Duminică, 16 Decembrie 2007
Gabriel Gherasim
 Interviu Cu Dr. Cristian Negureanu
Motto: “Teologia Evului Mediu a introdus lozinca “ Crede şi nu cerceta “, în timp ce Biblia spune : “Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun “ (1 Tesalonicieni 5 : 21)… Mă interesează conexiunile dintre ştiinţă - religie adevărată, monoteistă – evenimente actuale . Acestea pot fi argumentate, demonstrate, sunt obiective” Dr. Cristian Negureanu Gabriel Teodor Gherasim: Stimate Dr. Negureanu, daţi-ne câteva date biografice şi profesionale.
Cristian Negureanu: Sunt născut pe 23 ianuarie 1956 , în Bucureşti . Aici am făcut liceul şi Facultatea de Medicină Generală , pe care am absolvit – o în 1985 . Apoi am început să mă ocup de studiul psihiatriei , dar , văzând modul limitat , strict materialist , în care această disciplină medicală abordează problema atât de complexă a spiritului uman ( dublul corpului fizic , cel care organizează materia ) , m – am decis să recurg la o cercetare individuală , apelând şi la alte domenii , care mă puteau ajuta : religie , filozofie , fizică cuantică , parapsihologie , scrierile unor societăţi secrete etc. Făcând diferite conexiuni între lucrări din domeniile menţionate şi, subliniez , nevenind cu interpretări personale , neargumentate , am început , din 1990 , să public diverse articole şi cărţi . Câteva publicaţii la care am colaborat : Magazin Parapsihologic , Evenimentul Zilei , Cronica Română , România Mare , Atac La Persoană , Tricolorul etc. Câteva din titlurile celor 18 cărţi publicate până în prezent : Biblia şi OZN - urile , Biblia şi al Treilea Război Mondial ( gata să înceapă ! ) , Parapsihologia şi Misterele Lumii Actuale , Sosirea Zeilor ,Evanghelia după Darwin , În pragul Regatului etc. (mai multe titluri la www.miracol.ro ) . Recent , la Editura Antet ( www.antet.ro ) a apărut ultima mea lucrare , Planeta Eris şi Încălzirea Globală , o sinteză între scrierile sumeriene , Cartea lui Enoh şi Biblie . Nu sunt membru al nici unui cult religios şi nu fac politică .
G.T.G.: În ce măsură religia şi ştiinţa se transformă din antipozi în elemente complementare ? C.N.: Scrierile sumeriene , Biblia , Coranul , scrierile indiene etc. nu evidenţiaza acest antagonism ştiinţa - religie . Dimpotrivă , descriu prezenţa a numeroase aparate de zbor aparţinând unei civilizaţii mult mai dezvoltate , care a creat omenirea . Teologia Evului Mediu a introdus lozinca “ Crede şi nu cerceta “ , în timp ce Biblia spune : “ Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun" (1 Tesalonicieni 5 : 21 ) . Această ideologie a inculturii este şi astăzi perpetuată de cărţile “ sfinte “ , despre “ tradiţii “ , ale diverselor religii , slujitorii lor neurmărind nimic altceva decât umflarea burţilor şi a buzunarelor . Biblia , de exemplu , conţine o Ştiinţă atât de avansată , încât omenirea abia dacă visează la ea . Poveşti despre îngeraşi înaripaţi , drăcuşori , cazane cu smoală ,nu există . Descrierile făcute de profeţi unor aparate de zbor sau costumelor elohimilor / dumnezeilor sau anunnakilor, cum îi denumeau sumerienii pe locuitorii planetei Eris-Nibiru , foloseau limbajul acelor epoci , de aceea erau mai greu de înţeles . Un exemplu din cartea profetului Daniel : “ Doi oameni … în haine de in … (elohimi / dumnezei care se vor adresa profetului – n.a ) … cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului … mulţi vor face investigaţii şi cunoştinţa va creşte “ ( Daniel 12 : 4 – 5 , 9 ).
G.T.G.: Mai există un esoterism daco - roman şi dacă da , sub ce formă ?C.N.: Esoterismul , misticismul , iluminările interioare ale diverselor persoane şi experienţele lor , indiferent de perioada istorică , forma de manifestare , sursă etc. nu intră în sfera preocupărilor mele . Mă interesează conexiunile dintre ştiinţă - religie adevărată , monoteistă – evenimente actuale . Acestea pot fi argumentate , demonstrate , sunt obiective.
G.T.G: Cum clasificaţi presupusa importanţă a civilizaţiei Dacilor şi a Romanilor în contextul universal şi în ce măsură vedeţi România de azi în transformările climaterice, politice şi sociale viitoare ?C.N.: Prima parte a întrebării o las în seama istoricilor , cu menţiunea că ar trebui să se ţină cont de faptul că , în conformitate cu scrierile antice, au existat două feluri de Geneze ale oamenilor : - aceea descrisă în scrierile sumeriene , în care au apărut , după tot felul de monştri ( hibrizi oameni – animale ) , uriaşii , prin amestecarea genelor de anunnaki cu acelea de maimuţă . Vechime : zeci , poate chiar sute de mii de ani . - aceea descrisă în Biblie , prin care au apărut , prin clonare , “ oameni după chipul şi asemănarea “ elohimilor / dumnezeilor . Vechime: aproximativ 8000 de ani. Detalii în articolul publicat în Revista Agero ( www.agero-stuttgart.de – Istoria necunoscută a omenirii ) sau în lucrarea Planeta Eris şi încălzirea globală . Am menţionat în lucrările mele faptul că , prin prisma transformărilor viitoare şi în conformitate cu scrierile biblice , două ţări vor juca un rol foarte important în lume: România Mare ( Casa Poporului ) şi Israelul Mare ( Al Treilea Templu – va fi reconstruit după Revenirea lui Mesia Isus/Enlil).
