Se răzvrătea pe cal pierrot,
cu toată coama unui leu, leoaica
în furibund înot spre marele năvod,
atât de străvezie, peste toamnă, frica
de un sfârşit-sfârşit, sfârşit de tot.
De la o vreme însă, cineva privind,
răcise în cuvinte sărutarea, –  
fugi  câine! Şi… niciodată înviind
nu-ţi curge printre degete cu valul toată sarea,
iar ce rămâne-n palmă-i de durut
prin ochi de truda altui timp,
dintr-un adânc steril adus
şi nu de pe Olimp.