Du05022012

Last update03/02/2012 00:32

Font Size

Profile

Menu Style

Cpanel

Ne străduim, pe cât posibil, să recompensăm activitatea utilizatorilor înregistraţi pe siteul nostru. Vă provocăm să scrieţi pe siteul nostru articole noi, care nu au fost publicate pe alte siteuri şi vă oferim cărţi apărute la editura Meteor Press   Detalii complete

poezii

„Poezii româneşti alese – Selected Romanian Poems”,2009, Cavallioti,Bucureşti ediţie bilingvă

 Mai deunăzi am primit prin poştă un colet din Statele Unite. Expeditor, Adrian Şoncodi, din Dallas, Texas, SUA. Deschizându-l, am dat cu ochii de o carte. Titlul acesteia: „Poezii româneşti alese – Selected Romanian Poems”. Ce poţi face cu o carte când o ai în mână? Desigur, să o răsfoieşti şi să te uiţi ce scrieri conţine. Aşa am făcut şi eu şi am fost încântat. I-am admirat coperta, i-am citit conţinutul, ba am deschis şi alte cărţi similare din biblioteca mea pentru a compara aceleaşi traduceri* din limba română. Nu am lăsat-o din mână vreo două ore, recitând deseori în şoaptă o strofă pe care am memorat-o foarte repede: „Descend, my stellar prince so kind,/ Along a soft ray gliding,/ Pervade the castle and my mind,/ Light to my life providing!/”.
 
Cred că nu mai este necesar să amintesc după versurile cărui mare poet român era făcută traducerea şi cum se numeşte poemul! Aceea carte trimisă aici la Sydney, în Australia, de un conaţional de-al meu, român-european, stabilit pe continentul american „îmi lumina viaţa” cu cât intram mai adânc în lectura versurilor. Acolo m-am întâlnit cu Eminescu, cu Coşbuc, cu Minulescu, cu Bacovia, cu Blaga şi cu Barbu. Acolo, în volum,   erau poezii alese ale acestor mari poeţi români... publicate bilingv în română şi în engleză. Traducere impecabilă! Traducător, Adrian Şoncodi! Şi astfel am realizat că prin aceea trimitere poştală, poezia românească circula pe trei continente...

De domnul Şoncodi mai auzisem şi îi admirasem scrierile. În urmă cu un an găsisem în căsuţa redacţiei Agero, un email, în care autorul ne oferea spre publicare poemul „Luceafărul” în limba engleză. Mi-am aruncat ochii, atunci, peste traducere şi de la primele strofe... mi-am dat seama că are substanţă şi valoare. Desigur că „The Evening Star” a fost publicat imediat în „paginile” revistei după care am luat legătura prin poşta electronică cu autorul. Vroiam să-l cunosc, să ştiu mai multe despre domnia sa. Am aflat că anul acesta a împlinit 50 de ani, că a plecat din Bucureşti în 1990 pentru a se stabili împreună cu familia în Texas, la Plano, o suburbie a marii metropole Dallas. În tinereţe a fost înclinat mai mult spre matematică dar până la urma s-a orientat spre o carieră tehnică absolvind Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din Bucureşti în 1984. De profesie este inginer de software specializat în telecomunicaţii. În timpul liber se ocupă cu multă dăruire de literatură.

Scrisem în urmă cu câteva luni un articol intitulat „ Păcatul traducerilor neprofesionale” în care criticam (zic eu!) obiceiul unor poeţi români contemporani – unii cu o necontestată valoare – care pentru a câştiga notorietate se dădeau pe mâna unor emigranţi români stabiliţi prin diferite ţări ale lumii, pentru a le traduce „opera”. Aceşti pseudo-traducători, care după câţva ani de stat în occident, româneşte uitaseră, iar „occidentaliteşte” nu învăţaseră, făceau mai multă pagubă decât bine celor pe care „îi traduceau”. Adrian Şoncodi, este o excepţie de la această critică. Chiar dacă nu îl cunoscusem până de curând, după ce i-am citit traducerile mi-am dat seama că nu este doar un simplu traducător, cum cu modestie se intitulează, ci un poet talentat, un poet de limbă engleză, un bun cunoscător al ambelor limbi. Mi-am dat seama că foloseşte pentru traduceri cuvinte şi expresii pe care numai un om de litere, un om cu pregătire solidă în studiul limbii, o poate face.

Am amintit mai sus că am comparat poeziile traduse de domnul Şoncodi cu alte poezii similare traduse de nume sonore şi bine cunoscute. Pot enumăra aici pe talentaţii Leon Leviţchi, Andrei Bantaş, Dimitrie Cuclin, Petre Grimm, Roy McGregor-Hastie, Sylvia Pankhurst, Corneliu M. Popescu, Adrian G. Săhlean sau Brenda Walker, traducători care au căştigat pe parcursul timpului notorietate, aprecieri şi mare admiraţie din parte citiorilor de limbă engleză. Mi-am amintit cum îl „plângea” presa engleză pe tânărul Corneliu M. Popescu, când a murit la numai 19 ani la cutremurul din 1977. Până la aceea vârstă lăsase literaturii de limbă engleză, precum nimeni altul până atunci, traduceri de seamă ale operei marelui Eminescu. Să nu credeţi că occidentalii nu sunt sensibil şi nu vor să ştie de cultura şi literatura română. Atunci când le oferim „produse” de valoare, pe înţelesul lor, ne admiră şi ne comentează pozitiv. Totul este să ne facem cunoscuţi şi acest rol revine în special traducătorilor şi desigur producţiilor literare de valoare. Am comparat deci traducerile lui Adrian Şoncodi cu alte traduceri făcute de nume consacrate enumărate mai sus şi mi-am dat seama că acesta poate să stea oricând pe podiumul traducătorilor de elită.  

Dar sa revenim la carte. „Poezii româneşti alese – Selected Romanian Poems”, a apărut în 2009, la editura Cavallioti, din Bucureşti, în format A5 şi un conţinut de 182 de pagini. Coperta şi grafica volumului: Marta Şoncodi. O bucurie pentru minte şi suflet. O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui român stabilit în lumea vorbitoare de limbă engleză, mai ales pentru a o etala şi celor care nu conosc în profunzime minunata literatură românească.
-----------------------------------------
* Mă refer la volumul „Eminescu – Poezii – Poems”, ediţie bilingvă, editura Teora, Bucureşti, 1999, tradus de Leon Leviţchi şi Andrei Bantaş

 
Notă: Pentru cei interesaţi, cartea se poate comanda on-line la adresa: http://www.cavallioti.ro/index.php?categorie_id=12

 
Slavco Almăjan, Faptele imaginarului, Panciova / Serbia, Editura Libertatea, 2005




Trei sunt ciclurile poematice ale recentului volum al lui Slavco Almăjan, Faptele imaginarului (Panciova / Serbia, Editura Libertatea, 2005): Anotimpul crescătorilor de enigme (33 poeme), Fata Morgană cu
Faptele imaginaruluiportocală (29 poeme) şi Intruziuni (2 poeme).

