mă sperie această îndoielnică dualitate
sub care ne-ncetat mă manifest – ieşind din mine
pe neobservate – şi-abandonându-mi corpul trăitor
precum un lest – spre-a macula, vai, mie, orice
intimitate – sau eşua ca înţeleptul Oedip –
regele din Theba – în incest

Eul din mine-mi spune: Sinele mi-i frate
dar n-am putere să-l contest – şi nici
să-l las în libertate – fără s-ascult al cărnii
indignat protest – care la drept vorbind… îl
duce-n spate – şi-atunci te-ntreb, stăpâne
cui prodest

însă nici Sinele nu stă cu mâinile
încrucişate – şi-mi zice: excelenţă, ca să
fiu onest – găsesc reproşurile Eu-lui
exagerate – mai părăsesc, e drept, cazarma
gândului pe şest – dar las în urmă zeci de
santinele înarmate – şi-ţi pun pe tavă totul
la un simplu gest

da, zice Alter-ego, bătrânul Sine muşcă
pe la spate – şi nu-ncetează să-şi propage
exemplu lui funest – eu, totuşi sunt stăpânul
moralei în cetate – numai că n-am puterea mult
râvnită de-ai pune sub arest – decât cu voia
dumneavoastră, majestate