G.T.G.: De la babilonieni , chinezi , japonezi , australieni şi africani , la daci , Biblie , vest europeni şi indienii din toate continentele americane , există legende despre balauri , şerpi şi reptilieni , ca fiinţe ispititoare oamenilor .De unde provine această fascinaţie cu fiinţe reptiliene şi ce importanţă au în contextul civilizaţiilor prezente ? C.N.: Recomand cartea lui Z. Sitchin , A Douăsprezecea Planetă , în care pot fi văzute desene de pe tăbliţele sumeriene , în care anunnahkii/elohimii, locuitorii Planetei Nibiru (condusă de către Anu – denumirea sumeriană sau Yahweh – denumirea ebraică ), în prezent numită Eris , foloseau diverse costume de zbor , în special cele amfibii (folosite pentru prăbuşirile în ocean) conferindu – le acest aspect . Trebuie avute în vedere şi experimentele genetice făcute de anunnakii conduşi de Enki / Ea / Azazel , prin care au apărut tot felul de hibrizi (oameni cu cap de cîine, taur, şarpe etc.), inclusiv uriaşi cu înălţimi de 10 – 12 metri , schelete ale acestora fiind descoperite în multe zone ale lumii .
G.T.G.: Biserica catolică nu exclude viaţa extraterstră . În ce măsură OZN - urile şi alienii sunt reali şi în ce măsură ficţiune ? C.N.: Părerea bisericii catolice ar trebui să fie ultima care să fie luată în consideraţie la aprecierea posibilităţii existenţei vieţii pe alte planete . O biserică “ creştină “ împovarată cu milioane de victime : evrei , creştini neidolatri , oameni de ştiinţă ( arşi pe rug cu Torah sau Biblia legată de gât) etc., şi implicată în scandaluri sexuale de orice fel , care ascunde documente despre Planeta Zeilor , Eris / Nibiru , numită şi Planeta Crucii, care tăinuieşte scrieri şi desene despre prezenţa OZN - urilor în timpul vieţii lui Mesia Isus / Enlil , nu merită nici un fel de încredere . Doar câteva website – uri unde pot fi verificate afirmaţiile de mai sus:
Google: 1.www.bibleufo.com 2.www.crystalinks.com 3.www.ufoartwork.com 4.Planet X Secretum Omega 5.Încălzirea globală al patrulea secret de la Fatima 6.www.sprezzatura.it arte arte ufoYou Tube: 1.Secrets of Vatican In plus , recomand articolul meu de la Revista Agero : Navele lui Mesia. Despre cât sunt de reale OZN – urile ( Obiecte Zburătoare Nibiriene ) şi alienii ( anunnakii / elohimii / dumnezeii , locuitorii planetei Eris / Nibiru , Gliese 581c etc. ) doar câteva ştiri relativ recente : - “ Franţa şi – a desecretizat arhivele legate de OZN – uri “ ( Hotnews.ro , 22 martie 2007 ). - “ Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunţat că intenţionează să – şi deschidă arhivele legate de OZN – uri … informează The Guardian … la scurt timp după Franţa “ ( Hotnews.ro , 5 mai , 2007 ) . - “ Guvernul britanic a fost informat oficial , de către astronomi şi cercetători , că inteligenţa extraterestră există << aproape sigur >> pe planete din afara sistemului nostru solar “( Realitatea TV – www.realitatea.net – 9 iunie , 2007 , rubrica Tehnologie / IT ) .
G.T.G.: Ce este planeta Eris/Nibiru şi în ce măsură de la NASA la vizionari această planetă este descrisă ca ‘ importantă ‘ pentru planeta noastră ? C.N.: Este foarte probabilă existenţa unui sistem stelar binar , în care Staţia / Planetă Eris / Nibiru să fie elementul de legătură între sistemul Dark Star şi sistemul nostru solar , între civilaţia anunnakilor / elohimilor şi civilizaţia umană , creată de ei .Recent anunţata planetă Gliese 581c , care are condiţii de viaţă asemănătoare celor de pe Pământ , ar putea fi tocmai Dark Star .Detalii : www.darkstar1.co.uk (Andy Lloyd ) . Modificări de climă şi fenomene extreme asemănătoare celor din prezent (sunt abia la început ) au loc de fiecare dată( la 3600 de ani ) când Planeta Zeilor intră în sistemul nostru solar : - Acum 7200 de ani ( în timpul sumerienilor ) : detalii în lucrarea A Douăsprezecea Planetă , de Z. Sitchin . - Acum 3600 de ani ( în timpul Exodului evreilor din Egipt ) : detalii în lucrarea Ciocnirea Lumilor , de I. Velikovsky ( sute de dovezi culese din toate zonele lumii , de la eschimoşi la papuaşi ) . - Google : Planeta Eris şi încălzirea globală , articol publicat şi în Revista Noi, NU! Despre importanţa acestei planete ( alături de Gliese 581c, etc. ) nu spun decât atât : pe ele locuiesc Cei care au creat omenirea .
