Duminică, încă în , 2010

Noi suntem născuţii secolui trecut. Deci facem parte din istorie? Nu! Noi care am făcut istoria prin suferinţa noastră, vedem îngroziţi cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei, şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Pe vremea noastră o casă era cât o Dacia, un pic mai mult decât un Lăstun sau un Oltcit, dar cât şi un video adus din occident. Adică atât cât îţi dădea CEC-ul voie să economiseşti. Dacă un erai frizer, ospătar sau gestionar de Alimentara sau Aprozar era mai simplu. Din bacşiş şi furturile din creionul chimic păstrat şmechereste de după ureche era mult mai simplu. Politrucii pecerişti obţineau oricum totul printr-o ştampilă. Aveau apartamente decomandate în centru, televizor în culori peste rând, ARO sau Dacii la fel…
Noi suntem cei care avem amintiri pe retină despre primii paşi ai omului pe lună, dar şi poveşti despre războaie sângeroase şi cum veneau ruşii bolşevici şi ne violau bunicile şi furau ceasurile deşteptătoare pe care le agăţau de gât cu sfoară. Noi ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii care au acceptat să fie călcaţi în picioare şi să se înroleze în armata politrucilor lui Paukăr, Chivu Stoica, Gheorghe Georghiu Dej, chiar dacă ei spun în spatele nostru că „noi nu ştim nimic”.
Noi suntem printre ultimile generaţiii care au mai jucat “Ascunslea, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, Şotronul, Capace, Chibrituri”, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise de 25 bani. Noi suntem primii care ne-am jucat pe jocurile video pe teve-urile OLT (îţi aminteşti Super Mario Bross?). Noi suntem primii care am văzut desene animate color. Noi suntem primii care vedeam în alb negru la televizoarele ruşeşti TEM sau RUBIN, “Giganţii”, Mihaela şi Aşchiuţă”, Răzbunătorii “Sfântul”Baronul”, Onedin, Tetru Tv şi pe Toma Caragiu şi Alexandru Giugaru sau chiar pe Birlic… Noi mâncam chiftele sau pârjoale, dar datorită nouă au venit în ţară hamburgheri. Noi mâncam polonezi şi crenwurşti şi nu câini fierbinţi. Noi beam braga, Cico, suc şi nu chimicalele cu care topeşti carnea cu nume englezeşti imposibil de pronunţat. Vă aduceţi aminte de alviţă, de linguriţa cu şerbet scufundată într-un pahar cu apă cu care ne întâmpinam musafirii Dar de dulceaţa de trandafiri sau nuci verzi? Sau gustul cafeluţei la ibric de cupru în tavă cu nisip? Vă mai aduceţi aminte de pastilele Cavit, Calciu Sandoz cu care părinţii noştri ne îndopau ca să ne facem mari şi frumoşi? Dar de bombonelele Cipo-Cips? De jeleuri? Toate au fost şi poate nu vor mai fi aşa pentru că noi am luptat să scăpăm de rădăcina comunistă impusă de ocupaţia românilor asupra românilor.

Noi nu am purtat nici jeanşi elastici şi nici pantaloni evazaţi pentru că miliţienii ne băteau pe străzi sau ne tundeau bretoanele dacă le lăsam să crească ca cei de la Beatels sau Rolling; gecile de blugi de la turci sau cele poloneze, Tatra sau cele gen Lee sau Wrangler’s erau deja pentru liderii de gaşcă şi ei erau ori fiii secretarilor de partid ori ai mandatarilor comerţului pe sub mână Noi ascultam în ascuns Top 20 şi Metronom la Radio Europa Liberă a lui Cornel Chiriac. Noi făceam chefurile cu Tesla şi Makai, cu acele casetofoane made in Poland. Noi eram cei care făceam coadă la orice şi ne plimbam cu o sacoşă de sfoară în buzunar că poate găseam ceva de cumpărat… Noi nu aveam pungi de plastic pentru că alea adevărate erau cu reclame străine şi ne erau interzise… Noi am început să fumăm în ascuns L&M superlong cu peisaj de toamnă pe pachet, Kent, BT, Apolonia, DS dar şi Tractor. Bucegi, Carpaţi, Naţionale, Mărăşeşti, Lido Drobeta… Select, dar şi chinezeştile ce se dădeau pe sub mână la speculă. Noi dacă beam o sticlă de Pepsi eram fericiţi o lună. Şi când mergeam la o băută cumpăram berea cu lada de frică să nu se termine. Noi eram fericiţi cu un pic de nimic şi ne bucuram cu nimicuri. Pe vremea noastră băieţii îşi scriau numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe tricouri, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.
Noi am dat treapta întâia şi a doua, dar nu am dat grile la admitere. Noi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, Pionieri, Utecişti şi noi am făcut paramilitarele cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic. Noi am făcut toamnă de toamnă muncă voluntară pe câmpurile patriei, la inundaţii, la struguri… pe şantierele tineretului atât la şcoală cât şi la armată sau universitate.

