(parafrazând finalul poemului „Un cer de mâini” de Grigore Vieru)


Vei îmbătrâni sub aripa mierlei

sau în creşterea de noapte a ierbii,

când va cădea secera lunii

în mâna nemăririi

şi vor rodi oasele

printre mere de aur.

Vei îmbătrâni

în aerul ce n-a ucis nicio pasare

sau în clătinarea amiezii,

când gura mamei va încălzi,

peste marginea pietrei,

albul cel alb

al unui cuvânt obosit.