G.T.G.: De la basmele româneşti care menţionează un ‘celălalt tărâm ‘până la declaraţiile amiralului american Richard E. Byrd despre o fantastică lume ascunsă în dedesubturile Polului Nord , sântem intrigaţi de o posibilă lume subterană . Daţi - ne vă rog observaţiile dumneavoastră în acest sens , inclusiv cu referinţe atât legendare , cât şi ştiinţifice la această lume/lumi , poate ascunse cunoştinţelor generale ? C.N.: Observaţiile mele se bazează pe dovezi clare, imagini luate de sateliţi de la NASA , corelate cu scrierile străvechi . Detalii în articolele publicate in Cronica Romana ( www.cronicaromana.ro ) : Călătorie spre centrul Pământului ( partea 1,2) la 25.04.2007 şi 03.05.2007 sau în Revista Agero. Acum doar câteva repere :
Google : Hollow Earth Hollow Planets
You Tube : Aurora Australis hollow earth evidence ( imagini luate de sateliţii NASA , care demonstrează faptul că aurora polară e generată de soarele din interiorul planetei noastre).
G.T.G.: În ce măsură încălzirea globală are asemuiri cu trecutul planetei noastre şi ce importanţă ar trebui să dăm acestui fenomen ?
C.N.: Cărţile menţionate mai sus detaliază acest aspect . Despre importanţa actualelor fenomene extreme recomand articolul apărut în The Observer ( 22 februarie 2004 ) . Titlul : Pentagonul îi spune lui Bush : Schimbările climei ne vor distruge . Google : The Observer Pentagon Climate
G.T.G.: De ce este anul 2012 considerat ca punct terminus al civilizaţiilor actuale şi de ce ar trebui să dăm atenţie acestei noţiuni ? C.N.: Numeroase scrieri vechi vorbesc despre un sfârşit al istoriei în 2012. Coincide cu trecerea planetei Eris/Nibiru printre Marte si Jupiter , apropierea ei maximă de Pământ . Nu va fi o dispariţie a omenirii , ci un nou început al civilizaţiei umane . Câteva opinii în acest sens : - “ Toţi oamenii din Antichitate considerau apropierea acestei planete ca un semn pentru mari prefaceri şi începutul unei noi ere “ ( Z. Sitchin , A Douăsprezecea Planetă ) . - “ Atunci se va arăta în cer ( zona dintre Marte şi Jupiter , pe unde va trece planeta Eris/Nibiru – n.a ) Semnul Fiului Omului ( Planeta Eris/Nibiru era numită şi Planeta Crucii , deoarece încrucişează orbitele altor planete din sistemul nostru solar , în drumul ei spre zona menţionată – n.a ) … toate popoarele pământului se vor boci ( din cauza fenomenelor extreme – n.a ) şi vor vedea pe Fiul Omului (Mesia Isus / Enlil – n. a ) venind pe norii ( navele – n.a ) cerului … îngerii Săi …vor aduna pe aleşii Lui “ (Matei 24 : 30 – 31) . - Apoi va fi : “ Un pământ nou ; aşa că nimeni nu – şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu – i vor mai veni în minte “ (Isaia 65 : 17) .G.T.G.: Cum puteţi fii contactat şi cum pot cititorii noştri să aibă acces la scrierile dumneavoastră ?
C.N.: la poşta electronică : cristian_negureanu@yahoo.comPENTRU CĂRŢI :1 ) Planeta Eris şi încălzirea globală ( apariţie recentă ) – www.antet.ro ; (Libraria M. Eminescu , Bucureşti) . 2 ) www.miracol.ro – lucrările anterioare , în măsura stocului disponibil . 3 ) Google : titlul lucrării şi achiziţionarea de la alţi difuzori de carte (anticariat) .PENTRU ARTICOLE :1 ) Articolele publicate la Revista Agero . 2 ) Google : Nibiru Negureanu 3 ) Google : Eris Negureanu
Google : articole în engleză : 1 ) Planet Eris and the global warming (www.ufodigest.com) 2 ) NASA and Planet Eris/Nibiru (www.ufodigest.com) - 3 ) The unknown history of mankind – The bodies of Messiah (www.ufodigest.com) 4 ) Astronauts of antiquity (www.ufodigest.com) 5 ) Talking to the Gods ( www.ufodigest.com ) 6 ) Journey to the centre of the Earth (www.ufodigest.com) 7 ) Modern Science and the Ancient Writings on the Genesis of the Solar System (www.ufodigest.com) 8 ) Images from the Station/Planet Eris/Nibiru – part 1 ,2 ,3 (www.ufodigest.com) 9 ) The Star of Bethlehem (www.ufodigest.com) Câteva recomandări pe You Tube :1 ) Nibiru breaking news 2 ) Nibiru are you ready ? ( part 1, 2, 3 ) 3 ) Nibiru Planet of the Crossing
G.T.G.: Vă mulţumesc pentru interviu.C.N.: Şi eu pentru atenţia acordată.
Duminică, 16 Decembrie 2007
Cristian NEGUREANU
 Un mic rezumat al lucrării Biblia şi Al Treilea Război Mondial, publicată – o în anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti).
Biblia vorbeşte despre o serie de conducători politici si religioşi care vor exista pe scena istoriei înaintea începerii unei noi conflagraţii mondiale. În cele ce urmează voi face un mic rezumat al lucrării Biblia şi Al Treilea Război Mondial, pe care am publicat – o în anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti). Recomand şi cartea Agonia Bătrânei Planete (The Late, Great Planet Earth) de Hal Lindsey şi C. C. Carlson.
Pentru început câteva informaţii despre Israel, primite de profetul Daniel de la un elohim/anunnaki, „omul Gavriil, care a venit repede în zbor iute” (Daniel 9:21); „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale cele sfinte (Ierusalimul – n.a.) … până la ungerea Sfântului sfinţilor (Mesia Isus/Enlil{mosimage} – n.a.). Să ştii că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pâna la Unsul (Mesia Isus/Enlil – n.a.), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni, apoi timp de şasezeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou… După aceste şasezeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit (Răstignirea lui Mesia Isus/Enlil – n.a.) şi nu va avea nimic (apariţia Sa înaintea ucenicilor într-un nou corp, de elohim/anunnaki – n.a.). Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi sfântul Locaş (distrugerea celui de Al Doilea Templu de către romani – n.a.)” ( Daniel 9:24-26).Această perioadă de 70 de săptămâni de ani reprezintă un total de 490 de ani. Se împarte în trei faze:1. prima fază de 7 săptămâni, 49 ani, timp în care a fost reconstruit Ierusalimul. Această parte a proorociei este descrisă în cărţile Neemia şi Ezra din Vechiul Testament şi s-a petrecut în jurul anilor 450 – 400 î.Chr. Porunca pentru rezidire a fost dată în 450 î.Chr., iar rezidirea a durat aproximativ 50 de ani. 2. A doua fază are 62 de săptămâni, adică 434 de ani. Cele două etape care însumează 483 de ani se termină odată cu plecarea lui Mesia Isus/Enlil pe Planeta Zeilor (450 î.Chr. - 33 d.Chr.). Între săptămânile 69 şi 70 se introduce o perioadă nedeterminată. 3. A treia fază cuprinde o săptămână, adică 7 ani, şi se referă la întregul pământ, la mijlocul ei începând un nou război mondial . Să o analizăm: „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti, va veni unul care pustieşte” (Daniel 9:27).
Foarte mulţi cercetători ai profeţiilor biblice cred că la începutul acestei perioade de 7 ani evreii îşi vor construi Al Treilea Templu, după care „El” (Anticristul) îi va împiedica să-şi oficieze cultul şi le va distruge altarul. Deoarece locul unde ar putea fi construi Al Treilea Templu este ocupat (momentan), propun o altă interpretare:
• „El” = Poporul american/ Partidul Republican/ presedintele G. W. Bush/ sprijin puternic pentru Israel. • Legământul trainic cu mulţi = Coaliţia antiirakiana, Ocuparea Irakului, 2003-2004. • Jumătatea săptămânii = 2007-2008. • Încetarea jertfei şi a darului de mâncare = Poporul american/ Partidul Democrat/ Viitorul Preşedinte al SUA/ sprijin slab pentru Israel. • Unul care pustieşte = coaliţia ruso-arabă îndreptată împotriva Israelului, care se va forma, probabil, dacă evreii vor distruge centralele nucleare ale Iranului. • Finalul săptămânii = 2011-2012 , coincide şi cu evoluţia planetei Eris/Nibiru prin sistemul nostru solar.
Câteva profeţii împlinite deja, despre Irak: „Trimit împotriva Babilonului (Irak – n.a.) nişte vânturători care-l vor vântura (helicoptere – n.a.) … vor veni din toate părţile asupra lui, în ziua nenorocirii (coaliţia multinaţională – n.a.) … Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat (rezoluţiile ONU premergătoare atacurilor coaliţiei – n.a.) … pedeapsa lui a ajuns până la ceruri şi se înalţă până la nori (fumul exploziilor – n.a.) … te voi umplea de oameni ca nişte lăcuste” (Ieremia 51:2, 6-7, 9, 14).
Câteva profeţii despre coaliţia ruso-arabă contra Israelului: „Gog din ţara lui Magog … domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului (în Geneza 10:2 se menţionează faptul că Gomer, Tubal, Meşec sânt fiii lui Iafet, unul dintre fiii lui Noe, care au întemeiat grupul nordic de popoare – n.a.) … împreună cu tine … cei din Persia (Iran – n.a.), Etiopia şi Put (vechea denumire a Libiei – n.a.) … în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării (Israel – n.a.), ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie (Al Doilea Război Mondial, Holocaustul – n.a.), vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii (între anii 70 d.Chr. - 1948 d.Chr – n.a) … vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara” (Ezechiel 38:1-9, 16).În lupte vor fi antrenate şi ţările asiatice: „Apa lui a secat (Eufrat – construirea de poduri miltare – n.a.), ca să fie pregatită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui” (Revelaţia 16:12). Luptele cele mai grele se vor desfăşura în zona Meghido (Armaghedon): „locul care pe evreieşte se cheama Armaghedon” (Revelaţia 16:16). Meghido (Armaghedon) este situat la 16 km. vest de Nazaret, pe şoseaua principală dintre Asia şi Africa. Este o câmpie înconjurată de munţi, cu o lungime de 35 km şi o lăţime de 25 km. În traducere înseamnă „Muntele masacrului” sau „locul unei mari mulţimi”. Napoleon, ajuns acolo, amintindu-şi de profeţia biblică, a spus: „Toate armatele lumii ar putea manevra aici într-o luptă!”. Pierderile evreilor vor fi mari: „În toată ţara, zice Domnul (Yahweh/Anu – n.a.), două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne… vor chema Numele Meu … îi voi asculta” (Zaharia 13:8-9). „Voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care l-au străpuns (referire clară la Mesia Isus/Enlil şi Răstignirea Sa – n.a.); Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu” (Zaharia 12:10).
Corelând revenirea lui Mesia Isus/Enlil cu existenţa pe pământ a unui lider religios puternic – Papa şi Vaticanul, Biblia spune: „Nimeni să nu vă amăgească … căci nu va veni (Mesia Isus/Enlil – n.a.) înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii (omul păcatului), potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare … dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesalonicieni 2:3-4).
