Să-l desecretizăm !

Să-l dezbrăcăm în pielea goală! Să-l desecretizăm! Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele din Era Complexităţii, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Marketingului. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Marketingului fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială perversă sau spaţio-temporală magică. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu Marketingul în totalitatea lui ei sau cu o parte din el. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Marketingul ar reprezenta pur şi simplu textul din Era Complexităţii în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Marketingul? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Masticaţia, Atingerea şi Privirea nu par a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie.A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Shopping-ul să fie descoperirea Ultimului Sens al Fiinţei? Interpretarea Marketingului, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul lui Marketingul i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Marketingului. El se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtat. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană. După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră a comerţului. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-l înregimenteze, alţii îl pun în operă în vremelnice promoţii pline de şarm şi artificii. Alţii valsează cu el construindu-i Metoda. Alţii îl terfelesc. Alţii se împăunează cu el. Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea Marketingului Ultim trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Marketingului Ultim e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează Marketingul părând a vrea să-l ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui. Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al Marketingului Ultim prin observare şi mărturie. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Marketingul ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum Marketingul ar aştepta sosirea unui altuia. Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide. O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, Marketingul se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă. Tocmai Marketingul e pus în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? De ce aceşti paşi nesiguri în căutarea martorului sublim, de ce atâtea eşecuri?! La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun atâtea printuri, bannere, mash-uri, briefing-uri, promoţii şi top-uri? La ce bun interpretările gomoase, vulgare, pasionate, dispreţuitoare, partizane ale Marketingului Ultim?! La ce bun atâtea strategii de marketing, atâtea şi atâtea reclame care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?! Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate Marketingului ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Arogantă. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul de marketing. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea marketingului vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei. Dar nu e oare o idee rătăcită? Moartea textului comercial e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar TC rămâne cheia de boltă. Sunt prinşi în el cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la desfăşurarea textului comercial. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor-branduri, din câmpurile de bătălie imagologice, din Clinton, din Coca Cola, din Mozart, din Ford, din Castro? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în propoziţiile zbânţuitoare ale marketingului. Dar la ce bun zbaterea, campania electorală, promoţia, reclama, suicidul plăcerilor absolute şi dogma loaisirului cu orice preţ?! Din când în când, aparent zgâlţâind Marketingul în corporalitatea lui, câte o revoluţie. Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture pictat pe un banner. Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele marketingului. Nu intră în culise. El orbecăie în splendoarea existenţei sale . Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumina arzătoare a blitz-urilor de la Cannes. Iar elita pune în sipet secretele jinduind zăpăcită de promoţiile de marketing. După totalitatea simţurilor. Din când în când, elitele sunt cuprinse de convulsii şi propun strategii utopice de salvare generală. Masele îmbrăţişează promoţiile cu un soi de furie furibundă. Se prefac a înţelege propoziţiile textului comercial. În adevăr, elite şi vulg se nuntesc într-un plictis general. Plictisul e lacăt de totalitate spre a slei spiritul aventurier. Ordinea şi legile ucid elanul depărtărilor. Aventura se metamorfozează în pistoale cu apă şi în polemici parlamentare cuprinzătoare de texte fie fornăite, fie savante. Savantlâcul e ridicat la rang academic. Academia sucombă însă descrisă fiind a fi drept cetate de necucerit. Pedanteria ucide spiritul scormonitor cerşind mărirea pensiei