Jurnalul meu
Orologiu
poarta bisericii vechi e o inimă tot mai largă
prin care trece un fir subţire de sânge
ploile cu vânt au biciuit cărămida
nu mai există cheie
trebuie să te opinteşti să o ridici puţin
o roată de floarea soarelui s-a lipit de zid
la asfinţit liliecii zboară ca săgeţile fierbinţi
şuieră pe lângă ureche
spuma stelelor încă n-a dat în foc
vor fi atât de multe încât m-ar putea smulge din ţărână
mai uşoară ca fulgul
şterg de pe frunte urma unei aripi oarbe
mă întorc spre intrare cu paşi apăsaţi
lângă o cruce am cules patru fire
de busuioc sălbăticit