Fragmentelor…; Eminescu ajunsese la Hammer prin intermediul lui Hurmuzaki.

Elementele lexicale particulare întâlnite atât în traducerea Fragmentelor… cât şi în Scrisoarea III, datorită elaborării sincrone, ilustrează şi teritoriul transpunerilor:

a) «…îndrăzneţul Sultan, simţindu-se mare în puterea sa, se fălea că de pe pristolul bisericii Sf. Petru din Roma îşi va pune sirepul să mănânce ovăz» (HF, I, 270);

Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,

Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…

 

b) «…căci începuseră a roi numeroase cete ce călăreţi româno-cumani împrejurul mândrei rezidenţe a împăraţilor…» (HF, I, 81); «…o campanie de răzbunare pustiitoare şi asemenea revărsării de nouri asupra craiului sârbesc ştefan…» (ibid., 288); «ei revărsară o ploaie de săgeţi asupra năvălitorilor, le omorâră caii…» (ibid., 137); «…o adevărată ploaie de pietre se revarsă asupra năvălitorilor…» (ibid., 116);

Călăreţii împlu câmpul şi roiesc după un semn

şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn

(…………………………………………………………)

şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,

Orizonu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,

Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…;

 

c) şi mai aproape de sursă, din Hammer: «Il voyait ensuite surgir de ses reins un arbre qui, toujours croissant et devenant plus vert et plus beau, couvrait de l'ombre de ses rameaux les terres et les mers jusqu'à l'extremité de l'orizon des trois parties du monde. Au-dessous de cet arbre s'élevaient le Caucas, l'Atlas, le Taurus et l'Hémus , qui semblaient être les quatre colonnes de cet immense tente de feuillage. Des racines de l'arbre sortient le Tigre, l'Euphrate, le Nil et le Danube, couverts des vaisseaux comme la mer» (HamH, 66);

Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,

Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,

Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;

Umbra lui cea uriaşă orizonul îl cuprinde

şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde,

Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,

Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;

Vede Eufratul, Tigris, Nilul, Dunărea bătrână

Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână!

 

Ori ca în varianta A-2276:

Înrădăcinat în pieptu-i tot mai mare şi mai mare

A lui ramuri lungi întinde peste ţări şi peste mare…

 

Tot în perioada petrecută la Floreşti-Filiaşi / Oltenia, sunt concepute şi poeziile: Iambul (un sonet, „ars poetica", elogiu iambului, măsurii în plinătatea de fagure de-albine, toamna: «De mult mă lupt cătând în vers măsura, / Ce plină e ca toamna mierea-n faguri, / Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri, / Ce fără piedici trec sunând cezura.»), Vre o zgâtie de fată (patru catrene pe tema tipologiei feminine în trecerea / petrecerea vârstelor), Revedere (meditaţie asupra raportului efemer peren / etern, unde se pro-jetează codrul ca simbol al veşnicirii, al statorniciei Dacoromânităţii la Carpaţi / Dunăre, în ciuda istoriilor vitrege), Fiind băiet păduri cutreieram despre care notele lui Perpessicius relatează în acest sens: că ar fi compuneri «din 1878, cam de pe vremea când traducea (…) fragmentele lui Hurmuzaki» (EPpos, 647) etc.

Numind Câmpul Cerbului momentul biobibliografic floreştean-oltean, observăm că în planul creaţiei eminesciene îi corespunde o etapă superioară, marcată de redescoperirea tematicii Erosului / Naturii cu faţa în oglinda vârstelor pure, copilăria şi adolescenţa, de compartimentul transpunerilor ca modalitate de «perspectivare epopeică», de cercetătorul neobosit, permanent, la izvoarele mitosofiei, ale folclorului, ale limbii, înfăţişându-se şi ca traducător cu înalte virtuţi, în cultivarea graiului viu, dinamizator de tablouri istorice, întru subtila ornamentică a textului.*****

 NOTE:

* Hyperion < hiper- „supra" + -eón / -aion, „spirit emanat de inteligenţa divină".

