nu mai încape nimic

între nodul buricului şi fierăstrăul oaselor sacrate

din măduvă au crescut copaci stufoşi

umbrele lor se amestecă pe ziduri

închise între ieri şi azi

 

am început să calc împiedicat

ca un sugar în premergător pas după pas

strivesc până la rouă florile de pe covor

pădurea din mine vuieşte a mustrare

 

nopţile sunt un clei dulce

din scoarţa de vişin bătrân

capcană pentru furnicile grăbite

zilele se evaporă ca naftalina

fluturii albi sunt la fel de vinovaţi

au ales să moară mai devreme

 

trebuie doar să am răbdare

firul de aţă muşcat cu dinţii

intră greu prin urechea acului