Eroul liric paradoxist al lui S. Almăjan este un filosof , ori, mai exact spus, un „lirosof“ (Vl. Streinu) ce îndeamnă interlocutorul să deschidă uşa din centrul câmpiei – ca privelişte a fiinţei –, o sublimă uşă, poate, a unei simetrice „ieşiri prin cer“, graţie vreunui „străvechi“ labirint rotativ; căci Crescătorul-de-Enigme pare a nu fi altul decât un Don Quijote – dinspre „vârful piramidei“, din „elită“ / „intelighenţie“, din centrul ariei minoritarismului, mai mult ca sigur –, adresându-se fulgurant de sincer unui posibil ideal-receptor aidoma lui Sancho Panza – dinspre „baza piramidei sociale“: «Cum nu-nţelegi că rădăcina nu are nevoie de aripă / Şi nici de iluzia specifică a textului / Nu vezi că tot ceea ce se poate desprimăvăra / Are şi sfârşit // Crescătorul de enigme te măsoară / Din tălpi până-n creştet / Te pune la încercare te pune în cot / Leagă cartea de gard // Nici nu ştii că eşti la răscruci de drumuri / Nu vezi cum creşte timpul fatal în fiecare noapte / Cum descreşte timpul stilistic în fiecare dimineaţă» (p. 40).

Eroul liric almăjanian mai lasă a se crede că, într-adevăr, Crescătorul-de-Enigme îndeamnă mai tot dienocul («din zori şi până-n noapte») la aflarea unui «răspuns la întrebările apelor şi pietrelor», după cum Frumuseţea interoghează «văzutul şi nevăzutul», simetric, chiar şi pe când «pasărea ar putea fi rădăcina aerului / şi fulgerul extrem de dur...» (Crescătorul de enigme).

Dacă liricul erou paradoxist almăjanian din Anotimpul crescătorilor de enigme se trezeşte în albastru, «cu o nucă albastră pe masă», cu „scaunul albastru“, cu toate lucrurile din juru-i „albastre“ (fereastra, strada, valurile dilatate, câinele, mărul, ziua, trotuarul – cf. Albastru, p. 9), un albastru metamorfozându-se odată cu acţiunea, odată cu dinamica obiectelor din cosmosul cotidian, în verde, exceptând „vecina“ «ştiutoare de minuni», „singura rămasă albastră“, dacă el are capacitatea de a trece prin ziduri («Dimineaţa este făcută din ziduri / Amurgul este făcut din ziduri / Nici nu ne dăm seama cum trecem prin ziduri / Şi cum ieşim din ziduri // Intrăm într-o bibliotecă de ziduri / Istoria este un zid / Fizica este un zid / Distanţa dintre mine şi tine este un zid / [...] // Seninul şi tristeţea tac şi nu răspund la întrebări / Pasărea rupe un colţ din zidurile de ieri / [...] / Cum aţi zidit sânul acela frumos de femeie / Nu cumva aţi zidit poemul fără de bătrâneţe // Tăcerea se retrage în gura lupului / Dulcea iarbă îşi scrie numele pe zidul înspăimântat» – cf. Poem cu ziduri, p. 11) aidoma sfârtecătorului de pântece de chit din drama de întemeiere a paradoxismului, Iona, de Marin Sorescu (1968), fără a uita «că nimeni nu va mai avea răbdare» să-l scoată din cerc (v. Tainele dimineţii – p. 12 sq.), în ciuda faptului că săgeata «încărcată de fulgere» (Alunecarea săgeţii dincolo de margine – p. 19) îi trece «prin desişuri, prin ape, prin insomnii», «în afara celor spuse şi nespuse», chiar «dincolo de margine», eroul „panoului central“ al poemelor din ciclul secund, Fata Morgana cu portocală, se iveşte din planurile „complementarităţii“, ori, poate, dintr-o câmpie cu patru roţi-orizonturi (cf. Câmpia cu roţi – p. 69 sq.), spre a se ascunde după un copac, fireşte, cu «neliniştile şi tulburările verbului a exista», în vreme ce săgeata „alunecă pe lângă el“ – este miraculoasa Săgeată de Argint (p. 67 sq.), trecută «prin poemul virtual», căci are «misiune poetică», şi tocmai de-asta arătându-se «infidelă aerului, infidelă depărtărilor», «nefiind de partea legilor fizice», ca să iasă, până la urmă, chiar şi din poem, pentru că misiunea ei este de a duce, în ultimă instanţă, «parabola argintului prin aer».       

 
Rodica Elena Lupu -   Voi trai clipa... - editura Anamarol, Bucuresti 2007




Motto:

Tainele mării nu se cunosc de pe mal...

Nu-s de seamă vorbele, când nu se văd faptele!

La multă lumină şi adevăr!                                                                                                

 

Născută în Războieni-Cetate, pe malul Mureşului, inspirată de cultura seculară a Ardealului, Rodica-Elena Lupu trăieşte în Bucureşti, unde creează literatură de calitate. Acest fapt l-a demonstrat deseori în paginile revistei noastre. De profesie jurist, deşi este şef Serviciu Relaţii cu Publicul în cadrul Ministerului Transporturilor, conduce cu mult talent şi personalitate şi Editura ANAMAROL – a editat peste 70 de cărţi printre care şi ale renumitului scriitor Paul Goma: „Arta ReFugii”, „Bonifacia”, „Săptămâna roşie”, „Jurnal 2004”, „Jurnal 2005”, „Jurnal 2006”, „Ostinato”, „Patimile după Piteşti”, „Gherla-Lăteşti”.

Rodica Elena Lupu este membru de onoare al Asociaţiei Interculturale „Ars Longa” din Nürnberg, a Asociaţei Române pentru Patrimoniu şi apare în WHO IS WHO – Enciclopedia Personalităţilor din România, 2006, membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte – ASLA. Ca autor, semnează uneori şi sub pseudonimul literar Roena Woolf.

 

Scriitoare consacrată, binecunoscută de consumatorii de literatură de calitate, a publicat zeci de volume de proză şi poezie:

 

  • 2001:Vacanţe, vacanţe…Editura Publiferom, Bucureşti.
  • 2002. Prăjituri şi sfaturi de la mama şi bunica, editura Publiferom, Bucureşti;  Ieftin şi Gustos, Editura Dacia, Cluj Napoca, Sfaturi şi prăjituri de la mama şi bunica, Editura Curtea Veche, Bucureşti;
  • 2003: Vacanţe, vacanţe..., Editura Curtea Veche, Bucureşti, Vacanţe... Anglia, Vacanţe... Italia,  Vacanţe... Grecia, Vacanţe...Israel, Vacanţe... Spania, Editura Anamarol., Bucureşti;
  • 2004. Vacanţe, vacanţe… Drumuri printre amintiri, vol. I şi II, Vacanţe, vacanţe… Romanie plai de dor, Prăjituri şi sfaturi de la mama şi bunica, Glasul inimii, roman, Timpul judecă şi plăteşte, roman, Editura Anamarol, Bucureşti;
  • 2005: Mâna destinului, roman, Miracolul vieţii, roman, Eterna poveste, roman, O umbră din trecut, roman, Ieftin şi gustos, Sănătate şi frumuseţe, din colecţia „Tainele mării nu se cunosc de pe mal, au apărut: Vis împlinit, O clipă de rătăcire, Unde eşti, Editura Anamarol, Bucureşti;
  • 2006. Din colecţia Tainele mării nu se cunosc de pe mal”, a apărut De ce oare?; volumul Clipa, poezii, Sănătate şi frumuseţe, ediţie revăzută, Spiralele vieţii, poezii, (19 poeţii),  Editura Anamarol, Bucureşti.
  • 2007: Drumurile vieţii, poezii (19 poeţi), din colecţia Tainele mării nu se cunosc de pe mal, au apărut: Problemă de familie, Viviana, Campionul, ediţia a doua a romanului „Glasul inimii”, volumele de poezii „Voi trăi...Clipa”, „Poezii pentru copii”, „Colorăm şi poezii învăţăm”, Editura Anamarol, Bucureşti.
Publică frecvent eseuri, povestiri şi poezie în revistele: „Agero” - Stuttgart, Euro-Observator Germania, „Observatorul” din Toronto – Premiul Special, sept. 2006, Revista de cultură a românilor din Canada „Alternativa”, Revista „Atheneum” Canada, Revista „Clipa” SUA, Romanian Global News – Agenţia de presa pentru românii de pretutindeni, Analize şi Fapte – ARP, revistele: „Ecoul”, „Universul cărţilor”, „Luceafărul românesc”, "Capricorn", „Floare darurilor”, „Boabe de grâu” „Semănătorul”, „Dacologica”, „O carte pe zi”, editate de Asociaţia Română pentru Patrimoniu, „Monitorul Cultural”, revistă pentru reconstrucţie naţională, „Oglinda Literară”, şi alte reviste.


