Atitudine

Limba noastra cea de toate zilele

Posted on

…limba română este suficient de bogată, încât să poţi exprima tot ceea ce doresti, tot ceea ce simţi, fără a face apel la tot soiul de neulogisme – care se potrivesc precum “nuca în perete”…

 

În perioada interbelică, limba română era presărată de numeroase cuvinte franţuzeşti. Ca să demonstrezi că într-adevăr ai clasă, că nu eşti orişicine, era musai să ştii a pune un “le” la începutul substantivelor şi un “sion” la sfârşitul lor. După război, vremurile s-au schimbat. Marea masă a anonimilor, nu mai era interesată de limba franceză. Oficial, în şcoli, accentul se punea pe limba rusă. Nimeni însă nu sinţea nevoia a-şi etala erudiţia, pigmentând neaoşa limbă strămoşească, cu expresii ruseşti. Doar comunitatea maghiară din Ardeal îşi avea propriul dialect, colorând discuţiile purtate în ungureşte, cu cuvinte româneşti. Ei, dar a venit “revoluţia din decembrie” şi a adus cu ea schimbări fundamentale. Dintr-o dată, limba română a devenit searbădă, seacă, arhaică, incapabilă de a mai exprima opiniile vorbitorilor nativi. De aceea a trebuit să îmbrace un strai nou, cu iz americănesc. Nu mai e o noutate pentru nimeni, că o discuţie nu este elevată, dacă nu e presărată cu expresii englezeşti.

Folclor modern

În neştiinţa şi în conservatorismul meu, credeam că această nouă limbă – pe care aş numi-o romgleză – este caracteristica noii generaţii. Eroare! M-am înşelat amarnic! Mai deunăzi, am intrat într-un birt să-mi cumpăr un pachet de ţigări. Nu mică mi-a fost uimirea, când am auzit-o pe băbuţa din faţa mea, adresându-se barmanului: “Maică, give me o tărie!” Noroc că nu sunt cardiac. Mi-am revenit din uluială şi nu m-am putut abţine să nu mă gândesc la transformările pe care le va suferi folclorul nostru, pentru că – în mod cert – şi el trebuie înnoit. Astfel, am imaginat două exemple. Primul ar fi celebrul cântec “O bătrână într-o gară”, iar cel de-al doilea, nemuritoarea poezie a lui Coşbuc intitulată “La oglindă” cântată de Angela Moldovan. Am folosit transcrierea fonetică – adică după ureche – pentru ca versurile să păstreze ritmul şi să poată fi citite şi de neştiutori ca mine.

O old umăn într-o gară

 
O old umăn într-o gară
Şi esc pe o fetişoară:
“Litlî gărl, ai esc ceva:
Uer is dă Târgoviştea,
Litlî gărl, fetiţa mea?
Bicoz ai em de la ţară
End sunt veri bolnăvioară.
Ai don’t nou ce-o fi păţit
Mai boiu’ de n-a venit.”
Priti gărl s-a aplecat
End her hend i-a sărutat:
“Pliz, dont croai, măicuţa mea,
Bicoz ai em nora ta!
Ui ueit for tu cam bai noi,
Madăr pentru amândoi.”

 
La mirror
 

Tu dei ai uil min in dă grindă.
Daun from cui rait nau oglindă.
Mam’ is gon tu taun bai dorul.
Tu dei is ălon puişorul
End ai clousd dă dor
Et mai haus, uit zăvorul.
“Uat hed biutiful răsare!
Em ai dis? Al meu e oare?
Bat of cui? End bihain iăr,
Luc: o floare!”
 
Mania neulogismelor

Consider că limba română este suficient de bogată, încât să poţi exprima tot ceea ce doresti, tot ceea ce simţi, fără a face apel la tot soiul de neulogisme – care se potrivesc precum “nuca în perete” – numai de dragul de a ne dovedi erudiţia. Nu ştiu dacă “ruşinea” de a vorbi, curat, româneşte este un semn al unei culturi academice, sau mai degrabă este semnul unui profund dispreţ faţă de propria obârşie. Deşi, dacă mă gândesc bune, nu mai avem semne, ci numai brend-uri. Nu mai învăţăm, nu ne mai instruim, ci facem training. Nu mai avem tendinţe, ci numai trend-uri. Constat că nici sentimente nu mai avem. Ele au fost înlocuite de filling-uri. În această situaţie – spre a fi în ton cu vremea – când aud şi văd cât de batjocorită este limba noastră, cea de toate zilele, zău că mă încearcă un filling de vomă.

 

Click to comment

Articole Populare