Despre pagânismul Vaticanului şi crimele comise, câteva cuvinte ale lui Ernest Renan, din Viaţa lui Isus: „În numele lui Isus, timp de secole, s-au chinuit şi omorât gânditori tot atât de nobili ca şi el … Isus nu este vinovat de aceste rătăciri. El nu putea prevedea că, cutare popor cu mintea rătăcită îl va concepe ca pe un înfricoşator Moloh, lacom de carne arsă. Timp de secole, episcopii au fost prinţi şi Papa a fost rege. Imperiul pretins al sufletelor s-a arătat în diferite rânduri ca o înfricoşatoare tiranie, întrebuinţând ca să se menţină, tortura şi rugul; dar va veni ziua în care … domeniul celor sufleteşti va înceta să se mai numească «putere», pentru a se numi «libertate»”.
Încheierea conflictului se va face prin apariţia navelor elohimilor/anunnakilor: „Domnul (Yahweh/Anu – n.a.) se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri … muntele Măslinilor se va despica la mijloc (o companie petrolieră a descoperit o falie gigantică pe direcţia est-vest care trece chiar prin centrul Muntelui Maslinilor – n.a.) … se va face o vale foarte mare … veţi fugi în valea munţilor Mei (loc de adăpost pentru evrei – n.a.) … şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El! … Domnul va fi împărat peste tot pământul!” (Zaharia 14:3-5,9).
Despre soarta invadatorilor si armele elohimilor/anunnakilor doar câteva referiri: „Le va putrezi carnea stând în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură (arme nucleare – n.a.) … Domnul va trimite o mare învălmaşală între ei (arme psihologice – n.a.) … vor ridica mâna unii asupra altora” (Zaharia 14:12-13). „Spune lui Gog … îi voi judeca prin ciumă (arme bacteriologice – n.a.) … printr-o ploaie torenţială (arme meteorologice – n.a.) şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, …şi peste popoarele cele multe , care vor fi cu el” (Ezechiel 38:14, 22). „Voi strânge toate popoarele şi le voi coborî în valea lui Iosafat (Meghiddo – n.a.). Acolo mă voi judeca cu ele pentru poporul meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împarţind între ele ţara Mea” (Ioel 3: 2). „Atunci se va arăta în cer Semnul Fiului Omului (Planeta Eris/Nibiru, Crucea – n.a.) … Fiul Omului venind pe norii (nave – n.a.) cerului … vor aduna pe aleşii Săi” ( Matei 24:30-31). „Iată, El (Mesia Isus/Enlil – n.a.) vine cu norii (nave – n.a.), şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns” (evreii care îl vor recunoaşte drept Mesia – n.a.) (Revelaţia 1:7). „Noi cei vii … vom fi răpiţi în nori ( nave – n.a.) ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1 Tesalonicieni 4:17).
După încheierea războiului şi îndepărtarea planetei Eris/Nibiru de planeta noastră, va avea loc revenirea pe pământ a elohimilor şi a oamenilor care au crezut în Yahweh/Anu şi Mesia Isus/Enlil şi începerea Împărăţiei de 1000 de ani. Câteva evenimente:
1. „În acele zile, rasa sfântă şi binecuvântată va coborî din înălţimea cerului şi va trăi laolaltă cu fiii oamenilor” (Cartea lui Enoh, cap XXXIX). Astfel de evenimente au mai avut loc. În lucrarea A Douăsprezecea Planetă, Z. Sitchin scrie următoarele: „O tăbliţă aparţinând unei arhive din Uruk ne dă măsura pompei şi fastului care însoţeau venirea lui Anu … Zeii … formează o procesiune în faţa şi în spatele purtătorului sceptrului, apoi protocolul spune: «Apoi coboară către Slăvita curte,/ şi se întorc spre zeul Anu/ Apoi preotul purificării sfinţeşte sceptrul,/ şi Purtătorul sceptrului va intra şi se va aşeza»”. 2. „Aşa vorbeşte Domnul «Mă întorc iarăşi în Sion şi voi locui în mijlocul Ierusalimului. Şi Ierusalimul va fi numit Cetatea Adevărului, şi muntele Domnului, Muntele cel Sfânt … Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi de fete, care se vor juca pe străzi … Iată, Eu voi salva pe poporul Meu” (Zaharia 8:3, 5, 7). 3. „Am auzit pe cineva vorbindu-mi din casă (Al Treilea Templu – n.a.) şi un om stătea lângă mine (Yahweh/Anu – n.a.). Şi el mi-a zis: «Fiu al omului, acesta este locul scaunului meu de domnie; aici voi locui pentru totdeauna în mijlocul fiiilor lui Israel»” (Ezekiel 43:6-7). 4. „Locuitorii cetăţilor lui Israel … vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele … şapte ani vor face focul cu ele ( topitrea metalelor de la armamentul distrus – n. a.) … voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte” ( Ezechiel 39:9-11).În timpul viitoarei Epoci de Aur vor fi, conform Bibliei, două clădiri simbol pentru omenire: Al Treilea Templu din Ierusalim şi Casa Poporului din România, a cărei{mosimage} simbolistică am prezentat-o în 1991, în lucrarea Biblia şi OZN-urile (Ed. SITI, Bucureşti). Deocamdată este construită doar aceasta din urmă. Voi arăta în continuare cum se încadrează în profeţiile Bibliei:
