Picasso – Rest


Rechinul pândeşte


mereu purtat de aceleaşi carăci

mă spânzur de catarge

apoi mă despânzur

de crăci

 

 

cu viaţa prin ziuă trecând

cu moartea prin noapte şezând

mă spânzur mereu de ziua

care se naşte-n dureri

şi mereu mă despânzur

de ziua de ieri

 

dedesubt, unde ochiul nu plânge,

rechinul într-o zvâcnire  se strânge

aşteptând să mă spânzur

de-o picătură de sânge