Rugatu-m-am ‘naintea zilei tale
– zi-nfiorata de simbol –
ca de atata frumusete
cu chipuri feminine
desprinse cu iubire si ardoare
din strans-a timpului imbratisare,
de moarte sau sminteala sa n-am parte:
“Doamne,
sopteam cu dulce-ngrijorare,
putea-va inima-mi sa faca fata
la dubla incercare
– femeia-n zi de primavara -,
cand stii ca-i plina de icoana
aceleia ce-i mai presus
de necuprinsa Ta zidire?…
De-i cu putinta, Te-as ruga,
sa-mi iei paharul de la gura
pana-n frumos nu-i suferinta;
iar de mi-i dat sa-l beau intreg,
pe buze mana ei sa-mi pui
sa o sarut ca pe-o cainta”.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.