• „Iată măsurile: înspre miazănoapte patru mii cinci sute de coţi (1 cot=0,60m; în Biblie unele valori sânt de zece ori mai mari. Deci sunt 270m – n .a.), înspre miazăzi patru mii cinci sute, înspre răsărit patru mii cinci sute, înspre apus patru mii cinci sute” (Ezechiel 48:16). Casa Poporului din Bucureşti este o clădire pătrată cu latura de aproximativ 270 metri, fiind ca mărime a doua construcţie din lume, după Pentagon . • „Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii” (Revelaţia 21:14). Casa Poporului are 12 porţi, câte 6 de o parte şi de cealaltă a intrării. • „Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a casei” ( Ezechiel 47:1). Casa Poporului are faţa orientată spre răsărit şi în partea dreaptă este râul Dâmboviţa, care, dacă mergem la aproximativ 2 kilometri de clădire, în faţa ei, pare a ieşi de sub pragul casei, dinspre răsărit. • „Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se coboară în câmpie, şi se varsă în mare” (Ezechiel 47:8). Râul Dâmboviţa curge în sud-estul României, coboară în Câmpia Română, se varsă în Râul Argeş, iar acesta în fluviul Dunărea, care se varsă în Marea Neagră. • „Casa aceea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7). Casa Poporului (vechea şi cea mai cunoscută denumire a ei) va deveni un loc de închinare universal, o Casă a Popoarelor. Menţionez faptul că în august 1998, în Bucureşti, a avut loc Reuniunea Internaţională „Oameni şi Religii”. • „Muntele casei Domnului (Al Treilea Templu – n.a.) va fi întemeiat … toate {mosimage}neamurile se vor îngrămădi spre el ... vor zice … «să ne înveţe căile Lui … din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El (Mesia Isus/Enlil – n.a.) va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare (unelte agricole – n.a.); nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2:2-4). După un astfel de război devastator şi în prezenţa elohimilor este firească dezarmarea generală.„El ( Mesia Isus/Enlil – n.a.) va strânge pe exilaţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale Pământului” (Isaia 11:12). Dezastrele cauzate de război şi de trecerea Planetei Zeilor prin sistemul nostru solar, ca şi în situaţiile precedente, vor lăsa supravieţuitori pe Pământ. Lor li se vor adăuga cei răpiţi în navele elohimilor/anunnakilor, care vor reveni pe Terra.
Trezirea spirituală va fi mondială: „Şi pe străinii care se vor alipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului (Yahweh/Anu – n.a.), pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul (atât Isus cât şi ucenicii Săi păzeau Sabatul; (falsul creştinism inspirat din faptele lui Enki şi ale anunnakilor răzvrătiţi a introdus duminica drept zi de închinare – n.a.) ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la Muntele meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în casa Mea de rugăciune” (Isaia 56:6-7).
După dispariţia falselor religii va fi doar închinarea stabilită de Yahweh/Anu prin Moise: „Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim … zece oameni din toate limbile pământului vor apuca pe un iudeu de poala hainei, zicând: «vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu (Yahweh – n.a.) este cu voi»” (Zaharia 8:22-23).
Împăratul David spunea: „El (Mesia Isus/Enlil – n.a.) va face dreptate celor necăjiţi din popor … El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu (Eufrat – n.a.) până la marginile pământului … toate neamurile îl vor sluji. Căci el va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul care n-are ajutor” (Psalmul 72). „Se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate” (Isaia 16:5). „El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pâna nu va aşeza dreptatea pe Pământ” (Isaia 42:4).
Conducerea lui Mesia Isus/Enlil va fi categorică. Răutăţile nu vor fi tolerate: „În fiecare dimineaţa voi nimici pe cei răi din ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi lucrătorii nelegiuirii” (Psalmi 101:8). Pacea, dreptatea şi fericirea vor fi prezente în lume: „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor … un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite” (Isaia 25:6). Pământul va fi îmbelşugat: „Va fi belşug în ţară … oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului. Numele lui va dăinui pe vecie … toate neamurile îl vor numi fericit” (Psalmi 72:6-17).
Contactul cu anunnakii/elohimii va duce la progresul ştiinţelor: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie … Cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr” (Isaia 35:5-6; 65:19). Va fi şi o pace reală între evrei şi arabi: „Domnul îi va binecuvânta, zicând: «Binecuvântat să fie Egiptul … Asiria … şi Israel , moştenirea Mea!»” (Isaia 19:25). Dr. Cristian NEGUREANU Bucureşti
Duminică, 20 Aprilie 2008
Nikola Stojanovi
 "Noul abator planetar în perioada 2011-2012"
Articolul ce urmeaza comenteaza predictia originata in 1998 privind pericolul declansarii unui razboi planetar. Printre elementele responsabile de o eventuala tragedie a rasei umane se inscriu: evenimentele geopolitice (noile aliante regionale si uniuni statale, oficiale si oculte) in lumea post moderna, proliferarea armelor moderne de distrugere in masa, capabile sa lichideze un numar mare de oameni fara efecte adverse asupra mediului (radiatii etc) si constientizarea limitelor energetice: epuizarea resurselor naturale terestre. La care se adauga inducerea parerii pe o scara tot mai larga conform careia, din cele 6 mlrd de pamanteni, Tera poate gazdui actualmente doar cifra de 1 mlrd. Nu e de mirare ca 70 la suta dintre persoanele care sunt prinse in mreaja mass-media au devenit «dependente» de «adevarurile» servite zilnic pe tava. Textul mai contine elemente ale pozitiilor planetare in astrogramele tarilor si leader-lor mondiali care pot expune unui razboi - total si final - intreaga planeta.
