General

Pacala la Sydney

Păcală, şugubăţul nostru erou popular a ajuns tocmai la antipozi, adică la Sydney. Majoritatea staţiilor de autobuz (şi sunt mii aici!) din cea mai mare metropolă australiană, au expuse de mai bine de o lună, pe panourile destinate reclamei, un afiş enorm (aproximativ de 2.4 metri lungime pe un 1.2 metri lăţime) reprezentâdu-l pe „omul cu uşa în spinare”, adică pe Păcală, eroul povestirilor lui Anton Pann. Cum a ajuns Păcală în Ţara Cangurului? Foarte simplu! A venit adus de mână de Călin Dan, un arădean stabilit în Olanda, la Amsterdam.

     În urmă cu puţină vreme, într-o discuţie avută cu un tânăr australian, acesta mi-a vorbit cu admiraţie despre artistul român Călin Dan, prezent cu 3 lucrări la Expoziţia „Biennale”, găzduită la Sydney, capitala statului australian Noua Galie de Sud, în perioada 8 iunie – 27 august 2006. 

    Cine este Călin Dan? Este unul dintre cei mai populari participanţi, specializaţi în artă vizuală, care au avut privilegiul să prezinte lucrări la cea de a XV-a ediţie „Biennale” care are loc anul acesta la Sydney. Artistului român i s-a alocat o incăpere de expunere separată unde să îşi poată prezenta lucrările, de fapt trei filme video de scurt metraj. Cei patru pereţi ai incăperi vopsiţi în alb, sunt folosiţi ca ecrane pentru rularea imaginilor filmate. De obicei sala este plină de vizitatori, deoarece autorul a devenit foarte cunoscut acestora nu numai datorită talentului său ci şi publicităţii făcute de organizatori, de mijloacele mass-media şi de afişelor care împânzesc oraşul. Aceste afişe care prezintă de fapt „un om cu uşa în spinare” (adică Păcală al nostru!), folosesc imaginea creată de Călin Dan, ca reclamă şi metodă de a atrage vizitatori la „Sydney Biennale 2006”.

    Evoluţia artistică a lui Călin Dan este foarte  prestigioasă. Născut la Arad, în 1955, în prezent stabilit la Amsterdam în Olanda, şi-a obţinul un masterat în teoria şi istoria artei. A lucrat o perioadă ca jurnalist şi critic de artă. Ocupă poziţii de profesor la diferite instituţii de învăţământ superior, precum „Universitatea de artă – Bucureşti” şi „Hoogeschool voor de Kunsten, Utrecht”. În prezent este director de creaţie (media) la „Lost Boys Interactive, Amsterdam”. A participat la nenumărate festivaluri şi expoziţii internaţionale de artă vizuală unde i s-au oferit diferite premii şi trofee. La „Festivalul Internaţional de Filme Noi” care a avut loc în anul 2000 la Split (Croaţia), i s-a decernat „The New Media Special Award”. Printre filmele de artă, create de Călin Dan, putem enumăra: „Draculaland” (1993), „On Your Left Bank” (1994), „Ra” (2000). Anul acesta la Sydney s-a prezentat cu 3 filme (video),  din ciclul „Arhitectură emoţională” (1-sony/wmf/pp; 2-Sample City; 3- Trip). Prezent la Sydney, pentru a-şi însoţi lucrările, artistul a participat pe data de 8 iunie la o conferinţă de presă şi la o întâlnire-seminar cu publicul. El a făcut cunoscut acestora subiectul lucrărilor sale, în special „Sample City” care este construit pe baza poveştii populare a lui Păcală. În video-ul său, personajul cu uşa în spinare este un om oarecare din zilele noastre, care devine un instrument de fină satiră la demolarile şi distrugerile survenite în capitala României după revoluţia din 1989.    

    Desigur, dintre cei 85 de participanţi, originari din 45 de ţări, care îşi prezintă lucrări la importantul eveniment cultural, putem enumăra şi alte nume cunoscute de artişti contemporani, specializaţi în artă vizuală precum: Adrian Paci, Lidwien van de Ven, Anas Al-Shaikh, Navjot Altaf, Fikret Atay, Rebecca Belmore, Zarina Bhimji, Stella Brennan, Elina Brotherus, Chen Chieh-Jen, Olga Chernysheva, Evelina Deicmane, Sebastian Diaz Morales, Shilpa Gupta, Laurent Gutiérrez, Valérie Portefaix, Emily Jacir, Selja Kameric, Sharon Lockhart, Rafael Lozano-Hemmer, Daido Moriyama, Katrina Neiburga, Liisa Roberts, Liza Ryan, Anri Sala, Jayce Salloum, Ruti Sela, Maayan Amir, Nurit Sharett, Mladen Stilinovic, Alia Syed, Milica Tomic, Viktor Vorobyev şi alţii.

    „Biennale” face parte dintr-un circuit expoziţional de prestigiu, care este organizat şi de alte mari oraşe ale lumii precum: Busan, Halle, Veneţia, Bucureşti, Berlin, Istanbul, Amsterdam ş.a.  Din cauza multitudinii de lucrări prezente la Sydney, organizatorii le-au repartizat pentru a fi văzute, nu numai la Muzeul de Artă Contemporană şi la Galeriile de Artă a statului NSW, ci şi la alte complexe expoziţionale precum: situl istoric „Pier 2/3”,  la Opera House, Royal Botanic Garden, National Art School, Campbelltown Arts Centre, Perfrmance Space, Art Space şi la „Ivan Dogherty” Gallery. Directorul artistic şi curator al evenimentului cultural „15th Biennale of  Sydney – 2006” este cunoscutul istoric de artă australian Dr. Charles Merewether.

George ROCA

August, 2006

Sydney, Australia  

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top