Jurnalul meu

Timpul se face libelulă

 


 

În spatele casei în pădurea de salcâmi,
este singurul loc unde pot atârna eul în crengi,
aici arde neiertarea,  
cenuşiul
poate lua forma unei frunze, sau
a unei veveriţe imitând neastâmpărul,
să treacă prin mine  
tremurul unei încolţiri.

Mă-nfior…

Orele ocolesc pădurea,
timpul iese din timp,
face pact cu anotimpurile
ca şi cum m-ar inventa,  
ca pe o mână care-şi strânge-n pun migdala.
Aştern covor de muguri şi lăstari
dacă nu apucă să înflorească se transformă în luceferi.
De aceea pădurea mea era plină de luminiţe,
e ca şi cum aş fi de tine doar atinsă
sunt rece…
Ar trebui să ştiu că aceasta nu e încă vremea,
sau poate este clipa care nu mai are început?

Aştept în tăceri
ca timpul să se facă libelulă
când voi prinde rădăcini  
în umbra luciului de piatră.

*

Te port în braţe
aproape de focuri
cu valsul zborului de libelulă
lipit de frunte.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top