Noi am învăţat poezii în româneşte la grădiniţă, nu în engleză ca acum. Cântecelele noastre erau alea cu Ceata lui Piţigoi dar şi cele Poporul Ceauşescu România… Pe Moş Crăciun al nostru, comuniştii l-au ucis pentru că-l chema aşa şi l-au adus pe unul cel chema Moş Gerilă şi ne dădea o portocală şi bomboane fondante ca piatra de tari de ziua Republicii pe 30 Decembrie. Noi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ şi nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Cântam Andrii Popa şi nu manele. Noi dansam bluz-uri şi nu din buric. Spuneam mişto şi fain, haios în loc de cool sau trendy.
Noi v-am adus printr-o revoluţie să vedeţi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, şi partea a doua de la Dallas ca să ştiţi cine a tras în Bobby şi să o vedeţi pe Sue Elen… şi cine zice că nu s-a uitat, ori minte, ori nu avea încă televizor. Şi asta pentru că noi când eram mici primeam toată strada în casă să vadă un meci la un tv ca o mobilă care avea ecran de geam vopsit. Noi am ascultat muzică şi la difuzor dar şi plăci la pick-up. Noi dădeam 26 lei pe un album de muzică românească şi 42 lei pe unul cu puţinele formaţii pop engleze ce le scoteau bulgarii, polonezii sau chiar şi sovieticii.

Noi nu ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să înţelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro şi asta pentru că nu aveam decât pe Bălănel şi Miaunel, şi pe Mihaela care ne obliga să ne culcăm înainte de muzica aia infernală a Telejurnalului.

Noi v-am adus prin lupta noastră cu cei care ne erau părinţii sistemului comunist, reclamele de pe posturile străine şi care ne înebuneau. Noi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut extraterestre de apă. Noi între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoala…

Noi v-am adus acasă în România să ascultaţi şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, Queen, Sex Pistols, Nina Hagen, Sweet, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Voi credeţi că „muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”

Noi am citit Arici Pogonici, Cutezătorii, Licurici, Pif şi Hercule (care aveau cadou nişte jucării bestiale) şi am băut Suc, Quick şi sucuri de la tec-urile lui Tăbăcaru fără să ne fie teamă că au prea multe e-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teama de viruşi. Noi eram cei care cumpăram cu doi lei revista lui Vadim- Săptămâna, doar pentru că avea un top de muzică străină.

Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, şi poate că tot noi i-am trimis 10,000 de mailuri de „dulce”.

Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram ca să ieşim afară. Noi nu aveam dolby surround şi tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului de pe casetele traduse prost de Irina Nistor. Noi nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Noi abia aşteptam la chefuri cărora le mai spuneam şi ceaiuri sau chindii sau paranghelii, ca să jucăm Fântâniţa, sau Flori, fete şi băieţi, sau Sticla, sau Adevăr şi Provocare, sau orice ne dădea un pretext să pupăm! Pe gură! Uneori chiar cu limba ca în filme, în care erau oricum tăiate aceste scene. Noi… şi iarăşi noi. Noi suntem cei care încă au mai „cerut (sau li s-a cerut) prietenia, şi noi suntem cei care mergeam la părinţii fetei în costum şi cravată ca să o putem invita oficial la bal, discotecă sau film. Noi suntem cei care încă roşeau la cuvântul „SEX”, şi ne uitam pe gaura cheii când diriginta în clasa a cincea făcea primele lecţii despre menstruaţie şi ne închipuiam că este o boală. Noi suntem cei care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap de la etaj. Noi suntem cei care aveau caiete de Amintiri şi noi suntem cei care am completat mii de oracole, sperând că iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine îţi place?” că ne place de el/ea. Noi suntem cei care colecţionam şerveţele, cutii de chibrituri, capace de bere, cartuşe goale de ţigări de la shop, aruncate la gunoaie. Noi suntem cei cărora ne tremurau picioarele când plăteam în valută 2 dolari pentru a intra prima dată într-o discotecă pe valută la mare. Noi suntem cei care vindeam la bişniţă cafea Vienner în loc de nechezol, blue-jeans Brooklin în loc de pantalonii comunişti şi Rexona contra săpunul Cheia sau Margareta. Noi ne bucuram de sprayul Bob dar şi de Printil şi Miraj, sau Mărgăritar… şi ştiam să apreciem fiecare nimic cu care ne compuneam o lume paralelă. Noi suntem cei care la ora 22ºº eram daţi afară din restaurante pentru că se închideau şi puneau scaunele pe mese. Noi trebuia să stingem televizoarele pentru că se termina emisiunea şi trebuia să te culci pentru că ei ne stingeau lumina în case sau pe străzi. Noi suntem cei care aveam dreptul la 20-30 litri de benzină pe lună de fiecare cartelă ca să putem să ne bucurăm de maşinile alea proaste şi incomode. Noi stăteam două ore la coadă la sifoane şi alte două ca să cumpărăm 2 kile de carne de porc şi doi pui, sau faimoasele tacâmuri şi adidaşi. Noi cumpăram pe cartelă şi pâine, şi lapte, şi ulei, şi zahăr! Noi suntem cei care desenam cu vopsea pe cârpa bascheţilor chinezeşti trei dungi ca să ne dăm mari că erau Adidas…

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini. Noi nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos sau felia de pâine neagră şi margarină cu marmeladă. Noi nu am avut pastile cu capac special ca să nu fie desfăcut de copii. Noi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier. Noi nu am băut doar apă îmbuteliată, ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm.

Noi am fost acolo când s-a tras la Revoluţie sau când Roman, Iliescu, au trimis minerii şi imeghebiştii să ne rupă picioarele pentru ca aveam părul lung, blugi, barbă sau eram golani. Noi am fost apoi cei ciomăgiţi de cele şapte mineriade ale lui Cozma. Noi am fost cei care am sperat că vom alunga comunismul că vom aduce pe Ion Raţiu Prim Ministru şi pe Regele Mihai pe tron, dar de câte ori mergeam mai convinşi la urne, tot Iliescu ieşea mai abitir, distrugându-ne tinereţea. Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă. Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca. Noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş” şi idioenia aceea a lui Petre Magdin pseudo rock. Şi noi am fost cei care l-am suportat pe Marian Nistor şi Savoy. Noi l-am înghiţit pe Cornel Ştefănescu spunând an de an poezii în omagiul de pe 26 ianuarie de ziua lui Ceauşescu. Noi suntem primii care sătui de acea populaţie care nu ne mai suporta, ne-am luat lumea în cap şi am preferat să fim căpşunari decât corupţi sau corupători. Să ne minţim că suntem bine şi să trimitem banii în ţară. Noi suntem cei care când venim în vizită în România să arătăm tuturor poze pe care le-am făcut cu maşinile altora sau cu casele şi piscinele celor unde facem curat. Noi suntem cei care acum suntem obosiţi, poate bătrâni pentru mulţi dintre voi, dar care ne-am sacrificat totul ca măcar voi să fiţi cât de cât bine şi să aveţi o ţară şi nu un teritoriu, să fiţi un popor şi nu o populaţie.

Noi suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers… dar şi de învinşi de către un sistem care ne-a dat termen de 20 de ani ca să ne transformăm din nişte sily people aşa cum ce prevestea Brucan… Au trecut cei 20 ani şi nouă… tot nu ne vine a crede că avea dreptate. Noi suntem tot ceea ce am vrut şi putut şi poate în curând nu vom mai fi… Noi.