şi zornăitul medaliilor de merit ţi reluarea ciclului promoţional cu o şi mai mare vivacitate. O întreagă lume construită aidoma unei fabrici se prăbuşeşte lipsindu-se de sens. E aşa, o virgulă în textul Marketingului. S-ar putea ca însuşi Marketingul să fie textul magic. Atunci ar putea fi lecturat în întregul său? Şi ceea ce numim anticipare sau intuiţie să nu fie altceva decât o lectură stranie?! Să citească celălalt, nenăscutul?! Să fie intuiţia actul de prezenţă al altcuiva?! Să nu fie fiinţă umană punctul cheie, punctul terminus, vârful piramidei?! Să fie doar o formă pasageră, poate chiar sfârşitul?! Iar universul să nu fie decât un nume predicativ?! Care ar fi rostul Marketingului? Care ar fi rostul acestei întrebări? Să fie Marketingul întocmai în raport cu fiinţa?! Să nu fie autoritate decât raportată nouă?! Poate că inexistentul se reclamă a fi text comercial tocmai pentru a ne coordona?! Şi atunci la ce bun premiile, felicitările, statuile şi comemorările, obiectele promoţionale, târgurile şi expoziţiile, pliantele, flyer-ele?! Iată un bun exerciţiu de imoralitate. Iată un bun exemplu de nesupunere. Să nu recunoşti sistemul de valori instituit e blasfemie. Să renegi generaţia anterioară e periculos. Strigător la cer. Să descoperi deşertăciunile maturităţii, ce oroare! Lipsirea de sens, un prim pas către descifrarea Marketingului Ultim. Căci proastă educaţie şi tirania sistemului de valori acceptat în mod oficial te îndreaptă către pierderea identităţii. Marketingul, în falsitatea lui, oglindeşte vidul fiinţei. Oglindeşte chiar lipsa Marketingului lăudându-se că l-ar imortaliza. Dar Marketingul nu se revendică a fi al artei aşa cum nu e al economicului nici al teologului, nici al anarhistului. În marginea Marketingului, varii revolte, sisteme filozofice, strigăte de luptă, pustiire, marketeri zvăpăiaţi sau gravi. Înspre totalitate, coloană nesfârşită de pelerini înfulecători de bigmac. Unii agitându-şi pumnii, alţii cerşind iluminarea în supermarket. Dar toţi fiind ai textului comercial. Toţi fiind ai plictisului. Moarte drapată în monumente, în fotografii îngălbenite şi în halbe de bere, în cimitirul de maşini de la periferie...Arheologii Televiziunilor scot la iveală artefactul ideal. Să sapi în corpul textului, cu fervoare şi speranţa, să te întorci către subiect violentând predicatul, ce nebunie. Descifrarea textului comercial ar fi, după unii, însăşi viaţa. Chiar prezenţa textului comercial în corpul Miracolului Lumesc pare stranie şi de neconceput. Chiar şi fiinţarea Marketingului ca fiinţă pare de neconceput. Şi aceste propoziţii sunt distribuite astfel căci fiinţa umană este finită prin tocmai explicitarea ei prin text comerial iar textul prin limită. Alt mod de raportare la totalitate şi univers nu cunoaştem. Ne raportăm liniar şi continuu absolut iluzoriu. Semnele de punctuaţie, moartea, piramida, mărirea. Deşertăciunea, foaia albă de hârtie. În plus, încercăm Marketingul cu noi texte pe care ni le dăruim mişeleşte spre interpretare, inventând ştiinţe fanteziste spre a le descifra sau încifra. E ca şi cum n-am observa încercările la care ne supune Marketingul ca autoritate a textului fundamental. Căci manipularea este tocmai a noastră, expresia perversităţii noastre. Limită în fond. Suntem limitaţi, îngrădiţi. Am fost arestaţi prin interpretare. Aproximăm anumite semne ale Marketingului. Celebrăm fastul fiinţării umane prin tone de branduri, ne îngrămădim în e-mai1 şi zumzăim retro prin firele de telegraf rămase în insule. Sigur că vărsăm tone de cerneală dorindu-ne în insule. Noi nu suntem însă insule. Suntem propoziţii ale Marketingului. Dar ne preamărim. Ne proslăvim şi ne adulăm şi ne lăudăm unii pe alţii fără neruşinare. Uneori nici nu contează textele dăruite spre interpretare. Contează faptele, micile întâmplări, biografiile. În tot acest timp enciclopedia se umflă, dospeşte, crapă. Ar părea că am fi spirite enciclopedice, convertizoare de text comercial, câmpuri informaţionale remanente. Informaţia face să pălească lumina, se mişcă infinit mai repede. Tocmai de aceea propoziţiile Marketingului sunt simultane, lucru greu digerabil de spiritul universitar, academic. Revelaţia şi iluminarea pălesc în faţa universităţii. Show room-ul ordonează şi îngrădeşte. Revelaţia te arde pe dinăuntru. Rigoarea cursului, experimentul, doctoratul luptă împotriva entropiei. Ce nu e organizat nu e ştiinţific. Savantul dă însă puţină culoare demersului său hotărând că, ajuns la frontiere se poate cununa cu dogma. Dar nu există limite. Se află vecinătăţi. Propoziţiile nu sunt limitate de punct ci sunt învecinate. Iar în vecinătate, Marketingul produce fenomene. Observatorul le poate inventaria, le-ar putea lămuri. El însă hotărăşte limita, limitându-se la a chema ordinea şi experimentul în ajutor. Marketingul încearcă acum a se revendica a fi spaţial pervers, spaţio-temporal magic. Asta e de-a dreptul dezarmant. Fără a inventa butelia cu gaz respirabil şi fuzeea