Colaborează cu ateliere literare: Europeea, Literatura-Arta, cu Radio Timişoara, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Dor de Ţară şi cu diferite posturi de televiziune.

 

Participă la: Târgul de Turism al României, ediţiile: 2004, 2005, 2006, 2007, Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, Braşov, România, 2007, Întâlnirea Reprezentanţilor Comunităţilor Româneşti din Germania, Stuttgart,  27 mai 2007; Festivalul Callatis, ediţia a IX-a, 2007, în cadrul Salonului Artiştilor Români de Pretutindeni.

 

George ROCA

Sydney, Australia

Scriitor, Redactor revista AGERO, Stuttgart
Membru al Academiei Româno-Americane

 

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

RODICA ELENA LUPU,

TIPUL SCRIITORULUI COMPLEX

 

Cu siguranţă că doamna Rodica Elena Lupu este una dintre cele mai  importante scriitoare ale generaţiei 70. Pentru cine îi cunoaşte opera rămâne uimit de setea şi curajul cu care romanciera şi poeta pătrunde în adâncimile abisale ale fenomenului uman, aceasta fiind obsesia melancolic-dureroasă a întregul demers artistic al autoarei. Găsirea, iluminarea adevărului despre ciudata, paradoxala, frenetica, şi poliedrica lumină plină de umbre, de piscuri şi de scorburi, care este fiinţa umană. Nu poţi să nu observi de asemenea  bogăţia de mijloace artistice cu care Rodica Elana Lupu ambiţionează să îşi ducă demersul cognitiv până la capăt, ca şi multitudinea de direcţii din care se apropie de misterul uman.


Rodica Elena Lupu, autoare de romane care se citesc cu plăcere şi de volume de poezie interesante îşi duce mai departe melopeea şi aventura cu încă o săgeată trasă din inima ei care arde de mult timp pentru poezie! Versurile acestea ni se par emblematice pentru poezia acestei scriitore dedate cu toată fiinţa creaţiei literare:


Ne vom privi printre lentile,

Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,

Tot aşteptând să treacă zile,

Sub solzi de vis şi disperare.

« Anotimpul ploilor » (pag.23)

    

Nu putem decât să ne bucurăm încă o dată de darul pe care ni-l face cu această carte doamna Rodica Elena Lupu, şi să îi dorim multe cărţi de aici înainte!

 

Prof. Ştefan DUMITRESCU

Scriitor, critic literar

Biroul de Viitorologie Bucureşti

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Sunteţi un poet rotund, consistent – pe la vers, cum e « Bonifacia » pe la trup.

Mi-au sunat bine, sensibilele: « Clipa », « Cu încetinitorul », « Iarba ». Nu mai puţină poezie au manifestat aprigile, vituperantele :  « Marii deputaţi » şi « Al prostiei roi ».

O îmbràţişez pe poeta şi o re-salut pe editoarea mea preferată.

 

Paul GOMA

Scriitor

Paris, Franţa

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 

VOI TRĂI…CLIPA

 

Autoarea acestui remarcabil volum ne încântă din nou cu poezie de calitate. Citindu-i versurile îţi dai seama că Rodica Elena Lupu scrie cu sufletul, folosind tehnici deosebite, care dau valoare şi personalitate mesajului către cititor, acesta descoperind pe parcursul lecturii nu numai zbuciumul interior al poetei ci şi mângâierea fină a aripii de înger care îi încântă mintea şi privirea.


Romancieră, poetă, eseistă, promotor cultural, Rodica Elena Lupu este o personalitate de seamă a{mosimage} literaturii române contemporane nu numai prin talentul literar ci şi prin volumul bogat al producţiilor literare pe care le prezintă cititorului.

 

Consider că volumul „VOI TRĂI…CLIPA” va fi apreciat de toţi cei care vor avea privilegiul să îl descopere.

 

George ROCA

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Rodica Elena LUPU

 

VOI TRĂI...

 

O voi lua de la capăt

Aşa îmi spuneam. Ştii.

De mâine…viitorul

Voi face sport, voi trăi, voi iubi. Voi?

Acum e doar o perioadă de tranziţie

Ştii. Repetiţia. Preludiul.

 

Totuşi unii oameni mor firavi. Nu noi!

Libertatea supremă e o temniţă

Trecutul o oglindă care stă cu spatele

O locomotivă. Oamenii fug

să o ia de la capăt.

 

Uneori ameţesc,

am o stare confuză de slăbiciune

Am să fac sport

Voi fi puternic

Zilele trecute mi-a căzut un dinte

Mă simt bătrân. Urât

O alveolă goală

Ecouri. Un inorog.

Fildeşul dragostei.

 

Desigur, şansa mediocrităţii

Voi iubi, voi citi, sigur că da

Voi fi cult şi slab copleşit

de bubele singurătăţii.

Dar ce voiam să spun?

A da!

Voi trăi....totuşi.

 

 

CLIPA

 

Omul n-o ştie
n-o vede,
n-o ia în seamă.
Uneori o cheamă,
sau o blesteamă.
Atunci când devine fior
o scrie,
o cântă,
o poartă
Ca pe propria-i soartă.


Atenţie dar:
Clipa nu e un har,
ci e drum
sau hotar!

 

 

VISUL MEU

 

Visez să fiu semănător de stele,

Sub plugul de argint al Ursei Mari,

În brazda cerului să înalţ castele,

Un Paradis de trandafiri solari.

 

Să-mi fie sfera nopţii simfonie

De rodnice mişcări şi armonii,

Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,

Un labirint gingaş de melodii.

 

Şi toate împerună să îngâne,

Un trup imens de om Dumnezeiesc,

Ce-a semănat la început de lume,

Un Paradis de  stele ce plutesc.

 

Visez să fiu semănător de stele,

Sentinţa verbului să întrupeze iar

Din cosmosul de suflete rebele

Un Paradis de haruri pentru har.

 

Lund, Suedia,1995

 

 

CU ÎN-CE-TI-NI-TO-RUL

 

Aerul e doar o aburire,
doar un spaţiu din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singurătăţii,

Un Auschwitz de rame căzând sau urcând,
un gând imens construit din sticle
concave,
convexe,
cum stai ca un porumbel de granit
ciocănind geamul orb reflectând
interior,
exterior,
cum stai ca o frunză speriată
de picăturile de mercur ale furtunii de vară,
senzaţii,
sentimente.

 

Viena, Austria,aprilie 2000

 

 

VIAŢA

 

Femeie ondulată asemenea apelor

Te văd şi mi-e sete de tine

Ca o cascadă curgându-mi între palme,

Ca un izvor.

 

Femeie ondulată asemenea curenţilor electrici

Formele tale se cabrează ciudat

Electrizate de verde, de roşu, albastru, de mov,

Ca un fulger

Cu o descărcare dragostea ne înlănţuie.

 

Femeie ondulată ca sunetul

Toată muzica luminilor cântă prin tine

Până şi harfe-n adâncul tău

Chitara trupului ce vibrând

Mă vrăjeşte.

 

Femeia ondulată ca lumina

Eşti o oglindă, eşti un cristal

În care chipul Domnului s-a reflectat odată, demult,

Pe vremea când mărul nu creştea pe aici

Şi trupul tău de miere şi păcat

Nu, nu era ca un şarpe ondulat.

 

 

PUŢIN MAI MULT

 

Cad fluturi negri din văzduh,

Iarna mă-mbracă-n zaţ de stele,

Cascade de lumini erup

Şi cad şi eu la fel ca ele.

 

Şi simt în mine c-am să mor

Acoperit de reci banchize

Iar peste soare un covor

De gheaţă verde se va-nchide.

 

În trup presimt o iarbă nouă

Ce-şi cere dreptul la lumină

Şi ştiu că îi voi fi şi rouă

Şi îi voi fi şi rădăcină.

 

Iar ochii mei ca două fante

Ce-nchid o lume ce-a trecut

Se vor preface-n diamante

Şi voi trăi... puţin mai mult.

 

 

TE CAUT

 

Constelaţii de oxigen într-o vază cu apă

Caut o femeie în care să încapă

Universul întreg, dorinţa mea toată,

Formele şi toate senzaţiile,

O femeie nouă mereu,

Curcubeu şi cascadă

Care să răsară, să explodeze, să ardă,

Să facă din mine ce vrea

Atom, om sau stea,

Tot timpul să ia şi să dea

Sângele din inima mea,

Să ne topim într-o singură fiinţă,

Într-un orgasm de conştiinţă,

Într-o furtună de zbor şi splendoare

Din care naşte şi moare

Viaţa cea verde şi luminoasă,

Femeie frumoasă urcându-mă-n cer,

Între constelaţii şi îngeri de miere

Până sus, sus la Dumnezeu,

Unde nu mai eşti tu sau eu,

Doar adevărul, lumina şi viaţa!

 

 

CÂNTEC TÂRZIU

 

Ciuline galben soarele se duce
Iar câmpul parcă urcă tot mai sus,
Tăcut şi singur stau la o răscruce
Şi proiectez imagini în apus.

Cu-n fir uscat de iarbă fac desene
Pe gânduri dus, în praful de pe drum
Şi nu ştiu când s-a scurs atâta vreme
Şi-atâtea nopţi s-au prefăcut în scrum.

Parc-am iubit, parcă râdeam odată
Urcând pe tije lungi de păpădii,
Biet fluture cu aripa pătată
În dragostea de fiecare zi.

Parcă dansam greceşte cu copacii
Cu crengi pe după gât înnebunit,
Piciorul gol rănindu-mi-l în macii
Pe care veri de-a rândul i-am strivit.

Parcă dormeam străluminat de stele
Îngemănat cu spicul crud de grâu
Visându-mi trupul fraged printre ele,
În marginea ierboasă a unui râu.

Ciuline galben, soarele revine
Pe câmpul care iar a coborât,
Tăcut şi singur mă gândesc la mine
Şi proiectez imagini în trecut.

 

 

ANOTIMPUL PLOILOR

 

             Nimic nu va rămâne verde

Rugina croşetând uşor

Ne-a amintit că ne vom pierde

În anotimpul ploilor.

 

Şi ezitând printre grilaje

Privind cum cad pumnale lungi,

Sub kilometri de bandaje

Vom plânge-n hohote prelungi.

 

Şi va părea absurd şi tandru

Când vom primi din cer bătaie

Sub soarele bătrân scafandru

Al animalelor de ploaie.

 

Ne vom privi printre lentile,

Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,

Tot aştepând să treacă zile,

Sub solzi de vis şi disperare.

 

Vom înota în neputinţă,

Cu ochi nevinovaţi şi goi

Şi ca o strânsă consecinţă

Vom spune că aşa vrem noi.

 

Flori carnivore ne vor trage

Călcâiul în capcane-nguste

Iar noi învinşi ne vom retrage

În locuinţele lacustre.

 

Alba Iulia, 1980

 

 

FEMEIA DE STICLĂ

 

 

Acum ştiu femeie de sticlă

te-am învins.

Mă atrăgea vinul coapselor tale,

focul de sânge al cărnii,

laptele frumuseţii

ascunse sub piele,

vibraţia blând rotundă

a aerului din formele tale,

mierea din păr.

 

Acum ştiu femeie de sticlă

e de ajuns

să pui toate acestea la loc,

E suficientă jertfa

acestor daruri către Dumnezeu

care te-a creat din foc,

vin şi lapte,

aer şi miere,

 

Şi-atunci rămîi goală,

goală de tot

în smalţul sticlos al formelor tale

femeie de sticlă

în care dansează acum

Jumătatea geamănă

a sufletului meu.

 

Abia azi

Mă îndrăgostesc cu adevărat!

Abia acum ştiu femeie de sticlă

cine eşti,

cine sunt,

cine am fost

la început de Lume

în sfera Paradisului

în Nume.

 

 

CÂND VREMEA

 

Se lasă toamna tristă

de parcă-i cea din urmă...

Şi-n galbenă lumină,

ca-n jurul unui mort,

Pustiu-i înfloreşte...

O, toamnă, tu mă mângâi!

Singurătăţi deşarte

în al meu suflet port.

 

Când vremea dă în toamnă,

îmi picură plângând

Senina-nchipuire

a unei dulci văpăi...

La razele de seară

se desluşeşte-n gând:

Ruina unui farmec –

iubirea mea dintâi.

 

Când s-a născut în mine,

când a murit nu ştiu,

Când s-a urzit în taină...

Era pesemne toamnă,

Că tainica lumină

ce tremură-n pustiu,

În ochi mi-aduce lacrimi

şi spre trecut mă-ndeamnă.

 

 

IARBA

 

Ascultaţi iarba cum cântă
Pe spinarea muntelui,
Cel ce ştie si-o ascultă
Află taina vântului,


Urmăriţi-i unduirea
De ocean răcoritor
Şi spălaţi-vă privirea
În culoarea florilor,


Mirosiţi aroma suavă
A pădurii vegetale,
Mirosiţi tăcerea gravă
De sub şalul negru, moale


Şi gustaţi cu duioşie
Fire proaspete de iarbă,
Savuraţi-le dulceaţa,
Gustul pur, pe limba oarbă,


Pipăiţi covorul simplu
Lăsat de la Dumnezeu
Şi-ntoarceţi-vă la iarbă
Atunci când vă este greu.


Ascultaţi iarba cum cântă
Înnăuntru, în afară,
Cel ce ştie s-o asculte
Niciodată n-o să moară.

 

Războieni-Cetate, iunie 2001

 

 

LANŢUL SLĂBICIUNILOR LEGII

 

Cei care conduc o ţară

nu respectă Legea.

Cei care fac Legea,

nu respectă Legea.

Cei care păzesc respectarea legii

nu respectă Legea.

Cei care au funcţii politice

nu respectă Legea.

Cei care sunt bogaţi

nu respectă Legea.

Cei care plătesc pe cei corupţi

nu respectă Legea.

Cei care sunt rude

cu cei care nu respectă Legea

apelează le ei şi

nu respectă Legea.

Ceilalţi respectă Legea şi

nu-i  respectă pe cei de mai sus.

 

Bucureşti, 2000

 

 

COMOARA TRISTĂ

 

Generalii s-au urcat în tren,

Războiul e pierdut, o ştiu cu toţii

Şi-ncarcă sute de vagoane mari

Cu tot ce-au jefuit în timp ca hoţii.

 

Cu garda personală, cu muniţii,

Cu câteva surori pentru răniţi,

Cu-arhiva bătăliilor pierdute

Şi-o mână de spioni descoperiţi

 

Începe goana către vizuină,

Locomotiva geme de efort

Iar la opriri se abureşte toată

Se-nchide ca şi pielea unui mort.

 

Prin staţii generalii mai adună

Câte-o comoară sau câte-un muzeu

Cu care umplu multele vagoane

Ale acestui tren mereu mai greu,

 

Dar fuga lor devine mai înceată

Şi generalii au priviri uriaşe

Dau ordin ca să se dezlege grabnic

Vagoanele răniţilor în faşe.

 

Şi fuga se continuă bizară

Adăugând vagoane cu averi

Şi semănând tot ce-i în plus în urmă:

Spioni, soldaţi, muniţii, armurieri.

 

Aflaţi în situaţia ciudată

Când nemaifiind nimica de lăsat,

Înconjuraţi de aur, diamante,

Chiar generali-n gol s-au aruncat

 

Unul pe altul, până când în urmă,

În ordine crescândă morţi pe drum,

Cu faţa răvăşită de izbândă

A mai rămas un general nebun,

 

Dar şi el va muri căci nu e cine

Să-l apere de-acest pierdut război,

De inmamicul care iată, vine,

Să-şi ia comoara tristă înapoi.

 

 
...un volum de lirică dedicat sărbătorilor de iarnă, ce vorbeşte de la sine despre generozitate, altruism, bunătate, bucurie; noţiuni şi sentimente  definind Marea Sărbătoare a Naşterii...



„Daruri de Crăciun” - un titlu inspirat pentru un volum de lirică dedicat sărbătorilor de iarnă, ce vorbeşte de la sine despre generozitate, altruism, bunătate, bucurie; noţiuni şi sentimente  definind Marea Sărbătoare a Naşterii, dar şi intenţia la fel de generoasă a celor ce s-au îngrijit de apariţia lui.

Lucrarea este o antologie de poezie cuprinzând creaţiile lirice a 16 poete*, educatoare din Timişoara, de factură tradiţională, prin care sunt imortalizate obiceiuri şi datini strămoşeşti legate de sărbătorile de iarnă, de factură religioasă, vorbind despre evenimente din Istoria Creştinismului, cu elemente ce definesc această credinţă căreia îi aparţinem şi noi ca popor şi educativă, care subliniază reguli de comportament necesare  pentru ca Moş Crăciun să sosească încărcat cu daruri, copiii fiind sfătuiţi să fie cuminţi, ascultători, buni, generoşi, harnici, ordonaţi etc.

Autoarele concentrează, în cele peste o sută de poezii ale volumului, informaţii despre împrejurările în care, în urmă cu două mii de ani s-a născut Isus Cristos: Dar noaptea-ncet, încet se lasă/ Ei bat umili din casă-n casă/ Un adăpost să îşi găsească/ Maria să poată să nască//…// În iesle jos, pe fân uscat/ Se naşte-al lumii împărat (Mihaela Ileana Bogdan, „Povestea lui Iisus”), desluşesc pentru cei mici semnificaţia Crăciunului : Cerul şi pământul cântă/ Azi Maria, Maica Sfântă/ Pe cel fără de-nceput/ Într-o iesle L-a născut/ L-a născut pe Domnul Sfânt/ Mântuire pe pământ/ Să aducă. Şi iubire/ Pentru-ntreaga omenire  (Nina Marinescu, „Hristos s-a născut”) şi aduc în atenţie sentimente şi atitudini morale menite să influenţeze pozitiv segmentul de cititori căruia s-ar părea că  se adresează în primul rând şi anume, copiii. Şi nu forţat. Dezinvoltura cu care se învârt  în universul acestora prin poezie este rezultatul  profesiei pe care o practică cu dăruire.

Iată cum, printr-o trăsătură de condei, este sugerat comportamentul generos: Dragă Moşule, să ştii/ Că am multe jucării/ Unele, tu le-ai adus/ Altele-s pe raft, în plus/ Mă gândesc să ţi le dau/ Să le-mparţi celor ce n-au ( Paraschiva Florescu, „Scrisoare pentru Moş Crăciun”); sau cel înclinat spre fapte bune: Moş Crăciun, de-acum sunt mare/ Deja ştiu să scriu scrisoare/ Uite, aş dori să-ţi spun/ Mereu fac un lucru bun/ Dimineaţa la sculare/ Scutur aşternutul tare/ În baie, cu mult săpun/ Dau pe corp. E-un lucru bun... (Mariana Lungu, „Scrisoare către Moş Crăciun”);  şi chiar cel atât de greu de explicat, cel plin de respect pentru credinţa strămoşească: Din marea-mi bucurie/ Aş vrea să dăruiesc/ Celor ce din iubire/ Crăciunul îl cinstesc (Doina Andronic, „Farmec de lumini”).

Scrise într-un limbaj literar accesibil şi însoţite de ilustraţii reprezentative executate cu talent de trei dintre  autoarele volumului - Aura Carp, Mariana Dumitriu şi Mariana Lungu - poeziile surprind cu sensibilitate şi naturaleţe frământările şi emoţiile copiilor legate de mitul Moşului Crăciun, ca şi în poezia „Întrebări” scrisă de Floriţa Mitrofan: Oare vine? O s-ajungă/ Moş Crăciun cu barba lungă?/ Oare daruri are-n sac?/ Moşu-i bogat ori sărac?/. Sau în cea scrisă de Aura Carp, „Gând pentru Moş Crăciun”: Moşule, m-am tot gândit/ Cum ar fi mai potrivit:/ Să te-aştept afară-n stradă,/ Nimenea să nu mă vadă?/ Sau să stau în hol ascunsă?...

Miracolul şi feeria ce învăluie sărbătorile de iarnă sunt prezente pentru a crea o atmosferă de poveste adecvată cu tematica aleasă. Pot fi citate în acest sens poeziile „Noapte albastră” şi „Tablou de iarnă” aparţinând Corneliei Turlea Chifu: Peste case, peste sat/ Noapte-albastră s-a lăsat/ Şi din cer au coborât/ Mii de stele pe pământ/; Sub nămeţii de zăpadă/ Tot oraşul s-a schimbat/ Parcă zâna din poveste/ Cu migală l-a pictat.

