la dracu’ –zise omul
de pe stivă  – dreptatea-i
pentru burta mea flămândă
precum o frunză amară de andivă
din care nu mă satur
ba chiar aş zice dimpotrivă

 

nu-mi ţine nici de frig
şi nici de foame – grea-i năpasta –
speranţa-n viaţa de dincolo
dac-o mai fi vreo altă viaţă
nu mă-ncălzeşte-aici
în lumea asta

 

nimic n-aduce-n dreptul burţii
saţul – nici chiar filosofia –
gunoiul pentru mine-i
mai scump ca libertatea
de a muri de foame –
sau democraţia

 

nu dau un sfanţ pe Kant
Immanuel sau pe Scriptură –
da, domnule,
căci una-i raţiunea existenţei
din perspectiva foamei
şi alta-i raţiunea pură