desprinzătoare de textul teluric nu putem aspira la un asalt împotriva Marketingului. Am putea vedea textul fundamental aruncându-ne în stele, de pe un munte, într-o noapte de vară. De ce atâta neputinţă, de ce această închisoare, de ce atâtea milioane de ani prinşi în prima propoziţie, nimeni nu ştie. Sunt doar bănuieli. Şi o cantitate impresionantă de romane şi nuvelete şi sloganuri. Sărmane înjghebări care reclamă asistenţă socială, premii şi ediţii de lux. Altceva nu pot fi decât reziduuri ale activităţii cerebrale. Semne ale celuilalt, ascuns cumva în spatele observatorului, aşteptând să intre în scenă. Bineînţeles că lumea textelor musteşte de critici gomoşi, de analişti de situaţie şi de caz, de aspiranţi la gloria literară, iluzorie. Că arta dă sens, e fals, că literatura salvează, e plin de ironie. Marketingul şi-a luat precauţii. Şi-a inventat serii de detractori şi de copiatori. Are el un plan ascuns. Imităm după modele încastrate în gene sau într-o matrice informaţională invizibilă, nebănuită. Că universul ar fi asemenea unui năvod, e posibil. Că ar fi universuri de universuri legate de cordoane ombilicale, e înduioşător. Că ar fi spaţiul de necuprins, mantie înstelată, e o metaforă. Cine să salveze Marketingul?! Poate că e conştient de singurătatea lui. Poate că s-a înghesuit în el însuşi şi a schimbat propoziţiile fundamentale. Poate că încă nu s-a hotărât să facă un miracol. Lucrează doar cu zvonuri şi cu trucuri ieftine. Marketingul, în textura lui, poate părea neserios, asta fiind diferenţa. Alterată fiind propoziţia lui, Marketingul pare a fi scris, pare a fi construit în chip pervers şi magic. De aici încolo încep speculaţiile. Începe necuprinsul, absurdul, absolutul. Încep brandurile de toate felurile să intre în scenă spre a fi descifrate. Dar fiinţa nu vrea schimbare de semne. Ea e limitată. Existenţa ei în totalitate pare fără de sens. La ce bun? La ce i-ar fi trebuit Marketingului atâta amar de branduri?! Să le aprecieze frumuseţea, culoarea, ingeniozitatea?! O totalitate plictisită în întregul ei poate fi o catastrofă. O totalitate insurgentă produce cutremure şi bulversează bursele. Incontrolabilă, gigantică. Sau poate infimă, ca o boare de primăvară. Dat spre citire, Marketingul acceptă o serie de poziţionări şi chiar de atitudini. Spre oponenţă, textul comercial în oglindă?! Ar fi de neiertat să vorbim despre Antimarketing de vreme ce Marketingul este unul. Şi nici această propoziţie nu pare a fi valabilă de vreme ce Marketingul impune nemăsura şi nemăsurarea ca nefiind cantitate. Marketingul pare a fi o calitate a Erei Complexităţii care este un atribut al Totalităţii Vălurite şi Văluritoare. Când cititorul de texte, arogant, vrea să expliciteze întregul text, fie nuveletă său roman, fie print sau videoclip, nimereşte în deşert. Îngrijindu-se de metoda să, de enciclopedia sa, de inventarul său, cititorul de texte nu admite oponentă. El deţine secretul şi direcţionează. Cu mâna întinsă spre apus sau spre răsărit, cititorul de texte cade în desuetudine pe măsură ce textul se desfăşoară. El nu admite imperfecţiunea şi strigă aceasta în timp ce se scufund în istorie. Istoria nu pare a se sfârşi atâta vreme cât numărul critic şi dimensiunea critică a fiinţei umane guvernează elanul cosmic sau plictisul cotidian. Înmulţirea fiinţelor la nesfârşit ţine de o economie a viului dar şi de filozofia textului. De temerea sa. Poate că Marketingul este neutru, pe fond. Poate că Marketingul nu există ca stare. Atunci nu există un text prestabilit. Nu există nimic. Totul nu e decât o fulgeraţie, iar Marketingul o aparenţă. Pentru noi el pare însă pe deplin consistent, un drog. De la început şi până la sfârşit încercăm să descifrăm. Lectură plictisită sau insurgentă. Aşa par a fi lucrurile. În lipsa metodei şi a enciclopediei, orice spirit aparţinător textului fundamental poate oferi diverse interpretări, diverse soluţii. Ele nu sunt utile Marketingului în nici un fel. Umplu doar singurătatea fiinţei. Altminteri luat cu asalt de psihanalişti, de hermeneuţi şi argonauţi. Singurătatea cititorului de texte comerciale este violentată fără odihnă. Iar Marketingul îl amăgeşte folosindu-l cu cinism, nemilos. Atribuindu-i acestea, încercăm s-l personificăm, să-l decuantificăm, s-l explicităm. În adevăr însă, el se sustrage interpretării. Nu putem decât să dăm soluţii fictive unei probleme fictive. Aşa cum reclama sau videoclipul nici nu imită realitatea, nici nu sunt depăşite de aceasta. Aceste înjghebări de texte comerciale sunt simultane cu realitatea. Ele ne supravieţuiesc, consumându-ne. Sunt ale textului fundamental care se hrăneşte cu noi, cu spuma universului de necuprins. Până la dezvăluire, eşuăm lamentabil producând reziduuri spre falsa noastră linişte. E indiscutabil că un celălalt râde de noi, ne ia peste picior. Noi nu vedem aceasta şi continuăm să luăm lucrurile în serios. Tocmai de aceea, insurgenţa noastră în vecinătatea textului comercial este de-a dreptul comică.

