sufletul spart…
uitat să fie drumul ca-n pădure
ulmul pierdut învins de flama frunzei
nici depărtări nu pot să ne îndure
degetu-mi alb atinge alte buze
în altă toamnă ca-ntr-un fel de moarte
o altă umbră umbra mea sărută
încă rezist ştiind că eşti departe
îndur tăcerea ta necunoscută
copacii las trupul de lut să-ngroape
în alte nopţi când aerul se stinge
tu niciodată nu-mi vei fi aproape
sufletul tău se sfarmă… ninge… ninge
ninsori cu venin…
drum spre neant hipnotic vis de viaţă
desprins în ierni când ai putea să fii
se risipeşte umbra ta de gheaţă
cad în genunchi pe cioburi sidefii
de sticlă aripi taie din lumină
şi albatroşii-nfruntă valuri reci
de alb nisip azi inima mi-e plină
pe alte maluri în tăcere treci
n-ar trebui probabil să mai ningă
să nu te amintesc strop de safir
un serafim străin acum mă strigă
venin e în ninsoare dar… respir
simfonia singurătăţii…
pian de ceară în zăpezi învinse
de alizee ultimul oftat
din ce trăiesc cât e de îndurat
ierni inventate păsări albe stinse
nici umbra sufletul nu mai îndură
dar crezi că sunt că ninge pentru noi
îngenunchează iar copacii goi
rescriu pe mal o veche partitură
nu-mi aminti ecoul meu nu-ncape
în ceea ce respiri în lipsa mea
doar vocea uit şi umbra ta mai grea
ca aripa ce-atinge alte clape
sângeriu…
nu ştiu de-i suflet pasărea ce lasă
în urmă zborul scris cu stropi de sânge
o rană-n cer rămâne o crevasă
şi ninge între noi cu aripi ninge
păreri bizare zarea-i de rubine
şi ceru-n cioburi albe se împarte
lipsit de umbră uit de noi de tine
de pene strânse între geamuri sparte
poţi să revii dar nu vei recunoaşte
în haos de ninsori umbre lichide
doar gheaţa-n loc de arbori noaptea creşte
zbor sângerând ce drumul ne divide
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
