de o vreme tot număr porumbei
cenuşii negri graşi
poposind nepăsători
pe balconul cu vechituri al vecinului meu
dimineaţa când îi aud gângurind
de parcă ar dormi treji pană lângă pană
simt că mi se strepezesc dinţii
a gust de mucegai
aş arunca ziarul mototolit acolo
să se împrăştie veştile
de teamă să nu mă trezesc într-o zi
cu multe perechi de aripi mânjindu-mi geamul
şi desigur nu aş şti ce să fac atunci
aş amuţi aş încremeni mi-aş prinde pulsul tâmplei stângi
poate nici omul acela nu ştie
poate nu e prea târziu
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.