Piata iaurtului cunoaste o dezvoltare si o expansiune foarte interesanta.

Incet , incet tot mai multe firme incep sa isi dezvolte politici nationale. De la consumatori de marci regionale , romanii s-au transfirmat in consumatori de marci nationale si internationale. Marii jucatori au investit in promovare, ambalaje, retete, marci si distributie.

Pana aici totul pare a fi conform regulilor unei economii de piata.

Ei bine nu tocmai .... Sa va explic.

Fiecare cupa de iaurt si nu stiu de ce dar ele sunt fie foarte mari fie din ce in ce mai mici , contine pe langa produs si ambalajul. Ei bine aici este problema. Ambalajul este mai scump ca produsul in cazul iaurturilor de gramaje mici pentru copii. Si acestea au o pondere destul de ridicata in cadrul segmentului iaurturi. Pe langa ambalaj mai vine si eticheta pe care unii producatori s-au gandit sa o faca ... din plastic. Arata mai bine si este mai rezistenta este argumentul lor. Asa o fi dar numarul mare de cupe vandute face ca aceste ambalaje + etichete sa ajunga ... la gunoi. Si pentru ca in Romania nu este bine implementata selectarea rezidurilor practic plasticul acela ajunge la groapa de gunoi care ar fi trebuit sa fie ecologica. In cele mai multe cazuri nu e. Poluarea mediului este astfel primul lucru pe care companiile producatoare de iaurt nu il platesc si nu si-l asuma.

Al doilea este iresponsabilitatea cu care aceleasi companii creaza tipare de consum. Iaurtul este in principiu un aliment bun, minunat chiar dar consumul lui exagerat nu asigura un necesar alimentar echilibrat. Plus ca unii producatori prezinta iaurtul ca fiind si o chestie de moda, cool care are binefacerile unui „tratament” natural. Ca nu este asa nu trebuie eu sa demonstrez mai ales cand produsele respective se bazeaza pe culturi selectionare si pe mult, mult lapte praf.

Marketingul Cultural este singura soluţie prin care literatura poate concura pe piaţa actuală. Dacă autorii vor să fie luaţi în seamă, trebuie să îşi înţeleagă publicurile şi să li se adreseze direct, fără ocolişuri. Alte variante nu există, pentru că marketingul şi publicitatea vor fi pilonii mileniului trei. Realitatea aparţine consumatorului, iar consumatorul are dreptul să aleagă. Vrem să primim produse adecvate nevoilor noastre, vrem să ne bucurăm de fiecare minut folosit.

Evoluţia a adus cu sine transformarea utilizatorului. Astăzi opţiunile sunt practic nelimitate, de aceea alegerile se fac mai uşor. Găsim atât de multe variante încât ar fi deajuns să închidem ochii şi să luăm la întâmplare. E foarte greu să alegem eronat, pentru că produsele viitorului sunt caracterizate de multivalenţă. Această transformare nu este un pas înapoi, iar vocile “disperate” care condamnă banalizarea societăţii aparţin celor ce nu înţeleg progresul. Oamenii au priceput astăzi că nu ai timp să le faci pe toate şi de aceea aleg să ignore profunzimile multor domenii. Nu vrem să ştim totul, nu vrem să învăţăm să facem anumite lucruri, mai ales atunci când putem plăti pe cineva să le facă. Lumea modernă se bazează pe schimb. Oferim şi primim, iată cum funcţionează omul modern. Totul se reduce la furnizare de servicii, mai ales în cadrul angrenajului social din care, fie că ne convine, fie că nu, facem parte.

Omul modern este caracterizat în esenţă de cinism. Un cinism care însă nu trebuie înţeles prin prisma teoriilor. A şti să alegi doar lucruri care se ridică la standardele tale, iată cinismul modern. A şti că timpul este valoros şi nu merită să îl pierzi decât pentru a face ceea ce simţi, iată filosofia care guvernează mileniul trei.

