eram pesemne plecat
în ochi mi se strângea lumina
iar vorbele strigate din amvonul gurii
se prefăceau în fântâni

eram cuprins de suferinţă
încât sufletul plutea în afara mea
şi parcă durerea s-a smuls
de sub pietrele pieptului

atunci
m-am regăsit înaintea timpului meu
un copil sărman
care-şi căuta drumul atât de departe
ca şi cum aş fi cunoscut o lume
din care am fugit râzând

eram atât de imperfect
încât mi se părea oraşul o ficţiune
şi n-am ştiut că tu eşti
în fiecare clipă o întâmplare
care-mi traversează gândurile pe la răscruci
ca nişte poduri suspendate
de unde privesc acum
de sus

TrackBack URI for this entry

Commentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza