Jurnalul meu
Când lumina stelelor
O noapte sunt şi zilele mă ştiu
Prin anotimpuri îmi trimit veste,
Rece izvor în oază de pustiu
Să mă însoţeşti într-o poveste.
Sunt drumuri lungi şi clipe de coşmar
Nisipuri pe inimă şi dune ,
Dar gustul meu rămas cel mai amar
E-n dragostea ce-n sfârşit apune.
Mă doare umbra, îmi seacă glasul
Între noi se-ntinde depărtarea,
Simt cum rămăne în urmă ceasul
Şi pe geam intră însingurarea.
Căldura-i rece sobele-s oarbe
Sub pleoape lacrimi arse închid,
Când lumina stelelor mă soarbe
Mă usc de viu şi n-am nimic lichid.