Cei implicaţi în fenomenul literar trebuie să înţeleagă noţiunea de economie de piaţă. Editurile deja s-au adaptat, iar scriitorii, în loc să acuze politica acestora, ar putea să se adapteze şi ei. Dacă vrei să reuşeşti, înţelegi sistemul şi te adaptezi. Altfel, rişti să fii exclus, să fii marginalizat. Dacă vrei să fii publicat şi citit, scrie pentru public, renunţă la ambiţiile absurde şi înţelege care sunt posibilităţile reale. Cei care vor să reuşească trebuie să renunţe la discursurile triste, de tipul “ce ar trebui să fie şi ce păcat că nu e aşa...” şi să înceapă să se gândească la “ceea ce este!”. Este o metamorfoză simplă, pe care scriitorul modern trebuie să o realizeze cât mai repede, dacă vrea să se impună.

Cultura a reprezentat în trecut foarte mult. O formă de luptă, o rezistenţă tăcută, o experienţă iniţiatică etc. Astăzi însă, vremurile s-au schimat şi o dată cu ele s-a transformat şi publicul. Ceea ce părea genial în trecut ne apare astăzi ca ridicol. Nu este nimic rău în asta, este o consecinţă firească a progresului. Creatorii trebuie să înţeleagă că nu pot trăi din amintiri şi trebuie să găsească o cale pentru a se adresa publicului actual. Nu te vor citi morţii la fel cum habar nu ai dacă te vor citi stră-strănepoţii morţilor. Scrie pentru contemporanii tăi, pentru că aceştia sunt singurii care îţi pot pune mesajul în aplicare. Până la urmă, despre asta e vorba. Nu contează teoriile, nu contează speranţele noastre, nu contează iluziile noastre, contează doar realitatea. Dacă reuşeşti sau nu să transmiţi mai departe mesajul, dacă reuşeşti să îi inciţi pe cititori, să îi faci să discute şi să se întoarcă la ideile tale. Atunci poţi spune că ai reuşit să modelezi într-o anumită măsură lumea, atunci poţi vorbi de succes!

Publicitatea este benefică, indiferent dacă e negativă sau pozitivă. De multe ori chiar, publicitatea negativă este mai importantă, pentru că oamenilor le place scandalul şi sunt atraşi de acesta. Marile companii au câştigat mai mult la capitolul imagine din procesele intentate de clienţi nemulţumiţi decât din propriile campanii. Până la urmă, nu contează de ce se vorbeşte despre tine, contează numai să se vorbească. Tăcerea este cel mai mare inamic al creatorului, pentru că tăcerea înseamnă lipsa reacţiilor. O carte care nu reuşeşte să nască controverse este inutilă, o carte care nu îl face pe cititor să vibreze nu va reuşi niciodată să se impună.

Oamenii nu mai caută astăzi învăţători. Şcoala este o perioadă de acumulare, care ajunge în final să plictisească. Nu mai aborda un om având atitudinea unui învăţat care îi va arăta drumul corect, pentru că omul acela te va respinge. Este o reacţie firească a individului modern, care nu mai suportă să vadă cum cei din jurul său vor să îi spună cum trebuie să trăiască. Ştim şi noi, mersi!

Diplomele astăzi nu mai reprezintă o scuză. A avea o diplomă nu îţi garantează până la urmă nimic. Stilul de viaţă este altul, sistemul în ansamblul său s-a modernizat. A veni şi a spune că trebuie să fii ascultat pentru că ţi-ai câştigat acest drept înseamnă a crede în zâne şi spiriduşi. Nu, oamenii astăzi nu îi ascultă decât pe cei care spun ceva, care încearcă să le ofere ceva. Nu “trebuie” să ascultăm pe nimeni, este îndeajuns să închidem televizorul, să aruncăm cartea, ziarul şi să facem orice altceva. Creatorii nu mai deţin niciun fel de pârghie intelectuală asupra publicurilor, de aceea trebuie să descopere alte modalităţi de adresare.

Astăzi nu mai impui, astăzi atragi, astăzi nu mai baţi cu pumnul în masă, astăzi încerci să impresionezi. Sex, sânge, scandal, iată ce caută oamenii. Bineînţeles, nu forma brută este apreciată, ci infinitele variaţiuni ale acestor teme. Erotismul latent înseamnă dorinţa oamenilor pentru o viaţă plină de dragoste, sângele înseamnă aventură, iar scandalul înseamnă până la urmă relaţionare. Vrei să te cerţi, vrei să iubeşti, vrei să ai parte de senzaţii cât mai intense, vrei să fii înconjurat de oameni interesaţi de persoana ta. Dorinţele omului modern sunt foarte logice, iar creatorul, dacă vrea să se impună, trebuie să se adapteze. Suntem în primul rând oameni şi abia mai apoi creatori. Să nu uităm de sentimentele noastre şi le vom înţelege pe cele care există în jurul nostru.