Epoca aquariana si cel de-al III-lea rǎzboi mondial Zece dintre planetele sistemului solar influenteaza pe larg destinul rasei umane: Soarele, Luna, Mercur, Venera, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun si Pluton. Dintre toate, doar Marte – zeul razboiului la romani si guvernatorul lui Aries - provoaca agresiune, rage and anger, facandu-i pe oameni sa se atace reciproc, producand si utilizand armamentele in razboaie. Conform estimarilor recente, in jur de 150.000 de razboaie au fost purtate de la aparitia rasei umane pe Pamant. Intre cei care au trait cu circa 5000 ani in urma, populatia moderna si noile generatii nu exista vreo diferenta in acest sens. Atata timp cat planeta Marte isi exercita influenta de sus, se vor purta razboaie: diferenta e marcata de calitatea armamentelor. In astrologie, Uranus guverneaza semnul zodiacal Aquarius, dirijand creierul, celule gry, intelectul uman in general. Astfel ca, de la descoperirea din 1781 a planetei, rasa umana a inceput sa urmeze (subconstient) patternul simbolicii aquariene. Un numar tot mai mare de cercetatori au inceput sa-si foloseasca creierul si sa depaseasca prin puterea mintii orice limita a logicii stiintifice, causind rezultate nebanuite pe toate palierele consacrate.
Planete in grade zodiacale malefice La 6 august 1945, la ora 8, 6 minute si 40 de secunde, prima bomba atomica a explodat deasupra localitatii nipone Hiroshima (132E27, 34N24). Circa 140.000 de persoane au murit pe loc, urmate de inca alte 150.000 care nu au putut supravietui tragicului eveniment. In acel moment, pozitia planetara era alarmanta: astrograma tarii avea Ascendentul plasat la gradul cel mai advers posibil («diabolicul» 18°) in Virgo, iar Luna (simbolul rasei umane) la 18° (energie deosebit de potrivnica) in Cancer (care, de asemenea, representa Omul, rasa umana) in conjunctie cu Saturn (nenoroc, necaz, tristete, durere)! Nu este exclus ca anume gradul faustian (18°) din horoscopul natal i-a facut pe militarii responsabili de tragedie sa priveasca cu nesat la «spectacolul» diabolic: Marte (razboi, armament) conjunct Uranus (bomba neconventionala), formand un sextil (armonie, succes) cu Pluton (planeta care simbolizeaza decesul si nimicirea in masa). Influenta malefica poate fi urmarita, cel putin, in horoscopul persoanelor care au produs si au permis utilizarea bombei atomice: Robert Oppenheimer (22/4/1904, ora 20:00 EST +5, 73W57 40N45) avea Ascendentul (personalitatea) la gradul advers 18 in Scorpio. Si cuspida casei a 8-a (moarte) de asemenea incepea la 18°. Aditional, co-guvernatorii casei a 8-a sunt Marte (violenta) si Pluton (nimicire in masa). Enrico Fermi (29/9/1901, ora 19:00 CET -1, 12E29 41N54) avea Pluton (nimicirea in masa) la 18° in oposititie (aspect si eveniment advers) cu Uranus (bombe), iar cuspida casei astrologice a 10-ea (casa confera succes intr-un anumit domeniu, modalitatea prin care o persoana sau un lucru va fi pomenit, lovitura de gratie, piesa forte) la 18°. Paul Tibets (23/2/1915, ora 00:04 AM CST+6, 91W24, 39N56), comandantul navei «Enola Gay» de pe care a fost lansata bomba atomica, avea o configuratie pur si simplu iesita din imaginea «comuna» a atrocitatii: Ascendentul la 18° in Scorpio, Marte la 18° in Aquarius conjunct cu Uranus (bombardament), cuspida casei 8 (moarte) plasata la 18°, iar Pluton (nimicirea in masa) in casa a 8-a astrologica plasata in Cancer (oameni, rasa umana)!!! In sfarsit, o figura insolita in acest context macabru: Harry Truman (8/5/1884, ora 16:17 CST +6, 94W16 37N30), presedintele american care a autorizat lansarea proiectilului asupra Japoniei, avea Soarele (a fi presedinte, a avea o functie oficiala, a lua o decizie la nivel inalt) la 18° in Taurus (mancare, digestie): nefericitul ordin de ataca vecinul asiatic a fost dat in timpul micului dejun.
Pe de alta parte, soarta iminenta era inscrisa si in alte doua astrograme: a formarii Tarii Soarelui-rasare si a conducatorului ei. In horoscopul imparatului japonez Hirohito ( 29/4/1901, ora 22:10 JST-9, Tokyo, 139E46, 35N42) planeta Luna (care simbolizeaza soarta poporului sau) e plasata la 22° - un grad advers care semnifica omor sau circumstanta de a fi omorat. Aditional, satelitul natural al Terei (populatia) formeaza un aspect de quadratura (eveniment advers, nefavorabil, nefericit) intre Uranus (bombe) si Pluton (nimicire si distrugere in masa a populatiei), iar planeta Mercur care guverneaza Luna imparatului (supusii) e plasata tot la 22° in Aries (razboi). Asadar, opositia Uranus - Pluton quadrant Luna plasata la 22° a contribuit la nimicirea in masa (Pluton) a populatiei (Luna) prin lansarea bombei atomice (Uranus). De acum incolo, trebuie examinat cu atentie orice aspect negativ dintre Uranus si Pluton. Uranus in quadratura cu Pluton poate declansa al III-lea rǎzboi mondial Asadar, gradele malefice (18, 22) cuplate cu aspectele adverse ale lui Uranus (bombe, lansatoare de rachete balistice) si Pluton (puterea suprema dezlantuita, nimicire si distrugere in masa) indica faptul ca razboaiele purtate de la 1945 incoace au fost controlate si provocate cu buna stiinta de potentatii lumii. In perioada circumscrisa anilor 2011 si 2012, rasa umana va fi confruntata cu o alta quadratura malefica Uranus - Pluton. Acelasi aspect detectat in astrograma