** Pelasgo-daco-thracicul toponim, Carpadia < Carpatia (-d-/-t-/-ţ-), are înţelesul: „care aparţine Carpaţilor", „ce ţine de Carpaţii Meridionali"; toponimul nu poate proveni de la horaţianul carpe diem („bucură-te de orice zi"), potrivit legendelor întreţinute de învăţătorii floreştenilor, atribuind lui Eminescu, ori lui N. Mandrea (Zoei M.), atât darea numelui acestei păduri colinare cât şi numele platoului Câmpul Cerbului, pe care coboară Carpadia, continuându-se cu Pădurea Argineşti (pe aici, poate-s şi obârşiile eroului Argineanu din ţiganiada lui Budai Deleanu ?!?)… Considerăm că nu poate proveni nici de la numele vreunui „proprietar / moşier din familia Carp", rudă cu Petre Carp de la Junimea…

*** Albumul Societăţei Junimea.

**** Ion Sgaibă este numele real al poetului / cercetătorului craiovean, Ioan Anastasia, originar din com. Poiana-Floreşti, jud. Gorj; aflat în Craiova (bineînţeles, nu pentru vreun examen de corigenţă), liceanul trecut în anul ultim („clasa a XII-a") de la Colegiul Fraţii Buzeşti, Ion Sgaibă (Anastasia), desigur, citeşte în ziarul Înainte, din 1 septembrie 1968, articolul Eminescu la Floreşti de Ion Pachia Tatomirescu şi – de Sfânta Maria (8 septembrie) –   porneşte „în documentare", în satul Bulbuceni; „în casa unei nepoate" a Elenei Duţescu / Stoiculescu, „la icoană", descoperă o fotografie din 1878 a lui Mihai Eminescu; şi revenit la Craiova, în 15 septembrie 1968, cu ocazia reînceperii cursurilor şcolare, liceanul din ultimul an „dă o raită" şi pe la redacţiile de ziare / reviste, arătând „fotografia lui Eminescu de la Floreşti-Bulbuceni"; numai redactorul / poetul Mihai Duţescu de la revista «Ramuri» din Craiova, după ce se consultă cu Al. Piru, publică, în numărul din 15 octombrie 1968, fotografia lui Mihai Eminescu, pe prima pagină, la „rubrica Inedit"; evenimentul atrage atenţia istoricilor literari, între aceştia fiind şi Şerban Cioculescu…

**** Prima variantă a studiului de faţă, cu titlul Eminescu la Floreşti, a fost publicată în ziarul Înainte (Craiova), anul XXV, nr. 7310, duminică, 1 septembrie 1968, p. 2; varianta „definitivă", Eminescu în «Câmpul Cerbului», a fost publicată în Limbă şi literatură (trimestrial editat de Societatea de ştiinţe Filologice din România), volumul al II-lea, Bucureşti, 1981, pp. 278 282; studiul a fost republicat de revistele: Caietele Dacoromâniei (Timişoara), anul II, nr. 3, 22 martie   21 iunie 1997, pp. 3 7; Lumina (Novi Sad / Serbia), 1998 etc.

 
SIGLE:

COtr = I. Creţu, O traducere a lui Eminescu nevalorificată încă, în Limba română revistă editată de Academia Română din Bucureşti , X, nr. 6, 1961.

COp, III = G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. III, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatră şi Artă „Regele Carol II", 1935.

EPpos, II = M. Eminescu, Poezii postume, vol. II, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1964.

HamH = J. de Hammer, Histoire de l'Empire Ottoman depuis son origine jusqu'à nos jours, livre II, Paris, MDCCCXXXV (traduit de l'Allemand par J. J. Hellert).

HF = Eudoxiu Hurmuzaki, Fragmente din Istoria Românilor, tomul I, Bucureşti, Editura Ministerului Cultelor şi al Învăţăturilor Publice, 1879.

LÎns = Barbu Lăzăreanu, Însemnări istoriografice, în revista Adam, nr. 114 (anul X), 14 ianuarie 1938.

R = Ramuri (Craiova, serie nouă), nr. 10, octombrie 1968.

SAm = I. Slavici, Amintiri, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967.

TCS, I = I. E. Torouţiu, Gh. Cardaş, Studii şi documente literare, vol. I, Bucureşti, 1931.

TS, III, IV = I. E. Torouţiu, Studii şi documente literare, Bucureşti vol. III, 1932 (vol. IV, 1933).*

Click to comment

Articole Populare