Oamenii obsesivi nu mai sunt apreciaţi, pentru că astăzi căutăm detaşare. Avem şi-aşa destul de multe probleme, nu mai avem nevoie de profeţi rataţi care să încerce să ne salveze. Cel ce anunţă apocalipsa îşi va lua mai mult ca sigur câteva bobârnace. Nu contează dacă profeţia lui se va împlini, nu contează dacă este adevărat sau nu. Dacă nu îţi alegi cuvintele potrivit, oamenii vor respinge concluziile tale, oricare ar fi ele. Dacă vrei să impresionezi, gândeşte-te întâi la o modalitate adecvată de prezentare. Aceasta înseamnă până la urmă totul.

Creatorii sunt asociaţi de foarte mulţi oameni cu ineficienţa. Când ne gândim la aceştia, ne apare în faţă imaginea unor oameni care pur şi simplu nu rentează. Nu sunt capabili să ne ofere nimic, stau şi pierd timpul, se irosesc în demersuri inutile. Putem exista şi în absenţa cărţilor, iată ce îşi spune omul modern atunci când intră într-o librărie. Şi dacă totuşi cumpără, este pentru că se lasă atras de un anumit moment, de o anumită carte, nu pentru că se încrede în mesaje elitiste. Nu cumpărăm cărţi pentru a ne transforma radical sistemul de gândire, nu cumpărăm cărţi pentru a ne ilumina. Creatorul modern trebuie să renunţe la aceste iluzii.

Marketingul are câteva reguli simple. Dacă vrei să atragi publicul, trebuie să descoperi ce îl interesează. Ce îl interesează pe el, în mod real, şi nu ceea ce ai vrea tu să-l intereseze. Să nu mai facem greşeala de a îi raporta pe ceilalţi la noi înşine. Dacă ne cunoaştem pe noi, nu înseamnă că îi cunoaştem şi pe ceilalţi. Lumea nu este construită după modelul personalităţii noastre, lumea există în absenţa noastră şi de multe ori fără nicio legătură cu noi.
Creatorul român, dacă vrea să se impună, trebuie să nu se mai considere indispensabil. Una dintre premisele marketingului modern este a nu crede că utilizatorul “trebuie” să facă ceva. Nu, pentru a îl atrage, trebuie să îl convingi că are nevoie de tine, fără a presupune însă a priori această nevoie. Nu trebuie să ne bazăm raţionamentele pe presupuneri, oricare ar fi acestea. Să fim deschişi în orice moment posibilităţilor, să privim cu detaşare şi să înţelegem că haosul joacă un rol foarte important în viaţa fiecăruia dintre noi. Marketingul cultural ne poate ajuta să înţelegem acest haos şi să îl acceptăm în toate formele sale de materializare.

Astăzi teoriile despre marketing sunt foarte diverse. Există specialişti care afirmă că viitorul nu mai aparţine marketingului şi publicităţii. Elitismul acestora însă nu ţine cont de public, singurul care poate decide pe această piaţă. Piaţa de publicitate a înregistrat în ultimii zece ani o creştere semnificativă, pentru că oamenii au nevoie de publicitate pentru a se orienta. Nu poţi alege fără a avea mai multe variante la dispoziţie, iar publicitatea îţi oferă asta. Când vorbim despre strategii de marketing, să nu mai considerăm publicul retardat. Oamenii ştiu să aleagă, nimeni nu îi forţează să o facă. Manipularea prin mass-media este o iluzie, o scuză găsită de foarte mulţi analişti care nu sunt capabili să accepte evidenţa. Produsele care reuşesc să se impună sunt produsele cele mai apreciate de public. Şi, dacă citim cărţile care ajung în topuri fără încrâncenare, vom descoperi că ele ne oferă foarte mult şi impresionează. Putem concluziona frust că ajung în top şi sunt apreciate cărţile cele mai bune.

