Mi s-a încreţit fruntea aşteptându-te
sub troiene,
înalt ca o arătare solară,
acoperindu-mi inima cu sufletul cald
de care mă prind cu mâinile
şi mă rescriu în cuvinte.
Nu, nu sunt o nălucă, iubite,
am braţele reci,
mă prind de trunchiul verde,
îţi intru sub piele cu totul.
Mi s-au spuzit buzele de teamă,
sângele îmi alăpta gândul,
răbdarea a îngheţat sub haine.
În jurul gleznelor am înfăşurat pene
să-mi închipui zborul.
Se plimbau prin casă lupii zăpezii
flămânzi, n-au cerut nimic,
se uitau în ochii mei fix
cu o mângâiere sălbatică,
au plecat odată cu noaptea,
tu nu veneai
şi inima se inunda cu maci..
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.