In asteptarea lui Mos Craciun

 S-a scris mult despre sărbătorile de iarnă şi mai ales despre Mitra; de aceea nu voi pomeni de el. De ani de zile simt în mine o durere sfîşietoare de cîte ori se încearcă să se găsească explicaţii etimologice străine pentru  tradiţii vechi de mii de ani.

Sărbătorile lunii decembrie sînt rezultatul unui vechi cult solar, care a dominat spiritualitatea întregii populaţii  indoeuropene, încă  de cînd a suferit cumplitul şoc glaciar, sau poate şocurile erelor glaciare Gunz, Mindel, Riss şi Wurm. Cuaternarul se defineşte ca ultima perioadă geologică de 2.000.000 de ani, care a început printr-o răcire, culminînd cu erele  glaciare  şi interglaciare  alpine. Descoperirile arheologice  îl datează pe "omul" de la Bugiuleşti  la începutul cuaternarului. Oamenii de ştiinţă sînt de acord cu evoluţia omului datorată schimbărilor climatice. Mi se pare surprinzătoare legătura pe care o pot face între era glaciară Gunz, de acum 600.000. de ani, şi timpul  "calculat" de sumerieni şi comentat de Cicero, Lucian Blaga, cît şi de Daniel Constantin, de la Facerea lumii lor  şi pînă azi,  care ar fi cam de 480.000 de ani. Cifra nu este fantastică deoarece în Franţa s-a descoperit  o vatră de 400.000 de ani. Analizînd spusele lui Angelo Morretta  se ajunge la nişte concluzii zdrobitoare. El descoperă în „Rig Veda”, faptul că Pitri (Părinţii) triburilor  ariene  i-au condus spre sud, căutînd pe zeul Agni-Surya (Zeul focului  şi soarelui) pentru că  soarele slăbise şi se mutase.

De remarcat că tradiţia noastră pomeneşte că Moş Nicolae şi Sân Toader păzesc drumul soarelui ca  să nu fugă pe la Nord sau Sud.  De asemenea cei doi sînt sărbătoriţi cam cu două săptămîni înainte de solstiţii, pe 6 decembrie şi după treisprezece săptămîni din momentul în care prinde cele 9 babe rele (9 martie) şi începe să  alearge după soare, Sân Toader, adică 7 iunie. În zonele reci, temperate şi subpolare alimentaţia este  bogată în grăsimi animale,  spre deosebire de zonele calde, unde  carnea  şi grăsimea de porc sînt interzise, pentru evitarea toxiinfecţiilor.

Iată de ce mistreţul a devenit,  din paleoliticul primilor vînători, animal mitologic.La scandinavi şi germani  se credea  că, în Walhala, eroii se ospătau în cinstea lui Odhinn, din carnea mistreţului Saerimne, care apoi se regenera. În  cultura vedică, imaginea  cumplitei eri glaciare a  rămas  sub  forma cuceririi  de către  zeii nopţii, Asura, a tărîmului  stăpînit de zeii diurni, Devi. Bali, regele zeilor Asura, prin ghirlanda  care nu se ofileşte, a fost identificat cu Saturn  şi inelul său. Saturn  este patronul lunii decembrie şi  a zodiei capricornului. În acelaşi timp patronează  lumea ocultă şi a morţii,  fiind  reprezentat prin  ziua de sîmbătă,  zi în care se cerebrează  morţii; avem sîmbetele morţilor,  ca Moşii de iarnă şi de vară, prima sîmbătă din luna noiembrie,  toate zilele de sâmbătă din postul Paştelui. Vishnu, zeul razelor  slabe  de soare, reuşeşte  să obţină de la Bali  atîta spaţiu  cît poate cuprinde  în  trei paşi.

Sub înfăţişarea  de mistreţ, numit VAMANA, Vishnu pune din doi paşi stăpînire pe  lumea  cerurilor  şi a pămîntului, iar cu al treile pas  ajunge în  lumea inferioară a morţii. Noi am păstrat  termenul de vamă  şi numele de Vamanu, iar tradiţia spune că  mortul trebuie  să treacă mai multe vămi  pentru a ajunge la cer. Sărbătorile de iarnă sînt însoţite de focuri  în toată  Europa,  pentru că  este perioada rece  şi întunecată a anului; durata zilei scade pînă la solstiţiu. Ca urmare, în această perioadă,  pe 20 decembrie,  se face scrificiul  porcului – nimeni altul  decît  mistreţul domesticit. Evenimentul poartă numele de Ignat, termen cu  dublu sens. Primul sens este acela  de foc, ca şi zeul Agni  şi  eroul legendar  al nordicilor Agnar(de la care ne-au rămas toponimul Agnita şi  amnar –unealta de aprins focul). Al doilea  sens  este de a  igni  din greu; efortul  mistreţului Vamana de a cuprinde din trei paşi tot universul, este chiar un ignit  din greu. Agnar  supraveţuieşte acţiunii  criminale  a fratelui  său Geirrod.

GER(UL)+ROD((eşte), după uzurparea fratelui, stăpîneşte tiranic lumea, ca şi gerul. Regele Geirrod, apropiindu-se  prea mult de rugul  unde era torturat Odhinn, travestit într-un bătrîn, este mistuit de flăcări. Ca şi în Biblie (unde, în unele cazuri, cei  scrificaţi sînt înlocuiâi cu berbeci, ca în cazul lui Isaac, pe care tatăl său, Avraam, îl cruţă), tot aşa, regele-simbolul gerului- este înlocuit cu porcul. Tăierea porcului este o jertfă ritualică, în care sîngele  este lăsat să se scurgă în pămînt,  pentru ca el să devină roditor. Focul folosit la pîrlirea porcului are rol purificator  şi de susţinere  a soarelui slăbit la solstiţiu.

În acest proces complex,  intervine al treilea Moş, Crăciun. Termenul de Moş, la noi, desemnează descendenţa – „din moşi strămoşi”-, originea –„moşie"- şi înţelepciunea.

Numele de Crăciun  provine de la  a pune CRĂCI pe tăCIUNI, de aici vine, şi nu de la "viniturile".  Obiceiul arderii crăcilor de stejar şi păstrarea tăciunilor ca panaceu universal pentru vindecarea animalelor în timpul anului, este răspîndit în toată Europa, după cum ne spune Sir J.G.Frazer. De asemenea  francezii fac o prăjitură sub formă de buturugă  şi una din aluat dospit cu fructe uscate; la noi ele  se numesc tort buturugă şi cozonac cu stafide.

Crăciunul este momentul în care putem redescoperi „focul interior”. Chiar rugăciunea este… rug cu tăciune, credinţa din străfundurile sufletului urcă precum un foc mistuitor, plin de strălucire, bucurie şi iubire, către Dumnezeu.

Părintele Cleopa a făcut publică o întâmplare extraordinară: într-o dimineaţă de iarnă, înainte de răsăritul soarelui, ruga fierbinte a unei femei plină de credinţă a făcut să apară în jurul ei o lumină ce a rupt întunericul din biserică. Un astfel de foc ar trebui să aprindem în noi şi, astfel, ne vom înălţa cu bucurie.