6. Călcâi

Nici măcar într-o ficţiune n-am avea un loc al fericirii împreună, deşi ne jucam de-a suprarealismul când îţi serveam la desert inima, fruct din care, pueril te îmbiam în răstimpuri să te înfrupţi.

Invincibil cum par, uneori mă vânai ca pe o ciută sau ca unui ahile îmi cercetai gândurile să-mi afli punctul cel mai ascuns al sfârşirii de sine.

În locul întâlnirii noastre scrie, straniu acum, că totul e permis şi mai ales posibil într-o lume străină căreia i se mai spune şi realitate.

Însingurat şi destul de probabil învins, astăzi mă replimb prin oraşul tău ca un pinocchio trist şi trag un picior după mine.