Din aceste considerente, volumul de antologie lirică „Daruri de Crăciun” ar putea  ocupa în literatura de specialitate locul unui îndrumător, al unui material ajutător pentru cadrele didactice din învăţământul preprimar şi primar. Apariţia lui este salutară, având în vedere penuria pe această temă din literatura pentru copii. Poeziile redau momentele de pregătire în vederea sosirii lui Moş Crăciun, de întâmpinare a misteriosului personaj. Rodica Kubik ne dezvăluie „În Ajun” cum se prepară cozonacii: Draga mea bunică bună/ Se trezeşte de cu lună/ Şi frământă ne-ncetat/ Fraged, moale, alb-aluat. În poezia „De Ajun”, Mariana Dumitriu aminteşte şi alte bunătăţi cu care este aşteptat Moşul: E ziua de Ajun şi-n casă/ Îl aşteptăm pe Moş Crăciun/ Cu sacul plin la noi să vină/ Deci, pregătim ce-avem mai bun/ Bunica în bucătărie/ Pune piftie-n farfurie/ Bunicu-a pus un vin la fiert/ Ce clocoteşte pe „şpoiert”, iar Stela Şimon în „Iarna Copiilor” se opreşte asupra darurilor şi a colindelor nelipsite din recuzita serii de Ajun: Învăţăm din timp colinde/ Pentru seara de Ajun//…// Cu drag, daruri minunate/ Pentru brad noi pregătim. Nu sunt uitate nici scrisorile cu rugăminţi şi dorinţe de împlinit, ca în „Dorinţa de Crăciun” a Marinelei Sturza: Te-aş ruga dac-ai putea/ Să-mplineşti dorinţa mea/ Vreau o trusă sanitară/ Ca şi a mea surioară; sau în „Scrisoare pentru Moş Crăciun”, unde Sanda Teodora Obeadă spune: Robi vrea o bicicletă/ Vali vrea mingi şi-o rachetă/ Iar Denisa vrea păpuşi/ Iulia vrea doar mănuşi, dar nici urările de  „bun venit” adresate Moşului, după cum le găsim formulate de Cornelia Turlea Chifu în poezia „Bine ai venit”: Bine-ai venit iarăşi la noi/ Moşneag din vremuri de demult//…// Bine-ai venit moşneag pribeag/ Să nu ne uiţi, mereu să vii.

Multe poezii insistă asupra cerinţelor ce trebuie respectate pentru ca el să fie darnic. Printre ele, „Scrisori pentru Moş Crăciun” (Paraschiva Florescu) : Dacă afli că sunt buni/ Daruri multe să aduni/ În desagă,şi să vii/ Unde crezi şi unde ştii; şi „Bradul de Crăciun” (Doina Andronic): Dulciuri, jucării, mingiuţe/ Cărţi de poveşti şi hăinuţe/ Pentru cei buni şi cuminţi/ Care-ascultă de părinţi. Iar pentru dărnicia lui, copiii sunt învăţaţi să mulţumească Moşului: Moş Crăciun, noi te iubim/ Şi de daruri mulţumim/ De-am cerut prea mult aici/ Iartă-ne, că suntem mici/ Înainte-ţi mulţumim/ Că ne-aduci tot ce dorim/ („Sărut mâna, Moş Crăciun!”- Marinela Sturza).

Dincolo de caracterul didactic însă, orice adult poate regăsi între coperţile volumului nostalgia copilăriei, această vârstă a inocenţei la care am vrea mereu să ne putem reîntoarce, după cum ne mărturiseşte Dorina Elena Roman în poezia „Speranţe de Crăciun”: Cărările gândului albite uşor/ Te poartă spre-o lume de care ţi-e dor/ O lume suavă, fără stele de gheaţă/ În care părinţi şi bunici te răsfaţă, bucuria şi spiritul Crăciunului, ca în viziunea Marianei Lungu din poezia „În Ajun de sărbători”: Eu, mămica şi tăticul/ Stăm cu buna şi bunicul/ În căsuţa cu terasă/ Mare-i veselia-n casă/ Ne-adunăm toţi împreună/ Povestim cu voie bună/ În ajun de sărbători/ Aşteptăm colindători... Farmecul tradiţiilor româneşti, frumuseţea şi unicitatea colindelor noastre, valoroase tezaure populare sunt regăsite în poeziile Mihaelei Bogdan „Colinde” şi „La colindat”: Răsună glas de veselie/ Pe uliţe şi peste sat/ E semn că vin colindătorii/ Cu gând şi cu suflet curat/; Ascultaţi colinda noastră/ Şi-apoi ne cinstiţi la masă/ C-am ajuns cu toţi Crăciunul/ Cum vru Dumnezeu preabunul.

Ei, adulţii, care găsesc timp măcar o dată pe an să se mai joace  „de-a copilăria”, să fie alături de cei mici în emoţia întâlnirii cu Moş Crăciun, pot avea un ajutor de nădejde în această lucrare apărută sub egida revistei AGERO a Asociaţiei Germano-Române din Stuttgart, prin grija cunoscutului promotor cultural şi redactor al acestei reviste, scriitorul George Roca din Sydney - Australia, editorul volumului antologic şi a doamnei Cornelia Turlea Chifu, coordonatoarea proiectului, în urma colaborării dintre editurile REXLIBRIS din Sydney şi APRILIA PRINT din Timişoara.

Prin conţinutul şi mesajul poeziilor cartea se recomandă ca o bucurie a sărbătorilor de iarnă, un dar aparte al Crăciunului menit să aducă lumină şi căldură în casele şi în sufletele celor ce îl vor răsfoi.


Ligia DIMA
noiembrie 2007
Timişoara

*„DARURI DE CRĂCIUN” -  Editura APRILIA PRINT Timişoara şi REXLIBRIS Sydney, 2007. 200 pagini. Autoare: Doina Andronic, Mihaela Ileana Bogdan, Aura Carp, Cornelia Chifu, Mariana Dumitriu, Paraschiva Florescu, Rodica Kubik, Mariana Lungu, Nina Marinescu, Delia Mihoc, Floriţa Mitrofan, Sanda Teodora Obeadă, Dorina Elena Roman, Sofia Roz, Marinela Sturza, Stela Viorica Şimon. Lucrare îngrijită de Cornelia Chifu-Turlea şi George Roca.


 
SUSE, Luminiţa, Bioglife, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.

Coperta Luminita Suse Bioglife

Am bucuria şi onoarea să vă anunţ apariţia volumului de poezii ~Bioglife~, semnat de Luminiţa Suse, apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca.


SUSE, Luminiţa, Bioglife, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.
Cuvânt înainte: Aurel Pop
Postfaţă: Adina Ungur
Colecţia: Metamorfoze
Coordonator: Mircea Petean
Coperta şi tehnoredactarea: Adina Ungur
Ilustraţia copertei: Luminiţa Suse
86 pag.
ISBN 978-973-726-290-5


Luminiţa Suse s-a născut în Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Matematică, Universitatea din Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, The Ontario Poetry Society, Valley Writers, Ottawa Independent Writers.

Alte volume publicate:
`Duminica inimii`, 2006
`Geometrii singulare`, 2003,
`Sacrificiul mirării`, 2002
`Anotimpul licuricilor`, 2001


Pe lângă problemele cotidiene, poeta Luminiţa Suse are puterea să scrie cu o tenacitate şi punctualitate, demne de invidiat, fără a ieşi din canoanele fiorului poetic românesc. Impactul cu noua cultură face casă bună cu noile orientări ale liricii actuale, iar ca mărturie stă noua înfăţişare stilistică şi editorială a creaţiei poetei în volumul de faţă, de asemenea, harul de a scrie într-o manieră elegantă specific feminină, fiind capabilă să jaloneze un echilibru artistic interior, puternic influenţat de cultura autohtonă.