Dacă vrem să impresionăm, trebuie să renunţăm la dorinţele absurde. Nu vom reuşi să le impunem oamenilor modelul nostru. Iar despre a îi convinge nu poate fi vorba atâta timp cât refuzăm să acceptăm dorinţele lor. Este vorba despre cerere şi ofertă. Dacă nu reuşim să găsim un echilibru între acestea două, ne vom pierde mai mult ca sigur publicurile potenţiale. Alternative există, creaţia noastră nu este indispensabilă. Nu ne putem permite să ne sfidăm publicul decât atunci când deţinem un monopol asupra pieţei. Şi cum monopolul devine un deziderat aproape imposibil, e clar că autorii români trebuie să-şi regândească poziţia. Nu deţinem niciun atu, trebuie să ne luptăm pentru a ne câştiga poziţia în cadrul pieţei.

Filosofia viitorului este filosofia capitalismului de consum. Produsele pe care le realizăm au valoare în măsura în care pot fi consumate de ceilalţi. Nu putem exista pentru noi înşine, pentru că societatea presupune interacţiune. Dacă acţiunile tale nu îi afectează pe ceilalţi, sunt inutile. Nu trăieşti singur şi trebuie să înţelegi că relaţiile pe care le stabileşti cu cei din jurul sunt foarte importante. Viaţa nu are valoare aseptică, pentru că viaţa este definită în esenţă de apropiere. Dacă nu te adaptezi timpului în care trăieşti, te vei simţi respins. Alienarea creatorilor trebuie oprită chiar de către aceştia. Este în puterea noastră să alegem cum anume trăim, doar noi putem decide dacă vrem să fim actuali sau ne cramponăm într-un trecut ce nu mai poate fi aplicat. Modelele noi s-ar putea să nu fie pe placul nostru, însă a le respinge nu este o soluţie. Progresul nu poate fi stopat, oricât de nociv ar fi el. Doar din greşeli putem învăţa.

Creatorul modern trebuie să fie la curent cu noutăţile legate de lumea în care trăieşte. Nu poţi scrie fiind izolat într-un turn de fildeş, pentru că tu scrii pentru oameni activi, care vor să vadă cum elementele societăţii în care trăiesc se regăsesc şi în scrierile tale. Literatura apreciată este literatura care oferă un mozaic cât mai diversificat. Vrem să regăsim muzică, vrem să regăsim film, vrem să regăsim cât mai multe elemente ale culturii pop. Oamenii nu au nevoie de profunzime, asta este doar o impresie falsă a criticilor. Profunzimea este dorinţa acestora din urmă, care se încrâncenează sperând că vor “salva” societatea de la degradare.

Însă oamenii nu dau doi bani pe toate aceste demersuri. Poate că da, răspundem pozitiv dacă suntem întrebaţi pe stradă, însă nu ne vom sacrifica niciodată pentru aceste idealuri. Vrem o lume mai bună, dar până atunci vrem să ne simţim bine. Marile scopuri pălesc în faţa micilor bucurii la fel cum tragediile sunt uitate atunci când ne rupem o unghie.

Scriitorul român trebuie să îşi descopere publicurile ţintă. Nimeni nu trebuie să ne ajute, pentru că nimeni nu este obligat să o facă. Nu statul este de vină pentru că autorii români nu reuşesc să vândă, nu conspiraţiile imaginare ne împiedică să ne impunem pe piaţa internaţională. Autorii care sunt citiţi reuşesc să le ofere ceva cititorilor. A pretinde că ei sunt simple “baloane” publicitare umflate înseamnă a îi jigni pe toţi cei care îi aleg. Oamenii nu sunt proşti, trebuie să trecem peste această prejudecată. Oamenii ştiu să aleagă, ştiu să îşi investească resursele coerent. Dacă vom înţelege asta, vom învăţa să gândim din perspectiva unui cititor, de altfel singura viziune care ne poate asigura succesul.

Această analiză a peisajului literar românesc va fi respinsă de majoritatea creatorilor. Nu este uşor să accepţi că însemni mult mai puţin decât crezi, nu este uşor să accepţi o cultură care nu ţine cont de opinia ta. Însă indiferent dacă noi suntem dispuşi să acceptăm sau nu, aceasta este realitatea. Oamenii mănâncă la McDonald’s, oamenii beau Coca Cola, oamenii citesc Libertatea, oamenii ascultă manele, oamenii ascultă rock, oamenii se uită la telenovele, oamenii citesc literatură străină însă o resping pe cea autohtonă. Aceasta este realitatea noastră, a o condamna înseamnă a friza patologicul. Nu se pune problema dacă e sau nu e, dacă ar trebui sau nu să fie, pentru că tendiinţele sunt evidente. Asta înseamnă progresul, spre capitalismul de consum împins la extrem ne îndreptăm implacabil. Vrem divertisment, vrem să fim amuzaţi, ne atrage scandalul, revenim în foarte multe locuri chiar dacă acuzăm virulent personajele implicate. Postura de salvator dovedeşte astăzi ipocrizie şi doar atât.