imparatului Hirohito – lansarea bombei atomice - se poate repeta sub o forma mai agravata, deoarece Uranus va intra in semnul Aries! Aceasta conjunctie aduce cu sine conflicte iminente subite, iscate din senin, ca urmare a reactiilor necontrolate si a ambitiilor nesabuite! Astrogramele puterilor nucleare oficiale (America, Russia) si a puterilor emergente (China, India) Asa cum se stie, in horoscopul fiecarei tari, a 7-ea casa astrala pare sa descrie relatiile (armonice sau tensionate, in dependenta de aspectele planetare) cu alte state: parteneri eventuali de alianta si de business, consilieri politici, dar si adversari (dusmani) oficiali, conflicte de interes sau chiar razboi. Astfel, in astrograma Americii (4/7/1776, ora17:10 LMT+00:00, 75W09, 39N57) Marte e plasat in a 7-ea casa (stare permanenta de razboi). Acest lucru nu e de mirare, deoarece SUA au purtat cel mai mare numar de razboiae si conflicte in ultimii 150 de ani. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, la fel si in astrograma Federatiei Ruse (12/6/1990, ora 09:45 GMT +00:00, 37E35, 55N45) planeta Martie sta pitita in a 7-ea casa (conflicte) cu domiciliu in Aries (razboi inevitabil) in quadratura (conflict, obstacol) Uranus (armament sofisticat) si Neptun (virusi, bacterii). Daca veti cauta in horoscopul Republicii chineze (1/10/1949, ora 15:15 CCT -08:00, 116E25, 39N55) cum e populata casa a 7-ea, veti da peste aceeasi planeta malefica Marte in conjunctie (proeminenta, sustinere) cu Pluton (putere excesiva la limita debordanta), in timp ce cuspida casa a 8-a (moarte) e pozitionatala 22° in Virgo. Se intrevede acelasi grad si semn zodiacal in care Luna (cetatenii unei tari) ocupa horoscopul imparatului Hirohito! Intr-un mod similar, India (26/1/1950, ora 10:15 INT -05:30, 77E13, 28N40), o alta tara emergenta care pretinde sa fie putere nucleara, nu a putut evita in horoscopul sau blocarea caracteristicilor lui Marte: zeul razboului isi ascunde chipul in a 7-ea casa in quadratura (aspect advers, eveniment nefericit) cu Uranus (armament de ultima generatie)... Nu a ramas prea mult timp pana la declansarea razboiului pustiitor! Horoscopul care indica returnul solar al tarilor enumerate, poate indica perioada cand acestea se pot implica in actiuni belicoase. De exemplu, cand in timpul returnului solar planeta Marte (razboi) se afla in casa astrologica a 7-ea (procese, confruntari sau colaborari) liderii (guvernul sau presedintele) dezgroapa securea razboiului. Pentru Rusia, de exemplu, timpul e foarte apropiat: undeva spre primavara lui 2008 ea ar putea fi implicata serios in razboi. Asa cum, din punct de vedere astrocartografic, traectoria lui Marte trece exact peste Orientul Mijlociu – Iran in particular - evenimentele tensionate in aceasta regiune ar putea atrage in arena operatiunilor militare una dintre cele mai mari puteri nucleare din lume. Returnul solar din astrogramele celorlalte doua candidate belicoase va veni cu 2-3 ani mai tarziu. Pentru China e prevazut anul 2011, cand Marte se va afla in a 7-ea casa (razboi) trin (posibilitate sporita, succes) cu Uranus (razboi nuclear). In ceea ce priveste America, perioada cea mai probabila ramane iulie 2011- 2012, cand Uranus va popula a 7-ea casa (armamente directionate de la distanta) in Aries (razboi) quadratura Pluton (distrugere in masa cu ajutorul tehnologiilor moderne). Statele Unite sunt confruntate in perioada iulie 2012 – 2013cu un pericol de securitate: Pluton in casa a 4-a (Racul, imaginea si teritoriul Americii) ar putea produce ditrugerea totala (Pluton) a statului american (casa a 4-a). Horoscopul leader-ilor aflati actualmente la guvernare Asa cum deciziile politice se iau de catre leaderii statelor, ar fi interesant sa vedem ce spun astrogramele lor natale: fie daca planetele sunt pozitionate la grade adverse (18, 22) sau malefice (8, 20); fie daca Luna (populatia, rasa umana) e plasata la 18°, 22° ori e aspectata nefavorabil (quadratura ori semiquadratura, opozitie sau conjunctie) fie cu planeta Pluton (distrugere in masa) in Capricorn sau Uranus (armament sofisticat) in Aries; fie prezenta stelei fixe malevolente Algol (distrugere in masa). In toate aceste cazuri sansele umanitatii sunt numarate. Nikola Stojanovič ofera doua exemple (de personalitati marcante in tarile lor si inafara granitelor) care se «califica» pentru o asemenea posibilitate de a influenta soarta planetei. Condoleesa Rice, actualul Secretar de Stat al Administratiei Bush (14/11/1954, ora 11:30 (CST+6, 86W48, 33N31). Soarele (a fi leader) conjunct cu Venera la 22° (!) se afla pe cuspida casei a 10-ea (pozitie de top), in timp ce Luna (populatie) e plasata in Cancer (populatia americana) la 18° (!). Presedintele rus inca in functiune Vladimir Putin are Soarele (putere, pozitie suprema) conjunct Saturn (functie responsabila), ceea ce ar putea indica termenul extins al oficiului datorita actiunilor de razboi in anul 2008. In astrograma sa, planeta Uranus (bombardament) coincide cu 18°in Cancer. Ceea ce se remarca in ambele cazuri, diferite in esenta, e pozitia similara a gradului in care era Luna in timpul bombardarii orasului Hiroshima. Intreaga planeta se afla in pericol real. Dar nu putem miza decat pe ratiune, astrologie si Dumnezeu! Traducere, adaptare si redactare de Igor URSENCO
|