Toamna-mi striveşte lacrima de geam
În simfonii de pasări călătoare
Şi-mi picură-n urechi duios balsam,
Ecouri stinse-n trista depărtare.

Castanii plâng şi-şi scutură amorul
Din frunze ruginii înfiorate
Şi-un greiere-n surdină-şi cântă dorul
Spre nicăieri, departe…mai departe.

Coboară toamna cu beţii de roze,
Parfumul tandru-al strugurilor copţi
Îsi frânge neputinţa printre poze
Şi răscoleşte iar copacii toţi.

Trec clipe, trec cu-ncetineală plânsă
Purtând domol cu-a lor cadenţă rară
Parfumul verii prea devreme stinsă
Lăsată-n lacrimi langă uşă afară.

Toamna loveşte-n amintiri uitate
Cu ploi şi flori, cu frunze şi cu ceaţă
Toate-n decoruri vechi şi apretate
De roua cea dintâi de dimineaţă.

Noaptea-mi coboară-n umeri depărtarea,
Toamna mă ţine-n loc sa văd castanii
Şi-mi simt în suflet goală departarea
Când văd ce repede trecut-au anii.

Toamna şi-a închis rugina în tăcere
La mine-n suflet şi în frunze rare,
La mine-n suflet simt cum vara piere
Şi neputinţa de-a mai sta mă doare.

Parfumul toamnei blând ca un balsam
Îmi poartă sufletul spre-albastra zare,
Toamna-mi striveşte lacrima de geam
În simfonii de pasări călătoare…