  


    De ce le place oare oamenilor să fie incluşi într-un grup, să se evoce în permanenţă apartenţa lor la un curent anume...? De ce se vorbeşte mereu despre o generaţie când aceasta în sine nu înseamnă nimic fără fiecare individ în parte? Cum poţi să fi mândru că aparţii unui grup când tu eşti unic şi exişti prin tine însuţi, fără nici o legătură cu cei din jurul tău? De ce sunt oamenii atât de "disperaţi" să primească încuviinţarea societăţii, când aceasta realmente nu are nici o relevanţă...?          

    Întrebări care sunt puse astăzi foarte rar de o generaţie prea preocupată de lucrurile banale, de probleme artificiale... Ne gândim foarte des la problemele meschine ale vieţii, uitând însă de lucrurile cu adevărat importante, uitând de lucrurile care determină până la urmă întreaga noastră viaţă. Generaţia de astăzi face totul în bătaie de joc, încercând să frizeze printr-o revoltă de faţadă, care nu are însă un fundament rezistent. Gesturi de o opulenţă ţipătoare care însă nu pot ascunde frica de a fi respinşi de o lume ce există doar în urma unui experiment absurd...          

De aceea vedem cum cărţile ce apar astăzi sunt doar epigonii, inspirate dintr-un trecut pe care toţi îl zeifică fără să vadă aceleaşi greşeli care se produc şi astăzi. Le ridicăm osanale predecesorilor în loc să le sancţionăm greşelile şi să învăţăm din ele. Uităm că timpul nu este niciodată un argument. Nu suntem cu nimic mai prejos decât predecesorii noştri, nu trebuie să ne simţim obligaţi să le cinstim memoria. Trebuie să încercăm să facem ceva în care credem cu adevărat, trebuie să încercăm să facem ceva în felul nostru! Impactul pe care îl vom avea asupra lumii ţine numai şi numai de lume! Nimeni nu este obligat să citească o anumită carte, deci autorul nu poate fi considerat vinovat pentru efectele devastatoare pe care acea carte le poate avea asupra unei persoane!           

    Astăzi cu toţii preferă lucrurile rapide, uşoare, care nu îţi solicită prea mult intelectul. Ritmul nostru de viaţă este unul de fast-food, în care, în loc să înţelegem că lumea din jurul nostru nu contează cu adevărat, încercăm cu disperare să le facem pe plac celorlalţi. Intraţi într-o librărie şi veţi vedea cărţile atâtor scriitori, toţi încercând să prezinte banalul, sau, dimpotrivă, ascunzându-se în spatele metaforelor, făcând astfel înţelegerea dificilă. Nimeni nu are curajul să îşi susţină gândurile, nimeni nu are curajul să bată cu pumnul în masă pentru ca ideile sale să fie auzite!           

    Scrii pentru că nu poţi opri fiecare om pe stradă pentru a îl atenţiona, scrii pentru că vrei să spui ceva, să emiţi o teorie, o părere, vrei să oferi nişte argumente. Nu scrii pentru a impresiona, nu scrii pentru a fi citit. Scrii pentru că eşti tu însuţi. Şi dacă tu nu placi lumii, nu te descuraja. Lumea trebuie să rezolve această problemă, nu tu!            

    Oamenii trebuie să-şi urmeze drumul individual, pentru că raţiunea este cea care ne oferă posibilitatea renunţării la mentalitatea animalică de turmă! Noi suntem capabili de lucruri măreţe! Trebuie doar să credem în noi, şi nu în părerile unor critici incapabili de creaţie!           

    Generaţia care a uitat să gândească trebuie să se trezească şi să arunce la coşul de gunoi titulatura aceasta. Să nu apară decât numele, nu grupul din care acel nume a aparţinut cândva, pentru că acesta nu are nici o legătură cu fiinţa...            Şi, când faci ceva, fă acel ceva cu pasiune, serios, nu într-o bătaie de joc perpetuă care este "mai la modă"... Tao alunecă la fel de bine şi peste un munte de cadavre!

...Cea ce ne mai lipseste este un „profesor” în toate sensurile cuvântului, de talia lui Nae Ionescu. Geniul sau reiese nu din opera sa nescrisa sau activitatea sa politica, ambele controversate, ci din creditul acordat tinerei generatii...