Condamând cu virulenţă noile simboluri, majoritatea intelectualilor români dovedeşte un bigotism dăunător însăşi ideii de cultură. În esenţă, aceasta se adresează publicului, care public nu trebuie tratat de sus, cu indiferenţă. Nimeni nu are nimic de învăţat, pentru că nu poţi învăţa cu forţa. Să nu încercăm să ridicăm climatul cultural la nivelul snobilor care vorbesc despre “adevărata cultură”. Altfel, vom trăi cu iluzii şi vom rămâne stupefiaţi când vom constata că oamenii nu dau doi bani pe ceea ce noi considerăm sacru. Toţi cei care îşi ridică poalele-n brâu şi deplâng starea culturii actuale îşi manifestă astfel frustrările, în loc să facă efectiv ceva, în loc să devină actori puternici. Niciun creator de succes nu va ataca sistemul, în timp ce oamenii care nu reuşesc vor construi întotdeauna teorii care să îi justifice. Nu este vorba de principii înalte, este vorba de invidie. Oricât am nega, fiecare dintre noi îşi doreşte să reuşească. Fiţele cum că noi am fi rebelii care se opun mainstreamului şi se sacrifică pentru adevărata cultură sunt mostre de ipocrizie. Să recunoaştem mai bine că noi nu suntem în stare să ajungem la public şi atunci avem nevoie de verdictul sterp al unui critic literar. Adevăraţii bărbaţi din România sunt cei care îşi trăiesc viaţa şi se bucură de fiecare secundă.
Discuţiile sunt inutile. Putem descoperi valenţe multiple ale statutului de învins. Acestea însă nu ne vor salva. Realitatea este în jurul nostru şi ne zâmbeşte. Dacă vrem să reuşim, trebuie să ne adaptăm. Fără ifose, fără pretenţii. Cei ce vor să învingă, respectă regulile jocului, cei ce vor să piardă, contestă sistemul de referinţă.

E simplu. Viaţa merge înainte. Creatorul român poate să meargă şi el. Nu este însă nevoie de asta. Putem trăi şi în absenţa cărţilor autohtone. Industriile de pe scena internaţională ne pot oferi ceea ce avem nevoie.

Cinismul existenţial este religia viitorului. Singura şansă a autorilor români este Marketingul Cultural. În absenţa acestuia, cultura din România se va transforma într-o nişă practic inexistentă.

Concluzia este foarte simplă. Ceva trebuie schimbat din temelii în literatura română. Autorii trebuie să înceapă să citească pentru a se simţi bine şi nu pentru a bifa “lucrările monumentale ale literaturii universale”. Nu recitind marii clasici vom învăţa să ne adaptăm realităţii. Mai bine citim un ziar sau mai bine mergem să facem un sport decât să ne pierdem timpul printre cuvinte folosite ca topoare. Omul modern nu mai vrea să fie constrâns, nu mai vrea să vadă cum limitele îl atacă din mai multe părţi. Vrem libertate, indiferent de nivelul acesteia.

Să învăţăm să privim viaţa cu detaşare, să învăţăm să apărem fericiţi. Dacă nu putem face asta din suflet, să mimăm. Nu contează cum reuşim, contează doar să învingem. Filosofia învinşilor trebuie surprimată, pentru că viitorul aparţine exclusiv învingătorilor. Fără comentarii paternaliste, pentru că nimeni nu va învăţa astfel nimic. Dacă vrem să îi impresionăm pe cei din jurul nostru, nu trebuie să îi obligăm să facă nimic şi nu trebuie să îi convingem să facă decât ceea ce este în interesul lor. Modelează-ţi interesele după posibilităţi şi vei reuşi să descoperi calea spre succes. Convinge-i cu argumente reale pe cei din jurul tău, ai încredere în ei atunci când vrei să o faci, trăieşte-ţi viaţa la intensitate maximă. Doar aşa vei reuşi să laşi ceva important în urma ta, doar aşa vei reuşi să schimbi lumea.

Marketingul literar reprezintă singurul viitor posibil pentru literatură. Să fim sinceri cu noi înşine, să scriem doar pentru public. Pe scurt, să învăţăm să îmbuteliem viaţă. Cu cât mai spectaculos, cu atât mai bine. Până la urmă, cultura de consum a mileniului trei are un răspuns pentru orice:

“Attention Universe: Be sure to tune in next week for another exciting episode of… Earth! The Asians are really stewed at the russians, the zebras trying to get along with the buffalo. And americans and irakies have an all out brawl. It’s outrageous fun and it’s all new... Earth! On Fogal...”
South Park - Cancelled