Istoria ne oferă documente recente pentru termenii Basarab-Basarabia; dacă ne mulţumim cu ele atunci lumea noastră are doar câteva secole…

Trăim într-o lume  în care timpul „fuge” repede, atât de repede că simţim nevoia să ne „agăţăm” de un reper. Astfel începem să căutăm documente, iar dacă timpul sau vreun incediu n-au lăsat un petec de hârtie, ştergem acele vremuri – deşi un ciob n-a vrut să se descompună şi vrea să ne amintească de o perioadă  greu imaginabilă, de mii şi mii de ani. Aşa se face că în lume există specialişti care au conştientizat că alături de limbajul formelor şi culorilor civilizaţia umană a dezvoltat un limbaj al comunicării prin cuvinte – „un fel de arhivă unde descoperirile omeneşti sunt la adăpost de cele mai supărătoare accidente, pe care flăcările n-ar putea s-o mistuie şi care nu ar putea să piară decât odată cu năruirea totală a naţiunii” (J. D. Michaelis).

Istoria ne oferă documente recente pentru termenii BasarabBasarabia; dacă ne mulţumim cu ele atunci lumea noastră are doar câteva secole. În spatele cuvintelor, însă, se ascunde memoria unui popor care n-a vrut să piară nici atunci când „răsăritul a cotropit apusul”.

Forţa transmisă de cuvântul Basarab este atât de mare încât purtătorii lui s-au dovedit conducători viteji şi înţelepţi, precum Basarab I, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş sau Brânconeanu, iar prin Maria Voichiţa şi alte domniţe, s-a transmis în spaţiul Carpato-Dunărean din calităţile acestui neam, din Moldova până în Rusia, Serbia sau Polonia. În teritoriul înzestrat cu acest nume s-a păstrat tradiţia care i-a ajutat pe locuitorii lui să supravieţuiască celor mai ostile situaţii. Păstrat în conştiinţa neamului, numele evocă  originile sacre. Dacă ne referim la Vasile Lovinescu, numele se explică prin BanSaraba, adică conducerea (Ban) sacerdotală (saraba). B.P.Haşdeu,  analizând din alt unghi semnificaţia numelui descoperă în Basarab sensul de negru. Poate fi o referire la originea din pământul negru, uşor de arat, arabil, specific unui popor sedentar. De ce spun acest lucru?…

Pentru că vechii egipteni, acum mai bine de cinci mii de ani se considerau Remtu Kemi, adică oamenii (pământului) negru al Nilului, iar nomazii erau din pământul roşu al deşertului (Khaset). În România există numeroase hidronime (Crişul Negru, Cerna etc.), toponime (NegruVodă, Neagra, Negreşti, Cernavodă etc.) sau nume (precum Cernat) – toate cu sensul de negru. Rădăcina Kemi din vechiul Egipt, alături de termenul francez (urmaş din limba celtică) cerne=cearcăn sugerează o vechime de cel puţin 5.000 de ani a familiei de cuvinte cernit, cerna, cearcăne;  înaintaşii noştri nu trebuiau să-i aştepte pe latini sau slavi pentru a le rosti. De asemenea, global privind, multe popoare nomade atunci – precum amerindienii, unele triburi din Pacific şi chiar poporul biblic (Adam vine din ebraicul Adamah, care înseamnă pământ roşu) îşi susţin originea "roşie", iar Marea Roşie este înconjurată de deşert. Putem spune că miticul Negru-Vodă de la noi este asemenea biblicului Adam.

Revenind la sensul sacru al numelui Basarab, găsim un dragon înaripat sau zmeu, în Vede – unde Shiva ia forma aceasta sub numele de Sharabha. Brahma (creatorul), Vishnu şi Shiva formează triada în religia hindusă. Rămânând în lumea basmului, observăm că Harap Alb, aparent o contradicţie, deschide o posibilitate de înţelegere mai profundă a numelui, aceea de Basharabha. În acest context Ba este atât parte a spiritului (ca în egipteanul Ba), dar şi a purtătorului de lumină (din toată cultura indoeuropeană – numit Bal, Baal, Bel, Belenius şi românescul bălai) şi sharabha. Numele Basarab crează din nou unitatea alb- negru, corespondenţii săi fiind cuplul Vishnu-Shiva. Aceste două nume sunt "jocuri" între două consoane V(care poate fi B) şi SH(adică Ş); astfel Basarab devine nu numai unitatea, albnegru, dar şi calea spre lumină, căci azi, fie că ne gândim la strămoşii noştri Basarabi, fie că privim spre Basarabia, lumina speranţei ne uneşte spre ziua în care ne vom îmbrăţişa din nou fraţii de limbă şi de neam din Basarabia.