stau în singurătatea mea
ca într-o rezervă de spital
nimeni nu intră
cui i-ar păsa de un bolnav
beteag de fericire
dependent de un pat
de suferinţă
conectat anemic la viaţă
fixez ploaia în plastic
la fel de monotonă
măcar ea urmăreşte
o speranţă
trece prin venele mele
pe nesimţite
cineva în acel alb
mincinos
îmi scrie într-un registru
grav
ţi-aş spune
să nu mă cauţi
e contagioasă
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.