Dacă în volumele amintite autoarea îşi făcea intrarea într-un templu al amintirilor (Prefaţa de Adina Ungur), op-ul de faţă se prezintă într-o schimbare a registrului tematic. Îngrijorarea maternă pe tot parcursul evoluţiei spirituale şi existenţiale a “fiului” ei e revelată într-un limbaj simplu şi provoacă profetic ipostaze decupate din pura realitate: ţi-am spus de când erai mic // când te-ai îndrăgostit prima dată // iar când te-a părăsit ai vrut să ştii / dacă este cineva cu adevărat fericit / my own mother isn’t happy, to begin with. (Învăţături către fiul meu). În Bioglife, poeta îşi urmează în paralel cursul firesc al existenţei, coboară din turnul de fildeş, ia totul pe cont propriu, propagându-şi discursul într-un spaţiu plin de necunoscut şi lăsând uneori urme ce pendulează între agonie şi extaz: eu îmi scriu versurile din mers / pe linia vieţii // un pas transcrie în piatră / glifele trecerii mele (Semne de trecere).

Prin poemele acestui volum, autoarea propune cu deplină maturitate poetică un nou pact cu cititorul şi anume acceptarea unei alocuţiuni precise despre iubire iubirea mă defineşte / eu îi mărturisesc cuvintele, (Iu-bi-re) sau îşi mărturiseşte respectul faţă de cei ce i-au dat viaţă: de fiecare dată / când le strig numele, (Părinţi) bucuria împlinirii viselor: la rădăcina de vis / douăsprezece cuvinte fluieră, (Eu) a tainelor: arborii ne ascund ceva / cu ce grabă se dezbracă de frunziş, (Citire de frunze) corupţia şi dramele ce bântuie printre cei lasaţi acasă: câinii purtau în cozi gogoşi semilună / nenumăraţi iepuraşi cu ochi migdalaţi / neamuri occidentale de papagali / nici un prieten şi o mie de fraţi pătaţi / complici inegali la declararea de vină (Drama înrădăcinaţilor).
Fragment din Cuvânt înainte, Aurel Pop

În volumul Bioglife, Luminiţa Suse oferă spre mărturie, sclipet din spiritul ei împărtăşindu-i fiului, Fiul meu/ este motivul/ acestor semne de trecere (Motto) dar şi cititorului, nu doar o trecere în revistă a unor fapte de viaţă, ci adevărate învăţăminte, călcînd cu paşii măsuraţi şi de acum, precişi ai maturităţii poetice şi prezentând aceste consemnări sub forma unei mărturii asupra propriei experienţe. De aceea glifele trecerii poetei prin propria-i existenţă au o multiplă însemnătate: acelea de autoconsemnare a sinelui, într-o alcătuire poetică, cu emoţiile, gesturile sau faptele de odinioară sau a reda într-un mod estetic, prin rigoarea compunerii unor versuri de o expresivitate calculată, poveţe şi o bogată zestre spirituală, purtând grija pentru formarea personalităţii fiului: ţi-am spus de când erai mic/ iubit eşti atunci când mergi pe nori/ purtând la piept un fagure de miere (Învăţături către fiul meu).

Spiritul cu miturile lui, nu va părăsi niciodată gestul împărtăşirii experienţei, de aceea, cu o asumată responsabilitate sau maturitate, poeta relatează autoconfesiv: de o viaţă urc munte/ să ajung la rana amurgului/ unde timpul îşi coagulează/ semnele de trecere în ziua de dincolo// aproape că am ajuns// dar cine îmi înghite pământul de sub tălpi/ ce tălpi dansează albastru pe/ frunte/ oh, fruntea mea sprijină/din stele coborând/ alt munte (Petroglifă).
Chiar şi atunci când vine vorba de autoconfesiune, poezia Luminiţei Suse pur şi simplu înalţă: sunt aeriană/ de când m-am născut/ îmi urmez capul, nu picioarele/ într-o zi o să aplec fruntea, cuminte/ să coboare stea/ în locul meu (Aeriană).
Din locul în care se află poeta şi aşa cum le observă, dimensiunile ce ţin de conceptele: spaţiu şi timp prind contur, personificare şi în acest fel participă la evidenta trecere, respectiv devenire: miezul nu se vede prin coajă/ viitorul este încuiat în zile concentrice/ centrate în albăstruş de ou// trecutul agonizează dincolo de retină/ prezentul este un elefant în trecere/cu zâmbet impresionist în cornee (Alternative semantice).

Fragment din Postfaţă, Adina Ungur

Cei ce doresc un exemplar gratuit cu dedicaţie, pot trimite un mesaj cu adresa poştală pe adresa de email: bioglife@luminitasuse.com


Semne de trecere

lama timpului
îşi taie programatic
drum prin deşertul din palme

eu îmi scriu versurile din mers
pe linia vieţii

pentru fiecare treizeci de paşi
caligrafiaţi cu argint
pe nisip

un pas transcrie în piatră
glifele trecerii mele
poem apocrif

  

Zidiţi în pentagrame

 

nu trebuie să coborâm în pământ
ca să înrădăcinăm
focul

ori să construim biserici
de lemn pe fiecare planetă
din univers

nici să scormonim cerul cu sabia
minţii până la placenta stelei
din care ne naştem

să lăsăm timpul să deşire crini
din trupurile noastre înscrise
în pentagrame
răni despicate în cinci canioane
aşteptând izvorul
de apă şi sare

aşa o să îmbătrânim, imperfecţi
în altarul oaselor
până când ne vom înălţa
deodată cu stelele noastre
sângerând cosmogonie
în cădere

 
/ Ritualul întoarcerii în zi /


Dă-n pârgă cerul din paşii tăi, iubito!
Cuvintele ni s-au oprit deodat’...
Începe, iar, târziul atârnat de aştri,
Să te prelingă rază peste mal surpat...

Miroase a fir de taină curgerea de râu.
Călătoreşte viaţa în alai de vis.
Tăcerii care adie noaptea-n rai,
Numai sărutul fereastră i-a deschis.

Îşi dau pierdutul ochilor – cărare...
Ţi-s albe urmele şi unduiesc şoptit.
Le mângăi printre stele călătoare,
Mă-mbrac în vestea mare c-ai venit.

Leg iarbă-n roţi, la Carul Mare,
Să se sfărâme orice chip de lut.
E noaptea de magnolie a firii,
Cu roi de îngeri,... ca la început.


 
/lui Ovidius/


**lui Ovidius***-

plimbându-se pe dig, prin ploi ce-aduc din depărtate ţări
epistole pierdute ;
înfăşurat în plasa de tristeţe a cocorilor
constrânşi de gerul iernii să-şi lase în pădure cuiburile goale,
poetul
priveşte cum farul semne face
pe garduri de himere.
ecoul altor vremuri-dulci acorduri,
alunecă
de
la un capăt al memoriei la altul.

Neliniştea-cu pletele-i nicicând tăiate,
întinde arcul,
să ţintească
coşmarul ce-i bântuie fiinţa.

corăbii stranii plutesc pe-mpietritul cer-
plin ochi cu nepăsare.
cutremurate sunt de
respingerea…
apropierea…
respingerea…
apropierea
neîmblânzitelor talazuri.

“ E timpul sa-ncălzim al nostru suflet
la flacăra prieteniei!” a spus poetul.
atunci…
un murmur de-ncuviinţare
s-a auzit
printre
războinici.


 
geamurile-
înfoindu-şi penele de sticlă,
lasă
tăcerea
să le limpezească gândurile-




fluturi de praf
alunecă
în sclipitoare arce
de-a lungul
caselor.

geamurile-
înfoindu-şi penele de sticlă,
lasă
tăcerea
să le limpezească gândurile-
ca o ploaie de vară multaşteptată.

vorbele-n muguri
foşnesc pe ramuri.

din crisalidele viselor, întâmplărilor, suferinţelor:
poeme scrise pe aripi de mătase
acoperă goliciunea lui
Noe.

