trup_duhS-ar putea ca unii dintre cititori să nu fie de acord cu tema sintetizată în acest titlu, care-şi ascunde seriozitatea sub aparenţa sa jucăuşă.


Între noi fie vorba, nu aspir nici cât îi negru sub unghie la uniformitatea opiniilor. Din următoarele două motive:

1)Trăim într-un stat cu o democraţie cel puţin curioasă dacă nu chiar originală (ce vreţi, suntem doar la porţile Orientului!), unde opiniile nu au fermitate şi atitudinile nu urmează calea regală a angajamentelor asumate, ci ele basculează cu lejeritate între o tiranie, e drept că  doar vag resimţită, şi o anarhie fără jenă afişată pretutindeni în jurul nostru. Cu toate astea, pe cine mai deranjează faptul că tirania este anarhia ingenios camuflată a canaliei de sus, iar anarhia este respingătoarea tiranie a canaliei de jos?!…Şi fiindcă mai sus aminteam de democraţie, ţin să precizez că în această chestiune am părerile mele pe care voi căuta să le detaliez cu altă ocazie. Iată de ce nu pot să nu fiu de acord cu Georges Bernanos, după care democraţia modernă este invenţia intelectualilor, respectiv cu cea exprimată de Julien Benda în Trădarea cărturarilor: “Democraţia este accesul maselor la susceptibilitatea naţională”;

2)Comunismul a decretat unanimitatea obligatorie, şi în acest chip a suprimat pentru o lungă perioadă de timp libertatea de-a alege.

Revenind la subiectul dezbaterii noastre, este posibil ca unii să spună că la alcătuirea titlului m-am pretat la un simplu şi gratuit joc de cuvinte. Căci, vor mârâi ei, cum e posibil ca în viaţă fiind să tinzi la starea de duh? Nu cumva, se vor întreba ei, aici mai degrabă se ascunde îndemnul la necontenita pregătire pentru moarte, pentru acel înfricoşător pas prin care se face trecerea de la fiinţă la nefiinţă?

Nu pot decât să-i salut pe cei care vor sesiza un avertisment voalat la necontenita priveghere, întrucât se ştie prea bine că a trăi înseamnă a muri niţel în fiecare clipă. Ori tocmai aici omul înzestrat cu raţiune şi conştiinţă se deosebeşte de celelalte vieţuitoare: El există, adică are conştiinţa finitudinii sale în această lume, unde mai devreme sau mai târziu va lua seama că este un nevrednic călător!

Astfel stând lucrurile, merită să ne întrebăm care călător s-ar dovedi atât de neghiob încât să-şi împovăreze vreuna din călătoriile sale minuţios pregătite, cu fel de fel de fleacuri şi hârburi. Îndeosebi atunci când îl avem în vedere pe pragmaticul şi atât de comodul om al zilelor noastre. Ei bine, dacă ar fi vorba de o călătorie de afaceri ori de un de plăcere, se subînţelege că omul nostru şi-ar lua cu sine doar strictul necesar, astfel încât ea (călătoria) să nu se transforme într-un calvar al hămălelii, şi pentru ca el – surâzător şi destins – să poată aspira prin toţi porii senzaţiile după care aleargă cu limba scoasă şi care-i crează iluzia că-şi trăieşte din plin viaţa. Iar această iluzie este întreţinută de întregul şir la generaţiilor anterioare, căci aceştia prin întreaga lor contribuţie la sporirea prosperităţii (a se citi aberanta triadă: consum-comoditate-confort), n-au făcut decât să o ridice la rangul de lege pentru ziditorul tot mai grăbit şi mai blazat al actualei civilizaţii.

Însă comportamentul omului în general, al omului modern în special, nu face decât să scoată în evidenţă surprinzătoarea contradicţie după tiparul căreia se străduieşte cu tot dinadinsul să-şi toarne istoria năzuinţelor şi a înfăptuirilor sale. Căci deşi până la urmă ajunge să se convingă de găunoşenia şi efemeritatea întristătoare a grosului întreprinderilor sale, lucru demonstrat cu claritate atât de religiile universaliste (că doar tocmai de aceea ele au devenit universaliste!), cât şi de marii înţelepţi ai lumii, totuşi omul continuă să se conducă cu precădere după legea trupului şi să acorde legii spiritului o îngrijorător de mică atenţie. Faptul acesta devine în egală măsură dezgustător şi alarmant pentru morala în rapidă disoluţie (minciună la tot pasul, hoţie la toate nivelele, sex, violenţă, droguri etc.), dacă luăm aminte la tertipurile unor pretinşi păstori de suflete, care una spun în teorie, însă în realitate aleargă mai dihai ca cei mai hrăpăreţi dintre enoriaşi după bunuri pământeşti şi plăceri trupeşti.

Cu toate că sunt arhicunoscute, explicaţiile privitoare la actuala stare de lucruri nu au nici pe departe vlaga necesară să o schimbe întrucâtva în bine, atâta timp cât ghiftuitul şi prea plictisitul om modern va continua să gonească pe cărarea lată înspre pieire şi spre ratarea definitivă a mântuirii sale, întrucât lui nici prin cap nu-i trece că a cam sosit timpul să se oprească din această cursă sinucigaşă, să coboare din maşina de care este atât de satisfăcut, apoi să-şi ia crucea în spinare şi să o apuce pe cărarea îngustă şi bolovănoasă înspre crucea călăuzitoare de pe Golgota.

În pofida faptului că istoria omenirii ne oferă pilde memorabile în acest sens, totuşi trebuie să fim înţelegători că nu-i la îndemâna oricui să renunţe la plăcerile de-o clipă, pentru ca prin lepădarea de sine şi de bunurile pământeşti, să poată cunoaşte dulceaţa inepuizabilă a dragostei (darului) lui Dumnezeu şi prin ea a tuturor semenilor. De regulă, o asemenea schimbare esenţială are loc într-un moment de răscruce al vieţii: fie în urma unui groaznic accident, când cel în cauză scapă cu viaţă numai fiindcă a fost ocrotit de vrerea divină, fie în urma unei formidabile deziluzii, din care respectivul a înţeles că nu de la oameni trebuie să aştepte liniştea şi fericirea, fie în urma unei impresionante hotărâri, rezultat firesc al dizolvării propriei voinţe în imensitatea voinţei divine.

Este adevărat că şi cărturarii se leapădă în parte de lumea asta pentru a-şi împlini menirea. Dar una este lepădarea în vederea desăvârşirii morale şi a mântuirii şi cu totul alta lepădarea din trufie sau dezgust în vederea împlinirii cărturăreşti. Iar acei cărturari care urmează legea spiritului după capul lor, nu cred că pot emite pretenţii la suprema izbăvire, şi asta deoarece în ciuda eforturilor depuse şi a rezultatelor spectaculoase înregistrate, ei pe mai departe rămân, după cum bine spune Blaga în poezia În lan, “numai trup şi numai lut”.