 
...în fumuri de argint ne risipim
la mal de apă sub un cer sublim.




În vechi potire astăzi nu mai stărui

ca un străin de mine mă revărs

cu bucurii cu fapte şi cu plâns

în unda ta tu, Dunăre mă-ngădui!


Cum oare-ar fi să lenevesc o clipă

să mă băltesc în rădăcini şi cioate

o lotcă amarată sigur va socoate

că am făcut de gânduri iar risipă.


Şopteşte-a nouri şi răsare-a soare

meleagul meu de-a pururea în curs

cu dimineţi ce pleacă-nspre apus

pe apă, trestii, sălcii şi culoare.


Mai dă-mi o zi cu mirosuri de baltă

Cerceiii de cireşe roşii din urechi

îi pun pe unda ta a joacă-n scaldă

la ceasul când din slava stelei 'naltă


în fumuri de argint ne risipim

la mal de apă sub un cer sublim.


 
Dar, mamă, stai acolo, nu veni!




Mamă, stai acolo, nu veni, stai acolo şi vezi gâştele cum deoache balta

lebedele cum scrijelesc cu ciocul de lemn, în gardul apei, hieroglife

stai acolo, aici cerul este prea departe de om, cerul de-aici nu este  înalt cât viţa de vie din bolta noastră

Stai acolo, îmblânzeşte pădurile cu vorba dar, fără bici,

şi apelor spune-le să m-aştepte fără armonică sau preoţi la ponton

căci voi veni.


Poţi să chemi apele la ponton în aşteptarea mea cât prăjeşti peştele pe spinarea încinsă a calului înhămat la şaretă

aşa cum mi-am chemat eu prietenii din copilărie atunci când ai născut-o pe sora mea.


Dar, mamă, stai acolo, nu veni! Aici cerul este prea departe de om

la noi, acolo, cerul doarme în poala ta, cormoranii îţi torc pe genunchi

acolo îngeri, străbuni, constelaţii, Atlantide dorm în poala ta, ceasul îţi toarce pe genunchi.

aici cerul nu-l poţi prinde de plete, să-i tragi o palmă când tună prea tare trezind puii de rândunică din grajd.

Aici deţinuţii merg pe vârful degetelor, şi noi, restul, în genunchi deşi nu sunt altare la tot pasul pe stradă.


 
(gustând din plăcerile vieţii)
{mos_fb_discuss:18}



Deschide-mă la suflet şi ia tot mărunţişul de-acolo

cumpără pâine şi busuioc de la bătrânii ce-şi uită data de naştere.

Restul de bani dă-i-l copilului ţigan în costum de leu de sub talpă.

Inimile se schimbă între ele ca pinguinii să nu moară de frig.


În genunchi umblă costumul de leu din copil

din genunchi îi cresc copacii,

din genunchi ce se tîrăsc se pretind rădăcinile.

Ïn mâini murdare copilul în costum de leu adună furnici de jos

“Üite struguri, mamă! Ia! Buni, miros a motorină!”.

Tunelul duhneşte, cerşetorii nasc pe rând.


Când i se spânzură iudele de gât

când pavelii, tomii îşi toarnă benzină pe pene şi Tarkovski creează Nostalgia

Dumnezeu încape într-un costum de leu.


 
ce pot să ştiu eu m-am născut într-o dimineaţă lezată de umbra altora



să ştii de ce scrii

e important

să vrei să trăieşti şi să ai viaţă în tine

care să urle peste bietul poet

plecat să inventeze grădinăritul în stele

tu poţi să plantezi flori de mină

peste tot pe unde treci

oamenii îţi văd neliniştea din priviri

te recunosc şi tu ştii

despre asta am vorbit deja

despre acea culme a foamei unde veşnic sunt postaţi doi lupi

aceia da

gândesc altfel la noi

bietul de mine

ce pot să ştiu eu

m-am născut într-o dimineaţă lezată

de umbra altora

îngrămădiţi unii peste alţii

au apărut de peste tot

o dată cu scâncetul ploii

m-am născut dureros

şi asta nu-i tot!


ştii !

e important să vrei să mă cunoşti

de fapt

tu eşti doar un fragment din mine

te-am smuls într-o zi şi ţi-am spus

" păstrează-mă vie-n ziua facerii mele"

ai gândit asta în nenumărate feluri

ai încercat o înlănţuire de cuvinte care se succed vocilor noastre

aşa cum vor

tu ştii asta

o trăim diferit şi totuşi la fel de spectaculos

îmi amintesc foarte bine

de fapt

ne amintim împreună simţim

posibilele efecte pe termen lung

sau scurt

vezi!

încă o dată sunt oarbă

şi nu văd liniştea

prin alte locuri

este ideală.


să ştii de ce scrii

e la fel de important ca faptul că vrei să înţelegi

timpul

e pe moarte şi nu ne mai ajunge aproape deloc

tu ştii

pentru că te clatini anapoda şi revii spăşit

de fiecare dată

când plâng

tu nu uiţi să zâmbeşti şi să tragi apa peste pietre

şi ea trece şi ele rămân

în locul viran dintre noi doi

acolo

ne scriem viitorul

împreună

deodată

şi foarte încet

acolo

oamenii vor avea ocazia

să ne viziteze

într-o zi

tu ştii...

 
...Pe Masa noastră veche a Tăcerii
Doar lemul inelează vîrstele puterii...


Nu sunt aici doar fire de mătase

Nici peste masă nu-i faţă de Damasc

Pe Masa noastră veche a Tăcerii

Doar lemul inelează vîrstele puterii.


Nu curge-n cupe vinul de Malaga

N-avem nici cupe-n fildeş încrustate

Noi bem din lutul viu al neuitării

Un vin de ţară, bun, in Poarta sărutarii.


Nu ne dansează fete din seraiuri

Nu sunt nici gladiatori să ne salute

Noi, ascultăm o zicere din naiuri

Din fluiere, din inimă doinită -

Aici, la poale de Coloană infinită !

 
noaptea a intrat în maică-mea îmbrăcată sumar
aştepta barza să-i arunce pe coş un căcăcois de copil miorlăit



într-o seară, maică-mea, a prins a bodogăni continuu

era seara în care ticălosul de taică-miu mai voia un copil

da' să fie băiat cu sămânţă de ţăran muncitor şi sănătos,

zicea el cu limba împletită de pruna fiartă în ibric cu zahăr şi piper

maică-mea, doar de asta nu avea chef şi ca să-l potolească pe nebun

mai scoase o carafă de fiertură să-i fie somnul adânc la orizontală

eu mă jucam cu echere pe studioul recamierului

se umplea inevitabil cu trei ceasuri şi-o clopotniţă

de se trezea cocoşul să cânte la căpătâiul taichii

noaptea a intrat în maică-mea îmbrăcată sumar

aştepta barza să-i arunce pe coş un căcăcois de copil miorlăit

s-a născut frate-miu şi maică-mea la înfăşat în cârpe de flanelă

şi la învăţat să sugă

ţâţa mea era a lui într-o seară frate-miu a schimbat ţâţa şi taică-miu a prins a bombăni de ciudă că noră-sa era stearpă a strigat la a bătrână să-i aducă un ţap de fiertură şi-a adormit întru' Domnu maică-mea jeleşte iar eu scriu poezii

 
Powered by Tags for Joomla